«... et quod temptabam dicere versus erat»*

Marin Sorescu și Emil Cioran
Paris, 1990
Fotografie de Emil Vâjâianu

Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror inţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârșit, o soartă
Şi cu încă o soartă ( de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ținem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Marin Sorescu

* Publius Ovidius Naso,  Tristia (IV, X, 26)

Gîndul zilei (reloaded)

În România, a aloca bani pentru lupta împotriva corupţiei este ca şi cum s-ar da vodcă pentru combaterea alcoolismului. Și cînd mă gîndesc că în Rusia, pînă în 2011, berea nu a fost considerată băutură alcoolică...

Clin dʼoeil (reloaded)

Ştire: 

Ieri, în piaţa centrală a oraşului, jandarmii au dispersat o demonstraţie a sado-masochiștilor. 

Plăcerea a fost maximă, de ambele părți!

Haihui printre sunete

Memento. Posibilitatea unei insule...

Michel și Lysis...

Un scriitor tare drag inimii mele, Michel Houellebecq, s-a căsătorit zilele trecute, la 60, după unii, sau la 62 de ani (după alții), așa cum așa cum descrie în cuvinte tandre evenimentul, pe contul ei de pe o rețea de socializare, cîntăreața Carla Bruni...

 

Eh, e doar vîrsta marilor iubiri, nu? Eh, e doar vîrsta marilor iubiri, nu? A unor iubiri foarte așezate, dacă le pot numi așa... Goethe, Henry Miller (și nu numai!) au trecut fericiți prin asemenea momente nepereche ale vieții lor...

 

Frumoase sunt și versurile poemului 

La possibilité d’une Île ale lui Houellebeck, cîntate de Carla Bruni pe albumul ei din 2008, Comme si de rien n'était: „Et l'amour où tout est facile, où tout est donné dans l'instant, il existe au milieu du temps, la possibilité d'une île...” 

 p.s. Mulțumiri dragi prietenului Liviu Antonesei, cel care mi-a semnalat evenimentul...

 

 

Haihui printre cuvinte

Balada părului lung și scurt

I-au tuns părul când l-au trimis la arme

Părul ei lung a rămas fără grai

„Nu te aud, e mult zgomot, pretutindeni”

Părul tău lung fetițo, părul meu scurt

Toată vara florile s-au antrenat să-nflorească

În sânul pământului răbdător și-au găsit vigoarea

„Mă întorc la tine, dar nu va mai fi ca înainte”

Părul tău lung iubito, părul meu scurt

Vântul a smuls copacul, copacul a despicat vântul

Au avut multe ocazii, fără multe răgazuri

„Vine ploaia, hai repede acasă”

Părul tău lung femeie, părul tău scurt

Și lumea, cu vorbele ei aiurea, nu-i atingea,

Încet se puseră pe cântec:

„Mi-am reglat ceasul. Când vei fi înapoi?”

Părul tău lung femeie, părul tău scurt

Apoi au rămas în tăcere, ca pașii în retragere

Cerul s-a deschis larg. Cartea vieții s-a  închis

„Ce spui prietene? Cine ești?”

Părul tău lung femeie, părul tău scurt

Yehuda Amichai

Haihui printre imagini

Toţi bărbăţii adevăraţi sunt tandri. Fără tandreţe, un bărbat devine neinteresant. Amintiţi-vă doar de faptul că mîinile lui vă explorează locuri sensibile. 

Marlene Dietrich

Gîndul zilei

„Tradiționala ospitalitate românească cu pâine și dosare.” 

Ion Stratan 

(„Cafeaua cu sare”)

Clin dʼoeil

- Alo ?
- Da !
- Sînteți „Institutul internațional de astrofizică, spectroscopie nucleară, prospecțiuni intergalactice, studiul quasarilor și determinarea universurilor ciclice cu structura toroidală” ?
- Da, noi sîntem !
- Cu Gogu de la cazane, v-aș ruga frumos...

Haihui printre imagini. Father and Son...

Cu Vlad, acasă, în sfîrşit, după şase (!) ani! ...

Haihui printre sunete

Paul McCartney

JJ Cale

Tommy Emmanuel

Susie Arioli

Enigma

Chris Rea

Haihui printre amintiri...

Florin Iaru: 

„Poza asta are o istorie foarte complicată și stranie, unii ar spune rău prevestitoare. Chipul lui Nino e incomplet. Tudor Jebeleanu ajunsese la capătul rolei. A tras maneta, aparatul a armat, dar filmul ajunsese la capăt, fără ca tragerea să fie completă. A declanșat, totuși. Partea stranie e că Nino a murit primul. La 50 de ani.”

Mircea Cărtărescu: 

„22 august 1981. Una dintre cele mai importante zile din viața mea. Totuși, în jurnal n-am notat atunci decât atât: Am făcut fotografii pentru Aer cu diamante într-un parc de locomotive cu aburi antediluviene”.

(sursa: pagina de facebook a lui Mircea Cărtărescu)

N.B.

Nino, primul din stînga, a murit primul, într-adevăr... Traian, primul din dreapta, a murit ultimul...

Memento

Colin Firth 58!
„Aş prefera ca doar cinci persoane să-mi cunoască activitatea şi să considere că este bună, decât să mă cunoască cinci milioane de oameni şi să nu le pese de ce fac eu.”

Bătrînețile unui copil cuminte. Manual de folosire *

Ai prefera să iubești mai mult și să suferi mai mult 

sau să iubești mai puțin și să suferi mai puțin?

Julian Barnes 

(Singura poveste)

Îi plăcuse că ea se gîndise, la un moment dat, să-l întrebe de cînd e așa de sensibil. Nu știa dacă cineva, în timpul vieții sale, își pusese, vizavi de el, această întrebare. Poate doar, de mult, mătușa lui, sora tatălui (pe care o cunoscuse și ea și la care el ținuse ca la ochii din cap), dar într-un cu totul alt context. Bărbații, dar mai ales femeile, care trecuseră prin viața lui, nu-i puseseră niciodată o astfel de întrebare... Fusese chestionat în fel și chip vizavi de persoana lui, dar nu astfel. Probabil că nu simțiseră sensibilitățile sale (pe care, poate, și le disimulase sub tot felul de măști), drept pentru care nu-l întrebaseră. Sau poate n-au avut răbdarea, curiozitatea etc. să-l cerceteze. Să-l descopere așa cum, de fapt, era el...
După ce ieșise din ceea ce, cu un termen generic, se numește copilărie (deși, oamenii ar trebui să rămînă copii pînă la moarte, pentru că, atunci cînd copiii din ei au murit, în timpul propriilor lor vieți, mor și ei) și începuse să citească mai sistematic, dăduse peste o carte a lui Carl Gustav Yung (posibil tot în fabuloasa bibliotecă a unchiului său, în casa căruia intrase și ea, de mai multe ori). Ei bine, acesta spunea în acea cărțulie, printre altele, că, în sufletul fiecărui bărbat, există, pe lîngă elementul masculin care ar trebui să fie predominant, și unul feminin, pe care el l-a numit Anima, iar în sufletul fiecărei femei, există, pe lîngă cel feminin și unul masculin, numit de el, Animus. Interferența reciprocă, jocul dintre cele două elemente, definește și susține viața psiho-somatică a omului, mai spunea același Jung. Simțea și el lucrurile acestea, pe atunci, dar exclusiv instinctual. Și la el dar și la alții din jurul său: atunci cînd observa bărbați delicați, fini, rafinați în comportament, pe de o parte iar pe de alta, femei mai aspre, mai dure, mai bărbătoase, cu un timbru vocal mai baritonal, ceea ce-i dădea de înțeles că dominanta uneia sau alteia dintre cele două jumătăți – bărbat sau femeie – înclină balanța către unul sau celălalt dintre elementele pomenite. În cazul lui, așa cum îi mai spusese și ei, care fusese crescut și educat, trăind prima etapă a vieții (și, poate, cea mai importantă și frumoasă a existenței sale), preponderent printre femei, credea că domină ușor componenta feminină, Anima. Însă nu într-o proporție covîrșitoare față de Animus, care să-l transforme într-un efeminat. Pentru că nu fusese niciodată un dur, un agresiv, un impulsiv (cu rarele excepții, care confirmă regula, ale unor ieșiri specifice vîrstelor la care se afla), chiar dacă, în adolescență practicase un sport bărbătesc, de contact fizic, presărat cu numeroase durități. 

