vineri, 29 septembrie 2023

Altițe & bibiluri

 Princeton, 3.1.1954

Domnule Gutkind,

Inspirat de sugestiile repetate ale lui Brouwer, am citit cartea dumneavoastră şi vă mulţumesc că mi-aţi împrumutat-o. Avem multe în comun în ceea ce priveşte atitudinea faţă de viaţă şi faţă de oameni. Idealul dumneavoastră personal, care luptă pentru eliberarea dorinţelor orientate către sine şi pentru construirea unei vieţi nobile, cu accent pe elementul pur uman...ne uneşte şi arată că avem acea „atitudine americană”.

Cu toate acestea, fără sugestia lui Brouwer, nu cred că v-aş fi citit niciodată cartea pentru că este scrisă într-un limbaj care îmi este inaccesibil. Cuvântul Dumnezeu nu reprezintă pentru mine decât o expresie şi un produs al slăbiciunii umane. Biblia este pentru mine o colecţie de legende onorabile, dar primitive şi copilăreşti. Nici o interpretare, oricât de subtilă ar fi ea, nu-mi poate schimba această percepţie. Pentru mine, religia evreiască, la fel ca toate celelalte religii, este o întrupare a celor mai copilăreşti superstiţii. Şi evreii, popor din care fac parte şi eu, nu sunt mai presus decât alţi oameni. În ceea ce priveşte experienţa mea cu alte grupuri de oameni, nici ele nu sunt mai bune decât altele, deşi sunt protejate de cele mai rele cancere printr-o lipsă de putere. Nu văd nimic altceva special la ele decât asta.

Albert Einstein la Long Island Beach,
1939

Găsesc dureros faptul că dumneavoastră pretindeţi o poziţie privilegiată şi că încercaţi să apăraţi această poziţie prin zidurile mândriei. Ca om, pretindeţi, ca să spun aşa, o dispensă de la cauzalitatea acceptată, iar ca evreu, de la monoteism. Dar o cauzalitate limitată nu mai este deloc cauzalitate, aşa cum minunatul Spinoza a recunoscut...

Chiar dacă am prezentat diferenţele dintre convingerile noastre intelectuale, îmi este totuşi clar că suntem apropiaţi în privinţa altor lucruri esenţiale (în evaluarea comportamentului uman, de exemplu). Cred că ne-am înţelege destul de bine dacă am purta o discuţie pe marginea unor lucruri concrete.
Cu mulţumiri prietenoase şi cele mai bune urări,
Al dumneavoastră,
A. Einstein


* În ianuarie 1954, cu un an înaintea morţii sale, Albert Einstein i-a transmis o scrisoare filosofului Erik Gutkind (scrisǎ în limba germanǎ) după ce îi citise cartea Choose Life: The Biblical Call to Revolt. În această epistolă, Einstein şi-a făcut publice opiniile sale despre religie. Einstein a citit această carte la insistenţele prieteneului său, matematicianul și filozoful olandez Luitzen Egbertus Jan Brouwer .

joi, 28 septembrie 2023

Raftul revistelor

Simone Boué și Cioran

Aflu dintr-un articol* scris frumos, cu un umor suculent, subtil, citit în cel mai recent număr al Dilemei Vechi** un lucru care mă interesa, urmărindu-mă din vremuri imemoriale și, despre care, cu toate că am cercetat îndelung, n-am reușit să aflu nimic concludent despre el. Astfel am dezlegat întîmplător misterul despre Cioran, căci despre el este vorba, care se semna, după cum bine se știe, în loc de prenume, cu inițialele F.M. Dintotdeauna am fost înclinat să cred că ele proveneau din primele două litere ale prenumelui său, Emil. Dar, așa cum precizează autorul articolului pomenit, acestea provin dintr-o cu totul altă direcție. Spre deplina dumirire, este citat un scurt fragment dintr-un amplu interviu acordat în 1996 de Simone Boué (prietena și iubita preț de mai bine de 50 de ani a lui Cioran) lui Norbert Dodille***: Il considérait quʼEmile, en français, cʼétait un prénom de coiffeur. A lʼépoque, jʼavais une amie qui faisait un diplôme en même temps que moi: elle sur E.M. Foster. Cioran, fasciné par ces deux initiales, les a adoptées aussi pour lui. Cioran a été toujours fasciné par les Anglais, il apprenait lʼanglais en lisant Shakespeare ou Shelley. Cu alte cuvinte, «El considera că Emil, în franceză, este un prenume de frizer. Pe atunci, aveam o prietenă care își făcea o lucrare de diplomă despre E. M. Foster. Cioran, fascinat de aceste două inițiale, le-a adoptat și pentru el. Cioran a fost dintotdeauna fascinat de englezi, învățase engleza citindu-i pe Shakespeare sau pe Shelley.»**** Q.e.d. 

NOTE


* Un altoi identitar, semnat de un scriitor român despre care nu am absolut nici o informație, Emil Bellu, trăitor în Canada.

** Nr. 1015 / 21-27 septembrie 2023

*** Norbert Dodille (1948–2012), doctor în literatură franceză, profesor la facultatea de litere și științe umaniste din Réunion, director al Institutului Francez din București în 1992. Versiunea inte­gra­lă a interviului poate fi citită în volumul Lectures de Cioran (texte reunite de Norbert Dodille și Gabriel Liiceanu, Paris, Éditions L'Har­mattan, 1997) alături de o serie de articole și mărturisiri aparținînd mai multor scriitori și universitari (francezi și români) care l-au cunoscut pe Cioran, reunite aici în urma unei întîlniri a acestora la Institutul Francez din București. 

**** Traducerea și notele îmi aparțin.

N.B. Din același articol mai aflu, în context, despre inscripția care în limba maghiară sună Harapós kutya! (Cîinele mușcă!), întîlnită pe porțile curților, spre deosebire de echivalenta Cîine rău! din română. Mi se pare mult mai corectă avertizarea din limba maghiară, atîta vreme cît, pe bună dreptate, absolut toți cîinii mușcă. Este cunoscut faptul că, îndeobște, un cîine devine „rău” doar atunci cînd stăpînul său este rău, deoarece, așa cum ne avertizează specialiștii în psihologie canină, iubitele noastre patrupede împrumută pînă la identificare firea stăpînului...

miercuri, 27 septembrie 2023

Ploaia care va veni...

 

(foto: © B.-L.S.)

Poemoteca

O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Ș cămașe stacojie.
Avea fuste și manta
Tăiate din catifea
Și pieptar cu solzi de țiplă,
Căpușit c-un fel de sticlă.

Domnișoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii.
Să te-ntreb pe Dumneata,
Cum veniși în iarba mea
Și de unde, Domnișoară
De cristal și scorțișoară ?

(Foto: © B.-L.S.)
După pana ce te-a scris,
Vii și tu din somn și vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo, tocmai sus,
Unde sînt într-adevăr
Pensule de-a fir-a-păr
Și zugrăvii de o șchioapă,
Meșteri scriitori cu apă.

Ce te-a supărat? Țînțarul,
Păpurișul, nenufarul?

Aș fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Și-a plecat sărind într-alte
Buruieni și mai înnalte.
Și-aș fi vrut să-mi stea întîi
Pe un vîrf și s-o mîngîi.

Mi-a lăsat atîta mie:
Bumbii goi, de păpădie.

Tudor Arghezi


Altițe & bibiluri


Ploiești, amorul meu defunct...

 






(fotografii de © B.-L.S.)

miercuri, 20 septembrie 2023

Cimitirul revistelor uitate

GAZETA CĂRȚILOR
(Arc peste timp)

GAZETA CĂRȚILOR, 15–30 noiembrie 1934, pag. 1
L
a 15 februarie 1921 este tipărit la Ploiești, sub directoratul publicistului, profesorului de istorie și omului politic Dumitru Munteanu-Râmnic (26. X. 1877, Râmnicu-Sărat – 1952, închisoarea Sighet), primul număr al suplimentului de bibliografie Gazeta Cărților, sub egida revistei România Viitoare, cu o periodicitate lunară / bilunară și cu gîndul declarat să fie de folos cititorilor și scriitorilor, editorilor și librarilor (așa cum apare în editorialul primului număr, De ce reapare Gazeta Cărților), precum și tuturor acelora care iubesc cultura, în general și prețuiesc literatura de bună factură, în special.
Revista România Viitoare apăruse în 1916, la Ploiești, cu titulatura ziar de interes public, educație cetățenească și cultură națională, sub directoratul aceluiași neobosit D. Munteanu-Râmnic, ea fiind recunoscută drept una dintre cele mai valoroase publicații care apăreau în oraș și chiar în țară. 
Printre colaboratorii marcanți și statornici cu rubrici dedicate literaturii și artelor îi putem aminti pe Nicolae Iorga, C. Rădulescu-Motru, Barbu Theodorescu, P. P. Panaitescu-Perpessicius, Aureliu Metroniu, Panait Cerna, Gheorghe Z. Zagoriț, Christea N. Dimitrescu – CRIDIM, Alexandru Teodor Stamatiad, Ioan Al. Brad Lemeny, Raul Bulfinschi, Dumitru Munteanu-Râmnic ș.a., semnăturile multora dintre aceștia regăsindu-se, de-a lungul timpului și în Gazeta Cărților.

Ideea tipăririi unei publicații de bibliografie, literatură și cultură generală cu numele de Gazeta Cărților venea firesc, și ca urmare a înființării unui institut bio-bibliografic și de statistică, imediat după Primul Război Mondial, editorii ei – mai ales profesorii din rîndul cărora făcea parte și D. Munteanu-Râmnic – dorind, pe de o parte, să protejeze cititorii, îndeosebi pe cei tineri, de literatura facilă, comercială, de slabă calitate, care se impusese rapid după război, iar pe de alta să promoveze și să susțină activitățile editurilor, dar și ale noilor instituții de cultură care se înfiripau. 

Apariția revistei trebuie privită și în strînsă legătură cu dinamica vieții sociale și culturale ploieștene (și prahovene), dublată de o intensă activitate publicistică (și, implicit, de una tipografică), demarată la sfîrșitul secolului al XIX-lea, așa cum bine remarca Nicolae Iorga în volumul său «Istoria presei românești»: (...) în Ploiești apăruseră 42 de ziare scrise în limba română, două ziare scrise în limba bulgară, un ziar scris în limbile română și germană, 11 reviste scrise în limba română, 27 de periodice având o existență foarte scurtă sau ocazională.

Din volumul 
BIBLIOTECA „N. IORGA” PLOIEȘTI 
LA A 95-A ANIVERSARE. 1921–2016, 
de Traian Tr. Cepoiu, 
editura Scrisul Prahovean,
 Cerașu, 2016, p. 58
Înființarea, la Ploiești, la 21 martie 1921, a Bibliotecii Populare N. Iorga va fi de bun augur pentru noua publicație, instituția tipărindu-și în paginile sale cataloagele, inclusiv pe cele de cărți rare și promovîndu-și susținut activitățile curente. De altfel, revista considera extrem de utilă publicarea cataloagelor oricăror biblioteci private sau aparținînd instituțiilor de învățămînt, lucru pe care îl va face consecvent, așa cum va proceda, de exemplu,
cu cataloagele bibliotecii Liceului Sf. Petru și Pavel ori cele ale Școlii Normale Superioare (cuprinzînd o serie de volume donate de Alexandru Odobescu) sau cu cele din colecția de cărți vechi din biblioteca profesorului Munteanu-Râmnic.
În articolul-program publicat în primul ei număr, se precizează cu claritate direcția și generoasele intenții ale noii reviste: emanciparea culturală a publicului, prin formarea și dezvoltarea gustului pentru citit, stimularea lecturii extrașcolare a elevilor, sprijinirea cercetării științifice, prin semnalarea materialului documentar acumulat în bibliotecile de stat sau în colecții particulare.

Din anul 1934 periodicul își extinde aria preocupărilor culturale – din 1936 se subintitulează publicație de bibliografie, literatură și cultură generală –, rubricile sale cuprinzînd, în afara listelor bibliografice care reuneau volumele proaspăt tipărite sau în curs de apariție ori pe acelea primite la redacție, recenzii de cărți și reviste, critică și istorie literară, cronici și știri din universul artelor, creații originale în versuri sau proză, texte dramatice, eseistică, foiletoane, aforisme și epigrame, precum și varii subiecte abordînd tematici de cultură generală. Suntem prietenii bibliografilor și ai tuturor celor care au cultul cărților (cuprins, ediție, tendințe, raritate, curiozități ș.a.). Nu vrem să ne fie străin nimeni și nimic din ceea ce ar putea cuprinde o foaie, o gazetă, se spunea într-unul din editorialele publicației.

Și, nu în ultimul rînd, revista acorda indicațiilor bibliografice și informațiilor din sfera biblioteconomiei o atenție deosebită, publicînd în cadrul rubricilor sale (Pe marginea revistelor, Vitrina revistelor, Carnetul unui bibliofil, Carnet bibliografic, Muzeologie–Colecții–Anticariat, Bibliografice, Recenzii, Cărți–Reviste–Ziare, Au apărut ș.a.) liste și cataloage de cărți, planuri editoriale, descrierea succintă a unor publicații, informații despre librarii și editorii mai importanți, dar și date statistice despre situația fondurilor de carte din biblioteci.

O atenție specială era acordată rubricii Cataloage de cărți vechi, care a contribuit decisiv la popularizarea și punerea în circulație a cărților rare și bibliofile, aflate în colecții particulare și/sau biblioteci publice, școlare sau mănăstirești. Interesant este faptul că acolo unde redactorii și colaboratorii gazetei sesizau pericolul deteriorării sau risipirii unor volume valoroase de carte veche, se făceau recomandări exprese de transferare a lor la Biblioteca Academiei, în schimbul unor cărți de largă circulație.

Gazeta prezenta în articole bine documentate științific ultimile curente și idei din domeniul culturii, milita pentru folosirea unei limbi române corecte și armonioase, suținînd înființarea bibliotecilor indiferent de specificul lor și de zona – rurală sau orășenească – în care își desfășurau activitatea, ca modalitate optimă de a trezi și menține ridicat interesul publicului larg pentru lectură. Iată ce cuvinte cu bătaie lungă scria, în acest sens, Flora Pârvulescu (diplomată a Școlii Superioare de Înalte Studii în Științe Sociale de la Paris) în 1934, în rubrica permanentă «Biblioteci»: Rolul bibliotecarilor moderni trebuie considerat tot atât de important ca al Ministerului de Instrucție [Publică, Culte și Arte– n.n.]– căci acesta instruiește copiii și tinerii, în timp ce noi instruim, grație instituțiilor noastre, toate clasele sociale și în tot timpul vieții lor.

Gazeta Cărților
, care a apărut, cu intermitențe (datorate, în marea majoritate a cazurilor, problemelor financiare, directorul ei fiind un profesor sărac și cu mulți copii, cum atrăgea atenția Nicolae Iorga) între anii 1921 și 1944 (1921–1925, 1934–1941, 1942–1944), avînd un format oscilînd între 34 x 32 cm sau 32 x 54 cm, care conținea în cele două, patru sau șase pagini o cantitate impresionantă de informație de o varietate copleșitoare.

Spre exemplificare, vom aminti cîteva titluri de articole, așa cum au apărut ele  în mai multe numere ale revistei existente în colecțiile Bibliotecii Județene «Nicolae Iorga» din Ploiești:


* În numărul din 1–15 iulie 1934, sînt oferite știri despre activitatea Ligii
Culturale a Românilor și a Univeristății de Vară de la Vălenii de Munte; în cel din 15–30.XII.1935, este inserată Propunerea de înființare a Institutului „N. Iorga în numărul din 15–31.VIII. 1937, se consemnează Jubileul revistei Convorbiri Literare iar în cel din 15–30.XI.1942 este prezentat tabloul conferențiarilor și al conferințelor Univeristății de Vară de la Vălenii de Munte.
* Ploieștii și renașterea bulgară (15–31.XII.1935) și recenziile lucrărilor Arhitectura în Ploiești de Toma T. Socolescu (15–30.IX.1938) și a volumului Monografia Liceului „Sf. Apostoli Petru și Pavel (la 75 de ani de la înființare).
* Carmen Sylva și Vasile Alecsandri (15.VI.1934), Sarmizegetusa Regia, descoperire a colonelului C-tin Zagoriț (15–31.XII.1937), Regele Carol I și începuturile teatrului bulgar (15–30.IV.1939), Expoziția sculptorului I. Pantazi (15–30 iunie 1941)
De ce a apărut «Gazeta Cărților» (15–30.XI.1934), Încercări bibliografice la noi (30 august 1924), Evoluția Bibliografiei Române și problemele ei actuale (15–30.X.1937), Nume de scriitori români: P.[anait] Cerna și Anton Pann (15–31.X.1939), Un „Index” bibliografic al revistelor și ziarelor 
(1–15.XII.1940)

În paginile revistei au apărut semnături ale unor personalități culturale marcante ale vremii, precum Al. T. Stamatiad, I. A. Bassarabescu, Nicolae Iorga, Alice Soare, Pavel Al. Macedonski, Toma T. Socolescu, I. Șuluțiu, acestora adăugîndu-li-se numele unor Aron Cotruș, Izabela Sadoveanu, Constantin Rădulescu-Motru, Barbu Teodorescu ș.a., care confereau o greutate specifică mare valoroasei reviste ploieștene.

GAZETA CĂRȚILOR (seria a II-a),
ultimul număr, 1–2 (10–11) / decembrie 1997
Între 1947, odată cu instaurarea noului regim comunist și pînă în 1989, revista își va înceta complet apariția, ea revenind cu o serie nouă, între 1990 și 1997 (ultimul număr al acesteia fiind 1-2/decembrie 1997 – anul VIII, în fotografia alăturată), condusă (în calitate de redactor-șef) de directorul bibliotecii „Nicolae Iorga”, distinsul profesor și om de cultură Gheorghe Macsim (1935–2008), director al bibliotecii ploieștene timp de 35 de ani (1962–1997), secondat fiind de doi bibliotecari experimentați ai aceleași instituții, profesorii Ana Lambru (coordonatoarea secției de carte veche și colecții speciale) și regretatul Marian Chirulescu (1943-2022, bibliograf și fost coordonator al compartimentului de completare - evidență - prelucrare - catalogare, unul dintre cei mai valoroși biblioteconomiști români). Revista a avut, cum era de așteptat, colaboratori (permanenți sau ocazionali) pe măsură. Putem aminti în acest context cîteva nume de primă mărime: istoricii și scriitorii Mihai Apostol și Paul D. Popescu (doi dintre cei mai importanți cercetători ai istoriei și culturii ploieștene și prahovene), Gavriil Preda, Constantin Dobrescu, Ion Șt. Baicu, Ion Ștefănescu și Octavian Onea, antropologul Vladimir Iuliu Gusic, muzicologul Alexandru Bădulescu, criticii și istoricii literari Ion Bălu, Constantin Hârlav, Valeriu Râpeanu și Simion Bărbulescu, poeții Marta Bărbulescu, George Moroșanu și Ion Stratan, eseistul Nicolae Dumitrescu, regizorul și scriitorul Mihai Vasile și mulți alții.

În perioada directoratului profesorului 
Nicolae Boaru (1998–2013), Gazeta
Cărților
, din păcate, și-a încetat apariția, pentru a și-o relua la sfîrșitul anului 2014, într-o serie nouă, a treia, cu un aspect grafic complet schimbat, cu un număr sporit de pagini (variind între 90 și 120) și cu un format de 22.5 x 22 cm, grație comprehensiunii și diligenței noului manager al bibliotecii „N. Iorga”, doamna Mihaela Radu și eforturilor susținute ale unui grup de specialiști ai bibliotecii ploieștene (coordonați de bibliograful Bogdan-Lucian Stoicescu), căruia i s-a alăturat mai mulți colaboratori statornici ai instituției–numele unor Mihai Vasile, Constantin Marin, Codruț Constantinescu ori Traian D. Lazăr detașîndu-se cu pregnanță –, fără de al căror entuziasm, talent, abnegație, tenacitate și imbold, publicația s-ar fi întrupat ceva mai dificil.

