Poetoteca

Joi am ajuns într-o pădure.

În pădure era o singură cărare,
Pe unde trecuseşi tu.

Puteam călca pe urmele paşilor tăi.
Era neted,
Dar deasupra lor se încurcaseră crengile şi ierbile,
Şi nu mai puteam trece decât târându-mă.

Şi atunci,
Am început să dobor copacii pe urma paşilor tăi.

Ștefan Bănulescu

(din „Scrisoare de joi”)

(...) Cînd mi-am întors spre tine chipul

văzui doar un schelet ce-l lustruia

nisipul.

O, draga mea, iubita mea,

femeia mea,

bine-ai venit dintotdeauna.

Ți-am sărutat arcada, sternul,

osul suav ce-mpodobește mîna,

scheletul clipei străbătînd eternul...

Nichita Stănescu

(1969)