Astăzi, 25 octombrie, Regele nostru împlineşte 95 de ani! Să ne trăiţi întru mulţi ani, Sire!

„ Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri.
„Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.”
„Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Regele Mihai I al României

„Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta!”*

„Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul.”
Regele Mihai I

Cred că aveam vreo 7-8 ani, nu mai mult şi-mi amintesc cum bunicul, de 10 mai, 25 octombrie şi 8 noiembrie (aceste date mi s-au întipărit în memorie pentru că el le încercuia, an de an, cu roşu pe calendarul creştin-ortodox lipit pe perete, sub icoana cu candelă), punea la fotografia în „sepia” a Regelui (care îl înfăţişa pe Majestatea Sa, Regele Mihai I, tînăr, costumat în uniformă militară de gală, fotografie înrămată şi aşezată la loc de cinste, lîngă icoana a cărei flăcăruie nu se stingea niciodată) o mică eşarfă tricoloră, în fiecare an, alta... Apoi, lua o poziţie marţială şi, pus la şapte ace, îmbrăcat fiind cu hainele lui de sărbătoare cele mai bune, spilcuit, proaspăt bărbierit şi pomădat, avînd în mînă un pahar de cristal cu picior, plin pe jumătate cu un vin gălbui („Busuioacă de Bohotin”, aveam să aflu eu mult mai tîrziu, de la bunica, un vin care-l costa bani grei şi pe care îl bea doar el, la prilejuri deosebite) şi, cu faţa către fotografia lui Vodă, zicea cu glas tunător: Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta! Apoi, dintr-o răsuflare, golea paharul ăla cu vin. Eu stăteam smirnă lîngă el, abia răsuflînd, în poziţie de „drepţi”, cu mîinile lipite la o vipuşcă imaginară a pantalonilor (îmbrăcat „cuviincios” şi instruit de însuşi bunicul) şi îl priveam de jos în sus, emoţionat la culme. Odată ceremonialul încheiat, bunicul îşi aprindea o ţigară din foiţă, pe care şi-o răsucea singur dintr-un tutun blond, aromat (pe care-l ţinea într-o tabacheră de argint) şi, învăluit în nori groşi de fum albăstrui-parfumat, îmi spunea poveşti fabuloase cu regi şi voievozi, începînd cu Burebista şi terminînd cu Regele Mihai I (care poveşti, dacă mă gîndesc eu bine acum, cred că erau „adaptate” de el pentru a le înţelege eu). Tîlcul unora dintre aceste poveşti îl pricepeam, de bine de rău, cu mintea mea de atunci, însă pe al altora, aveam să-l pricep mult mai tîrziu. Ce-am reţinut cu străşnicie eu, ţîncul care eram pe atunci, a fost că noi, românii, am avut regi de cînd ne ştim iar faptul că, atunci, în anii ’60, nu mai aveam, era o tragedie de neînchipuit, neplăcută la culme pentru cei mari, printre care se prenumărau şi bunicii mei. De altfel, bunicul, ori de cîte ori avea prilejul, îi spunea bunicii, pe un ton plin de siguranţă şi extrem de sobru, însă cu o anume linişte în glas, că vor veni americanii, nu ne vor lăsa ei pe noi de izbelişte şi că Regele nostru va fi iar la „cîrma ţării”, adică acolo de unde l-au alungat cu samavolnicie „păcătoşii de bolşevici”. Nu prea înţelegeam eu în acei ani de unde şi de ce să vină americanii şi ce legătură era între aceşti americani şi Regele nostru. Cum nici despre „păcătoşii de bolşevici” nu prea ştiam eu mare lucru, decît că erau ruşi şi că nu-i iubea nimeni din jurul meu şi că bunicul îi înjura de mama focului, gospodăreşte, birjăreşte, ori de cîte ori aducea vorba despre ei. L-am întrebat eu odată, despre toate acestea dar mi-a spus că nu sînt treburi pentru copii şi că o să aflu mai multe cînd o să mă fac mare. Nu-mi spunea decît că bolşevicii şi comuniştii sînt cei mai mari duşmani ai Regelui nostru şi că-s doar o şleahtă de hoţi, de proşti şi de depravaţi şi că, dacă ţara nu va fi condusă iar de Rege, va fi vai şi-amar de soarta noastră! Drept pentru care, eu, încă de atunci, am considerat ca aşa e normal şi bine, să fim conduşi de un rege iar ţara noastră să se numească Regat şi nu republică. Poate de aceea n-am înţeles eu nici pînă în ziua de azi sintagma „a fi sau a nu fi monarhist / regalist”. Cum vine treaba asta? Ca şi cum am fi membri ai unui partid oarecare sau ai unor secte??? Căpătasem convingerea (insuflată de bunicul, evident şi cu care am rămas pînă în ziua de azi) că toţi românii, dar absolut toţi trebuie să fie de partea Regelui nostru cel drept şi bun. Mai cu seamă pentru că Regele, aşa cum îmi mai spunea apăsat bunicul, e unsul lui Dumnezeu pe pămînt şi trebuie respectat ca atare, pentru că tocmai de aceea, după Bunul Dumnezeu, continua el, Regele este mult mai important decît toţi sfinţii ăia pe care-i vezi tu în calendar, drept pentru care el trebuie să fie persoana de cea mai mare însemnătate din viaţa oricărui bun român, pentru că el, dincolo că e trimisul lui Dumnezeu pe pămînt, mai înseamă şi altceva: el e însuşi Patria… Aşadar, toţi românii care cred în Dumnezeu, imediat după El, trebuie sa creadă în Regele lor… Apoi, vin toate celelalte… 

Avea dreptate bunicul: 

Nihil Sine Deo – Nihil Sine Rex… 

Şi, în ciuda trecerii anilor şi a plecării bunicului meu în lumea celor drepţi, această convingere nepreţuită mi s-a înrădăcinat, parcă tot mai adînc, în suflet. Și care convingere, iată, în aceste zile, mi s-a confirmat, o dată în plus. Ca și cum ar mai fi fost nevoie…

Cred că bunicul meu, acolo pe unde o fi, e, în sfîrşit, fericit… 
Drept pentru care, voi încheia, nu înainte de a repeta și eu urarea bunicului, așa precum o spunea dumnealui în urmă cu mult timp: 

„Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta!” 

© Bogdan-Lucian Stoicescu 

* Din volumul aflat în pregătire, Tinerețea obișnuită a tînărului Toma. Texte, închipuiri și alte razne