Mi-e dor de Giani Cocean...

Refugii estivale (16)

Aşadar, în acea însorită dimineaţă de sfârşit de august a anului 1971, pe la ora 8:30, eram de multişor în picioare, trezit de mama (care se tot învârtea de colo-colo, prin cele două camere ale luxosului, pe atunci, hotel „Parc” din Mamaia, unde de vreo două-trei zile eram cazaţi, pregătind băgăjelele fiecăruia pentru călătoria noastră spre Eforie-Sud), încă de pe la şase, pentru preumblarea zilnică de o oră, o oră şi jumătate pe faleză, pentru inhalarea aerosolilor marini care, aşa cum zicea dumneaei care le ştia pe toate, că d-aia era om mare, nu?, îmi făceau bine la gîtul văduvit de gîlcile care-mi făcuseră existenţa amară pînă mai an. Tata îşi pufăia absent ţigara, cufundat comod între pernele şezlongului de pe terasa apartamentului, cu o ceaşcă de cafea aburindă în faţă, răsfoind absent ziarele cumpărate încă de la prima oră, de la chioşcul din apropierea hotelului, în timp ce io molfăiam în silă un sandviş, privind prin binoclu dincolo de balustrada balconului, plaja colorată ţipător de miile de umbreluţe,

plină ochi de trupuri bronzate, dinspre care ajungea estompat pînă la noi un zumzet înfundat, ca dintr-un stup. Încă nu se făcuse prea cald, deşi soarele se ridicase binişor deasupra orizontului iar dinspre mare încă se simţea adierea răcoroasă a acelei brize sărate, îmbibată de miresme curate de nisip, alge şi de a altora necunoscute, inefabile, dar care mi se impregnaseră definitiv, încă de pe atunci, în memoria olfactivă. „Miroase a mare”, îmi place să spun şi acum cînd în nări îmi poposesc parfumuri aducînd cu acesta, adulmecate pe te miri unde.

Din apartament susura molcom muzica de la „Radio Vacanţa” (semn că trecuse, deja, de ora 9), din difuzorul aparatului de radio cu tranzistori „Mamaia” (la mare modă pe atunci), cumpărat recent de ai mei şi fixat pe postul cu pricina, pe care, de altfel, avea să rămînă toată perioada sejurului nostru pe litoral. Eh, de emisiunile şi vocile acestui post de radio mă leagă amintiri dintre cele mai plăcute iar despre muzica transmisă prin undele lui hertziene, ce să mai zic, era grozavă, de aici primind io primele mele informaţii legate de trupe şi interpreţi, români dar mai ales străini, care mi-au rămas dragi pînă-n ziua de azi. „Radio Vacanţa”, care începuse să emită în luna iulie a sezonului estival 1967 (cum aveam io să aflu ceva mai tîrziu), avea pe atunci sediul în „Vila nr. 27” din Mamaia (aflată undeva în imediata apropiere a vilei „Albatros”),

Vila Nr. 27 Mamaia, sediul postului „Radio Vacanța”, între 1967 și 1978.

pe lîngă care treceam zilnic în drumul nostru spre locul în care ne aşezam cearşaful pe plajă, funcţiona doar în perioada estivală, adică între 1 mai şi 1 octombrie, între orele 9 şi 19, cu o pauză după orele prînzului, între 14 şi 17. El emitea şi pe unde ultrascurte, acestea asigurînd o calitate superioară a sunetului (de aceea ai mei îşi achiziţionaseră acel aparat „deştept”, pen’ că majoritatea aparatelor portabile din epocă, numite generic „tranzistoare”, aveau doar unde lungi, medii şi, în cel mai bun caz, scurte), comentariile fiind făcute în cinci limbi: română, engleză, germană, franceză şi rusă. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

Text apărut în „altPHel”: http://www.altphel.ro/2014/02/refugii-estivale-16/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+altphel+%28altphel%29