„Noi
reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea
omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a
iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de
neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de
la Ioan 3, 30: «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.»
Cu ea în suflet şi-n inimă, şi-n cuget, şi-n
adâncul sensibilităţii noastre biruite, să părăsim, acum, nu fără a mulţumi
Domnului, acest sfânt lăcaş.”
Părintele Nicolae de la Rohia
(Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”,
Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992.)
„Drăgaica
este doamna florilor, și se ţine de toţi pentru dragoste și plăcerea florilor.”
Adrian
Fochi
„24 iunie:
Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)
De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor
sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e
sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan
Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care
pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos.
Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste
fire a lui Ioan – căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe – pregăteşte
apropiata minune a naşterii din Fecioară.
De Sânziene, fetele culeg florile albe
sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători.
Cingătorile
sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi
cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui.
După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine
va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.
De
Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau
ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În
această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai
multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi
îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcu,
înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis să te
scalzi.
În
alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se
fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă
bob grâului, miros florilor... După ce a fost Mireasă – Drăgaică, fata nu se
poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele
luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică
se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.”
Irina
Nicolau
(„Ghidul
sărbătorilor românești”, Humanitas, 1998)