Făpturile cerului. La Iedera

(decembrie 2017, început)

Gîndul zilei

„Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvîrșiți, ci îi desăvîrșește pe cei aleși.”
(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

Cuvîntul de azi

TEURGÍE s. f. 1. (ant.) Operație magică, proprie ermetismului elenistic, în care se presupunea că se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu forțele demonice printr-o evocare, efectuând, astfel, miracole. * (în fil. neoplatoniciană) Arta de a face ca Dumnezeu să coboare în suflet, creînd, astfel, o stare extatică. 2. Gen de magie prin care se pretinde punerea în contact cu divinitatea binefăcătoare; magie albă. 3. Știința miracolelor; pretinsă artă de a face minuni. (fr. théurgie; lat. theurgia; gr. theourgia: theos – zeu, ergon – operă)

Haihui printre cuvinte

„Știți că omenirea se poate lipsi de englezi, se poate lipsi de Germania, că nimic nu e mai ușor să se lipsească de ruși, că nu are nevoie pentru a trăi nici de știință, nici de pîine; doar «frumusețea» îi este indispensabilă, deoarece fără frumusețe n-ar mai fi nimic de făcut în această lume. Aici e întregul mister; toată istoria se cuprinde în ea.”
F. M. Dostoievski
(„Demonii”)

Haihui printre sunete

Un loc de unde începe marea muzică...

Glenn Gould

Haihui printre imagini

Svetlana Zakharova

(prim-balerină la „Teatrul Mare” din Moscova)

(„Frumoasa din Pădurea adormită”, act III, pas de deux; & David Hallberg)

Haihui printre imagini

„Umbra vieții mele sînt cuvintele mele”

Nichita Hristea Stănescu

(1933-1983)

Un film de 

Bogdan-Lucian Stoicescu

Imagine

 Florin Negoescu

O producție © CIN-TV 1993

Haihui printre imagini

Cu siguranță că ei și alții asemenea lor, 

de 1 decembrie, 

n-au mai apucat fasole cu cîrnați! 

La mulți ani și vouă, frați români!

(foto: Lăcrămioara Iov)

(foto: © B.-L. S)

„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte:
 unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine.
Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă.
S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte...”
Regele Mihai I
al
României

Memento

Clara Haskil

(7 ianuarie 1895, București – d. 7 decembrie 1960, Bruxelles)

Haihui printre cuvinte

„Mă pîndesc: sînt o fiară care pîndește altă fiară, în străfundurile mele.”

Françoise Sagan

(„Toxic”)

Gîndul zilei

„E arta înviată întru Hristos: nici semn, nici tablou, ci icoană, simbol al prezenței și al strălucitorului ei sălaș, viziune liturgică a misterului făcut imagine. Cuvîntul rostit și ascultat este cuprins în Biblie. Cuprins în arhitectură și zidit, El deschide ușile Templului. Cântat și reprezentat pe scena hierofanică a cultului, constituie Liturghia. Tainic zugrăvit, Se oferă contemplației ca «teologie vizuală» sub forma icoanei.”

Paul Evdochimov

(„Arta icoanei. O teologie a frumuseții”)

Sf. Nicolae Koncianov din Novgorod
(cca. 1392)

La lumina lămpii

„Pe deasupra dealurilor Higashiyama, luna - înceată şi singuratică, părînd şi ea descărnată din pricina secetei - se căţăra în albastrul stins al cerului. Iar odată cu luna, podurile de peste rîul Kamogawa începuseră curînd a pluti întunecoase în apa ce se arginta.”

Ryunosuke Akutagawa

("Hoţii", în volumul "Rashomon"; trad. Ion Caraion)

Cuvîntul de azi

ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărîta, a provoca pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațîța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.

