„Epigrama, floarea parfumată a literaturii”

Vineri, 21 martie, la ora 12 precis, în sala „Nichita Stănescu” a Biblotecii Judeţene „Nicolae Iorga” (Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga)  are loc un randevu - botezat cu o frumoasă zicere a maestrului Şerban Cioculescu, „Epigrama, floarea parfumată a literaturii” - al cîtorva scriitori guralivi, mucaliţi şi pontoşi nevoie mare (epigramişti, parodişti, poeţi, prozatori şi de alte specialităţi tematice, ploieşteni, cîmpineni şi bucureşteni, conform afişului alăturat), secondaţi de trei dintre cei mai buni graficieni satirici ai momentului (doi din Ploieşti, Iulian Pena-Pai şi  Nicolae Ionita şi unul din "străinătate", hehehe!, Marian Avramescu din Sângeru-Prahova, aflaţi umăr la umăr pe simezele unei splendide expoziţii dedicate acestei manifestaţiuni hazoase), care şi-au reunit talentul debordant şi încordat toţi muşchii fanteziei pentru a evolua într-o adevărată gală (categoria supergrea) a umorului de cea mai bună calitate. Cît despre prietenul meu de-o viaţă, simpaticul actor al teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti,  Galea Ilie, el va delecta asistenţa cu ziceri şugubeţe - în stilul său lesne recognoscibil - din creaţiile (epigrame, parodii, poeme) celor prezenţi. Drept pentru care, în numele acestor stimabili poznaşi, nu-mi mai rămîne altceva de făcut decît să vă lansez invitaţia de a-i asculta/vedea/lua la palme (a se citi aplauda!), pentru că ignorîndu-i, veţi rata o fază de-un chichirez nepereche!

Gulagul românesc şi cel sovietic pe înţelesul tuturor

O extrem de incitatntă conferinţă susţinută de prietenul meu, scriitorul 

Codrut Constantinescu (http://cdc77.blogspot.com/), în debutul manifestărilor dedicate împlinirii a 93 de ani de la fondarea Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga" 

(Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga) 

din Ploieşti. 

Vă aştept cu drag astăzi, 20 martie, ora 17, în sala "Nichita Stănescu"!

O autobiografie

Fain tare titlul ăsta al autobiografiei Patriciei Kaas: „Umbra din vocea mea”...

Haihui printre cuvinte (23)

Memorabil aş putea spune şi pe alocuri chiar emoţionant articolul lui Tudorel Urian („Polul liniştit al debandadei generale” în „Viaţa românească”, nr. 11-12/2013) dedicat împlinirii vîrstei de 97 de ani de către filozoful român Mihai Şora (născut la 7 noiembrie 1916), o personalitate de primă mărime a culturii şi spiritualităţii romîneşti dintotdeauna. 

„În debandada gălăgioasă şi decerebrată care tinde să devină specificul lumii noastre, din existenţa multor semeni de-ai noştri a început să dispară tocmai dimensiunea verticală a modelului ontologic imaginat de Mihai Şora. Viaţa tot mai multor contemporani ai noştri a devenit o nesfârşită goană după profituri şi avantaje personale de tot felul, în numele căreia sunt dispuşi să abandoneze toate valorile şi să calce în picioare oricînd, pe oricine. Din vieţile noastre tinde să dispară confortul răgazului, bucuria contemplaţiei, puterea de a admira frumuseţea care ne înconjoară ţi gentileţea de a zîmbi unui necunoscut. Or, ne învaţă Mihai Şora: Orice pe lumea asta îţi poate spune ceva dacă ştii să asculţi; sau îţi arată ceva demn de a fi privit, cu condiţia, bineînţeles, de a şti să vezi ceea ce ţi-e dat să priveşti. Fiecare fărîmă a lumii vehiculează un înţeles care-ţi scapă dacă treci pe lîngă el fără să-ţi pese. Dar, dacă îţi pasă cu adevărat...”. 

MYTHOS la început de drum (sau despre puiul de EQUINOX)

Aş fi fost tentat să-mi zic în barbă: „Le Roy est mort! Vive le Roy!”. Cu alte cuvinte, parafrazînd uşor, (Vechiul) „Equinox” a murit! Trăiască (noul) „Equinox”! Însă ducîndu-mi gîndurile pînă la capăt, mi-am dat seama că, pentru mine unul, vechiul teatru „Equinox” n-a murit ci doar s-a cuibărit, undeva, în memoria mea afectivă, dimpreună cu tot ceea ce a însemnat el - oameni, spectacole şi alte mirabile întîmplări nepereche - în ultimii 33 de ani (întîmplător sau nu, un număr christic, cu toate valenţele lui de simbol transcendent), pentru existenţa mea generică. Ba mai mult, el doar s-a retras discret şi demn (şi nu c-ar fi dispărut în urma unei „tragedii”, cum uşor patetic s-a spus aseară), aşa cum i-a fost, de altfel, întreaga existenţă, acum el ocupîndu-şi un binemeritat loc în istorie dar mai ales în inimile tuturor acelora care l-au iubit şi lăsîndu-i locul fratelui său mai mic, pe numele său „Mythos”, care aseară, sîmbătă 22 februarie 2014, în prezenţa noastră, s-a născut şi care, mi-ar plăcea să cred, a şi pornit la drum cu toate pînzele sus!

Aşadar, despre „Equinox” numai de bine iar junelui „Mythos”, fie-i binevenită ivirea pe lumea artelor româneşti şi deie Domnul să se bucure de o existenţă la fel de binefăcătoare, precum aceleia a „fratelui” său mai mare…   

Foaierul Centrului Dramatic  
"Mythos" din Ploieşti

Regizorul 
Mihai Vasile
sau despre ideea numită 
MYTHOS

Afişul expoziţiei de acuarelă a maestrului
 şi
prietenului nostru drag...

... şi cîteva dintre acuarelele sale

De la stînga: Cochi, Dragoş Grigorescu,

Valter şi Mihai 

(la vernisajul expoziţiei 
"Impresii de călătorie")

Bogdan-Lucian Stoicescu, Valter , Dragoş,
Mihai şi  Nelu Streche
(de la stînga la dreapta)

De la stînga la dreapta:  Catalin Apostol, Bogdan,Valter Paraschivescu,
Emilia Vasile, Dragoş, Mihai,
Mihaela Gaftoi, Suzana Marin
şi
Ioan Mihai Cochinescu.

Cătălin, Bogdan, Valter, Cochi, Dragoş, Mihai şi Nelu

Dragoş şi Suzana

 Leni Paraschivescu şi Anca Lucia Stoicescu

Cochi, Bogdan, Valter, Dragoş, Mihai şi Nelu

Bogdan şi Anca alături de Boris Paraschivescu
(foto: © Ioan Mihai Cochinescu)

Şi io, last, but not least, autor al slovelor pestriţe...
(foto: © Ioan Mihai Cochinescu)

Foto & text: © Bogdan-Lucian Stoicescu

Haihui printre cuvinte (22)

„Îl iubesc pe MARIN PREDA viu, mort și până la sfârșitul vieții mele”  

Aurora Cornu

„Sunt şi eu de acord cu George Călinescu că a scrie un jurnal intim cu scopul de a-l da publicităţii e un non-sens. Publicarea unui jurnal e treaba posterităţii, scrierea lui e o necesitate intimă, dovedită de însăşi mărturisirile făcute de el. Interminabilul Journal al lui André Gide, publicat de el însuşi în timpul vieţii, este astăzi o operă ininteligibilă, în orice caz lipsită de revelaţii. Dimpotrivă, scrisorile lui Dostoievski rămîn mereu zguduitoare şi însoţesc opera sa pe dedesubt, luminînd-o de aproape cu o lumină crudă. Jurnalul lui Kafka este deasemenea o operă intimă a cărei valoare e tot de natura revelaţiilor; ceea ce are de învins un scriitor în existenţa lui nu poate fi găsit în operă, care exprimă doar victoria, înfrîngerile fiind sublimate în creaţie.

Marin Preda cu Aurora Cornu, marea iubire a vieţii sale...

În jurnal apar adesea evenimente monotone şi disproporţionate ca interes şi care nu pot fi pe deplin înţelese decît de cei implicaţi în ele, aşa cum numai marinarii unui vas ar înţelege ceea ce este trecut în jurnalul de bord al navei de către commandant. Dacă nava se scufundă sau trece printr-o mare primejdie, toate acele amănunte de bord pot căpăta un sens adînc.” 

Marin Preda 

(1964)

Haihui printre cuvinte (21)

„On oublie toujours

Les étreintes d'amour.

On n'efface jamais

Le gout flou des baisers.”

(apud. R. Vulpescu - „Arte & meserie”)

(foto: © Alfred Cheney Johnston)

Urare de Anul Nou...

Le mulţumesc pentru faptul că există şi că fac parte din viaţa mea şi îi rog din suflet să rămînă aşa cum îi ştiu şi acolo unde le e locul, celor care, în 2013, au continuat să mă beştelească, să-mi frece ridichea, să mă enerveze, să mă vorbească de rău, să mă tacă de bine, să-mi bage ştăngi, etc. etc. etc. dar cu asupra de măsură le mulţumesc celor care, din timpuri imemoriale, ocupă un loc privilegiat în inima mea, încăpăţînîndu-se să-mi rămînă statornici prieteni, la bine şi la greu. Fără primii dar mai ales fără ultimii, viaţa mea chiar că n-ar avea nici un chichirez.

Aşadar, tuturor, Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace şi, întru toate, bună sporire iar Anul Nou să le aducă împlinirea bunelor dorinţe!

La mulţi ani !

Bogdan-Lucian Stoicescu

P.S. Nu voi nominaliza nici pe unii, nici pe alţii, se ştiu ei mult prea bine, nu de altceva dar, împrăştiat cum sînt, aş putea omite pe cineva, şi tare rău mi-ar părea, hehehe!

Haihui printre cuvinte (20)

Calcanul

"Ilsebill a mai adăugat sare. 

Înainte de a procrea, am mîncat spată de berbec cu fasole şi pere - era la început de octombrie."

Gűnter Grass

Întîlnire de gradul trei cu Moş Crăciun

Dacă mi-ar fi spus cineva că îl vom întîlni pe Moş Crăciun deunăzi, evident că nu aş fi crezut în ruptul capului… Încă din copilărie (cînd îl mai numeam şi Gerilă sau Ded Moroz - varianta rusească a lui Santa Claus din anglo-saxonă - aşa cum îi spunea uneori bunica din partea tatălui, rusoaică albă după părinţii ei, stabiliţi pe meleaguri prahovene pe la începutul secolului trecut) mi-am dorit să am o poză cu moşu’, dar din motive independente de voinţa mea, un astfel de dar rarisim nu aveam să primesc decît peste fro 50 de ani! Adică, mai exact, duminica trecută…

 Întîmplarea a făcut (oare e ceva întîmplător pe lumea asta?) să-l întîlnim pe Moş într-un loc unde nici prin gînd nu ne-ar fi trecut că-l vom găsi… Nu la munte, nu la mare, nu acasă, noaptea (cînd lasă el de obicei daruri sub brad, doar celor care au fost cuminţi peste an), nici în parcul de distracţie finlandez de lîngă orăşelul lapon Rovaniemi (unde, de prin 1985, se spune că ar avea casa Santa Claus) şi nici măcar în orăşelul copiilor din Ploieşti (care de ani buni a fost înlocuit cu un fel de obor sordid cu tarabe unde se vînd tot felul de porcării, inclusiv vin şi ţuică fierte, alături de şunci şi caltaboşi), care e sublim dar lipseşte cu desăvîrşire, ci într-unul din supermagazinele din Ploieşti, unde Moşu’ se poza de zor cu cei mici, oferindu-le daruri din sacul lui după ce le asculta poveştile şi poeziile. 

Era un Moş fain, făţos, haios şi mucalit nevoie mare şi pe care l-am identificat (nu fără mirare) doar atunci cînd ne-am apropiat şi i-am recunoscut glasul, privirile din spatele ochelarilor cu ramă aurie şi barba albă-albă, toate 100% veritabile, aparţinînd unui foarte bun amic al nostru devenit temporar un fooooooarte simpatic Moş. Şi, atunci, ce ne-am zis noi? Că n-ar fi rău să ne tragem într-o poză-două alături de el (noi, adică io şi soaţa mea), lîngă brad. Ceea ce am şi făcut. Surprins oarecum de ideea noastră, s-a bucurat nespus (i se citea asta în priviri), regretînd însă că-n sacul lui n-are daruri şi pentru de-alde noi, ăştia mai „copţi”. Drept pentru care i-am făcut noi moşului un dar, că lui cu siguranţă nimeni nu-i pune nimic în sacul rămas gol după…

Chiar aşa, o mai fi existînd pe lumea asta vreun Moş’ care să fi primit daruri, ca 

dragul Moş Ştefan al nostru?  

O să-i scriu lui Moş Crăciun, starostele, ăla din Finlandia, să-mi zică ce şi cum. 
Pentru că numai el ştie cel mai bine, hehehe…

Bogdan-Lucian Stoicescu

AMFORME

Joi, 5 decembrie 2013, ora 17, la GALERIA DE ARTĂ a municipiului Ploieşti

(Piaţa Victoriei nr. 4) are loc vernisajul expoziţiei  

"AMFORME"  

(ceramică, sticlă, metal)

 a plasticianului

OVIDIU CONSTANTIN IONESCU 

(lector universitar doctor la  "Academia Naţională de Arte" Bucureşti; http://www.unarte.org/.) 

„Lucrările mele sînt forme care întruchipează ideea de sedimentare a unor elemente volumetrice cu suprafeţe texturate ce amintesc de depunerile sedimentare, constituite într-un ansamblu compoziţional compact, spre o piesă ceramică predestinată prin naştere depozitării: amfora."

Ovidiu Constantin Ionescu

Prezintă pictorii

MARCEL BEJGU 

(preşedinte al filalei Prahova a Uniunii Artiştilor Plastici din România, http://www.marcelbejgu.ro/ ), 

 VALTER PARASCHIVESCU 

(https://www.facebook.com/valter.paraschivescu) 

 şi 

poetul

IOAN VIERU 

(Directorul revistei  "CONTRAPUNCT" din Bucureşti, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Vieru_(poet) )

Recital de muzică clasică susţinut de chitariştii

ALEXANDRU DOBRESCU * CONSTANTIN DUMITRAŞCU * ADRIAN POPOVICI

Alte amănunte aici:

http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.ro/2012/10/amformele-lui-ovidiu-oriceact-de.html#links