Paraponu’ zilii

„În acest moment al istoriei, pîndit, fără încetare, de spectrul ubicuu al poluării, se vorbește abundent, cu îndreptățire, despre apa poluată, despre aerul poluat, despre hrana poluată, dar mult mai puțin se vorbește despre poluarea la fel de gravă a sufletelor, a minților și a ochilor noștri. Și dacă nu tolerăm, nici măcar cu titlu de accident, pantofi urîți, alimente degradate, băuturi măsluite, stofe proaste, de ce am tolera arta proastă, arta avortată iresponsabil la periferia frumosului, arta degradată, schimonosită, cu un cuvînt – toxică?”

Andrei Pleșu

(„Însemnări despre poluarea folclorului”)

CLUBUL DE LA ORA 6

Le Concert

(2009) 

În epoca lui Brejnev, Andrei Filipov era cel mai important șef de orchestră al Uniunii Sovietice, care dirija celebrul ansamblu simfonic al Teatrului Balșoi din Moscova. Dar, refuzînd să-i concedieze pe mulți dintre membrii evrei ai orchestrei sale, printre care se numărau bunul său amic Sașa și, îndeosebi, prim-violonista Léa, a fost el însuși demis. Treizeci de ani mai tîrziu, angajat ca om de serviciu al aceluiași prestigios teatru muzical moscovit, Filipov interceptează un fax adresat conducerii instituției, de fapt o invitație de participare a orchestrei Balșoi la un concert extraordinar la Théâtre du Châtelet din Paris. Lui Andrei îi vine o idee genială: să-și strîngă toți prietenii muzicieni de altădată (care se ocupau cu tot felul de expediente pentru a supraviețui) într-o orchestră pe care apoi s-o ducă să cînte la Paris, prezentînd-o drept orchestra oficială a reputatului teatru muzical. „Operațiunea” reușește cu brio, nu fără peripețiile de rigoare, excelent „orchestrate” filmic de regizorul român Radu Mihăileanu, într-o peliculă savuroasă (pe un scenariu în care regizorul i-a avut alături pe Alain-Michel Blanc și Matthew Robbins) în care fundalul sonor este asigurat de splendidul Concert pentru vioară și orchestră în re major, Op. 35, de P. I. Ceaikovski. Filmul beneficiază de-o minunată echipă internațională de actori și muzicieni (ruși, francezi și români)...

Drept pentru care, vineri, 31 mai, ora 18.00, în sala „Meridian” a Bibliotecii „N. Iorga” (Biblioteca Judeteana Prahova), în ultima ședință din luna mai a „Clubului de la ora 6” vă invităm să vizionați acest excelent film. 

Vă așteptăm cu drag!

Haihui printre cuvinte

The End/ Sfîrșitul/ La fin

Poate că mi-a venit din pricina faptului că am ascultat cîntecul lui Jim 

(Morrison, liderul trupei The Doors, poet și muzician – n.m. B.-L.S.), 

ba chiar în cam toate versiunile pînă la urmă! Cine poate să știe…

Îmi plac toate versiunile la piesa asta 

(The End, a grupului The Doors, pe versurile lui Jim Morrison – n.m. B.-L.S.), 

de la cea originală pînă la cea mai lungă, de peste 17 minute, de la Insula Wight. 

Acum însă mi-a venit pofta s-o reascult pe cea din concertul de la Hollywood Bowl din 1968. 

Nu știu de ce, dar un fel de senzație a sfîrșitului, nici măcar nu știu de ce fel!, se pare că am…

Liviu Antonesei

 Cînd nu mă pot opri să ascult The End de nu știu

și nimeni nu știe de cîte ori, în buclă, de la început la sfîrșit

și iarăși, precum molelcule în mișcarea eternă, apatică

că doar este sfîrșitul, ceva nu este în regulă, ceva nu merge

ca un cîntar perfect al proporțiilor, aproape farmaceutic – ceva

nu, nu e în regulă cu mine, cu lumea, lumea mea restrînsă

sau lumea largă, poate cu relațiile complicate dintre mine

și puhoiul acesta de lumi care dau năvală precum tătarii

pe caii lor iuți și neobosiți de stepă, de pustiu galben uscat.

Oricum, vocea aceea mă învăluie, intrumentele mă pătrund

și mă sfîșie în jerbe multicolore ale ființei și simt sfîrșitul

oricît de departe ar fi acesta, de orice fel ar fi el să fie –

coboară ca un nor cenușiu, vînăt-cenușiu, cuprins de alți

nori la fel de vineți și cenușii și mă cuprinde o stranie

senzație de liniște și de sufocare, așezată cumva la limită,

la frontierele mele, în intermundii imprecise, și știu, da, știu

că liniște nu va fi și sufocarea se va sufoca în faldurile sale.

Și după toate aceste sfîrșituri presimțite de-o viață,

voi pluti inert pe apa fluviului subpămîntean

și nu voi avea nici măcar moneda pe care s-o așez

ca fiecare trecător sumbrului paznic în palma deschisă –

fără nimic vii aici, fără nimic este decent să pleci…

Și nimeni nu va cînta, nici măcar în falset, aleluia!

Nu, nimic nu este aici real în afara stării de grație

a oricărei ființe complete în ruperea sa, autismul…

Și restul e ceață deasă, fum negru urcînd în înalt –

numai un aisberg în albe veștminte trece prin cadru!

Haihui printre cuvinte

Aida

aveam colecții de fluturi și de pietre

aranjate pe culori

și pe stări

făcusem un fel de dicționar interior

și traduceam tot ce nu aveam voie să spun

în culori de pietre și fluturi

fratele meu avea colecții de nasturi și de timbre

era mai mare cu doi ani

nu le-am putut lua cu noi

când am plecat în Suedia

uneori

mă gândesc că au rămas intacte

și că sunt încuiate într-o cameră din casă

în care nu avem voie să intrăm

și uite-așa

am învățat rapid să ieșim din zona noastră de confort

eram antrenați pentru a face față vestului

Miruna Vlada

Filmoteca de dinamită

Motto:

Vai de capul creierului nostru!

Cine, cum și de ce votează pe strada Sprîncenei (colț cu Ochiu’ și Timpanu’) din cea mai săracă localitate a României... Un posibil răspuns, dintre multe, multe altele, la întrebarea: de ce sîntem unde sîntem? Un alt răspuns, aporetic de data asta, vorba magistrului nostru Pete Țuțea, ar putea fi unul simplu de dat: d-aia! (orice asemănare între acest cuvînt și  numele ministrului zărghit e pur întîmplătoare)...

Gîndul de azi

„Nu se termină când vrem noi să se termine.

Se termină când ne naştem.”

Miruna Vlada

Sfîntul Părinte Francisc – un frate pelerin...

„Dragi fraţi şi surori din România! Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici.

Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieţii, este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. 

Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau Binecuvântare mea. 

Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine! 

Să ne vedem cu bine!”

Gînduri în fuior

,,Cînd vei constata că în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu fac nimic, cînd vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în producerea de bunuri, ci în favoruri, cînd vei înţelege că o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şi influența lor e mai eficace decît munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci, dimpotrivă, ei sînt cei protejaţi împotriva ta, cînd vei descoperi că este răsplătită corupția iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune, fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată.”

Ayn Rand

1950

(Alisa Zinovievna Rosenbaum, 1905–1982)

Haihui printre imagini

Vestea minunată pe care mi-o sugerează fotografia de mai sus 

(nu știu cine-i autorul și nici dacă a avut intenția s-o taie astfel) 

e că s-a volatilizat jumătate dintre liderii PSD … 

Partea de jos! 

Aștept cu nesmintită nerăbdare și dispariția celeilalte jumătăți!

Gîndul de azi

„Oamenilor inteligenți le place să învețe. Imbecililor le place să dea lecții.” A. P. Cehov

Clin d’oeil

În Statul paralel, toate sunt paralele… 

Așadar, nici paturile 

 n-aveau cum să facă excepție! 

Numai că, uneori, paralele se mai și intersectează… 

Ca în triaje sau ca în cîntecul acesta minunat al dragului de Mircea Florian…

Un psalm al lui David 

(13)

1. Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat?

Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?

2. Până când voi avea sufletul plin de griji

și inima plină de necazuri în fiecare zi?

Până când se va ridica vrăjmașul meu împotriva mea?

3. Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu!

Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii,

4. ca să nu zică vrăjmașul meu: „L-am biruit”

și să nu se bucure potrivnicii mei când mă clatin!

5. Eu am încredere în bunătatea Ta,

sunt cu inima veselă din pricina mântuirii Tale:

6. cânt Domnului,

căci mi-a făcut bine!

Gînduri în fuior

„Tarele epocii contemporane: ireligiozitatea și religiozitatea perimată.”

„A fi inteligent în ziua de azi înseamă a înțelege tot și a nu crede în nimic.”

„Cuvintele sînt, azi, deshidratate.”

„În vremea noastră, asceza trebuie să constea din repaos impus, din exercițiul calmului și al tăcerii (periodice sau constante), (...), din facultatea de a te retrage pentru rugăciune și contemplație... Asceza înseamnă mai ales a înțelege prezența altora... (...) Dintr-o mentalitate penitenciară, asceza trebuie să devină o terapeutică preventivă.”

Pavel  Nicolaevici Evdokimov

( Vîrstele vieții spirituale, trad. în lb. română de pr. prof. Ion Buga, ed. Sophia, 2019)