Ave Cezar, muritorii te-au ales! (II)
Un prieten de-o viaţǎ, un
consecvent cititor, comentator și critic (obiectiv!) al „Textelor cu elice” (rubrica mea săptămînală din „Altphel”) şi-un mare iubitor de muzichii alese, care-mi cunoaște mai bine ca nimeni altul
gusturile muzicale (pe multe dintre ele împǎrtǎșindu-le și ‘mnealui), m-a
întrebat vǎdit îngrijorat, imediat dupǎ citirea rîndurilor mele de sǎptǎmîna
trecutǎ, dacǎ mi-e bine, dacǎ nu cumva au cam bilibiștrocizat-o* nervii din
mansarda mea dintre umeri și dacǎ n-am devenit chiomb și fudul de urechi dupǎ expunerea
îndelungatǎ la noxele pixelate și la decibelii eliberaţi de asemenea șouri „muzicale”
tembele (în frunce cu finala „Eurovision” pentru Românik, pe care am urmǎrit-o
la „creion”), ba mai mult, sǎ-mi mai dau și cu pǎrerea în favor de lume despre
ele la gazetă. I-am mulţumit pentru lecturǎ și l-am liniștit, spunîndu-i cǎ sinapsele
mele sînt toate la locul lor și încǎ în bunǎ stare, cǎ și timpanele şi
retinele-mi sînt ok, doar cǎ voi mai scrie preţ de încǎ fro douǎ episoade (cu
ǎsta cu tot) la temǎ, singurul motiv care m-a „mînat în luptǎ” fiind acela cǎ-l
cunosc pe ex-ploieșteanul Cezar Florin Ouatu, faţă de arta căruia - în ciuda
prezenţei sale în finala bǎștinașǎ a „Eurovision”, pe care, de altfel, a și
cîștigat-o – încă mai nutresc oareşce aprecieri. De ce natură, se va vedea în
cele ce urmează. Așadar…
Cezar Florin Ouatu (sursa foto: ziar.com) |
În februarie 2010 am primit
nenorocita veste cǎ fetei unor buni prieteni i s-a desoperit la un control de rutinǎ
o formǎ extrem de rarǎ, gravǎ și galopantǎ de leucemie. Pe scurt, zilele
tinerei erau numǎrate. Singura ei șansǎ de supravieţuire consta într-un implant
cu celule stem, o intervenţie extrem de delicatǎ și costisitoare pe mǎsurǎ (ce
avea sǎ-i fie fǎcutǎ ulterior cu succes într-o clinicǎ italianǎ). Iar familia fetei
încǎ mai avea nevoie de bani. Mulţi. Mi-am zis atunci cǎ un concert umaitar ar
putea constitui un eveniment salutar și un foarte nimerit prilej de-a mai
strînge niscaiva din fondurile necesare. Drept pentru care am trecut rapid la
organizǎrea unui spectacol muzical dublat de o expoziţie de artă cu vînzare,
ajutat fiind în demersul meu de o pleiadă de artişti (ploieșteni și nu numai!),
cǎrora le mulţumesc încǎ o datǎ și pe aceastǎ cale. Astfel, printre alţii, l-am
contactat telefonic și pe amicul meu, binecunoscutul flautist ploieștean
Florian Ouatu - un mare sufletist și un artist desǎvîrșit – pe care l-am
invitat în spectacolul ce avea sǎ se desfǎșoare pe scena teatrului „Toma
Caragiu” din Ploiești. Nu numai cǎ el a acceptat fǎrǎ rezerve, ba mai mult, s-a
oferit sǎ cînte** alături de fiul sǎu, Cezar, despre care aflasem cîte ceva din
povestirile lui Florian. Știam, desigur, în primul rînd cǎ este posesorul unei
voci de excepţie, mai puţin obișnuite, de contratenor, cultivatǎ în cadrul
secţiei de canto clasic a universităţii „Giuseppe Verdi” din Milano, una dintre
prestigioasele instituţii muzicale din lume, ale cǎrei cursuri le absolvise cu brio.
Mai ştiam cǎ fusese elevul liceului de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești la
clasa de pian și cǎ o bună parte din solida sa educaţie muzicalǎ provenea și
din familie, pǎrinţii sǎi fiind doi dintre valoroșii instrumentiști ai filarmonicii
„Paul Constantinescu” din Ploiești. Cît despre vocea extrem de rarǎ cu care
fusese hǎrăzit de Bunul Dumnezeu, ea îi fusese descoperitǎ relativ tîrziu, pe
la 20 de ani. În acelaşi context mai aflasem şi faptul cǎ junele Cezǎricǎ, așa
cum îl alinta regretatul sǎu tǎtǎ, cîștigase cîteva premii internaţionale de
canto clasic la unele dintre cele mai galonate concursuri de gen din lume (San Marino , Barcelona ,
Dresda , Monaco etc .). Bref, lui Cezar i se prefigura o carierǎ serioasǎ -
cu prezenţe în spectacole notabile pe scenele unor importante teatre muzicale
din lume - despre care începuse sǎ se audǎ tot mai des și tot mai de bine. Ori
de cîte ori îmi vorbea despre izbînzile artistice ale fiului său, îl simţeam pe
Florian extrem de mîndru, ochii umplîndu-i-se de lacrimi…
Spectacolul muzical din acea
searǎ a fost, realmente, unul de zile mari, toţi cei care au urcat pe scenǎ
(pianista Lia Coloros-Mocǎnescu, chitaristul Iulian Anghel, violoniștii
Vlad-Mihai Stoicescu și Mihai Spǎtǎrelu, flautiștii Alina Parpalǎ și Florian
Ouatu, cvartetul de coarde „Artys” şi cîntǎreaţa de muzicǎ ușoarǎ Nicoleta
„Nico” Matei) s-au întrecut pe ei înșiși, oferind publicului un spectacol de o
elevată ţinută artistică. Însǎ cluul serii l-a reprezentat, fǎrǎ doar și poate,
mini-recitalul lui Cezar - a cǎrui voce splendidǎ a impresionat într-o asemenea
mǎsurǎ publicul, încît el a fost aplaudat la scenă deschisă minute-n șir - în
cadrul cǎruia, momentul culminant l-a constituit interpretarea lui fǎrǎ cusur –
acompaniindu-se la orgǎ – a celebrei rugǎciuni „Ave Maria” (pe muzica lui
Charles Gounod). Mulţi dintre cei prezenţi mi-au mǎrturisit dupǎ concert cǎ era
pentru prima oarǎ cînd ascultau live o voce de contratenor și cǎ sînt profund marcaţi. (va urma)
© Bogdan-Lucian Stoicescu
*Adicǎ au dat de ceva
necazuri.
**Din nefericire, prestaţia
celor doi avea să fie şi ultima lor apariţie publică pe aceeaşi scenă, Florian
Ouatu încetînd din viaţă în acelaşi an 2010, în chiar ziua Sfinţilor Constantin
şi Elena, 21 mai…
(Text publicat la adresa http://www.altphel.ro/2013/03/ave-cezar-muritorii-te-au-ales-ii/ și
în ediţia tipǎritǎ,
nr. 390, an VIII, 22-28 martie 2013, p. 23)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu