Memento

Ion Nino  Stratan

(1 oct. 1955 – 19 oct. 2005)

Au trecut 12 ani...

(…) pelticii

Piticii, miticii tăcură. O, tu, seară
dură din cenuşile de mai an

Tu, curgere luminoasă a vremii
în o mie de stele, steluţe

Aplecaţi cu privirea de rouă
Cînd sufletul se taie-n două
în timpul dus şi în timpul ce vine

Unii beau, alţii nasc, alţii
Pur şi simplu păşteau şi ne pasc

Va fi o moarte fără viaţă
Şi o seară fără dimineaţă

(…)
Cine a fost
Întîi, viul sau mortul?
Întreabă-mă după ce părăsim
Cortul.

Ion Stratan

A beautiful mind

„Nimeni, într-adevăr, nu mi s-a părut vreodată mai inteligent decît Nino. Diabolic de inteligent, maladiv de inteligent, poate, junele poetdin Facultatea de Litere de la sfârșitul anilor ʼ70 îi fascina, în orice caz, pe toți. A fost unul dintre primii colegi pe care i-am remarcat: înalt, voinic și suplu, purtînd plete și mustață de haiduc, cu un cojocel mereu strîns peste pulover, cu ceva neliniștitor în ochi, Nino avea un aer de lider, de șef de generație. Multă vreme l-am crezut chiar liderul poeților din Cenaclul de Luni al lui Manolescu (unde încă nu mă duceam). De aceea mă intimida și, nefiind nici unul prea sociabil, au loc între noi suficiente malentendu-uri până când poezia ne-a împăcat și ne-a adus de aceeași partea baricadei. 

De la stînga: Nino, Mircea, Traian T. & Florin

Așa se face că ne-am pozat pe o bătrână locomotivă cu aburi într-o neuitată zi de august din 1981, el, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și cu mine, cei care-am rămas pînă azi (...) membrii unei restrînse fraternități întru poezie. În spatele lentilei fotografice se afla „al cincilea Beatles”, Tudor Jebeleanu. Și așa am apărut pe coperta a patra a unei cărți care e azi legendă pură, Aer cu diamante.Nino avea acolo un grupaj strălucit.”

Mircea Cărtărescu
(„Ochiul căprui al dragostei noastre”) 

Acasa poetului*

(întruparea cuvîntului din visare)

Moartea unui prieten este repetiția generală a propriului tău sfîrșit.

Gabriel Liiceanu

unu 

Stop-cadru: fotografie de Tudor Jebeleanu. Subiect: Ion Stratan. Zîmbitor, privind departe, undeva spre dreapta. Fruntea albă i se topeşte în păru-i negru, tăiat scurt, mult mai scurt, ca-n vremurile de demult. Apoi, mustaţa de palicar** peste barba deasă, tunsă perie, ieşind din fularul încolăcit peste gulerul ridicat al paltonului.

doi 

Citesc sub sus-descrisa imagine în alb-negru: de acelaşi autor – Ieşirea din apă (Editura „Cartea Românească”, București, 1981), Cinci cîntece pentru eroii civilizatori (Editura „Albatros”, București, 1983), Lumină de la foc (Editura „Cartea Românească”, 1990), Lux (Editura „Albatros”, 1993), Ruleta rusească (Editura „Cartea Românească”, 1994), Desfacerea (Editura „Eminescu”, 1995), O zi bună pentru a muri (Editura „Pontica”, Constanța, 1996), Cîntă, zeiţă, mînia… (Editura „Cartea Românească”, București,1996),  La roulette russe (Editura „Creaphis”, Royaumont, France, 1995).

Nu citesc sub sus-descrisa fotografie în alb-negru, că tot acelaşi autor este prezent cu poeme alături de Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru în Aer cu diamante (Editura Litera, București, 1982), dumnealui aflîndu-se în pole position, REGELE DE INIMĂ ROŞIE: „Inima lui a pulsat pentru jocul aparenţelor, sîngele lui a curs în memoria lor, creionul lui a gîndit pentru alte judecăţi. Ocolind grădini, a cules dediţei din care îşi compusese o coroană în amintirea vremurilor trecute. Luă inima roşie şi o prăji la microundele apusului de soare.” (din volumul Mai mult ca moartea, Editura „Axa”, Botoșani, 1997)

trei 

În care poetul Ştefan Augustin Doinaş, la anul de graţie una mie nouă sute nouăzeci şi nouă, alcătuieşte poetului Ion Stratan, următoarea Efigie: „Ca pentru a confirma realitatea eficientă a unui genius loci, Ion Stratan (...) este singurul continuator adevărat al poetului «Necuvintelor». Întocmai ca la acesta, în lirica lui Stratan asistăm la miracolul spiritualizării cuvintelor: fără a-şi pierde nimic din concreteţea lor sugestivă şi muzicală (…), cuvintele lui joacă la limita abstracţiunii. E jocul poeţilor autentici cu limbajul, e jocul lumii înseşi care se face cu graţie, mister şi tristeţe mîntuitoare. Ion Stratan e un poet ludic la graniţa metafizicului.”

patru 

Patruzeci şi trei de inele s-au închis în fiinţa poetului în prima zi a lui octombrie a acestui an. S-a deschis al patruzeci şi patrulea. E sănătos, mai viu ca niciodată, cu o molipsitoare poftă de viaţă,  „fermecător în paradox şi în lacrimă, speranţă dintîi a poeziei noastre” (Nichita Stănescu), sclipitor, ba mai mult, dragul nostru Nino ne oferă cu generozitate, doza zilnică şi sine qua non de cafea cu sare, adică acea licoare sublimă, distilată din cristale de spirit pur, de noi legumită şi savurată la ceasuri de taină, în clipe de tihnă, dătătoare de energii nebănuite, regeneratoare, pentru care îi mulţămim şi-l sărutăm pe fruntea inimii domniei sale.

cinci 

Aici se încheie Pentameronul  meu. Fără Argument şi fără Post Scriptum. Şi să mai ierţi, „Bătrîne Urs”, faptul că, într-o zi mai cenuşie din acest început de toamnă sub ploaie, am îndrăznit să-ţi trec pragul casei, încercînd să-ţi îndulcesc preţ de cîteva clipe – aşa cum m-am priceput mai bine –apăsarea timpului „în tîmplă-în inimă-în rană”, luînd cu mine la plecare o petală, o singură petală din lumina de la foc.

Bogdan-Lucian Stoicescu

(1998)

* Din volumul „Convorbiri la lumina gîndului. Despre fragilitatea vieții, iubire, prietenie și alte închipuiri”, ed. Mythos, Ploiești, 2016

** „Ion Stratan are o mustaţă de palicar şi un zîmbet de fecioară.” (Nicolae Manolescu în „Bilete de papagal”, prefaţă la volumul Aer cu diamante, Editura „Litera”, Bucureşti, 1982)