Poemoteca

LUMILE ȘI RODIA – (Iubirea)*

Astăzi și nu

Să mergem parcă împreună

În grotele memoriei, cea bună

Unde-s pierduții. Vîntul le citește fruntea

De pergament. Plămînii-și plasează aerul, lent

Glaspapir pe meninge strigătul lor

De ajutor. Nu mai cunosc decît cuvîntul „mie”

Și „eu” ca însemnare-a lui Dumnezeu

Agonizînd pe șenile senile

Ochi dizolvați în pastile

Geronto și Gea

au topit în riduri bărbatul, femeia

Și pentru ei vreau să strig

Și umblu gol să nu le fie frig

Doar pentru ei urc pe frînghii

Din coarde vocale, pe înserate

Pentru timpanele flasce, ridate

Lîngă clepsidrele care le numără

mîinile albe, lîngă pozele prinse

Cu lacrimi în salbe, lîngă pendula ce bate

Taca-i – taca prin mese, cînd apa mă ia

Navă pe valuri amare.

Moarte pe cale de vindecare

Ion Stratan

„Pentru Bogdan Stoicescu,
fără a cărui prietenie nu aș mai fi scris în monstruosul mileniu trei,
 dragostea din inima lui Nino”

* Din Cinci cîntece pentru eroii civilizatori (editura Cartea Românească, București, 1983, grafică și coperți de Tudor Jebeleanu). Acest volum, alături de cel de debut, „Ieșirea din apă” (1981) și de cel colectiv, Aer cu diamante (1982, scris împreună cu Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Mircea Cărtărescu), vor fi singurele sale apariții editoriale pînă în 1990, cînd îi va fi tipărit volumul Lumină de la foc. Cinci cîntece pentru eroii civilizatori a fost volumul care l-a impus definitiv pe Ion Stratan, drept unul dintre cei mai importanți poeți ai generației sale (așa numita „generație optzecistă” din literatura română), pe de o parte iar pe de alta, una dintre cele mai viguroase și originale voci poetice românești contemporane.

MEMENTO

 Vasile Voiculescu

(13 octombrie 1884 - 26 aprilie 1963)

Poeme trimise de îngeri...

Pășind în vârful gândurilor goale,

Voi cuteza să calc pe spirit pur.

V. Voiculescu

Vasile Costache Voicu primea, oficial, numele Vasile Voiculescu abia în 1950, la împlinirea vîrstei de 66 de ani. De altfel, la acest nume de familie, scriitorul adăugase, simplu, doar inițiala V., niciodată prenumele întreg, Vasile – și nici Dile, cum îi spuneau cei foarte apropiați – așa cum își iscălise întotdeauna manuscrisele și lucrările, fie ele poeme, texte în proză sau articolele pentru diferitele periodice la care colabora și care vor constitui opera cu care va rămîne, definitiv, în istoria literaturii române, după moartea sa, survenită în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la doar un an după ce fusese externat din pușcăriile gulagului comunist. Fusese condamnat la 5 ani de temniță grea (plus 5 ani de degradare civică), pe care avea să-i execute, între 1958 și 1962, în penitenciarele comuniste de exterminare de la Jilava și Aiud, în urma sentinței pronunțate în procesul grupului „Rugul Aprins” („Rugul Aprins al Maicii Domnului”), cunoscut și sub titulatura „Grupul de la Mănăstirea Antim” (o asociație culturală de sorginte creștin-ortodoxă, înființată de monahii Sandu Tudor și Ivan Kulîghin), ani de detenție inumană, care, bărbatului de 74 de ani, cu sănătatea grav șubrezită, aveau să-i grăbească sfîrșitul...

Cu ceva ani în urmă am primit, din partea unui distins profesor, colaborator apropiat, la redacția revistei „Gazeta Cărților” a bibliotecii noastre, un dosar-plic, format A4, conținînd, în manuscris, 14 poeme. Toate semnate și datate – cel mai vechi provenind din anul 1918 iar cel mai recent, din 1947 – care, conform asigurărilor profesorului, erau și absolut inedite. Poemele fuseseră scrise de mînă, cu cerneală (stilou și toc cu peniță) sau creion, pe diferite coli de hîrtie, surprinzător de bine conservate, în ciuda vechimii lor și care, în urma unei amănunțite cercetări, ne-au determinat să înlăturăm orice dubiu privind autenticitatea lor. Am trecut, în paralel, cu mijloacele pe care le-am avut la îndemînă, să verificăm dacă, într-adevăr, poemele sînt (și) inedite. Drept pentru care am purces la consultarea mai multor lucrări dedicate vieții și operei scriitorului, îndreptîndu-ne atenția îndeosebi asupra celor purtînd semnătura distinsei doamne Roxana Sorescu, profesor universitar, eminent istoric și teoretician literar, poate cel mai avizat cercetător al bio-bibliografiei scriitorului, care ani de-a rîndul s-a ocupat de editarea operei voiculesciene. Atenția ne-a fost reținută – ținînd cont de faptul că manuscrisele proveneau, cu excepția unuia singur, din perioada 1940-1947 – de o aserțiune a dnei Roxana Sorescu, dintr-o „Notă asupra ediției”, din preambulul antologiei* poetice îngijite de domnia sa, apărută în anul 2011, în care, printre altele, făcea și următoarea precizare: „[...] după unele mărturii, ar fi existat un volum pregătit de autor, intitulat «Veghe», conținînd producția poetică dintre 1940 și 1946. Dat fiind că în arhive nu există nicio urmă a acestui volum, nicio însemnare privind intenția de a-l alcătui, am preferat să grupăm poeziile despre care nu aveam siguranța că au fost revăzute de autor sub titlul «Postume».” (p. 21). Cum unul dintre cele 14 poeme aflate în manuscrisele noastre purta chiar titlul „Veghe”, am fost în măsură să emitem ipoteza că ar exista posibilitatea ca acestea să fie, într-adevăr, inedite iar ele să facă parte integrantă din acel proiectat volum de către autor, despre care doamna Sorescu scria că nu există nici o informație palpabilă. Am identificat, în cercetările noastre de pînă acum, doar două poeme – „Ca o baiaderă” și „Înaltele neliniști” – prezente și în antologia pomenită, însă vădit deosebite față de variantele din manuscrisele aflate în posesia noastră (unde, de exemplu, titlul primului poem este „Baiaderă”). Demersurile noastre vor continua întru depistarea și consultarea altor surse, spre edificarea deplină vizavi de noutatea absolută a splendidelor poeme voiculesciene.

* „V. Voiculescu – Poezii”, cronologie, notă asupra ediției, prefață și referințe critice de Roxana Sorescu, colecția „Biblioteca pentru toți”, editura „Art”,

București, 2011.

Veghe

Izbânda? Ce grea încercare

Destinul se culcă sătul

Și carnea cu visul ei mare

Râvnește-n azururi pătul

A slovei sălbatecă hrană

Priește doar celor flămânzi

Și slova ca mumă spartană

Ucide și copii plăpânzi

Oricât amintirea împlântii

Și cânte-i pe socluri un bonz

Se macină-ajunși la răspântii

Bieți idoli, eroii de bronz

Când fierul din câmpul de lupte

Se-ngroapă-n trecut ca un mort

Vertebrele urii sânt rupte

Și ura e singurul fort

Lingându-și grumazul de sânge

La pândă stă timpul rănit

Veghiate când mult aur se strânge

Și nu mai rămâne granit

Capcane s-ațin în suișuri

Și plăgi în coroane de domn

Vin zile cu două tăișuri

Și nopți văduvite de somn

Nu credeți în zodii: sânt curse...

Prin naltele stele sclipind

Trec ghiarele marilor Urse

Și săgetătorii ochind

1940 30. Iunie

Buc. [urești]

Vasile Voiculescu și Tudor Vianu

A. Ω.

Nimic nu mă înspăimântă, că mor sau că viez...

Ești Început a toate și tuturor Sfârșitul:

De când m-am rupt de Tine și nu mai încetez

Cumplita mea cădere ce umple infinitul

M’apropii tot de Tine ori cât mă depărtez.

V.V.

1947

Vasile Voiculescu împreună cu soția sa, Maria,
la un an de la căsătorie
 (11 februarie 1911)

Noapte de toamnă

Când lumea robotaʼși alină și huma doarme vlăguită,

De nu se mișcă fir în miriști, nici frunzăʼn ulmii de pe creste,

Își pune Noaptea straiul tainic ce par-că-i rochea strălucită

În care s-aʼmbrăcat odată Cenușăreasa din poveste:

Albastrul cer svârlit pe umeri în copci de stele se anină

Și calea laptelui încinge nemăsurat lui tărie,

Iar lunaʼn mijloc, neclintită pe brâul de argint stă plină

Ca o pafta de aur, prinsă în alba nopții betelie.

1942

Referent literar la Radio (1933-1935)

Incipit

Poemul Ce-i iarna?, reprezintă debutul absolut în volum al lui Ion Stratan (antologia Cîntece de-nceput”, editată de Biblioteca Municipală „Nicolae Iorga”, în 1969).

Poemele Bacovia și Stol fac parte din antologia Caiet liric (1971), editată de aceeași instituție, ca și Tăceri de piatră, micul text în proză (poematic și el, în fond)...

Tînărul elev care semna Ninel Stratan (avea 14 ani) era membru al cenaclului literar „Orfeu” al bibliotecii ploieștene, condus pe atunci poetul George Moroșanu...

Iată cîteva suave scrieri care prevesteau, în cuvinte extrem de puține, faptul că harul este de la Dumnezeu și că poeții se nasc, nu devin, pe măsura trecerii timpului, așa cum îi plăcea deseori să spună, atunci cînd va scrie, peste ani, despre prietenul său mai mare, Nichita Stănescu (cel care-i va oferi pe unul dintre volumele sale, o edificatoare dedicație:

„Marelui Ion Stratan, / os din os Stănescian / aceste NODURI, / și, ȘI / SEMNE, / de noi doi destul / de demne, / și privite, / Stratanite / și Nichite”).

Sigur că părinții săi au continuat să-i spună pînă la sfîrșit Ninel, ca și, de altfel, mulți dintre cei care ne-am petrecut anii tinereții laolaltă... Sau Nino. Sau Nini, apelativ folosit, mai cu seamă de către doamna profesoară Elena Stratan, îngerul său păzitor dintotdeauna, cea care, atît de tandru, era numită „Blînduț” de fiul dumisale...

p.s. Mult mai tîrziu, cînd plănuiam să scriem o carte* a noastră, dar din pricina plecării sale mult prea zorite, aveam s-o termin, din păcate, singur, mi-a mărturisit nostalgic: «Eu am scris poezie încă de la 10 ani, inspirat de acel „Zeppelin” de prins muşte: „Şi cu aer sunt umplute / Şi-s din cînepă făcute…”. Era prin ’65. Uimit de ce este acela un „Zeppelin”, am scris prima mea poezie. Apoi am scris poezii inspirat fiind de Corabia, locul unde mi-am petrecut copilăria.»

* Convorbiri la lumina gîndului. Despre prietenie, iubire și alte închipuiri, ediția a II-a, editura Mythos, Ploiești, 2016

Memento

 La o cafea cu sare*, împreună cu Ion Stratan**...

„Eu sunt cărțile mele...” (I.S.)

„Poezia – o roată interioară care și duce mai departe, dar și sfîșie.”

„Limba română, ca o margine a lumii.”

„O carte căzută la datorie: o copertă cu un drapel.”

„Eminescu e controlor de zbor.”

„Acel divorț numit moarte.”

„Un zid dărîmat de un pachet gol de țigări, aruncat de cineva.”

„Vîntul zidește o casă.”

„Descopilărirea.”

„Am pierdut mai mult decît am avut.”

„Camera pătrată a minții.”

„Noaptea e un sfeșnic bun.”

„Inimă arsă, clipă înjunghiată.”

„Nu avea destin, avea carieră.”

„Toată pielea ei era o retină.”

„...Și în orice joc, indiferent care ar fi el, trebuie depus efort.”

„Clepsidra măsoară numai timpul trecut.”

„Mă duc acasă și-mi las viața la intrare.”

„Mă trezesc într-o dimineață cu senzația că nu-mi ajunge viața.”

„Nu îmi mai bat capul în privința unui vers. Îmi bat sufletul...”

„N-am trăit o experiență mai cumplită decît viața.”

„Viața mea, ca trecutul unei planete nevăzute.”

„Atîtea lucruri am pierdut în viața mea – viața însăși, printre altele.”

* „Cafeaua cu sare” a fost numele rubricii demarată de Ion Stratan în revista „România Literară”, în anul 1990, cuprinzînd o suită de aforisme paradoxale, cum erau ele numite de el. Ulterior, el și-a tipărit, în diverse alte publicații, aforismele, sub această titulatură.

În anul 1998, la editura „Athenaeum” din Ploiești și sub egida Bibliotecii Județene „N. Iorga” din localitate, apărea volumul „Cafeaua cu sare” (îngrijit de Bogdan-Lucian Stoicescu, grafica și ilustrațiile coperților aparținînd pictorului Valter Paraschivescu), care va reuni o selecție de autor, cuprinzînd 100 dintre cele mai reușite aforisme. Acest volum va reprezenta și debutul unei colecții, „Cărticica de buzunar”, inițiată de cei amintiți sub girul bibliotecii ploieștene.

Al doilea volum, „Cafeaua cu sare II”, avea să apară postum (în noiembrie 2005), la editura „Premier” din Ploiești. O antologie din aceste două volume, purtînd același titlu, „Cafeaua cu sare”, a apărut în anul 2015, ca un omagiu și un sine qua non remember, la 10 ani de la dispariția poetului, la editura ploieșteană „Mythos”, în îngrijirea, cu concepția grafică și cu o prefață a scriitorului și omului de teatru Mihai Vasile.

