MUZICOTECA DE DINAMITĂ

Aș vrea să-l întreb pe Isus de ce George Bush a crezut ca el l-a ghidat în război. 

Garry Moore

Unul dintre chitariștii tare dragi inimii mele a venit pe lume în această zi a anului 1952.

Despre irlandezul Gary Moore (pe numele său întreg Robert William Gary Moore), e vorba în propoziție. Chitarist rafinat, vocalist sensibil și compozitor inteligent și extrem de inspirat, el este lesne recognoscibil prin stilul său versatil, în care a fuzionat în mod fericit blues-ul, rock-ul și hard rock-ul. A fost influențat de mari chitariști precum Peter Green, Eric Clapton sau Jimi Hendrix. A devenit cunoscut ca membru al grupului irlandez Skid Row, unde a evoluat alături de Phil Lynott, cu care a colaborat ulterior în celebra Thin Lizzy. După ce a părăsit acest grup, a continuat o carieră solistică de succes, muzica sa alternînd între rock-ul hard și blues-ul tradițional. A colaborat cu nume mari, precum B.B. King, Albert King, Jack Bruce și Greg Lake. 

Este considerat unul dintre cei mai expresivi chitariști ai generației sale, avînd un ton inconfundabil și un simț melodic excepțional. Chitara sa, o «Les Paul Standard» din 1959, care a aparținut ințial lui Peter Green, a devenit legendară datorită sonorității sale nepereche în mîinile lui. Prin muzica și mai ales prin stilul său interpretativ, Moore a influențat numeroși muzicieni, iar piesele sale au devenit adevărate standarde în repertoriul chitariștilor de blues-rock. 

A murit în anul 2011 în urma unui atac de cord.

Printre albumele notabile pe care le-a editat, pot aminti: Run for Cover (1985, un material muzical orientat spre hard rock, cu hituri cum ar fi Out in the Fields, realizat împreună cu Phil Lynott),Wild Frontier (1987, un album influențat de muzica celtică, cu piese precum Over the Hills and Far Away), Still Got the Blues [1990, un album esențial pentru revenirea sa la blues, cu piese ca Still Got the Blues (For You), Oh, Pretty Woman și Parisienne Walkways] și Blues for Greeny (1995, un tribut adus unuia dintre mentorii săi, Peter Green).

The Messiah Will Come Again

Gary Moore & The Chieftains

Over The Hills & Far Away

(1987)

Remember

GRIGORAȘ DINICU

„Cine ascultă vioara lui Grigoraş aude şi vede în acelaşi timp muzica.”

Alexandru Vlahuţă

Se împlinesc azi 136 de ani de la nașterea (în 1889) lui GRIGORAȘ DINICU, violonist de o fabuloasă virtuozitate și compozitor de origine romă. A fost discipolul celebrului pedagog și violonist maghiar Carl Flesch și absolvent al clasei de vioară și de compoziție a Conservatorului din București. 

A fost prim solist al Orchestrei simfonice a Ministerului Instrucțiunii Publice. A condus mai multe tarafuri cu care a cîntat prin diferite localuri din țară și din București, inclusiv în celebrul Gambrinus al lui I. L. Caragiale, în care interpreta, deopotrivă, piese din repertoriul clasic (Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonin Dvořák etc.), dar și din cel de café-concert sau popular. 

Regina Elisabeta a României (așezată la pian),
George Enescu (în picioare) și Grigoraș Dinicu.

La o serată muzicală organizată în luna august a anului 1895, la Castelul Peleș, alături de Regina Elisabeta au fost prezenți tînărul George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor, pedagog, cel mai important muzician român al tuturor timpurilor –, solistul concertului (atunci în vîrstă de doar 14 ani) și Grigoraș Dinicu, unul dintre colaboratorii constanți ai suveranei. 

A concertat în multe țări europene unde a cunoscut și colaborat cu mari personalități muzicale ale vremii. În anul 1935, la împlinirea a 25 de ani de activitate concertistică, Dinicu urcă pe scena Ateneului Român, unde, sub bagheta dirijorului George Georgescu, interpretează, ca solist, Concertul în sol minor de Max Bruch și, împreună cu Alexandru Teodorescu, prim-violonist al Filarmonicii, Dublul Concert în re minor de Johann Sebastian Bach. 

