„Această suverană are eleganța unei europene
și vitalitatea unei americance...”*
 |
| Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, 1875-1938) a României. Portret fotografic realizat de scriitorul Paul Morand. |
„Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust,
nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: Don‘t be funny.”
„Nici o regină din Europa
nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. Recunoști la ea o strălucire nordică pentru care apropiații au numit-o Frosty morning… A fost Venus și zâna Morgana; rămâne încă superbă, cu tenul de un roz delicat și mușchi de oțel. Călare, regina Maria îi întrecea pe toți ofițerii Regimentului 4 roșiori, regimentul ei, iar după o noapte de bal o vedeai dimineața cu un coș de fructe în față, singurul ei mic dejun, surâzătoare, proaspătă, gata s-o ia de la capăt…”
 |
| Ceremonia încoronării (1914) |
„În ziua încoronării, s-a costumat ca Teodora, împărăteasa Bizanțului.
Nu e regina care și-ar ascunde decorațiile sub dantele, ca Elisabeta a Belgiei. Pentru Maria, o regină e altceva decât o rotiță într-un mecanism administrativ; este Semiramida, Elisabeta a Angliei, Ecaterina a II-a cea mare. Nu se teme să spună „poporul meu” și, înainte să surâdeți, aduceți-vă aminte că pentru „poporul ei” a înfruntat pericole de moarte în fiecare zi, timp de un an. Poporul iubește reginele energice, expansive, active, impetuoase; cu un instinct sigur, le simte mai apropiate de el decât pe cele distante; într-adevăr, Maria de România, cu una dintre cele mai nobile ascendențe din Europa, are o forță a sentimentelor întru totul populară, o înțelegere profund democratică a marilor dureri și a micilor griji ale omului de rând. O apropie de popor limbajul direct, generozitatea, încrederea aproape copilărească prin care atrage falși profeți, exaltați vicleni și sfetnici șarlatani, paraziți de tot soiul. De la popor îi vine de asemenea forța sănătoasă a iubirii materne.”
Paul Morand
(1888-1976)
* Fragmente din volumul București, de Paul Morand, editura Humanitas, 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu