Altițe & bibiluri

„Unul dintre trucurile copilăriei e că nu-i nevoie

 să înțelegi un lucru ca să-l simți.”

Carlos Ruiz Zafón

(„Umbra vîntului”)

S-au rotunjit, pe negîndite, trei ani de cînd în văzduhul inimilor noastre s-a ivit Buburuza, cea mai frumoasă floare din lume!

Deocamdată, nici habar nu are dumneaei, domnișoara Hannah Eve, cît de fericiți ne-a putut face apărînd în viața noastră, schimbîndu-ne rostul în această lume…

Dar va afla foarte curînd...

Pînă atunci, altă treabă nici că avem decît să ne bucurăm dimpreună de anii ei cei mai frumoși, cei mai senini și cei mai lipsiți de griji…

Cele mai dragi urări plecate din inimile noastre de bunici înseninați, 

blînde sărutări și tandre îmbrățișări, 

multă sănătate și tot binele din lume...

Poezie mută, pictura...

Una dintre celebrele lucrări ale maestrului Francisco de Goya (1746 – 1828), aflate în colecțiile muzeului Prado din Madrid, se numește El sueño de la razon produce monstruos (Somnul rațiunii naște monștri) și face parte din ciclul Los Caprichos / Capricii (purtînd numărul 43 din seria celor 80 de stampe realizate de marele artist în 1799). Ea conține următorul gînd al pictorului: Fantezia părăsită de rațiune naște monștri imposibili; împreună cu ea, este mama artelor și sursa minunățiilor lor. (La fantasía abandonada de la razón produce monstruos, y unida con ella es madre de las artes)

Goange

Cel mai eficace dispozitiv pentru pedepsele cu suspendare, 

des folosit în străvechime... Dar se mai folosește și azi. 

De exemplu, în statul american Washington.

Orice prost scufundat în politică este împins pe verticală, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea volumului de prostie dislocuită.

Legea lui Arhideme

Altițe & Bibiluri

„Capacitatea de a-l pricepe pe Caragiale dă măsura puterii de înțelegere a intelectualului român.”

Camil Petrescu

(1927)

Raftul cărților

 

„Și, neștiindu-și lungul nasului, e adesea peste măsură de obraznic și mai întotdeauna trufaș, pentru că prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Iar cînd se întîmplă să fie și harnic, simțind în chip obscur că trebuie să-i substituie calității, cantitatea, umple și încurcă domenii întregi de activitate cu produsele sale inepte sau de-a dreptul delirante și e adesea răsplătit pentru asta cu distincții și ranguri. Dar cel mai rău este că prostul, ajuns într-o situație critică din propria lui prostie, devine feroce și poate fi bestial. Mulți oameni au pierit zdrobiți de prostia biruitoare.
Puținătatea spiritului, naște monștri.”

Petru Creția

(Prostia în volumul «Luminile și umbrele sufletului», 

Humanitas, 2011, p. 39)

Memento

Andrei Pleșu, un om bine instalat
în neliniștea sa,
a împlinit, deunăzi, 75 de ani!

„Degrevați de veghea responsabilității pedagogice, liberi de exigențele carierei proprii, mai puțin ocupați și mai puțin hărțuiți de orgolii personale, ei savurează dezinteresat farmecul nepoților, cu făcutele și nefăcutele lor, cu răzgîielile lor inocente, cu vitalitatea lor de nedomesticit. Bunicii iubesc mai pur și mai total. Iubirea lor nu vrea să fie modelatoare, ci înțelegătoare. Iubirea lor nu vrea, de fapt, nimic, nu așteaptă nimic. E contemplativă, ludică, aproape extatică. Iar toate aceste stări se revarsă asupra copiilor, ca un dar, ca un nimb nutritiv. De aceea, cei care, asemenea mie, n-au avut norocul unei bune întîlniri, consistente și durabile cu instituția bunicilor riscă o anumită șubrezenie afectivă, o anumită rigiditate interioară, amestec de frustrare, inhibiție și retractilitate. În absența bunicilor, copilăria e mai scurtă, mai monotonă și mai tristă. În asemenea situații, nu poți avea decît o singură speranță: să compensezi ceea ce n-ai avut, asumînd tu însuți condiția de bunic. Si ori de cîte ori mă gîndesc la nepoții mei, la Andrei și mai nou, la Lili Catrina, mă întreb cu oarecare îngrijorare dacă voi fi în stare să fiu bunicul de care au nevoie...”

Andrei Pleșu

(„Absența bunicilor”)

„Am dreptul să mă întreb, cum are dreptul să se întrebe oricine: ce am învățat, la urma urmelor, de la Noica? Am învățat doar o tehnică profesională? O anumită exigență? Responsabilitatea de a merge la surse, de a învăța o limbă, de a avea lecturi, anumite lecturi? Fără îndoială că am învățat și asemenea lucruri. (...) Se pune deci întrebarea ce am învățat în plus de la Constantin Noica, dincolo de ceea ce aș fi putut învăța de la alții. Or, apăsînd asupra acestui în plus am dat mai întâi peste un minus. A trebuit să recunosc că, dacă prin învățătură înțelegem o doctrină compactă, un sistem de soluții, o rețetă, ceva definitiv cu care umbli toată viața în buzunar, dacă așa ceva înseamnă «învățătură», pot afirma un lucru scandalos la prima vedere, și anume că – în planul acesta – n-am învățat nimic de la Constantin Noica. Simt, pe de altă parte, că el ar fi fost de acord să spun acest lucru scandalos, pentru că tema unei școli în care nu se învață nimic a fost tema întregii lui vieți și, mai ales, a tinereții lui.”

Andrei Pleșu

(Ce am învățat de la Constantin Noica,

 în volumul Limba păsărilor, 

Humanitas, 2009, pp. 197-198)

Bibliophilia

„Banii nu pot cumpăra fericirea, dar pot cumpăra cărți 

(ceea ce, practic, e același lucru).”

Shaun Bythell

«Confesiunile unui librar», Pandora M, 2023

În fotografii, scriitorul Shaun Bythell, 

proprietarul celei mai mari librării/anticariat din Scoția

Goange

La ora de biologie, profesorul îl întreabă pe Ițic:

– Știi cîte membre are măgarul?

– Patru, domnule profesor.

– Și cum se numește un astfel de animal?

– Patruped, domnule!

– Tu cîte membre ai?

– Tot patru, domnule.

– Și tot așa te numești?

– Nu, domnule! Mă numesc Levenson!

„Dar parcă niciodată și niciunde ca în România contemporană n-a reușit morfologia regnurilor inferioare să iasă atât de explicit și de euforic la suprafață. A identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiții, o operațiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur și simplu, de ambianță.”*

Andrei Pleșu

* Din „Zoologie” în «Comédii la porțile Orientului», Humanitas, București, 2005

Cimitirul obiectelor pierdute

Misiune îndeplinită...
(Foto: B.-L.S.)

Bibliophilia

The Morgan Library & Museum
(New York, USA)

„Suntem singura specie de pe această planetă, din câte știm noi, care a inventat o memorie comună care nu este depozitată nici în genele noastre, nici în creierele noastre.
Depozitul acestei memorii se numește bibliotecă.“

Carl Sagan*

*1934-1996, astronom și astrofizician american, exobiolog și fondator al programului SETI - «Search for Extra-Terrestrial Intelligence»

Poemoteca

BINE–CUVÂNTARE

4. viața și moartea*

S-a înecat Budha cu un

bob de orez – spun bătrânii.

Binecuvântat fie Budha

binecuvântat bobul, binecuvântați

bătrânii.

Binecuvântate cuvintele care

ne dau voie să vorbim despre

moarte. Atâția prieteni am acolo,

încât nu știu dacă sunt

mort sau sunt viu.

Visez uneori că istoria se repetă

viața se repetă

vorbele se repetă.

Alteori nu visez, ca un pumnal

sfâșiind o mătase mă trezesc

cu rouă pe piept.

Ca un cuțit, ca un pumnal

strălucește gheața în inima

mea.

Nino alături de criticul de artă Noriko Oshikiri
(București, 1996)
Fotografie din arhiva lui Ion Stratan

Dragului Prieten și
intelectual Bogdan Stoicescu[,]
cu dragoste și recunoștință[,]
Nino

Am iubit, am urât

și n-a fost destul.

Unde ne duci viață

Saturată de timp?

Mă bucură copii crescând

Mă întristează bătrânii murind.

Aici stau, între două anotimpuri

cu crucea pe piept și hainele

Puse în rânduială.

Părul crește, unghiile cresc

Dar n-am timp să observ asta.

Vinul trece, apele rămân

Dar n-am timp să observ asta.

Viața trece, numai moartea

rămâne. Dar n-am timp să

observ asta.

Ion Stratan

* Fragment din poemul omonim aflat în volumul De partea morților, editura liberART, Ploiești, 1998

„Cimitirul cărților uitate....”

Lumea trebuie să fie convinsă că sunt capabil de orice...

Gabriele d’Annunzio

Coperta întîia a ediției princeps

„Trebuia...

Trebuia să intitulez această carte: Viața nebună, eroică și sublimă a lui Gabriele d’Annunzio*.

N e b u n ă. Pentrucă omenirea nu a lăsat încă, printre marile figuri reprezentative, un mai corect interpret al demenței umane. Un suflet în care s’a sbătut, cu aceeași îndărătnicie, nervul viciului și al virtuții, sensualismul și ascetismul, plăcerea exaltată și durerea de martir.

E r o i c ă. Pentrucă urcând treptele gloriei a ignorat lașitatea și frica.

S u b l i m ă. Pentrucă a atins culmile tuturor sensațiilor umane. A cunoscut puterea, bogăția, curajul și femeia.

Din acest sublim a coborât nebunia și eroismul.
Eterna tragedie a intelectualului!
Să cunoști toată amploarea vieții, să simți toate forțele naturii, să intuești toată multiplicitatea existenței și totuși să rămâi sclav neputinței, încătușat în lanțurile grele ale materiei, captiv al legilor pământene.
Un om care simte prea multe, nu poate vedea viața prin ochelarii comuni ai obștii.
Intelectualul ar fi în stare să răstoarne toate preceptele culturii și să declare: «Ignoranța este mama înțelepciunii și drumul existenței normale.»”

Theodor Martas**

D'Annunzio (în dreapta)
& Mussolini

* Gaetano Rapagnetta (pe numele său de botez, 1863–1938), militar de carieră, poet, prozator și dramaturg  a fost un reprezentatnt marcant al decadentismului italian și un susținător fervent al futurismului, care a devenit celebru prin două dintre cele șapte romane pe care le-a scris: Plăcerea (1889) și Fecioarele dintre stînci (1899).

** Despre autorul acestei splendide biografii a remarcabilului scriitor italian se cunosc extrem de puține lucruri. Se bănuie că numele său real ar fi Theodor Martinescu-Asău și că sub același pseudonim i-au mai fost tipărite încă două volume biografice, care s-au bucurat de un oarecare succes în epocă: unul dedicat vieților și învățăturilor liderilor spirituali Confucius, Buda și Mahomed și un altul despre eroii aerului Fonk și Mermoz. Bio-bibliografia scriitorului italian a apărut la scurt timp după moartea lui d’Annunzio, la editura bucureșteană „CUGETAREA Georgescu-Delafras”, în anul 1938.

Bibliophilia

Biblioteca vie

La Copenhaga, în Danemarca, există o bibliotecă  puțin mai atipică. 

Ea fost creată la inițiativa și cu suportul organizației non-guvernamentale The Human Library  și în care, pe lîngă o carte obișnuită, vizitatorul care-i trece pragul poate împrumuta și o ...persoană! Cu o condiție: să fie una pe care nu a mai întîlnit-o niciodată! Și care persoană îi poate povesti - răspunzîndu-i la întrebări - întîmplări mai puțin obișnuite, unele aflate la limită, chiar și foarte intime (de sănătate, iubire, necazuri, fericire, dependențe, dezamăgiri etc.) din propria-i viață, timp de fix 30 de minute. 

Scopul? De a edulcora prejudecățile (și nu numai), dialogînd. Fiecare persoană împrumutată poartă și un titlu, precum Șomerul, Refugiatul, Bipolara etc. Ascultînd aceste confesiuni, cel care împrumută realizează imediat că nu este deloc indicat  să emită judecăți pripite despre o asemenea persoană-carte, luîndu-se numai după copertă. 

Conceptul întemeierii acestei biblioteci vii  în urmă cu mai bine de 20 de ani – care, pînă astăzi, a fost implementat în locuri special amenajate în biblioteci din aproape 80 de țări – și-a dovedit cu prisosință scopul propus: acela de a augmenta relațional-empatic segmente semnificative dintr-o anumită comunitate umană devenită, astfel, mult mai transparentă emoțional, mărturisirile persoanelor conducînd la diminuarea evidentă a reticențelor și chiar a eventualelor suspiciuni dintre ele dar și de a lămuri subiecte mai delicate precum stereotipurile, îndoielile, temerile, angoasele, ideile preconcepute etc., prin contact nemijlocit.

Linii moi...

Din păcate, în 2012, după 14 ani și 17 zile (petrecuți cu noi), Mițuca noastră, obositǎ parcǎ de-atîta viaţǎ, a plecat sǎ se odihneascǎ puţin, undeva, într-un loc numai de ea știut, poate chiar pe tărîmul celor mai cuminţi pisici… 

Adicǎ acolo unde, așa cum atît de frumos spunea cîndva Petru Creţia, pisicile ar avea tihnǎ și timp sǎ se uite la nori, oţioasele și visǎtoarele pisici...

Poemoteca (azi, tuturor pisicilor din lume, de ziua lor...)

Pisicile sunt ființe hărăzite înmagazinării mângâierii.

Stéphane Mallarmé

Unei pisici*

Inaudibil mers, pași insonori,

Enigmă și tăcere dimpreună,

Aduci cu o panteră,-n clar de lună,

Ce se prelinge-n zarea grea de nori.

De parcă porunci-ne-ar Demiurgul,

Ne ostenim zadarnic, pe cât cred,

Să dezlegăm străvechiul tău secret, –

Mai vârstnică ești, tu, decât amurgul.

Îngădui să te mângâi, pe când arc

Făcându-te, electric mi te-ncarc

Pe tine ce cobori dintr-un străev

Și de aiurea vii: dintr-o virgină

Pădure, a cărei taină s-o relev

Nu știu, – o, tu, a visului regină.

Jorge Louis Borges

(traducere de Șerban Foarță)

* Din volumul Mic tratat de pisicologie. Bucăți feline în felii strânse la un loc de Șerban Foarță,

 ediția a II-a, revăzută și adăugită, editura Humanitas, București, 2015.

Bibliophilia

Alicia Martin (n. 1964, la Madrid) este o artistă discretă și rezervată, extrem de parcimonioasă în declarații publice sau interviuri, care nu acceptă să fie fotografiată decît în mijlocul cărților. Îi place să se ascundă în spatele lucrărilor sale, pe care unii le numesc «instalații artistice» iar alții chiar «spectacole» ori «sculpturi efemere».

Însă acestea sînt amănunte care conteză mult prea puțin... Important este altceva. În fața acestor adevărate vîrtejuri de cărți, fixate în mod subtil pe niște rame ori fire metalice cvasi-invizibile, ne-am putea simți (sau nu) emoționați profund și aspirați inexorabil de un vertij literar. Depinde de fiecare dintre noi cum înțelege, cum se simte pătruns ori cum este marcat de ceea ce Alicia dorește să ne transmită.

De mai bine de 20 de ani Alicia folosește zeci de mii de cărți pentru a-și concepe operele, pe cît de spectaculoase, pe atît de vremelnice dar care lasă amintiri de neșters celor care au privilegiul de a le admira...

Goange (apropo de festivalul UNTOLD)

„Dacă ascultați melodia mea «Dangerous», e foarte apropiată de muzica lui J. S. Bach...”

David Guetta

(disc-jockey)

„Dacă mă ascultați trăgînd un pîrț, 

sunetul e foarte apropiat de muzica lui David Guetta...”

J. S. Bach

Eveniment

 

„Axl Rose are disfonie, iar Slash este un supraom…”

Valoroasa noastră vocalistă de jazz, ieșeanca Luiza Zan, a făcut cîteva observații extrem de pertinente despre concertul susținut pe 16 iulie la București de către celebra trupă americană Guns’n’Roses…

Articolul integral la adresa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-cunoscuta-cantareata-ieseana-despre-concertul-guns-n-roses-axl-rose-are-disfonie-iar-slash-este-un-supraom--358133.html?fbclid=IwAR1FIYaEj3CbbP_jHYlg2-1AFRylrp5UnwTV0if5K8C08ro_Np5m8NrZXAs

Întîlnirile titanilor

Tom Petty

(1950-2017) 
&
Bob Dylan
(1941)

Knockin' On Heaven's Door

Poemoteca

(Foto: B.-L.S.)

Mais ou sont les nesges d'antan?

Ilz sont passez, eulx et leurs jours.

Ilz sont bien loing, s'ilz vont tousjours.

Villon

(1489)

[1508, Eloy d'Amerval, «Le livre de la Deablerie»]

Memento

Mick Jagger la a 80-a aniversare!

Rolling Stones

Big Hits

Altițe & bibiluri…

E vremea cînd copiii și copiii copiilor tăi încep să devină tu...

(Buburuza și bunicul ei)