** Schiță de portret. Ion Stratan (1 octombrie 1955, comuna Izbiceni, judeţul Olt –19 octombrie 2005, Ploieşti) a absolvit Liceul ,,Al. I. Cuza” din Ploieşti şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti • A fost membru al ,,Cenaclului de Luni”, al Cenaclului ,,Amfiteatru” din Bucureşti şi al Cenaclului ,,I. L. Caragiale” din Ploieşti • A debutat cu versuri în anul 1972, în revista ,,Amfiteatru” • Prima sa carte a fost „Ieşirea din apă” (editura Cartea Românească, 1981) • A publicat următoarele volume de poezie: „Aer cu diamante” (volum colectiv, împreună cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, ed. Litera, 1982), „Cinci cîntece pentru eroii civilizatori” (ed. Albatros, 1983), „Lumină de la foc” (ed. Cartea Românească, 1990), „Lux” (ed. Albatros, 1992), „Ruleta rusească” (ed. Cartea Românească, 1993), „Desfacerea” (ed. Eminescu, 1994), „O zi bună pentru a muri” (ed. Pontica, 1995), „Cîntă, zeiţă, mînia…” (ed. Cartea Românească, 1996), „Mai mult ca moartea” (ed. Axa, Botoşani, 1997, ediţia a II-a, 2003), „De partea morţilor” (ed. LiberArt, Ploieşti, 1998), „Apa moale” (ed. Albatros, 1998), „Celebra specie umană” (antologie, ed. Helicon, Timişoara, 1999), „Oameni care merg” (ed. Premier, Ploieşti, 1999), „Crucea verbului” (ed. Paralela 45, Piteşti, 1999), „Zăpadă noaptea” (Ploieşti, 2000), „Biblioteca de dinamită” (antologie, ed. Cartea Românească, 2001), „Jocurile tăcute” (ed. Călăuza, Deva, 2001), „O lume de cuvinte” (ed. Limes, Cluj, 2001), „Spălarea apei” (ed. Eminescu, 2001), „Biserica ploii” (ed. Fundaţiei „Gheorghe Cernea”, Ploieşti, 2001), „Ţara dispărută” (ed. Noul Orfeu, Bucureşti, 2003), „Pămînt vinovat” (antologie, ed. Premier, Ploieşti, 2003), „Cartea ruptă” (ed. Premier, Ploieşti, 2005). Postum i-au apărut volumele: „Cafeaua cu sare II” (paradoxuri şi parafraze, ed. Premier, Ploieşti, 2005), „Cimitirul de maşini” (antologie, ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2005), „La umbra Greciei în floare” (ed. Tracus Arte, București, 2017, ediție îngrijită și cu o prefață de Andrei-Călin Mihăilescu), „Criminalii și crinii” (ed. Tracus Arte, București, 2018, ediție îngrijită și cu o prefață de Andrei-Călin Mihăilescu), „Urechea vorbitoare” (carte + cd, ed. Casa Radio, București, 2019, ediție îngrijită de Călin-Andrei Mihăilescu, postfață de Bogdan Ghiu, cu 15 desene originale de Tudor Jebeleanu) • În anul 1998 a publicat la editura ,,Athenaeum” din Ploieşti, volumul de aforisme paradoxale „Cafeaua cu sare” • Volumul „Ruleta rusească” a fost tradus şi în limba franceză („La roulette russe”, ed. Royaumont, 1995) • A publicat poezie, eseuri, critică literară, traduceri, publicistică politică în majoritatea revistelor literare din ţară şi în reviste din străinătate • Este prezent în numeroase antologii de poezie din România şi din Canada, Franţa, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Germania • A primit „Premiul «Nichita Stănescu» al Fundaţiei Nichita Stănescu (1990), „Premiul pentru Literatură al oraşului Slobozia” (1993), „Premiul Uniunii Scriitorilor din România” (1993), „Premiul «Mihai Eminescu» al Academiei Române” (1995), „Premiul «Frontiera Poesis»” (Satu Mare, 1999), „Premiul «Marin Sorescu»” la „Festivalul Internaţional de Poezie «Europa km 0»” (Sighetul Marmaţiei, 2001), „Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti” (pe anul 2001), „Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO (2002)”, „Premiul «Radu Enescu»” al revistei ,,Familia” (Oradea, 2002), „Premiul «Dafora» la „Zilele revistelor din «Transilvania» şi «Banat»” (Mediaş, 2002), „Premiul Fundaţiei «Constantin Stere»” (Ploieşti, 2003), „Premiul «Orient-Occident»” (pentru arte) acordat de Fundaţia şi Organizaţia de Utilitate Publică ,,Orient-Occident’’, pentru întreaga operă poetică (Curtea de Argeş, 2004) • Ion Stratan a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al ADELF (Association des Écrivains de Langue Française) • A fost redactor-şef adjunct al revistei „Contrapunct” a Uniunii Scriitorilor din România • Avea în pregătire volumele de poeme „Viteza vieţii”, „Ridicarea privirii”, „La umbra Greciei în floare”, „Criminalii și crinii”, precum şi romanul „Concertul de Crăciun” • Regizorul și scenaristul Cătălin Apostol a realizat un film documentar, „Inima mea ca o Grecie”, inspirat din viața și opera scriitorului. (B.-L.S.)

Addenda

A beautiful mind*

„Nimeni, într-adevăr, nu mi s-a părut vreodată mai inteligent decît Nino. Diabolic de inteligent, maladiv de inteligent, poate, junele poet din Facultatea de Litere de la sfârșitul anilor ʼ70 îi fascina, în orice caz, pe toți. A fost unul dintre primii colegi pe care i-am remarcat: înalt, voinic și suplu, purtînd plete și mustață de haiduc, cu un cojocel mereu strîns peste pulover, cu ceva neliniștitor în ochi, Nino avea un aer de lider, de șef de generație. Multă vreme l-am crezut chiar liderul poeților din Cenaclul de Luni al lui Manolescu (unde încă nu mă duceam). De aceea mă intimida și, nefiind nici unul prea sociabil, au avut loc între noi suficiente malentendu-uri până când poezia ne-a împăcat și ne-a adus de aceeași parte a baricadei.

Așa se face că ne-am pozat pe o bătrână locomotivă cu aburi, într-o neuitată zi de august din 1981, el, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și cu mine, cei care-am rămas pînă azi (...) membrii unei restrînse fraternități întru poezie. În spatele lentilei fotografice se afla „al cincilea Beatles”, Tudor Jebeleanu. Și așa am apărut pe coperta a patra a unei cărți care e azi legendă pură, «Aer cu diamante». Nino avea acolo un grupaj strălucit.”

„Am povestit de sute de ori, studenților mei, cele vreo douăzeci de... cum să le spun? aforisme? versuri? poante? (toți le-am zis pînă la urmă «stratanisme») pe care mi le-am mai amintit și eu din miile risipite de marele risipitor. Dar era ca și cînd eu, care spun prost bancuri, aș încerca să imit un maestru ce face din fiecare o scenetă burlescă. Studenții aflau, de pildă, că solistul vocal de la Sex Pistols fusese Sextil Pușcariu, că poetul român cel mai rasist fusese Bacovia, pentru că scrisese «Copacii albi, copacii negri», că prima mențiune a lui Nietzsche în literatura română fusese în cântecul lui Constantin Cantemir, «Nice masă, nice casă, nice dragă jupâneasă», că Eugen Barbu scrisese «Cu bastonul prin București (amintiri din școala de jandarmi)», că mușchii brațului sunt bicepsul, tricepsul și forcepsul... Odată, Nino a coborît, alb ca varul, din troleibuzul 89 la Preoteasa, unde ne țineam cenaclul. Când și-a revenit puțin din starea de rău, ne-a spus cu o expresie năucă: «Ce chestie, era să mor ca Eminescu-n 89!”...Într-o sinistră ședință de cenaclu din 1980, după ce a citit câteva poeme, Nino s-a ridicat și, cu privirea rătăcită, ne-a mărturisit că Dumnezeu însuși le scrisese cu mâna lui...”

Mircea Cărtărescu

(* în volumul „Ochiul căprui al dragostei noastre”, editura Humanitas, București, p. 133–136)

„Poet al apei, luminii fine şi al morţii, Ion Stratan şi-a frânt timpul între tragedie şi umor.” (Călin-Andrei Mihăilescu în volumul „Criminalii și crinii”)

„Martor al lui Ion Stratan, asta mă consider. Pentru mine, el este un etalon şi un criteriu «tehnic», practic, de măsurare a poeticităţii. Este printre foarte puţinii scriitori români contemporani pe care îi recunosc fără nici un fel de rezerve.” (Bogdan Ghiu în volumul „Urechea vorbitoare”)

„Ion Stratan a avut această extraordinară bucurie a construcției lexicale, lucru constatat și de criticii operei sale poetice. Aici, însă, eliberat de canoanele poeziei, a excelat în paradoxurile acestei limbi române pe care a iubit-o și pe care a respectat-o tocmai pentru ce a avut ea mai bun pentru un poet ca el: vitalitatea.” (Mihai Vasile în volumul „Cafeaua cu sare”, 2015)