Creme, văpseluri, sulimanuri

Am citit deunăzi, cum că niște savanți (n-are absolut nici o importanță dacă-s britanici, americani sau ruși, că oricum nu le-am reținut naționalitatea şi asta chiar nu importă în economia discuţiei) au ajuns la o concluzie comună, după îndelungi și aprofundate cercetări: cele mai periculoase minute din viața omului sînt primele cinci. 
Bun. Fără să fiu savant, deci fără să întreprind nici un fel de cercetări, mă întreb: dar ultimile cinci minute ale vieții omului, oare ce cusur or avea???

Haihui printre imagini

Pe urmele aurului nazist - cel mai mare jaf din istoria omenirii

O cincime din aurul salvat de Adolf Hitler în 1945 „s-a evaporat”, a recunoscut, recent, directorul arhivelor de stat din landul german Turingia, Norbert Moczarski. Documentarul "Aurul lui Hitler" prezintă istoria evenimentelor începute în aprilie 1945, cînd două trenuri transportau o adevărată "comoară", echivalînd, în monedă actuală, 2.2 miliarde de euro, într-un loc secret din munții Turingiei.
"Comoara" a fost îngropată într-o groapă adîncă de 500 de metri, săpată de deținuții dintr-un lagăr de concentrare. Au dispărut, astfel, 8.645 de lingouri de aur nazist, fiecare cîntărind peste 1,2 kg. Pe lîngă acestea, au fost îngropaţi saci coţinînd platină, argint și monede străine.
O parte din "comoară" s-a pierdut în timpul transportului, iar ce a mai rămas a fost dusă de americani la Frankfurt pe Main, de unde au început, în 1948, restituirea ei către proprietarii de drept. Însă, 20% din tezaur se află încă în Turingia, ceea ce face ca, anual, căutătorii de comori să își încerce încă norocul. O singură bară de aur valorează 125.000 de euro.

Memento

Allen Stewart Konigsberg aka Woody Allen 

82! 

• Ţin mult la acest ceas. Mi l-a vîndut tatăl meu în ceasul morţii.
• Sînt un amant atât de bun, pentru că exersez mult de unul singur.
• La şcoală m-au dat afară din echipa de şah din cauza staturii.
• Singurul meu regret în viaţă e că nu sînt altcineva.
• Americanii nu aruncă gunoiul, îl transformă în televiziune.
• Nu cred în viaţa de apoi, dar mi-am luat un schimb de haine.
• Acasă eu sînt şeful. Nevastă-mea ia doar deciziile.
• SEXUL nu este un răspuns. SEXUL este o întrebare. DA este răspunsul.
• De şapte ani, soacră-mea ne vizitează de Crăciun. Anul ăsta facem schimbări: îi deschidem uşa.
(ziceri marca Woody Allen)

Haihui printre cuvinte

"Adevărul este foarte rar pur şi niciodată simplu."
Oscar Wilde

Clin d'oeil

Diavolul către Iţic Ivan Strapleaşkin:
- Daraghii Iţic, văd că eşti la ananghie cu banii! Au nu vrei, tu, să-mi vinzi sufletul matale? Am o ofertă generoasă tare, pentru că te cunosc şi mi-eşti drag!
-Daraghii Liuţic, apreciez foarte oferta dumneatale dar am şi io o contraofertă, reciproc avantajoasă. Pentru că te cunosc şi-mi eşti simpatic, nu ţi-l vînd. Ti-l închiriez, la un preţ care sfidează orice concurenţă!

Haihui printre sunete

O variantă mai puťin cunoscută a splendidei piese Pink Floyd (apărută pe disc, pentru prima oară, abia în 2012, pe "Reissue Project"), avîndu-l invitat pe celebrul violonist francez de jazz manouche, Stéphane Grappelli...

Expoziţie de icoane

Cele 35 de lucrări realizate de artistul iconar SORIN MIHAI, reunite în această splendidă expoziţie, vor putea fi admirate (şi, de ce nu, cumpărate), începînd de  
luni, 4 decembrie 2017, ora 17:00 

(cînd va avea loc şi vernisajul), 

timp de o lună, pe simezele marii rotonde a 

Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga"  
din Ploieşti 

(Biblioteca Judeteana Prahova).
Aşa cum mi-a mărturisit, maestrul Sorin Mihai 

(care este şi un remarcabil pictor cu o vastă experienţă în tehnica murală) dedică această expoziţie patronului spiritual al bibliotecii noastre, 

Nicolae Iorga şi, deopotrivă, apropiatei prăznuiri a Sf. Ierarh Nicolae.

Fericit este Sfântul Ierarh Nicolae în Raiul bucuriei lui Dumnezeu!
 

Doamne ajută!

 Vă aşteptăm cu drag!

Gîndul zilei

 "Patriotismul e o formă de iubire discretă."
Corneliu Coposu

Haihui printre imagini

Henry Miller
(1976, fotografie de Arnold Newman)

&

Arnold Newman
(1953, fotografie de Adolph Gottlieb)

Gînd de seară

Uitîndu-mă la un excepţional serial documentar despre liderii nazişti (episodul despre enigmaticul Rudolf Hess), m-a străfulgerat gîndul că, dacă procesul de la Nurenberg ar fi fost dat pe mîna justiţiei de azi din Romanela noastră, Hitler ar fi luat maximum 20 ani (cu suspendare), Heinrich Himmler, cel mult 5, cu eliberare condiţionată şi sechestru pe 2/3 din avere iar Hermann Göering, care i-a cam dat în gît pe ceilalţi, n-ar mai fi fost condamnat la moarte, ci ar fi fost achitat, deci nu s-ar mai fi sinucis în puşcărie şi, astfel, ar fi primit doar un an de arest la domiciliu (sub supraveghere judiciară) lăsîndu-i-se şi 1/3 din bunurile şi operele de artă jefuite de la evreii trimişi în lagărele de concentrare de colegul său, blîndul SS-ist Reinhard Heydrich, şeful Gestapo. Iar cît despre "tehnocratul" Albert Speer, "arhitectul şef" al celui de-al Treilea Reich, n-ar fi luat nici pe departe 20 de ani cu cît l-au căptuşit nemiloşii magistraţi yankei, ci ar fi fost eliberat condiţionat şi pus să reconstruiască, pînă la sfîrşitul vieţii, marile oraşe germane distruse de aliaţi. Ehei, istoria postbelică s-ar fi scris cu totul altfel!

Haihui printre imagini

La Agapia, cu prietenii noștri dragi: oberchelnerul și copia sa fidelă, la scară redusă, micul bucătar de ipsos! 

Două personaje tare de treabă și simpatice foarte...

Creme, văpseluri, sulimanuri

La început erai doar sărac. Dar imediat după ce ţi-ai cumparat primele dicţionare, ai mai aflat că eşti şi amărît, calic, mofluz, pirpiriu, sărăcan, nepricopsit, oarfăn, obielos, pămîntit, bedaș, measer, siromah, misăricos, nevoiaş, sărman, oropsit, păduchios, prăpădit, milog şi necăjit. Ba mai mult, că eşti cu traista-n băţ, că n-ai o para chioară, că ești coate-goale-mațe-fripte, că ai ajuns la covrigi (sau la pepeni), că ai rămas cu fundu’ (sau curu’) gol, că te uiți ca milogu-n traistă ori că ai ajuns în sapă de lemn... 
Deunăzi, te gîndeai ce bine era să fii fost măcar sărac cu duhul, că dacă ai fi fost, aşa cum îți spune în fiecare duminică la predică, bunul tău prieten, preotul, te-ai fi pricopsit sigur după ce-ai fi mierlit-o, că a ta și numai a ta ar fi fost Împărăţia Cerurilor! 

(din volumul „Viața obișnuită a tînărului Toma. Manual de folosire”, aflat în pregătire)

Gîndul zilei

„Timpul înseamnă, pentru Dumnezeu, durata așteptării între bătaia Sa la poarta sufletului nostru și fapta noastră de a deschide.”

Părintele profesor Dumitru Stăniloae

Haihui printre cuvinte

„Cu cît ești mai înțelept, cu atît îți dai seama mai bine că pe lume există oameni deosebiți.”

Blaise Pascal

Clin d'oeil

Pișta baci, sprijinit în bîtă, lîngă oile sale, îl întreabă pe Gheo baci, sprijinit în bîtă, lîngă oile sale:
– Măh, Gheo!
– Amu’, care-i baiu’, măh, Pișta? 
– Măh, Gheo, cum să zîce, măh, la voi, pre românește, binie: funicular au furnicular?
Gheo baci îl privește preț de frun minut apoi, nedumerit total, îl întreabă: 
– La ce, măh, Pișta baci, la ce?

Haihui printre sunete

Spok's Beard 

Live

http://www.spocksbeard.com/

Remember

Călin Barbu Angelescu

(1957–2002)

(sursa foto: http://www.lucianvasilescu.ro/) 

Am copilărit, dacă pot spune așa, alături (și) de Călin… 

Spun și, pentru că eram o groază în gașca aceea din anii ʼ70–ʼ80 ai secolului trecut... Printre care și dragii mei Lucian Bull Vasilescu (colegul meu de gimanziu și apoi de liceu), Iulian Tăsică ori Florin Cristian, fie-i țărîna ușoară!, adică trei dintre aceia care-mi erau foarte aproape de inimă...

Cu Barbu (hai să-i spun acum așa, acum, lui Călin, deși nimeni dintre cei foarte apropiați nu folosea cel de-al doilea său prenume, decît poate să-l sîcîie și sper că de-acolo de pe unde o fi poposit, nu se va supăra prea tare pe mine) eram vecin, locuiam în blocuri alăturate, undeva în cartierul Nord al Ploieștiului, în zona cunoscută și azi sub denumirea de Complexul Mic…

Ce de mai nopți de muzică (și poezie) am mai tras la el în apartament, asezonate din belșug cu „Carpați” fără filtru și votculițe rusești ori poloneze, dar astea doar așa, de control și pentru atmosferă!

De foarte multe ori îmi îmi căram de-acasă pick-upul cehesc Supraphon, prevăzut cu două boxe, pe care puneam la învîrtit viniluri aduse de participanții la întîlniri (Dire Straits, Geneseis, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Jethro Tull, Blind Faith, Zappa, Janis Joplin, Hendrix, Phoenix, Olympic ʼ64, Sfinx, Progresiv TM și multe, multe altele care acum nu-mi vin în cap)… Apoi mai cîntam și noi, ce ne trecea prin cap, pe rînd sau în cor, a cappella, pe mai multe voci ori acompaniindu-ne de cîte-o chitară hărtănită, pînă hăt, tîrziu, în noapte, potolindu-ne doar bătăile vecinilor în calorifere…

Cred că s-ar bucura foarte, dragul de Călin, dacă ar ști că vreo cîteva dintre poemele sale cele mai valoroase au devenit versuri pentru niște bijuterii de piese rock, plăsmuite sonor de cîțiva dintre prietenii noștri, membri, pe atunci, ai trupei lor Geneze (Călin fiind unul dintre fondatori) apoi, peste ani, cîțiva dintre ei (Mihai Gherman, Constanti Bașa  Constantinescu și Cătălin Ioniță), reunindu-se într-o nouă trupă (rebotezată Calandrinon), pentru a scoate un singur album (numitul Galeria de vise, apărut numai pe format cd, la doar o lună, hèlas! – în octombrie 2002 – după mult prea precipitata plecare a lui Călin), conținînd 10 cîntece, toate pe versurile lui, cîteva dintre acestea fiind moșite chiar în acele minunate seri de demult …

