Memento

Traian T. Coșovei 70

(28.XI.1954 - 1.I.2014)

Moto:

Aş putea să rup limbile ceasului şi să scriu:

„oricum e mai târziu decât crezi”

Să mă las privit de obiecte. Descris.

Sfâşiat de lipsa lor de înţelegere pentru mine.

SOSISE VREMEA EXISTENȚELOR NERĂBDĂTOARE*

Plajă pustie.

Valuri săpînd șanțuri de apărare cu degete albe, de spumă –

retrăgîndu-se printre delfinii aruncați de furtună pe țărm.

În masacrul amiezei,

nisipul părea o burtă umflată cu alge verzui,

călătoare.

Și-un miros înțepător de moarte caldă se strecura în oraș

întărîtînd cîinii.

Tu te aplecai să culegi o piatră. Nisipul

îți lua forma, îți memora căldura, apăsarea.

Peste zece ani, aveam să te întîlnesc – să te cunosc

în sfîrșit.

În urma noastră nisipul spulbera cu un gest burțile mirositoare.

Plaja duduia surd, ca un imens ceasornic cu nisip

măsurînd timpul. Mort. Umflat. Descompus în mirosuri ucigătoare.

Și reclamele luminoase de pe țărm ridicau în aer

mîini albe și verzi și pătate de sînge.

Împiedicînd autostopul. Și amorul liber. Împiedicînd

grupurile de vilegiaturiști ieșiți cu cîinii.

Rochia ta

săpa în pustiu tranșee ciudate. Semne

pentru o așteptată, imposibilă debarcare.

Te aplecai să culegi o piatră,

mă priveai cu ochii tăi care au văzut căderea Troiei.

Vîntul mîrîia încurcîndu-ți în păr vedenii sticloase.

Și nici un zgomot în jur. Nici un om broască

încolăcit în jurul țărmului.

Doar curentul rece aruncînd valul delfinilor înecați.

Și bastonul bătrînului cercetînd pervers burțile umflate:

„… uite, ăsta s-ar putea să aibă pui…”

Tu te apleci să culegi o piatră.

Peste zece ani, aveam să te pierd, să te uit în sfîrșit.

În urma noastră –

doi gropari de nisip se spulberau peste burțile umflate.

Și firmele luminoase de pe țărm

aprinzînd mirosul înțepător de catran, de frînghii putrezite.

Apoi crabii – existența nerăbdătoare să șteargă

orice urmă.

* din volumul Cruciada întreruptă, ed. Cartea Românească, 1982

Regretatul meu prieten Gabi Stamate (1958-2021) i-a surprins perfect profilul (la propriu și la figurat!) lui Traian T. Coşovei (Traian Te sau omul care face din aripi de păsări, cuşti, colivii), cu mai multă vreme în urmă, într-o eternitate de-o clipă, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, vegheat, de dincolo de timp parcă (din fotografia lui Tudor Jebeleanu), de fratele său întru poezie Ion Stratan (1955-2005).

O lacrimă de vin și una de sare, dimpreună cu un gînd bun şi vesel, de-o clipă-două, pentru dragii mei dragi conectați la Univers, recitîndu-și versurile îngerilor, la Cina Cea de Taină a Poeților...

Memento

Nina Cassian*

(Renée Annie Cassian-Mătăsaru, 27.XI.1924 – 15.IV.2007)

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat

această căpăţînă de zahăr sau această

figură pentru prora vapoarelor pirat

şi părul lung, lunar, pe ţeastă.

(„Autoportret” în volumul Disciplina harfei)

Sărutul

Era iarnă-n păduri,

urși albi – nămeții

moțăiau în scorburi adînci.

Din negre și crîncene crengi,

pădurea-și suia pereții.

Umblam, obosiți de pași

prin zăpada cea grea.

Lîngă noi străjuia

un copac, ca un cerb uriaș.

Gura ta pe a mea s-a închis

– și-o flacără mi-a lucit sub pleoape,

Ca și cînd, cu foșnet aprins,

O vulpe-ar fi trecut pe aproape.

(din volumul „Versuri alese”, 1955)

Poem

(în limba spargă**)

În câmpul ce iţea de buturează,

A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,

Dar zumbăreala ghioală, încă trează,

A cropoţit aproape, în cordac:

Ce pisindreaua mea de brutuşlează,

Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,

Mi-ai bosfroholojit stroholojina!

Ţichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: în lanţuri apa să se tragă!

(din volumul „Jocuri de vacanță”, 1983 )

* „Cea mai atrăgătoare femeie urîtă din cîte s-au afirmat în literatura română.” 

Alex Ștefănescu

** „Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale. «Au înmorit drumatice miloave / sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi.../ Atâtea alne strămătând, estrave.»“

Alex Ștefănescu

(„Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000“, ed. Mașina de Scris, 2005)

Alte amănunte la adresa: https://biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro/...

***

„Limba spargă a fost inventată de poeta Nina Cassian şi funcţionează după nişte principii pe cât de simple, pe atât de prolifice: se iau cuvinte din limba română (aparţinând tuturor claselor morfologice) şi se înlocuiesc cu nişte cuvinte inexistente, create prin analogie cu lexicul „oficial”, cuvinte cu o sonoritate cât se poate de verosimilă raportate la limba în discuţie. Se păstrează, poate, unele conjuncţii, prepoziţii, adverbe. Aşadar o limbă ludică, suprarealistă (după cum poeta însăşi afirma, limba spargă s-a născut din dragostea ei pentru avangardă).

Acest cântec este în limba spargă engleză!” (Radu Gheorghe)

Radu Gheorghe

Cîntec în limba spargă

Gînduri în fuior

„În ţara cu români, nimic nu reuşeşte. Totul se întâmplă altcum. Lipsa noastră de noroc e o poezie fără ritm, e-un cânt înaintea inspiraţiei, e-o schiţă a unei imposibile melodii. Un imn negativ e viaţa noastră. El nu pătrunde în spaţiu, ci se destramă în vibraţii de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. [...]
Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi.”

E.M. Cioran

(„Îndreptar pătimaș”)

Goange...

Cu sprijinul nemijlocit al inteligenței artificiale, prostia naturală a triumfat!

(grafică de Costel Pătrășcan)

Noiembrie ars de brume. La Iedera.

 

Foto: © B.-L.S.

Electorale

Județul Vaslui, cu doar 33.91% a avut cea mai slabă prezență la urne în primul tur pentru prezidențiale. Cum pentru perioada următoare se anunță o înrăutățire accentuată a vremii în zonă (ninsori și viscole), în vederea unei optime desfășurări a votului în turul al doilea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pune la dispoziția vrednicilor vasluieni cîteva zeci de astfel de secții de votare mobile.

Specialiștii IGSU oferă garanția că, în acest mod simplu dar extrem de eficace, procentul participării la urne pur și simplu va exploda!

Aviz amatorilor!

Paraponuʼ zilii

 

„Desigur, activitățile formale – politică, afaceri, administrație – au o grozavă putere de seducție. Ele sunt câmpuri pentru un diletantism îndrăzneț, profitabil și glorios. Pe treapta cea mai înaltă se poate desfăta incompetența cu cea mai deplină autocrație. Lipsa efectivă de răspundere crește cu rangul. Și de zece ani spiritul dictatorial pătrunde în toate capetele: cu cât sunt ele mai de duzină, cu atît mai oarbă, firește, și mai dârză e setea de autoritate.”                                                                                

Paul Zarifopol

(„Geniul organizator” în volumul „Din registrul ideilor gingașe”, 1926)

„Cînd termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.”

Alberto Manguel

Relația mea cu cărțile a început înainte de relația mea cu lumea.

Planeta giganților

 Martin Scorsese 82!

Nu există lucruri simple. 

Simplu înseamnă dificil.

(M. S.)

Cu Robert De Niro în timpul filmărilor la Taxi Driver
(iunie 1975, New York)

Memento

Radu Tudoran

(8.III.1910, Blejoi, Prahova - 18.XI.1992, București)

Radu Tudoran alături de Ussy.
„Eram cunoscută ca «Ussy, fata lui Streinu*», iar mai târziu, măritată cu Radu - în acte Nicolae Bogza - am devenit Maria Elena Bogza şi, ca persoană publică, eram cunoscută ca Ussy, nevasta lui Tudoran. «Ileana» mi-a spus marea mea profesoară, Aura Buzescu şi, din primul an de facultate, apoi ca angajată a Teatrului Naţional şi până acum mi-am păstrat această identitate căreia, după 1989, uneori îi restitui şi numele tatălui meu (Nicolae Iordache - n.m. B.-L.S.), Ileana Iordache-Streinu.”

„Abia cînd am băgat de seamă că își ținea umerii aduși în față, într-o mișcare nefirească, am înțeles că își apăra sînii, de o privire, de o atingere, îi disimula instinctiv și atunci am asemuit-o cu o walkirie, care nu s-ar da pe mîna unui bărbat decît învinsă în luptă, cu scutul străpuns și cu spada ruptă.”
„Un cîine se ataşează la fel de puternic de un om bătrîn ca de unul tînăr; nimeni nu dezaprobă. Uneori se întîmplă la fel cu o fată; asemenea dragoste se socoteşte iresponsabilă.”
„Dacă vei fi tristă şi te vei socoti nefericită, ţine seama că până azi nu s-au născocit instrumente de măsurat nefericirea. Oamenii pot să se iubească, dar n-au cum să se înţeleagă. Nu fuge nimeni de bine, dacă nu-i un rău în el, adică o năzuinţă spre alt bine.”
„Făcea parte dintre acele femei reținute și rușionoase, care se lasă iubite în cea mai deplină castitate, convinse că nu participă decît cu spiritul, trupul n-are nici un amestec; în ceea ce le privește cu totul, și dacă palpită și se unduiesc, vina este numai a diavolului.”
„Ce-i cu ochii tăi? Parcă ard! O să fie o zi când ai să te uiţi aşa în ochii altui bărbat?”
„Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nimic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.”

* Vladimir Streinu (1902-1970), pseudonimul lui Nicolae Iordache. Critic și istoric literar, estetician, pedagog și om politic. Este unanim considerat drept una dintre marile personalități ale culturii române, fiind unul dintre cei mai subtili şi avizaţi comentatori ai fenomenului poetic.

Muzicoteca de dinamită

 

Isao Tomita
(1932-2016)

Hora Staccato

(Grigoraș Dinicu)

Arr. Isao Tomita 

(Din albumul Kosmos, 1978)

Gînduri în fuior

Cu vreo 400 de ani înainte de Hristos, poetul grec Pindar a spus: Omul este umbra unui vis.

Peste încă două mii de ani, într-unul dintre poemele sale (care începe cu versul «O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă») Eminescu scria: Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:/ Că-i visul unei umbre şi umbra unui vis.
Poetul Ion Stratan îmi spunea deseori în ceasurile noastre de taină: nu timpul e acela care trece, bătrînelule, ci însăși viața noastră...
Iar părintele Macarie de la Monteoru ofta: Viața este umbră şi vis...

Poezie mută, pictura...

«Viziunea Sf. Paul» (c.1649/50)
Muzeul Luvru, Paris.

„A fost numit pictorul oamenilor de spirit; am putea, la fel de bine, să-l numim și pictorul oamenilor de bun gust. Nu are vreun alt defect decît acela de a fi la fel de sumbru în coloristica sa, precum este cea a operelor școlii romane. În vremea sa a fost considerat cel mai mare pictor al Europei. Rechemat de la Roma la Paris, el va ceda în fața invidiilor și intrigilor de tot felul și se va retrage. Nu numai lui i se întîmplase asta. Poussin se va reîntoarce la Roma unde va trăi în sărăcie dar pe deplin liniștit.

Filozofia sa de viață îl așezase deasupra norocului. ”

Voltaire

(«Histoire du siècle de Louis XIV»;

traducere din lb. franceză B.-L.S.)

N.B. Numit deseori un «Raphaël al Franței», Nicolas Poussin (n. 15. VI. 1594 – m. 19. XI. 1665) este considerat întemeietorul clasicismului baroc în pictura franceză. A fost supranumit «pictorul filozofilor și al oamenilor de spirit», deoarece în opera sa el 

s-a arătat mult mai preocupat să emoționeze spiritul omenesc prin măreția gîndirii și prin forța expresivității, decît să încînte privirea prin strălucirea artei sale.