Printre colaboratorii acestei noi serii îi putem aminti pe: 
muzicologul 
Sanda Hârlav-Maistorovici, scriitorii Livia Dimulescu, Daniel Corbu, Dan Ciachir, Viorica RăduțăMinel Mateucă, Cosmin Manolache, Călin Torsan, Basarab Nicolescu și Marilena Lică-Mașală (Franța), Daniel Rachmistruc (Israel), Krystian Kazimierczuk (Polonia), Marius Daniel Popescu (Elveția), Ioan Mihai Cochinescu, Leonard Oprea, Ben Todică (Australia), Liviu AntoneseiFlorin Dochia, Gabi Stamate, Cornel Sântioan Cubleșan, Dan Costineanu, Nicolae BăciuțIoan Groșescucriticul muzical și editorul Radu Lupașcu, jurnalista Teodora Ionescu, eseistul și editorul Marius Bâzu, graficienii Nicolae Ioniță și Marian Avramescu, istoricii Octavian OneaConstantin Dobrescu, Eugen Stănescu, Gavriil Preda, Ion Șt. Baicu, Traian D. LazărCodruț Constantinescu, etnograful Gherasim Rusu-Togan, bibliograful Marian Chirulescu, muzeografa Jenica Tabacu, preoții Bogdan-Costin Georgescu și Radu Botiș, eseiștii și criticii literari Christian Crăciun și Dan Gulea, antropologul Sebastian Ștefănucă, regizorul și scriitorul Cătălin Apostol, teologul Florin Manole, traducătorul Vasile Moga și mulți alții.


Cel mai recent număr al revistei 
– 1 (13) / 2023 –  a apărut în luna martie a acestui an, cu prilejul manifestărilor dedicate împlinirii a 102 ani de la fondarea bibliotecii Nicolae Iorga
(Bogdan-Lucian Stoicescu)





marți, 19 septembrie 2023

Amintiri în tihna unei eternități de-o clipă...

Cine a fost
Întîi, viul sau mortul?
Întreabă-mă după ce părăsim
Cortul.
Ion Stratan

Una dintre puţinele şi micile bucurii pe care Nino Stratan şi le mai oferea în ultimii ani ai vieţii, era să se fotografieze împreună cu prietenii care-i treceau pragul minuscului său apartament situat în centrul oraşului, la primul etaj al scării «A» a binecunosctului bloc ploieştean „7 etaje” (aflat vizavi de catedrala «Sf. Ioan Botezătorul»). Îşi cumpărase cu ceva timp în urmă o liliputană cameră de fotografiat (cu film) şi în zilele în care era bine dispus, înconjurat de prieteni fiind, iniţia ad-hoc o şedinţă foto (cum foarte serios îi plăcea să le numească), în care cei prezenţi îşi făceau fotografii unii altora, în ipostaze care de care mai haioase.

Pe spatele unei astfel de fotografii pe care mi-a făcut-o Nino, prin februarie 2005 şi dăruită mie după cîteva zile, doar cu cîteva luni înainte de a muri (fotografie pe care aveam s-o folosesc apoi pentru coperta a IV-a a volumului* meu de convorbiri cu el 
şi-n care apăream fumînd un trabuc, părînd a privi, mirat-întrebător, prin obiectivul aparatului, direct în ochii lui), mi-a scris următoarea dedicaţie: Dragului Prieten, omului nostru din Havana, fumător de ţigarete, ţigări de foi şi pipă, dragostea din inima lui Nino.
Discreta trimitere la Graham Greene, un prozator care-i era foarte drag şi ale cărui volume le (re)citea în acea perioadă, era evidentă. La cîţiva ani după aceea, (re)lecturînd romanul Omul nostru din Havana, mi-am reamintit brusc de această dedicaţie a lui Nino şi am căutat fotografia pomenită, de a cărei soartă nu mai ştiam nimic. După îndelungi cotrobăiri, am găsit-o într-unul dintre albumele mele fotografice, rătăcit și el printre alte vrafuri de hîrţoage, și-n care am dat peste acel portret făcut de el. Am stat o vreme cu fotografia în faţă, tot citind şi recitind dedicaţia lui. După care, dintr-un dicţionar, am aflat că romanul scriitorului britanic apăruse fix în anul 1958, care era şi anul naşterii mele! Atunci mi-am zis în barbă, cu toate că eu, unul, nu cred absolut deloc în astfel de potriviri, numite de foarte mulți coincidențe, ba mai mult, sînt chiar convins că nimic nu-i întîmplător pe lumea asta: stranie brodeală! Ori poate că Bătrînul Urs Nino făcuse deliberat trimtere la o carte care se născuse odată cu mine? Numai Dumnezeu mai poate şti...