Mulți îi spuneau că are un joc elegant, tehnic, rafinat, că evita inteligent contactele fizice dure, că nu sărea la bătaie, cu alte cuvinte, că n-avea un temperament de gladiator. Asta îi era mai mult decît clar. Nu avusese niciodată un trup sculptural, exagerat de atletic, oțelit, sub pielea căruia să freamete pachete impozante de mușchi. Nu-i plăcuse să dea cu pumnul sau să juiseze la vederea sîngelui adversarului. Avusese atîția mușchi cîți i-au trebuit, de care se folosea perfect, doar atunci cînd avea nevoie. Poate, uneori, i-ar fi plăcut să aibă ceva „fibră” în plus, dar atît s-a putut. De altfel, unul dintre antrenorii săi, la care ținuse enorm și de care îl legase o prietenie statornică de-o viață (care îi fusese și profesor de educație fizică în gimnaziu și liceu), cînd nu juca așa cum ar fi vrut el, îl apostrofa nemilos: „Băi, femeninule! (sic!) Ești crescut sub fustele muierilor!”. Asta ca să-l incite. Ca să-l îndîrjească. Să-i crească adrenalina. Dar asta-i altă poveste, despre care scrisese altundeva. Mica povestire, Tribul amazoanelor, se numea ea... Apoi, mult mai tîrziu, cînd începuse lecturile de filozofie / teologie orientală (Dao, Kama Sutra, Coranul etc.) aflase despre corespondentele asiatice ale lui Anima/Animus, însă mult mai profunde și mai nuanțate, care îl cuceriseră dintru început: Yin/Yang. Care avuseseră darul să-l dumirească, în bună măsură, vizavi de ce se întîmplă în/cu el. A continuat să citească (mai avea/are întrebări rămase fără de răspuns), dînd și peste alte cărți, precum cea a filozofului Julius Evola, Metafizica sexului, care au avut darul să-i deslușească alte lucruri, în continuare. Faptul că nu simțise niciodată, sexual vorbind, nici un fel de atracție către bărbați, i-a dat de înțeles că e normal, un bărbat pe bune, căruia-i plac femeile cu tot ce au ele mai frumos și mai adevărat în ele. Cam asta ar fi, deocamdată. Drept pentru care, de-a lungul vieții sale, s-a simțit mult mai bine, mai în siguranță, mai ocrotit, mai în largul lui, în comunitatea femeilor... Poate fi un posibil răspuns la întrebarea ei legată de o acea sensibilitate a lui. Crede că așa fusese dintotdeauna. Însă la fel de important e și ca persoanele din jurul său să-l simtă așa cum e el, de fapt.

