„În acest moment al istoriei, pîndit, fără încetare, de spectrul ubicuu al poluării, se vorbește abundent, cu îndreptățire, despre apa poluată, despre aerul poluat, despre hrana poluată, dar mult mai puțin se vorbește despre poluarea la fel de gravă a sufletelor, a minților și a ochilor noștri. Și dacă nu tolerăm, nici măcar cu titlu de accident, pantofi urîți, alimente degradate, băuturi măsluite, stofe proaste, de ce am tolera arta proastă, arta avortată iresponsabil la periferia frumosului, arta degradată, schimonosită, cu un cuvînt – toxică?”
În epoca lui Brejnev, Andrei Filipov era cel mai important șef de orchestră al Uniunii Sovietice, care dirija celebrul ansamblu simfonic al Teatrului Balșoi din Moscova. Dar, refuzînd să-i concedieze pe mulți dintre membrii evrei ai orchestrei sale, printre care se numărau bunul său amic Sașa și, îndeosebi, prim-violonista Léa, a fost el însuși demis. Treizeci de ani mai tîrziu, angajat ca om de serviciu al aceluiași prestigios teatru muzical moscovit, Filipov interceptează un fax adresat conducerii instituției, de fapt o invitație de participare a orchestrei Balșoi la un concert extraordinar la Théâtre du Châtelet din Paris. Lui Andrei îi vine o idee genială: să-și strîngă toți prietenii muzicieni de altădată (care se ocupau cu tot felul de expediente pentru a supraviețui) într-o orchestră pe care apoi s-o ducă să cînte la Paris, prezentînd-o drept orchestra oficială a reputatului teatru muzical. „Operațiunea” reușește cu brio, nu fără peripețiile de rigoare, excelent „orchestrate” filmic de regizorul român Radu Mihăileanu, într-o peliculă savuroasă (pe un scenariu în care regizorul i-a avut alături pe Alain-Michel Blanc și Matthew Robbins) în care fundalul sonor este asigurat de splendidul Concert pentru vioară și orchestră în re major, Op. 35, de P. I. Ceaikovski. Filmul beneficiază de-o minunată echipă internațională de actori și muzicieni (ruși, francezi și români)...
Drept pentru care, vineri, 31 mai, ora 18.00, în sala „Meridian” a Bibliotecii „N. Iorga” (Biblioteca Judeteana Prahova), în ultima ședință din luna mai a „Clubului de la ora 6” vă invităm să vizionați acest excelent film.
Cine, cum și de ce votează pe strada Sprîncenei (colț cu Ochiu’ și Timpanu’) din cea mai săracă localitate a României... Un posibil răspuns, dintre multe, multe altele, la întrebarea: de ce sîntem unde sîntem? Un alt răspuns, aporetic de data asta, vorba magistrului nostru Pete Țuțea, ar putea fi unul simplu de dat: d-aia! (orice asemănare între acest cuvînt și numele ministrului zărghit e pur întîmplătoare)...
„Dragi fraţi şi surori
din România! Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în
mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă
adresez salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi
primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte
autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare.
Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al
Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici.
Legăturile de credinţă
care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea
pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul
vostru. Fraţi de sânge, au fost fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi
printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpurile recente, precum cei
şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama
Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieţii, este o
moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună,
care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între
voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile
şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi,
când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne
separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă
mulţumesc din inimă.
Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi
vă dau Binecuvântare mea.
,,Cînd
vei constata că în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei
care nu fac nimic, cînd vei observa cum banii se scurg spre cei care nu
activează în producerea de bunuri, ci în favoruri, cînd vei înţelege că o
mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şi influența lor e mai
eficace decît munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci, dimpotrivă,
ei sînt cei protejaţi împotriva ta, cînd vei descoperi că este răsplătită
corupția iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune,
fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată.”
„Tarele epocii contemporane: ireligiozitatea și religiozitatea perimată.”
„A fi inteligent în ziua de azi înseamă a înțelege tot și a nu crede în nimic.”
„Cuvintele sînt, azi, deshidratate.”
„În vremea noastră, asceza trebuie să constea din repaos impus, din exercițiul calmului și al tăcerii (periodice sau constante), (...), din facultatea de a te retrage pentru rugăciune și contemplație... Asceza înseamnă mai ales a înțelege prezența altora...(...) Dintr-o mentalitate penitenciară, asceza trebuie să devină o terapeutică preventivă.”
Pavel Nicolaevici Evdokimov
( Vîrstele vieții spirituale, trad. în lb. română de pr. prof. Ion Buga, ed. Sophia, 2019)