* «Convorbiri la lumina gîndului. Despre prietenie, iubire și alte închipuiri», editura Libertas, Ploiești, 2006

N.B. Un bun prieten mi-a mărturisit, odată, că dacă-i plăcea ceva la poezia lui Ion Stratan era tocmai faptul că el scria despre viață și despre moarte. Mi-am permis să-i spun că eu nu cred în ruptul capului că el scria despre, ci scria chiar pe viață și pe moarte... Pentru că, în ultimă instanță, poezia lui Nino chiar asta a fost și este: o luptă pe viață și pe moarte cu el însuși, folosind cea mai redutabilă armă cu putință: CUVÎNTUL. Oare nu el spunea într-una dintre minunatele sale cafelele cu sare poezia este o roată interioară care și duce mai departe, dar și sfîșie? Bref, Nino a scris folosindu-se de o tehnică pe care extrem de puțini o mai posedă azi, numită de bunul său prieten Nichita Stănescu, hemografie. Adică scrierea cu tine însuți...

marți, 12 septembrie 2023

Memento

12 septembrie 1967.
Pink Floyd în fața locantei «Star Club» din Copenhaga.
O fotografie mai puțin cunoscută cu cei patru, înaintea primului concert din seria celor trei pe care aveau să le susțină acolo.
De la stînga: Rick Wright, Nick Mason, Rogers Waters & Syd Barrett.
Pe 4 august în același an, apăruse albumul lor de debut, capodopera 
«The Piper at the Gates of Dawn» / «Piperul la Porțile Zorilor», 
la casa de discuri EMI. 
Barrett s-a inspirat pentru titlul albumului din capitolul șapte al unui roman pentru copii foarte drag lui, «Vîntul în sălcii» de Kenneth Grahame 
(apărut în 1908).
Albumul fusese precedat de două single-uri (neincluse), 
„Arnold Layne” (10 martie 1967) și „See Emily Play” (16 iunie 1967).

Live in Copenhagen 
(13 sept. 1967)

miercuri, 6 septembrie 2023

Poemoteca

George Roger Waters 
80

To be here now, this is it. Make the most of it...
R.W.

Oceans apart*

She was always
Here in my heart
Always
The love of my life
We were strangers
Living oceans apart
But when i laid eyes of her
Part of me died...

* Oceans apart are doar 67 de secunde și este cea de-a 11-a piesă de pe al patrulea album solo de studio al lui Roger Waters «Is this the life we really want?»/«Aceasta este viața pe care ne-o dorim cu adevărat?», apărut în anul 2017 la casa americană de discuri „Columbia”.



Sînt multe voci care au spus, nu o singură dată, că ar fi poet, profet și geniu. Nimic mai adevărat. Însă Roger Waters este unanim considerat drept unul dintre cei mai influenți și străluciți muzicieni ai timpurilor noastre. Sunetul Pink Floyd este creația lui și, într-o oarecare măsură, a celuilalt co-fondator, Syd Barrett, supranumit 
Crazy Diamond (a se asculta piesa „Shine on you Crazy Diamond” de pe albumul grupului Pink Floyd, «Wish you Were Here», din 1975), care a părăsit formația în 1968, după apariția celui de-al doilea album, din pricina abuzului de droguri și a precarei sale sănătăți mintale...

Happy 80th to Roger Waters!

Oceans apart


Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...