Sigur că-i plăcuse de ea din prima, cum se spune, chiar foarte mult, asta și pentru că, în mod cert, ea era foarte asemănătoare, dacă nu chiar similară cu Anima lui, pe care o întregește în cel mai fericit chip cu putință sau chiar se confundă cu ea. Nu știa, deocamdată, cît de mult semănă el cu Animusul ei, adică opusul ei interior, cu bărbatul din ea. Filosofia Dao spune că existența noastră pe această lume depinde capital de aceste două elemente (cum le numește Jung). Uniunea cu Dao cere imperios armonizarea celor două principii (asiaticii le numesc principii și nu elemente), feminin /masculin, din lăuntrul ei, pînă la punctul în care ele devin unul. Femeia/bărbatul pe care o/îl iubim sau de care sîntem atrași foarte puternic sînt, așadar, pe același tipar cu opusul tău interior. Această alegere /alăturare a doi oameni care se iubesc, reprezintă, în filosofia Dao, esența divină a individului, în încercarea sa de a fi una cu Dao, de la începutul începutului. Înțelegera acestui principiu fundamental determină calitatea relațiilor dintre sexe. Pentru că, oricare ar fi atitudinea cuiva vizavi de sexul opus – bună, rea sau indiferentă –, ea se va răsfrînge, automat și asupra eului său opus interior. Drept pentru care, el n-are cum să trateze ființa iubită decît ca pe o proiecție divină a eului său opus, interior.
Se gîndea că poate ei o să-i scape esența acestei ultime afirmații, cel puțin pentru moment, dar era sigur că, în timp, o va înțelege, așa cum și el îi pătrunssese rosturile mai tîrziu. În Dao se mai face o afirmație foarte importantă: înainte de a fi capabil să iubească pe cineva, omul trebuie să învețe să se iubească pe el însuși, nu cu indulgență, ci trăind iubirea ca pe un sentiment pozitiv, reflectat asupra sa și a trupului său. Nici o urmă de dispreț pentru propriul trup, deci. Pentru că trupul este exact așa cum l-a alcătuit Dao (Dumnezeu)... Și pentru că, așa cum spunea, undeva, un scriitor tare drag inimii lui, Gheorghe Crăciun, trupul știe mai mult...
Așternuse pe hîrtie, apoi, aceste gînduri și i le trimise printr-o scrisoare. Aștepta cu înfrigurare un răspuns. Oricare ar fi fost el...

* din volumul omonim, aflat în lucru

Haihui printre cărți

„Poate că, așa cum spune ea, trebuie să-mi schimb perspectiva, poate că viața chiar înseamnă mult mai mult decât să iubești pe cineva. Poate că ăsta chiar e un punct de cotitură pentru mine și sunt așteptat să-mi iau în primire locul din linia întâi. 

Poate că are dreptate.”

Kazuo Ishiguro

(„Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi înserări”)

Bunicul

Cimitirul*, îmi spunea deseori bunicul, este acel loc plin cu oameni care, în timpul vieții lor, nutriseră convingerea că lumea nu se poate descurca fără ei...

* în greacă, koimetérion înseamnă dormitor, loc de zăcut

Viața obișnuită a tînărului Toma. Manual de folosire*

Iubirea e tare pentru că poate merge pînă la moarte. 

Dumitru Stăniloae

Știi, de fapt, ce vreau eu? Să empatizez cît mai profund posibil cu tine. Abisal, dacă ar fi cu putință. Și tu, la fel, cu mine. Pentru că empatia (care este foarte apropiată de intuiție) nu este altceva decît o formă de cunoaștere, care defineşte mecanismul prin care un individ (eu, în cazul de față) poate înţelege sentimentele şi emoţiile unui alt individ (tu, în cazul de față). Este facultatea de a mă identifica cu tine şi de a simţi ceea ce simți tu: trăirile tale, bucuriile tale şi, mai presus de orice, suferinţele şi disperările tale. Este o trăire mult mai puternică decît credinţa şi orice alte deosebiri care-i separă pe oameni. Empatia ne permite descifrarea propriilor noastre percepţii. Ne permite să ne simţim temerile, furiile, tandreţea, să ne trăim reciproc viețile, să ne mişcăm cu delicateţe unul în preajma celuilalt, fără să emitem judecăţi. Să ne cautăm, îndeosebi, asemănările şi mai puţin deosebirile, esenţa, inima şi sufletul, pentru că, de regulă, asemănările sînt mult mai importante decît deosebirile.

Bunătatea sufletească înseamnă să putem oferi fără să aşteptăm nimic în schimb, pur şi simplu să împărţim pentru a nu ne risipi viaţa, să ne ajutăm pe noi înșine dar și pe toţi aceia care nu posedă această capacitate şi, în ciuda tuturor dificultăţilor, să ne păstrăm această forţă lăuntrică uriașă, această dorinţă de a ne dărui unul altuia, cîte o fărîmă din inimile noastre, nouă și celor care considerăm că merită puţină atenţie din partea noastră.  Să ne respectăm, fiecăruia, dreptul de a exista.

Bunătatea sufletească este un sentiment superior oricărui instinct, ea permiţîndu-ne să ne înţelegem unul cu altul și pe cei dragi din imediata noastră apropiere. Să avem grijă de noi, să ne împărţim, din toată inima, din puţinul pe care-l avem. Să fim ocrotitori. Să ştim să ne dăruim fericirea, tandreţea, protecţia... Să fim, deci – pentru că toţi avem nevoie de căldură sufletească și de afecţiune – recunoscuţi între semeni şi, dincolo de aparenţe, să nu ne pierdem niciodată încrederea în noi, chiar dacă uneori ni se pare că vorbim altă limbă, atîta timp cît cu totul altceva, mult mai important, ne scapă atenţiei... Ştiinţa a demonstrat că deosebirea dintre om şi animal este chiar EMPATIA.

Haide să empatizăm, te rog mult, și să nu ne mai bruftuluim. Să nu ne mai beștelim... Să nu ne mai frecăm ridichia... Da, sîntem, în aceste momente, extrem de sensibilizați amîndoi și orice cuvînt nelalocul lui ne doare. Ne rănește... Produce în noi adevărate seisme cu magnitudini mari... De foarte multe ori, în ultima vreme, am fost stăpînit de sentimentul că ți-aș putea dărui absolut orice lucru care-mi este foarte drag... Și, nu în ultimul rînd, să mă dărui ție cu totul... Lasă-mă să mă dărui ție, nu mai fii atît de retractilă, de închistată... Nu-ți vreau răul și nici să te agresez în vreun fel... Însă, de multe ori, trecerile acestea ale tale de la o stare la alta, cu o viteză super-luminică, mă exasperează, aducîndu-mă în situația să spun/scriu lucruri de care, apoi, îmi pare rău... Pentru că, așa cum ți-am mai spus, lîngă tine îmi pierd, în bună măsură, controlul...

Nu știu, ar mai fi multe de spus dar sînt obosit, pentru că azi-noapte nu prea am dormit... Te-am auzit în vis, la un moment dat, m-ai trezit, cred că era vreo trei sau patru dimineața. Dar nu erai lîngă mine, drept pentru care ți-am scris ceva pe tabletă...

*din volumul omonim, aflat în lucru

Clin d'oeil

Cică un cîine vagabond stătea în ploaie, sprijint de un gard și se lingea. Era ud leoarcă, înfometat și însetat. Amărît la maximum. Tot lingîndu-se de apa de pe blana-i, ajunge între picioarele-i din spate. Se linge puțin și pe-acolo apoi, brusc, se oprește. Își ridică privirile și se gîndește.

 „Băi, ce fac io, aici? Dau sau iau muie?”

 După cîteva secunde de reflecție își răspunde cu un zîmbet trist:„Cred că, teoretic dau, dar practic iau!”

Haihui printre cuvinte

„Ca să fiu sincer, tot ceea ce știu în materie de morală am învățat pe terenurile de fotbal și pe scenele de teatru, care rămîn adevăratele mele universități.”

Albert Camus

(„Străinul”)

Gîndul zilei

(foto: Clarence Sinclair Bull, 1931)

„Nu vreau să fiu singură.

Vreau să fiu lăsată în pace.”

Greta Garbo

(a.k.a. Lovisa Greta Gustafsson )