Mariana Marin
(10.II.1956 - 31.III.2003)
 |
| (Fotografie de © Tudor Jebeleanu, octombrie 1999) |
Capătul
Cu botul pe labe, ca niciodată în viață.
Dai târcoale flacoanelor cu iluzii.
Rostirea cu care rosteai mai de mult
cuvântul curaj și cuvântul moarte
chițcăie azi doar neputință și lehamite.
Flacoanelor nu le-a mai rămas
decît disperarea atunci când te văd
și se videază singure cu dispreț
pentru ele și pentru tine.
Cu botul pe labe și în genunchi,
cu pucioasa curgându-ți prin vene,
distrugi și te autodistrugi
crezând că e doar scriitură
ceea ce încă scâncește în corpul tău
rămas imobil,
aproape de capătul drumului.
(din volumul Mutilarea artistului la tinerețe, ed. Muzeul Literaturii Române, 1999)
Mantaua unui poem de dragoste
Despre ce-aş fi putut vorbi
în zilele acestei veri cu tine ?
O manta putrezită pe care poeţii o îmbracă
de atîtea sute de ani,
— aşa îmi par uneori cuvintele la sfîrşit de mileniu.
Îmi privesc mama aplecată ameţitor deasupra lucrului
de mînă
care ne asigură existenţa şi ştiu cît de nemulţumită
este de mine.
Ar fi vrut să mă apuc de o meserie practică,
să nu mai vînez himera care se lasă noaptea cu pui cu tot
în bucătăria noastră strîmtă, printre florile-mi de tei ;
să nu mai întîrzii prin cartier fericită
că am găsit expresie şi epic
în amintirile unui invalid de război uitat pe o scară
rulantă ;
expresie şi epic pe o stradă pavată cu pietre interbelice,
pătrate, negre, lucioase; într-un lac în care o fată
cu păr lung
a aruncat pe la asfinţit un inel de argint
şi-a început o viaţă aproape la fel de lungă cînd plouă.
Ar vrea să nu mă mai chinuiesc inutil,
să devin o elegantă şi o „ea”,
să uit,
să părăsesc felul ăsta de a-mi despica firul vieţii
în patru.
Numai că această manta putrezită îmi este atît de largă
încît mă împiedic zilnic de dragă în ea.
Aici îmi cresc mie altfel de aripi secrete,
aici sînt eu pămînt bun, iarbă verde, ameţitoare, înaltă,
pentru a stelelor fiară întunecată
din lumea cealaltă.
Despre ce-aş fi putut vorbi
în zilele acestei veri cu tine?
(Din volumul Aripa secretă, ed. Cartea Românească, București, 1986)
N.B. „Nu mi-o amintesc pe Madi. Aşa cum nu-mi aduc aminte de Nino* sau de Traian**. Cu ei, cu aceşti oameni nu pot fi în nişte raporturi memoriale sau memorialistice de amintire-reamintire, deoarece re-amintirea presupune uitarea (sau este, de fapt, presupusă de ea: se află, împreună, în cârdăşie).
Nu pot să mi-o re-amintesc pe Madi pentru că nu am uitat-o.
Pe Madi, deseori, poate în special pe ea, o ascult.
Adică mă întreb, în minte şi în inimă, ce ar fi făcut, ce ar fi spus, cum ar fi reacţionat într-o împrejurare sau alta.”
Bogdan Ghiu
* Ion Stratan (1955-2005)
** Traian T. Coșovei (1954-2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu