Cineva inconfundabil…

Ca şi tine, îi păstrez lui Petrică aceeaşi admiraţie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întîlnesc în viaţa mea
Emil Cioran, aprilie 1974/1/

În ziua de 6 octombrie a fiecărui an ar trebui să aibă loc sărbătoarea naţională a spiritualităţii româneşti.
Însă, striviţi de grijile zilnice, terorizaţi de spectrul apropiatei ierni, prevestite de ploi reci şi brume timpurii, cu sufletele înegurate, mulţi dintre noi uitat-au că, în această zi de octombrie, în urmă cu 106 de ani, se năştea în Botenii Muscelului, cel ce avea să devină genialul filosof şi gânditor creştin Petre Ţuţea, strălucit reprezentant al unei generaţii exemplare – Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica ... – tutelată de însuşi mentorul ei spiritual ei, profesorul Nae Ionescu. Cine sunt eu şi ce vreau?, s-a întrebat, nu o singură dată, Ţuţea. Pentru ca tot el să încerce un posibil răspuns: Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămîne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
Conştiinţă nepereche, spirit pătrunzător, orator de geniu, un adevărat Socrate român, cum nu de puţine ori a fost numit - Eu am fost asemănat cu Socrate. Atît el cît şi eu, în actele căutării, căutăm la scara noastră de oameni neaflînd şi ştim neştiind. Atît. Socrate a fost pentru mine un model existenţial. Dar raportat la Iisus îşi pierde semnificaţia. El a căutat un zeu. Eu, de pildă, nu-l caut, că-l am -, după o lipsită de importanţă perioadă de flirt politic cu anumite cercuri de stînga în anii tinereţii – chiar domnia sa spunea, de altfel, cu sarcasmu-i inegalabil: Am fost în tinereţe de stînga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stînga şi nu eşti conservator, eşti cretin. Confundam în tinereţe comunismul cu comunitarismul – se “dumireşte” rapid (cum i-a spus profesorul Nae Ionescu: Omul, domnule Ţuţea, nu evoluează, nu devine, ci se dumireşte.) şi se va situa, până în clipa în care va închide ochii (3 decembrie 1991, la Bucureşti), pe poziţii politice de dreapta, fapt pentru care, în regimul comunist, va face 13 ani de temniţă grea (5 ani – între 1948 şi 1953 - apoi încă 8, între 1956 şi 1964). Numai un gînditor de talia lui a putut spune, între zidurile de Ev Mediu ale Aiudului: Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el.
N-a încetat nici o clipă - în libertate ca şi în închisoare – să propăvăduias-că valorile spirituale creştin-ortodoxe şi iubirea pentru neamul său. A fost, fără doar şi poate, liderul de necontestat al acelei excepţionale generaţii - tutelată, cum spuneam, de profesorul Nae Ionescu - de departe cea mai valoroasă din istoria culturii române, deşi niciodată, cu modestia-i proverbială - generată, parcă, de acel “anonimat” bine lucrător (o altă formă de xeniteia?) în spatele căruia s-a aflat întreaga-i existenţă -, n-a vrut să recunoască acest lucru. Apoi a mai fost, pentru alte multe generaţii, idol şi model. A fost chiar acuzat, la un moment dat, că a “corupt tineretul”. Şi-a asumat cu demnitate stupida incriminare, plătind cu vârf şi îndesat pentru aceasta.
Minte enciclopedică, Ţuţea a fost prototipul gînditorului creştin desăvîrşit, din stirpea întîrziată şi atît de rară a renascentiştilor români… Dacă pseudo-cugetători neo-stahanovişti preamăreau, după acel tragic decembrie ’89, falsele valori ale unei democraţii ce se voia cu orice chip originală, iată cum definea Petre Ţuţea, cu mult înainte, pe la 1937, într-un pentalog sui-generis, însuşirile unui adevărat cetăţean român:

I. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
II. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
III. Să nu înşele pe nimeni;
IV. Să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa Majestatea Maicii Domnului;
V. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el.

Pentru acestea şi pentru încă multe alte asemenea “acte de corupţie” ale tinerelor generaţii, Petre Ţuţea s-a “bucurat” din plin, timp de 13 ani – aşa cum pomeneam mai înainte - de “binefacerile” unor instituţii numite şi azi puşcării, din localităţi numite şi azi Bucureşti, Aiud, Ocnele Mari ori Jilava.
Aşa cum excepţional scria/2 /eseistul Dan Ciachir, (…) Noica a format, în vreme ce Ţuţea a zidit; a edificat. A făcut asta oriunde: în închisoare, pe stradă, în case particulare sau în cafenea. Generos şi optimist, rîzînd în hohote cu poftă, Petre Ţuţea, care începuse un tratat de antropologie, iubea cu adevărat omul. Tratatul proiectat l-a scris prin însăşi existenţa sa.
Cu Ţuţea s-a încheiat un mileniu şi tot cu el se deschide un altul.
Oare cum s-ar putea defini, pe scurt, o asemenea personalitate greu încadrabilă într-o anume categorie? Cine este, de fapt, Petre Ţuţea? Ar fi putut, în stilul său caracteristic, să afirme despre sine: “Pînă şi un prost vede că sînt inconfundabil”, scria undeva filozoful Gabriel Liiceanu, cel care, de bună seamă, prin tot ceea ce a întreprins de-a lungul ultimilor ani, ni l-a (re)dat pe Ţuţea la adevărata sa dimensiune. Un posibil răspuns. Într-adevăr, Ţuţea a fost cineva inconfundabil. (Bogdan Stoicescu)

1. Scrisoare a lui Emil Cioran către Bucur Ţincu (apud. Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia, ed.Arta Grafică, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, Bucureşti, 1992)
2. În studiul Despărţirea de Ţuţea din volumul Luciditate şi nostalgie (Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1999)

(în a doua fotografie a textului, Petre Ţuţea, în garsoniera sa, alături de Marian Munteanu, în 1990; în ultima fotografie, Petre Ţuţea, alături de părinţii săi)