Joan Baez & Leon Russell (1942-2016) |
Cuvinte-Sunete-Imagini
luni, 14 octombrie 2024
Muzicoteca de dinamită
Pe 21 septembrie Leonard Cohen (1934-2016) ar fi împlinit 90 de ani.
„Era o piesă, Dancing to the end of love, o piesă superbă, și am început să plâng. Atâta bogăție de sunete într-o singură piesă mă copleșea. Corpul meu nu mai putea primi atâta informație auditivă – sau cum s-o numesc . Erau lacrimi diferite de cele după arsură. Întotdeauna am crezut că există în natură un număr infinit de sunete. Că ele plutesc undeva și un muzician nu trebuie decât să le descopere. Ca și cum cineva i-ar sufla un ritm, o melodie. Am crezut mult timp că stocul acela de sunete s-a epuizat.
Apoi am auzit Leonard Cohen.”*
Sorin Stoica
(1978–2006)
* Din 18. Leonard Cohen, în volumul «O limbă comună», Polirom, 2005
N.B. Scriam cu ceva timp în urmă că dintotdeauna mi-au plăcut poeții care-și recită / și-au recitat puțin mai altfel, dar extrem de personal, versurile... Între marii poeți, printre alții, care s-au folosit de muzică pentru a-și spune versurile, pentru mine, se prenumără și unii precum Bob Dylan, Leonard Cohen ori mult mai junele Asaf Avidan (n. 1980)...
Sau poate cum a fost mult mai puțin cunoscutul Gil Scott-Heron (1949-2011)...
joi, 10 octombrie 2024
Memento
Unde nu este datorie, nu este drept și unde nu este ordine, nu este libertate.
Regele Carol I
În 10 octombrie 1914, înceta din viață
Regele Carol I al României (n. 1839).
Domnia sa este considerată cea mai lungă din istoria statelor românești (48 de ani; 1866–1881, domnitor și 1881–1914, rege), perioadă în care țara a cunoscut o dezvoltare fără precedent.
În acești ani a fost ridicată și reședința de vară a regilor României, pe care el însuși a numit-o «Castelul Peleș», loc unde Consiliul de Coroană a hotărît (în 3.VIII.1914) participarea țării, alături de Germania și Austro-Ungaria, la Primul Război Mondial.
Se spune că în anul 1873, cînd el a dispus începerea lucrărilor la Peleș, a fost întrebat de ce a stabilit amplasarea acestui palat în imediata apropiere a graniței României cu Austro-Ungaria, aflată, pe atunci, la Predeal. Vădit contrariat de această întrebare, Regele a dat următorul răspuns: Nu știu pe ce hărți vă uitați voi, dar pe harta mea, care include toate teritoriile locuite de români, Peleșul este în mijlocul țării!
A fost, printre altele, membru de onoare al Academiei Române iar între 1879 și 1914, a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
Este înmormîntat în necropola regală de la Curtea de Argeș.
Regele (primul din stînga) iar în centru (așezată pe scaun), soția sa, Regina Elisabeta (Carmen Sylva, 1843-1916), alături de cîțiva membri ai Curții Regale. |
miercuri, 9 octombrie 2024
Raftul cărților
28.
„Gaura curului. O putem numi și altfel, de pildă ca Guillaume Apollinaire: a noua poartă a trupului. Poemul lui despre cele nouă porți ale trupului feminin există în două variante: prima, pe care i-a transmis-o iubitei sale Lou într-o scrisoare scrisă în tranșee pe 11 mai 1915, a doua, trimisă altei iubite, Madelaine, pe 21 septembrie, același an. Poemele, frumoase amîndouă, sînt diferite ca imaginație, dar au o compoziție identică: fiecare strofă e consacrată unei părți din trupul iubitei: un ochi, celălalt ochi, o ureche, cealaltă ureche, nara dreaptă, nara stîngă, gura, apoi (în poemul pentru Lou) «poarta crupei tale» și, în sfîrșit, poarta a noua, vulva. Totuși, în al doilea poem, cel scris pentru Madelaine, la sfîrșit se produce o schimbare stranie. Vulva retrogradează pe locul opt, iar gaura curului devine a noua poartă, deschisă «între doi munți ca două perle»: «cea mai misterioasă dintre toate», poarta «farmecelor despre care nu cutezăm a vorbi», «poarta supremă». Mă gîndesc la cele patru luni și zece zile care separă poemele, luni pe care Apollinaire le-a petrecut în tranșee, cufundat în intense vise erotice care l-au dus la această schimbare de perspectivă, la această revelație: punctul miraculos în care se concentrează energia nucleară a nudității este gaura curului. Vulva este importantă, desigur (cine ar îndrăzni să nege?), dar importantă la modul oficial, ca loc înregistrat, clasat, controlat, comentat, examinat, experimentat, supravegheat, cîntat, celebrat. Vulva: răscruce zgomotoasă, club de bîrfe al umanității, tunel prin care trec generațiile. Doar naivii cred că intimitatea acestui loc, cel mai public dintre toate. Unicul loc cu adevărat intim este gaura curului, poarta supremă; supremă, căci este cea mai misterioasă, cea mai secretă.
Pentru a dobîndi această înțelepciune, Apollinaire a petrecut patru luni sub un cer sfîșiat de obuze; Vincent a căpătat-o în răstimpul unei singure plimbări cu Julie, pe care clarul de lună o făcuse diafană.”
Milan Kundera
(Lentoarea, Humanitas, 2004)
Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman
Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu. (sursa: Humanitas)
Lentoarea este primul roman scris de Milan Kundera direct în franceză. El pare a fi un comentariu la un adagiu al lui Cioran: Orice ideologie este o cruciadă împotriva umorului.
marți, 8 octombrie 2024
Muzicoteca de dinamită (recitiri / reascultări)
„Let it Be e o piesă mare.
Cînd o asculți, simți un fior pe șira spinării.
În stomac.
Și simți nevoia s-o asculți cu ochii închiși.”*
Sorin Stoica
(1978–2006)
* Din 12. Let it be, în volumul O limbă comună ( Polirom, 2005)
luni, 7 octombrie 2024
MEMENTO
Petre Țuțea, românul...
Petre Țuțea (1902-1991) |
Petre Țuțea alături de fratele său și de mama lor |
Emil Cioran
(aprilie 1974*)
Cu stînga nici cruce nu poți să-ți faci, dară-mi-te să conduci o țară!
Petre Țuțea
6 octombrie ar trebui să fie o zi de sărbătoare a spiritualităţii româneşti.
Pentru că în această zi se năştea** la cumpăna dintre secole, în Botenii Muscelului, acela care avea să devină genialul filosof şi gînditor creştin Petre Ţuţea, strălucit reprezentant al unei generaţii exemplare – Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Radu Gyr, Nichifor Crainic – oblăduită de însuşi profesorul Nae Ionescu, spiritul ei tutelar.
Cine sunt eu şi ce vreau?, s-a întrebat, nu o singură dată, Petre Ţuţea. Pentru ca tot el să încerce un posibil răspuns: Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămîne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
Cioran și Țuțea |
N-a încetat nici o clipă – în libertate ca şi în închisoare – să propăvăduiască valorile spirituale creştin-ortodoxe şi iubirea pentru neamul său. A fost, fără doar şi poate, vîrful de lance al acelei excepţionale generaţii – tutelată, cum aminteam, de profesorul Nae Ionescu – de departe cea mai valoroasă din istoria culturii românești, deşi niciodată, cu modestia-i proverbială – generată, parcă, de acel anonimat bine lucrător monahal (în fond, o xeniteia de sorginte românească), în spatele căruia s-a aflat întreaga-i existenţă –, n-a vrut să recunoască acest lucru.
Apoi, a mai fost, pentru alte multe generaţii, idol şi model. A fost chiar acuzat, la un moment dat, că a „corupt tineretul”. Şi-a asumat cu demnitate stupida incriminare, plătind cu vîrf şi îndesat pentru aceasta.
I. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
II. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
III. Să nu înşele pe nimeni;
IV. Să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa Majestatea Maicii Domnului;
V. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el.
Pentru acestea şi pentru încă multe alte asemenea „acte de corupţie” ale generaţiilor tinere, Petre Ţuţea s-a „bucurat” din plin, timp de 13 ani – aşa cum pomeneam mai înainte – de „binefacerile” unor instituţii numite şi azi puşcării, din localităţi numite şi azi Bucureşti, Aiud, Ocnele Mari ori Jilava.
