Refugii estivale (17)
Pentru că tot adusei
vorba despre „Radio Vacanţa”... Spuneam că acest post radiofonic, foarte drag
mie, începuse să emită în luna iulie a sezonului estival 1967 şi îşi avea pe
atunci sediul în „Vila nr. 27”, aflată în vecinătatea unui restaurant
arhicunoscut vilegiaturiştilor obişnuiţi ai Mamaiei, „Albatros”, pe lîngă care
treceam zilnic împreună cu ai mei, spre locul în care ne aşezam cearşaful pe
plajă. „Radio Vacanţa” funcţiona doar în perioada estivală (între 1 mai şi 1
octombrie), între orele 9 şi 19, cu o pauză după orele prînzului, între 14 şi
17. El emitea şi pe unde ultrascurte sau „FM” cum îndeobşte sunt ele cunoscute
acum, care asigurau o calitate mult superioară a sunetului (de aceea ai mei îşi
achiziţionaseră acel aparat „deştept”, care se numea, stranie coincidenţă, tot
„Mamaia”, pentru că majoritatea aparatelor portabile din epocă, numite de toată
lumea „tranzistoare”, emiteau doar pe unde lungi, medii şi, în cel mai bun caz,
scurte), ba chiar în stereofonie, pentru urechile acelora care posedau un
aparat dotat cu două difuzoare, comentariile şi emisiunile fiind făcute în
cinci limbi: română, engleză, germană, franceză şi
rusă.
 |
| (sursa foto: constanta-imagini-vechi.blogspot.ro) |
Parcă aud şi acum genericul acela sonor inconfundabil, ritmat –
care deschidea şi închidea emisiunile postului -, un fel de „cover” sau mai
bine un „remix”, cum s-ar zice azi, după o celebră melodie, „Valurile Dunării”
(o piesă celebră a lui Iosif Ivanovici), care trecea apoi, uşor, sub vocile
crainicilor, care spuneau în cinci limbi: „Aici Radio-Vacanţa! Hier
spricht der Ferienfunk! This is Radio Holidays! Гoвopит Paдиocтaнция Oтдыx! („Gavarit Radiostanţia Otdîh!”,
într-o traducere cît de cît fonetică) şi Ici Radio Vacances!”.
Îmi plăcea timbrul cu totul aparte al Doinei Caramzulescu (care prezenta şi
emisiunile în limba engleză, idiom pe care-l bungheam olecuţă), a cărei voce
devenise un fel de emblemă a radioului, în tandem cu aceea baritonală a lui Paul Grigoriu. Mai reţinusem şi numele „vocii”
Dan Dumitrescu (spicherul programelor
în limba franceză, pe care le ascultam cu sfinţenie, pentru exersarea limbii
care îmi plăcea atît de mult, atunci ca şi acum). Ce avea inedit acest post de
radio faţă de altele, era faptul că încă de la început a avut un fel serviciu telefonic
sui-generis, un fel de 112 de azi, care se ocupa îndeosebi cu recuperarea
ţîncilor pierduţi pe plajele sau prin staţiunile litoralului dar și pentru alte
anunțuri de urgență. Nu mă pierdusem niciodată de ai mei pînă atunci dar uneori
mi-aş fi dorit din tot sufletul să mă rătăcesc o singură dată, măcar dintr-un
singur motiv: muream de curiozitate să văd şi io cum arată pe dinlăuntru un
post de radio, să mă dumiresc cum pun ei muzica acolo şi să cunosc pe unele
dintre „glasurile” care-mi plăceau…
Însă pentru
mine, „Radio Vacanţa”, aşa cum spuneam, exista îndeosebi pentru muzica pe care-o transmitea şi care era grozavă, pe bune sau cel puţin aşa
mi se părea ea mie atunci, de aici primind io, ciutanul care eram, noian de
informaţii legate de trupe şi interpreţi, provenind din diverse genuri
muzicale, români dar mai ales străini, pe mulţi dintre ei ascultîndu-i cu un
anume soi de religiozitate pînă în ziua de azi. (va urma)
© Bogdan-Lucian Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu