Remember Nicolae Steinhardt*

„Între viaţă şi cărţi” (III)

Însă în 1947 (în urma unui denunţ) a fost iarăşi înlăturat din redacţia „Revistei Fundaţiilor Regale”, apoi din barou (pentru că nu voise în ruptul capului să pactizeze cu diavolul roşu care pusese complet labele pe ţară după 1947), scrierile i-au fost refuzate, luîndu-i-se şi dreptul la semnătură. Aşadar, a fost pus din nou în situaţia ca, pentru a putea trăi, să presteze o serie de slujbe umile, necalificate. Vor fi 12 ani (pînă în primele zile ale lui 1960, cînd va fi arestat) de umilinţe şi privaţiuni materiale inumane, pe de o parte însă extrem de bogaţi spiritual, o perioadă definitorie, de decantări şi dumiriri privind luarea deciziei de a se boteza în creştinism: Din ce în ce îmi căutam mai dîrz refugiul în biserici, în cărţi creştine, în rugăciune, în nădejdi care părăseau meleagurile neprecisului şi se conturau treptat în fermitate.(1 Însă imboldul şi încurajările de a face pasul decisiv întru aceasta îi vor fi date de fostul său coleg de liceu, filozoful şi scriitorul Constantin Noica: Am făcut parte din cei ce l-au vizitat la domiciliul său obligatoriu de la Câmpulung, m-am întîlnit cu el cînd venea (clandestin) la Bucureşti şi l-am şi găzduit.(2

Însă evenimentul biografic crucial care-l va decide pe Steinhardt să primească botezul creştin (şi care îi va schimba radical viaţa) va fi arestarea şi apoi încarcerarea sa (survenită la 4 ianuarie 1960) în celebrul „Fort 13”, transformat într-una dintre cele mai temute „instituţii” de exterminare ale gulagului comunist din România: Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge) am primit Sfîntul Botez (15 martie 1960). Părintele Mina a ţinut să dea botezului acestuia care s-a asemuit mult unui „hold-up”, un caracter ecumenic şi i-a poftit la mica ceremonie clandestină pe cei doi preoţi greco-catolici, aflaţi în celulă(3. În prealabil, la 31 decembrie 1959, fusese convocat la Securitate, cerîndu-i-se să fie martor al acuzării în procesul deschis lui Constantin Noica, spunîndu-i-se că dacă refuză, va fi arestat şi implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. I s-au dat trei zile de gîndire dar, la îndemnurile tatălui(4 său, refuză să fie martor al acuzării, drept pentru care este arestat (acuzaţia fiind „crimă de uneltire contra ordinii sociale”), judecat în cadrul „lotului Noica-Pillat" şi condamnat la 12 ani de muncă silnică...

Imediat după eliberarea din detenţie (survenită în urma graţierii generale a deţinuţilor politici din august 1964), la biserica „Schitul Darvari” din Bucureşti îşi desăvîrşeşte taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii, slujba fiind oficiatǎ de preotul Gheorghe Teodorescu. De aici înainte va duce o autentică viaţă creştină iar după moartea tatălui său (din 1967), va începe să-şi caute o mănăstire. Acest „loc potrivit”, la care visa încă din anii detenţiei, îl va găsi tot graţie prietenului său, filozoful Constantin Noica, în anul 1973: mănăstirea „Sf. Ana” Rohia din Maramureş. Timp de şapte ani va face dese pelerinaje aici, pentru ca în 16 august 1980 să fie călugărit(5, căpătînd numele monahal Nicolae de la Rohaia, dîndu-i-se drept ascultare să se îngrijească de biblioteca mănăstirii. În aceeaşi periodă, la insistenţele prietenilor săi C. Noica şi Al. Paleologu, îşi reia activitatea literară, publicînd traduceri, eseuri şi cronici în majoritatea revistelor culturale ale vremii (Secolul XX, Viaţa românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studentească etc.), apărîndu-i şi două volume: „Între viaţă şi cărţi” şi „Incertitudini literare”. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Nicolae Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon (Ilfov) şi a trecut la cele veşnice în 30 martie 1989, în spitalul orǎșenesc din Baia Mare, finnd înhumat la Mănăstirea „Sf. Ana” din localitatea Rohia (Maramureş).

Fotografii: chilia părintelui Nicolae Delarohia din mănăstirea „Sf. Ana”-Rohia (sus); Nicolae Steinhardt alături de tatăl său, Oscar.

Notele la texte de Bogdan-Lucian Stoicescu

Note
1. În Mărturie din volumul „Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993, p. 169
2. id. op. cit.
3. În Autobiografie din Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii” (opera integrală), editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 421
4. Tatăl meu s-a făcut foc şi pară că totuşi m-am învoit a reflecta încă trei zile înainte de a da un răspuns definitiv. Zor-nevoie să-mi fac geamantanul în plină noapte şi să mă prezint la Securitate (de unde mă înapoiasem spre seară, în ajun de anul nou). Abia l-am putut linişti.” (în Mărturie din volumul „Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993, pp. 169-170)
5. Părintele Serafim Man a fost acela care l-a tuns întru monahism pe Nicolae Steinhardt şi apoi a devnit duhovnicul său. „Părintele Serafim Man - scria Nicolae Steinhardt în Autobiografia sa - s-a îmbolnăvit foarte grav şi a fost internat în stare aproape disperată la un spital din Cluj. De acolo, din ce în ce mai bolnav, a venit, în august 1980, la Rohia, numai ca sa mă călugărească pe mine, potrivit făgăduinţei ce-mi făcuse.
***************************************************************************

.15 martie 1960 **
„Ritmul intens al celulei nr.18 ne înşfacă imediat. Părinţii greco-catolici sunt de serviciu pe cameră. Părintele Mina are de spălat o cămaşă. Doctorul Al-G. ne convoacă: vreo câţiva stăm înghesuiţi pe marginea patului din faţă. Se vorbeşte în continuare despre teoria actului şi astăzi mie îmi revine a vorbi despre actul de creaţie la Proust. Stăm îngrămădiţi şi vorbim aprig şi în şoaptă. Mulţi dintre deţinuţi, atraşi de tot ce face „lotul Noica”(1, se strîng în jurul nostru. Se vede limpede că timp de un ceas ori două uită de locul unde se află. Abstracţiunea şi documenarea îşi întind mrejele şi-i răpesc niţel pe oameni întru bucurie, amăgire.
- Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă, tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevart: este adevărat că botezul este o sfîntă taină, că există sfintele taine. Alminteri, fericirea aceatsa care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atît de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolutră nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zîmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blînd în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţămint de siguranţă absolută. O contopire mescalinică în toate şi o desăvîrşită îndepărtate în senin. O mînă care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite.
Şi noutatea: nou, sunt un om nou; de unde atîta prospeţime şi înnoire? Se adevereşte Apocalipsa (21,5): Iată, noi le fac pe toate; şi de asemenea Pavel: dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Noi, dar de negrăit. Cuvinte nu găsesc, decît banale, răsuflate, tot acelea pe care le folosesc mereu. Sînt cuprins în cercul de cretă al cuvintelor ştiute şi al idealurilor scoase din peisajul cotidian. Doamna Cottard a lui Proust dacă ar fi fost întrebată ce-şi doreşte ar fi indicat situaţia unei mai bogate vecine din colţul străzii: nici nu i-ar fi trecut prin minte a cere să devină ducesa de Mortemart. Idealul nostru merge pînă la cercul ori la cerul imediat superior. Dar mai sint altele, pe deasupra, nebănuite şi prin urmare de neformulat, de negîndit. Şi thalassa(2 lui Xenofon şi pămîntul lui Columb. Botezul e o descoperire.”

** N. Steihardt în volumul „Jurnalul fericirii”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, pp. 82-84

Note
1. „Lotul Noica-Pillat”. În 1958, filozoful Constantin Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică (din care va executa şasa la Jilava) şi confiscarea întregii averi. Apoi, rînd pe rînd, vor fi arestaţi toţi ceilalţi „complici”, cu toţii participanţii la seminariile private organizate de el la Câmpulung (unde avea domiciliu forţat din 1949), grupul lor purtînd la proces numele generic de „ lotul Noica-Pillat” din care,, printre alţii, făceau parte: Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Arşavir Acterian, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti. Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, actriţa şi regizoarea Marieta Sadova, 23 cu totul. Nicolae Steinhard va fi arestat ultimul şi încarcerat alături de ei la închisoarea Jilava, abia în 4 ianuarie 1960.
2. marea (în limba greacă, în original)