Aşa cum excepţional scria*** eseistul Dan Ciachir, (…) Noica a format, în vreme ce Ţuţea a zidit; a edificat. A făcut asta oriunde: în închisoare, pe stradă, în case particulare sau în cafenea. Generos şi optimist, rîzînd în hohote cu poftă, Petre Ţuţea, care începuse un tratat de antropologie, iubea cu adevărat omul. Tratatul proiectat l-a scris prin însăşi existenţa sa.
Cu Ţuţea s-a încheiat un mileniu şi tot cu el s-a deschis un altul.
Într-adevăr, Petre Ţuţea, cel care l-a numit într-un mod atît de fericit pe Eminescu, Românul absolut, a fost cineva inconfundabil...
Note
* Scrisoare a lui Emil Cioran către Bucur Ţincu (apud. Petre Ţuţea, „Între Dumnezeu şi neamul meu”, Fundaţia Anastasia, ed. Arta Grafică, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, Bucureşti, 1992)
** Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902, în Botenii Muscelului şi a murit în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „Cristiana” din Bucureşti. Este înmormîntat în cimitirul comunei natale argeșene, Boteni.
*** În studiul „Despărţirea de Ţuţea ” din volumul „Luciditate şi nostalgie” (Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1999)
joi, 3 octombrie 2024
Memento
Poezie mută, pictura…
marți, 1 octombrie 2024
Poemoteca
Cădere
Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Graţii
luaţi-l, legaţi-l
lumea mea se rostogoleşte peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine
inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină
trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru
Ion Stratan
(1 oct. 1955 -19 oct. 2005)
N.B. Cineva mi-a mărturisit, odată, că ceea ce-i plăcea la Nino, era tocmai faptul că el scria despre viață și despre moarte... Mi-am permis să-i spun că eu nu cred în ruptul capului că el scria despre, ci chiar pe viață și pe moarte...
Pentru că, în ultimă instanță, poezia lui chiar asta a fost și este: o luptă pe viață și pe moarte cu el însuși, folosind cea mai redutabilă armă cu putință: CUVÎNTUL...
Pentru că Nino a scris folosindu-se de o tehnică, pe care extrem de puțini o posedă, numită de prietenul său Nichita Stănescu, hemografie.
Adică scrierea cu tine însuți...
luni, 30 septembrie 2024
vineri, 27 septembrie 2024
Memento
Leonard Cohen 90!
Aparenta turbulență*
Ai fost ultima femeie tânără
care m-a privit așa
Când a fost asta
cândva între prăbușirea turnurilor gemene și tsunami
Te-ai uitat la cureaua mea
și-apoi mi-am aplecat și eu privirea spre curea
Aveai dreptate
n-arăta rău deloc
apoi ne-am reluat viețile.
Viața ta – nu știu
dar a mea e în mod ciudat pașnică
dincolo de aparenta turbulență
provocată de diverse litigii și de înaintarea în vârstă.
* din volumul „Flacăra” (ed. Polirom, 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican)
* Leon Wieseltier (n. 1952) este un jurnalist și un scriitor american, absolvent eminent al Universității Columbia din New York. A reușit să construiască un mit in jurul său: controversat, capricios, provocator dar, totodată, un analist lucid și un eseist rafinat în multiple direcții, de la politică, la filosofie și literatură. Pînă acum, în limba română i-au apărut volumele „Impotriva identității” (eseuri, 1997) și „Kaddish” (roman, 2001), ambele la editura Polirom. L-a cunoscut pe Cohen (de la care l-a legat o adîncă prietenie) în urma unei călătorii de documentare pentru un articol despre acesta, pe care trebuia să-l scrie pentru o revistă cunoiscută. Și pe care, din motive necunoscute, nu l-a mai scris niciodată.
Sînt cu douăzeci de ani mai bătrîn decît Leon și simt pentru el un fel de responsabilitate de unchi, avea să spună Cohen despre Wieseltier, așa cum amintește Mircea Mihăieș în posfața volumului lui Cohen, Joaca preferată (Polirom, 2003).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Întîlnirile titanilor (o titanidă și-un titan)
Joan Baez & Leon Russell (1942-2016)
-
O altfel de istorie a sunetelor... Î n octombrie 2018, cu prilejul împlinirii a 10 ani de existență, revista virtuală «Arta Sunetelor» ( htt...
-
Călin Angelescu (2.03.1957 – 19.09.2002) Dor f Ea ascultǎ Bach, ea ascultǎ Bach în dimineaţa albǎ printre fotografii chiar în mijlocul trist...