Bibliophilia

 

Legătorul de cărți...

Iedera. Noiembrie început...

Un cărăbuș se legăna pe o frunză de leandru...

(foto: ©B.-L.S.)

Muzicoteca de dinamită

Neil Young

(79)

Old Man

Poezie mută, pictura… (de ziua Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil)

«Sfinții Voievozi Arhangheli Mihail și Gavriil»,
pictură în frescă executată de Nicolae Grigorescu
 între 1858-1861 la Mănăstirea Agapia

„Pictura este un pact nescris cu divinitatea.

Trebuie doar să te ţii de cuvînt.”

Gh. Șaru

(1920–2003)

Multă sănătate, ani buni și spor în toate, 

tuturor acelora care astăzi își sărbătoresc onmastica. 

La mulți ani!

Altițe & Bibiluri

 

„Între un bătrân și un copil, se află o viață. 

Dar o viață înseamnă atît de puțin...” 

(proverb breton)

Cea mai scumpă buburuză și bunicul ei cel fericit!

Muzicoteca de dinamită

Miles Davis & David Sanborn

(1986)

Poemoteca

Sunt aici un poet, care bea din viaţă

Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.

Ezra Pound

Portret de Florin Iaru,
pe coperta a IV-a a volumului
„Vârsta politică”, ed. Du Style, Bucureşti, 1994.

Cântec în gura mare*

Domni de sus de marcă şi dolar

unde e zeiţa de pe tribunal,

cea cu spadă-n mână şi cântar

pentru toţi: şi domn şi opincar?

Fără cumpeni nu-i pe lume har

harul lumii cel primit în dar

cine-l pierde fură mâine iar,

fură toată lumea la cântar.

Treacă anii ăştia în zadar,

rostu-i bun când faci din cal măgar,

ce te duce-n târg la comisar

să îi vinzi pe toţi pe-un icusar

numai griji şi nopţi la măcelar,

zile bune pentru osuar

numai sus în cer de e cântar

moartea-i bună, dar e lucru rar!

Domni de sus de marcă şi dolar

unde-i harul cel primit în dar,

unde e zeiţa de pe tribunal?

Lumea toată fură la cântar!

Cădere

Prăbușire din mine în afara

ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,

a muri

este o parte de Dumnezeu

ce nu se șterge, se uită.

A muri...

ce joc,

ce tresărire speriată de carne

moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.

Dor f

Ea ascultă Bach,

ea ascultă Bach în dimineaţa albă

printre fotografii chiar în mijlocul tristeţii

ea îşi bea ceaiul cuminte.

În jur multe obiecte cu care nu-i nimic de făcut

un pic de durere ca o lumină,

un pic de avânt,

multă renunţare…

Oraşul depune crepusculul.

În timp ce sunetul urlă,

în timp ce ultimul vis sfîşie culoarea

cineva la uşi şi la geamuri.

Poate un zeu gri,

poate iarna aburind din ceaşca de ceai,

poate…

Călin Angelescu**

(2.III.1957 – 12.IX.2002)

* Poeme din volumul „Vârsta politică”, © ed. Du Style, Bucureşti, 1994

** Călin Barbu Angelescu se naște și își va petrece copilăria, adolescența și tinerețea la Ploiești (precum Tolstoi, pe care-l iubea nespus, la Iasnaia Poliana), unde și absolvă școala primară, gimnaziul și liceul (fostul „C. D. Gherea”, astăzi Colegiul Național „Nichita Stănescu”). Urmează studii la Universitatea Politehnică din București, nefinalizate. Temperament vulcanic, nonconformist, nesupus, naiv, sentimental și visător, participă la evenimentele din decembrie 1989 din București.

Scrie versuri încă din perioada liceului dar va debuta editorial mult mai tîrziu, cu volumul «Natură moartă cu accesorii» (ed. Cartea Românească, București, 1990). Peste un an, împreună cu soția și cele două fetițe, se stabilește în Olanda. În 1994 i se tipărește, la editura Du Style, volumul «Vârsta politică», în care sunt depășite ingenuitățile debutului și se face simțită vocea unui poet matur, deopotrivă tandră și angajată. (Claudiu Komartin)

Reîntors în țară, își cumpără o modestă căsuță în localitatea Cârlibaba (Suceava), unde se retrage într-un anonimat bine lucrător și unde-și va petrece ultimile zile pămîntene, înconjurat de cei apropiați. Și unde, în micul țintirim, repauzează, obosit peste măsură de mult prea agitata-i viață...