Ce vremuri…

Optzeci, nouăzeci şi…

lui Nino

I

Şi, iată, scriind în nouăzeci ca-n optzeci, deşi

voisem altceva, poate un băiat,

poate o friptură de porc, poate un chef fără scaune rupte,

fără vecini pe la uşi,

poate cartea – atunci când mai puteam fi cineva,

poate pe tine când mă simţeam părăsit,

poate lumea secretă din Bucureşti,

poate ceva cât mai fals pentru vindecare…

Nici nu mai ştiu, nici nu-mi mai amintesc,

nici nu mai pot şti decât cafeaua rece din jumătatea cenuşie

a zilei, reviste, ziare în care ne mestecam poezia,

măsuţa rotundă, scrumierele

cu ce rămânea din cuvinte – câteodată,

vorbind cu bătrânul Georgescu, vânzătorul ambulant

de lozuri în plic, vodka, coniacul,

literatura, apăsându-ne, vorba aceea – imensă, străină şi grea,

ultimile filme pe video, femeile – ce straniu subiect,

prieteni, amici de chef, festivaluri,

activişti înspăimântaţi de cultură,

Nea Dorel stenic, înrăit în beţii – exilul în general de interior,

bancuri geniale, bătrâne!

II

Medicamente, plimbări la Snagov, ţigări Mărăşeşti, Cişmigiu,

telefoane, lectura de joi în cenaclu, procese, bani puţini,

mama şi tata pierduţi pe la cozi, premii,

cuvinte, zâmbete, multe cuvinte,

farmecul discret al nesiguranţei, îndoieli,

evadări din spital, vizite, jurăminte,

cărţi amânate, cărţi în sertar…

Ce vremuri cu adevărat optzeciste!

Tocmai îmi amintesc,

tocmai scriu pe undeva pe sub acest joc de oglinzi

unde poţi fi răstignit pentru o simplă idee,

tocmai trec aburii ultimei metafore deasupra lumii noastre

vechi şi imunde, tocmai trec norii

spre marea fără cusur şi înaltă,

tocmai trec creierele albe şi moi,

tocmai mă gândesc la alte vremuri...

Ehei, cu adevărat optzeciste!

(din volumul „Vărsta politică”)

p.s. Călin era născut în 2 martie 1957 (fiind cu un an și puțin peste-o lună mai mare ca mine) și a murit în 12 septembrie 2002. Eram în Franța cînd a sărit pîrleazul dincolo (nenorocita veste mi-a dat-o, telefonic, un prieten comun) și este înmormîntat în țintirimul din Cârlibaba (Suceava), un sătuc uitat de lume, la capătul geografiei, parcă, unde avea și o căsuță, pe care n-a mai apucat s-o transforme în ce visa…

Restul e o istorie mică-mică, atît cît să încapă în amintirile și inimile unora dintre noi, cei care i-am fost prieteni...

Memento

Richard Waldemar Oschanitzky

(1939-1979)

 Richard Oschanitzky - pian, Ştefan Berindei - saxofon alto & tenor, Dan Mândrilă - saxofon tenor, Wolfgang Güttler - bass, Johnny Răducanu - bass, Eugen Gondi - baterie

(Gavota from English Suite no.6 in D minor BWV 811 by JS Bach)

Glenn Gould

Haihui printre sunete

Blackmore's Night 

The Clock Ticks On

(live)

Gîndul zilei

„Înțelepciunea spune că momentul cel mai potrivit pentru a-ți ține limba-n frîu este atunci cînd «trebuie» să spui ceva...”

(din apoftegmele sinților Părinți ai Pustiei)

Cuvîntul de azi

IMINÉU, iminei, s. m. - pantofi cu vîrful ascuțit, purtați în trecut de țărani; (învechit) pantofi fini de modă turcească (de sorginte yemenită), cu căputa înconjurînd călcâiul, făcuți din marochin sau piele de iuft (o piele groasă de bovine, tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, care îi conferea un miros caracteristic, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte), colorați în negru sau roșu, mai rar în galben (iminei de saftian) și purtați în trecut (și) de boierii români; bocanc, ciubotă – Din tc. yemeni.

Haihui printre cuvinte

„Cînd termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.”

Alberto Manguel

Pădurea, pădurea...*

Pe mine, unul, copil fiind, aflat, deci, la începuturile vieții, pădurea mă înspăimînta cu asupra de măsură...
După fiecare copac, parcă așteptam ițirea unor ceaturi fioroase, fantastice, de-a dreptul fabuloase, cum numa-n basmele străvechi descoperisem, care să mă înghită pe nemestecate...
Eram de-o șchioapă atunci cînd am început să fiu luat de bunicul (care fusese odinioară și vînător, și căruia, acum, îi plăcea nespus să stea ore-n șir, pitulat, privind sălbăticiunile care forfoteau prin desișuri, cu binoclul sau cu ochiul liber, în loc să le-mpuște...), să mergem la casa pădurii unde unchiul Tudor, mezinul, era pădurar și împreună cu care formam pe loc un mic corp expediționar, care colinda, pe cele mai labirintice cărări, numai de ei știute, ascunsele cotloane ale unui mirific codru secular, care astăzi mai există doar în închipuirea mea...
Cam tot în acele vremuri, țîncul care eram a fost pătruns pentru totdeauna, în profunzime, de duhul nevăzut al pădurii și copleșit de viața ei tainică...

Pictură de Ivan Șișkin

Mergeam tăcut alături de cei doi bărbați cu înfățișarea aspră dar cu suflete de copil (așa-i percepeam eu, pentru că îi vedeam tot timpul șușotind tot felul de lucruri, pe care numai ei le auzeau, după care chicoteau pe înfundate și rîdeau cu gura pînă la urechi), cu pușca-n bandulieră (doar unul, unchiul Tudor) și cu toporiști suple agățate la centurile pantalonilor, în spatele unui cal voinic ce avea două ranițe grele urcate pe spinare, care pășeau apăsat, măsurat, parcă, făcîndu-și loc printre ierburile înalte, foșnitoare, arse de brumele unui noiembrie sfîrșit, ce aveau să fie, în curînd, acoperite de nămeți cît omul, să dea hrană căprioarelor și mistreților, care nu se mai speriau deloc la vederea lor, dimpotrivă, parcă se bucurau, semn că prezența celor doi le era binecunoscută binevenită și îndelung așteptată. Așezau fînul uscat în niște iesle din bîrne groase de lemn cu acoperișuri în două ape, șindriluite iar știuleții aurii de porumb,  amestecați cu colcovane de sare grunjoasă, erau scoși din ranițe și ajungeau în niște jgheaburi scobite din lemn...

Apoi, așteptau căprioarele și cerbii, care nu întîrziau să apară, cu iezii lor țopăind și sărind în toate părțile de parcă erau pe arcuri și care, ritualic aproape, cu buze umede, rupeau moale, delicat, firele de fîn, crănțănind ușor mici bucățele de sare, pe care apoi le rumegau îndelung, tihnit, ca-ntr-o altfel de cină de taină...

După un timp, plecau pe cărăruile pe care veniseră, și ca din pămînt apărea o turmă de mistreți, cu scroafe și godaci tărcați, care imediat se puneau pe clefăit porumb, cu balele curgîndu-le din rîturile izinite, printre colții care le ridicau buzele într-un rictus războinic, hidos...

Însă cel mai mult îmi plăcea, atunci cînd, pieptiș, urcam pe o costișă din marginea pădurii, strecurîndu-ne cu greu printre zmeurișurile încîlcite și rugii de muri țepoși, nu neapărat să culegem parfumatele fructe, ci, mai cu seamă, să vedem ce mai fac planturoasele ursoaice, care-și supravegheau extrem de atente, ca niște mame devotate, puii aduși pe lume mai an, care se hîrjoneau pe un tăpșan din imediata apropiere a lizierei... 

O namilă de ursoaică avea să ne simtă, la un moment dat, prezența și, ridicîndu-se pe labele din spate, a început să scoată un fel de mormăieli, transformate rapid în răgete prelugi, îndreptîndu-se amenințătoare spre micul nostru grup. Doar cele două focuri trase-n aer de unchiul Tudor au făcut-o să se răzgîndească și să ia calea pădurii cu cei doi pui alergînd în urma ei...
Pădurea fost unul dintre dascălii mei ispravă, care m-a învățat multe lucruri bune, o ființă miraculoasă, blîndă și generoasă, extrem de vie și de ocrotitoare, liniștitoare și misterioasă, căreia-i port o vie amintire și-i sînt veșnic recunoscător...

* Fragment din «Bătrînețile unui copil cuminte.Manual de folosire», volum aflat în lucru.

Haihui printre imagini

Bejart... 

Țara în care trăim

Azi, Ploiești...

Clin d'oeil

Haihui printre cuvinte

„Becali ăsta e un primitiv, nu este un om, e un cretin profund, cum poţi să faci politică cu un om ca ăsta?” 

Neagu Djuvara.

[„Dacă stau bine şi mă gândesc, mult mai bine ne reprezintă Mioriţa decât o simplă frunză care ne-a costat şi foarte mulţi bani (…) Este reprezentativ pentru neamul nostru oaia. Din strămoşi ne tragem ca fiind oieri, ciobani, păstori (…). Dacă eu sunt turist străin, mă atrage oaia prin har şi prin duh.” Gigi Becali]

Gîndul zilei

Asta e sora moarte

Care ne adună după ce ne desparte...

Emil Botta

Cuvîntul de azi

TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Munt.) Băț noduros, mai gros la un capăt; măciucă, ciomag, bîtă; Loc. adv. „cu toroipanul” – cu forța; în expr.: „a pune toroipanul pe cineva” – a snopi din bătaie, a ciomăgi, a bate pe cinevă rău de tot; a lua (pe cineva) în toroipan – a avea contact sexual (arg.);  „a zbârli sparanghelu’” / „toroipanul” – expr. (pop.) – a avea o erecție. [et. nec.]

Memento

Brașov. 15 noiembrie 1987

Cuvîntul de azi

ZAMPARAGÍU sm (Fam.) 1. Petrecăreț. 2 Bețiv. 3 Desfrânat. 4. Derbedeu, haimana, golan, vagabond, secătură, om de nimic, pungaș. 5. ștrengar, berbant (Cf. tc. zampara)

Dr. Robert Moog. Moog Synthesizer. Synthesizers (2)

Keith Emerson 

la 

Moog Synthesizer Festival New York

50th Anniversary of the Moog Modular Synthesizer

 

Gîndul zilei

„Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planînd către pămînt din copacul toamnei.”

Emily Jane Brontë

Haihui printre cuvinte

„Pe vremuri, mulți se temeau să intre în biserică pentru a nu fi dați afară din partid. Nu era «politic» să fii perceput credincios. Astăzi nu este «european» să bați mătănii și să te inchini la icoane. Și atunci, cu excepțiile de rigoare intelectualul român recurge la jumătățile de măsură: toarnă sifon în vinul mărturisirii și obține un șpriț penibil și mizerabil. Face hermeneutică și istorie a religiilor, denunță lungimea slujbelor ortodoxe și a parastaselor, concede babei Rada frecventarea bisericii și asumarea Tainelor, ba îi mai și smintește pe unii clerici cu înclinația lui pentru «dezbateri»... Iar teologie nu știe. Fiincă teologia nu se deprinde în bibliotecă, tot așa cum excursiile nu se fac pe hartă. Intelectualul nostru nu are priză la popor pentru că nu-i cunoaște credința. N-o are de 150 de ani și de aceea n-a avut niciodată dialog cu masele. Din același motiv n-a putut să existe la noi un sindicat «Solidaritatea». Între popor și belferi nu avem decît dialogul surzilor.”

Dan Ciachir

(Biserica-țintă, ed. Timpul, 2017)

Cuvîntul de azi

INCONTURNÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi ocolit; de neevitat, de neînlăturat; de care trebuie să se țină cont.  [Argument inconturnabil]. – Din fr. incontournable.

Gîndul zilei

„Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.” 

Edward Estlin Cummings

Fereastră spre cer 3
foto: © B.-L.S.

Ora Regelui (28.10.2017)