Îi va mai apărea, la numai două zile după moarte, un ultim volum de poezie, „Bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață”, la Editura Muzeului Literaturii Române din București.

Tot în anul 2002, un grup de prieteni muzicieni, reuniți în trupa de rock progresiv „Calandrinon”, va scoate pe CD, albumul „Galeria de vise”, întru memoria lui Călin (https://www.discogs.com/it/Calandrinon-Galeria-De-Vise/release/3803992), conținînd 10 piese pe versurile sale. Una dintre acestea („Pisica neagră”, https://www.youtube.com/watch?v=tnPYcTJhaQY) este compusă de însuși Călin, care era un chitarist autodidact și un rafinat cunoscător de muzici cu ștaif...

N. B. Am copilărit, dacă pot spune așa, alături (și) de Călin… Spun „și”, pentru că eram mai mulți în gașca aceea din anii ʼ70–ʼ80 ai secolului trecut... Printre care și dragii mei Ion „Nino” Stratan (fie-i odihna ușoară!), Lucian Vasilescu aka Bull, cum îl alintam noi pe redutabilul poet de azi, colegul meu de gimanziu și apoi de liceu dar și Iulian Tăsică, Constantin Constantinescu, aka Bașa ori Mihai Gherman și, ultimii dar nu cei de pe urmă, mult regretații noștri Florin Cristian și Martin Culcea. Doar cîțiva dintre cei care-mi erau cel mai aproape de inimă... Cu Barbu (hai să-i spun acum astfel lui Călin, deși nimeni dintre noi, cei apropiați lui, n-am folosit vreodată al doilea său prenume, decît poate să-l scoatem di țîțîni și sper că de-acolo de pe unde-o fi, nu se va supăra prea tare pe mine) eram (și) vecin, locuiam în blocuri alăturate, undeva în cartierul „Nord” al Ploieștiului, areal cunoscut și azi sub denumirea de „Complexul Mic”…

Ce de mai nopți de muzică (și poezie) am mai tras la el în apartament, asezonate din belșug cu țigarete „Mărășesști” sau „Carpați” fără filtru și votculițe rusești ori poloneze, dar doar așa, de control și pentru ținerea atmosferei la o temperatură corespunzătoare, mai ales iarna!

De foarte multe ori îmi îmi căram de-acasă pick-upul cehesc „Tesla Supraphon”, prevăzut cu două boxe, pe care puneam la învîrtit viniluri aduse de participanții la acele întîlniri memorabile și nepereche (Dire Straits, Geneseis, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Jethro Tull, Blind Faith, Zappa, Janis Joplin, Hendrix, Phoenix, Olympic ʼ64, Sfinx, Progresiv TM și multe, multe altele care acum nu-mi vin din memorie)…

Apoi mai cîntam și noi, ce ne trecea prin cap, pe rînd sau în cor, a cappella, pe mai multe voci ori acompaniindu-ne cu cîte-o chitară ponosită, pînă hăt, tîrziu, în noapte, potolindu-ne doar bătăile insistente ale vecinilor în calorifere… Ce vremuri!

Călin, despre care mi-e foarte greu să vorbesc la trecut, era cu un an și puțin peste-o lună mai mare ca mine. Eram în Franța cînd a sărit pîrleazul spre dincolo. Nenorocita veste mi-a dat-o, telefonic, un bun prieten comun, plecat și el, între timp, să-l întîlnească pe Călin. Așa am aflat și că este înmormîntat în țintirimul unui sătuc uitat de lume, Cârlibaba, undeva, la marginea geografiei țării, unde avea și căsuța modestă, pe care n-a mai apucat s-o transforme în ce visa…

Restul e o istorie mică-mică, atît cît să încapă în amintirile și inimile unora dintre noi, cei care i-am fost prieteni...