Taraful lui Grigoraș Dinicu în 1935

La Expoziția Mondială din New York (1939), taraful său o acompaniază magistral pe Maria Tănase. Cîntă la restaurantul „Modern” din Sărindar, unde era ascultat cu regularitate, printre alții, de celebrul dirijor Ionel Perlea șide George Enescu. Celebrul violonist franco-italian Stéphane Grappelli, unul dintre fondatorii jazz-ului manouche, a fost un mare admirator al lui Dinicu și al stilului său profund original în care interpreta muzica lăutărească.

Jascha Haifetz interpretează Hora Staccato

(la pian Emanuel Bay)

Dinicu s-a făcut cunoscut prin celebra sa piesă Hora Staccato dar și prin alte compoziții precum Hora mărțișorului, Ceasornicul, Căruța poștei și Hora spiccato (cunoscută și sub denumirea Hora Furtuna). Hora Staccato l-a marcat profund pe celebrul violonist american Jascha Haifetz (1901–1987), care a editat și multiplicat partitura pentru a oferi posibilitatea și altor violoniști de a o interpreta. Există și o înregistrare de arhivă din anul 1950 cu piesa adaptată, intitulată Hora Dinicu - Heifetz, interpretată de Yascha Heifetz, acompaniat la pian de Emanuel Bay. Haifetz a afirmat că Grigoraș Dinicu este cel mai mare violonist pe care el l-a ascultat vreodată.

Ceva mai tîrziu, pe la sfîrșitul anilor 1980, regretatul muzician japonez Isao Tomita (1932-2016) a realizat o splendidă variantă a Horei stacatto, pe care a interpretat-o exclusiv la sintetizatoare electronice de sunet și pe care a inserat-o pe albumul său Kosmos, din 1978.

Grigoraș Dinicu

Hora Staccato

Isao Tomita

Grigoraș Dinicu s-a stins din viață în 1949 iar la înmormîntarea sa, Orchestra „Barbu Lăutaru”, condusă de Ionel Budișteanu, a interpretat Hora staccato.

Memento

Gainsbourg în 1982

În această zi a anului 1928 se năștea SERGE GAINSBOURG (pseudonimul lui Lucien Ginsburg, m. 1991), cîntareț, compozitor, actor și regizor francez cu origini ruso-evreiești. 

În copilărie, Serge a studiat pictura și muzica, în cele din urmă el dedicîndu-se muzicii, începînd ca pianist în baruri și cluburi de noapte. 

La sfîrșitul anilor ’50 s-a lansat ca interpret și compozitor de muzică ușoară, în piesele sale îmbinînd stiluri diverse, de la jazz și pop, la reggae, electronică, chanson française și rock’n’roll. Printre cele mai cunoscute melodii din această perioadă se numără Le Poinçonneur des Lilas (1958), La Javanaise (1963), Initials B.B. (1968, inspirată de legătura amoroasă avută cu celebra actriță Brigitte Bardot). 

În 1969, a lansat piesa Je t’aime… moi non plus, un duet ultra-senzual cu vocalista britanică Jane Birkin (cu care a avut o fiică, Charlotte Gainsbourg, devenită actriță și cîntăreață), care a fost considerat, prin conținutul mult prea explicit al versurilor, scandalos pentru acea vreme, fiind interzis în mai multe țări. 

Stilul său provocator, versurile sarcastice și comportamentul său rebel și nonconformist, l-au transformat rapid într-o vedetă controversată, conferindu-i, în același timp și statutul de artist cult, extrem de influent în muzica franceză și nu numai. 

Albumul Histoire de Melody Nelson (1971) este considerat o capodoperă a muzicii pop franceze. 

În anii ’80 a experimentat genurile reggae (Aux armes et cætera, 1979) și electronic.

Je T'Aime... Moi Non Plus

Histoire de Melody Nelson 

(1971, full album)

MUZICOTECA

Muzica este suficientă pentru o viață,
dar o viață nu este suficientă pentru muzică.

Nu știu dacă am reușit să reconciliez eternul conflict dintre activitatea mea artistică și conștiința mea artistică. Nu am reușit niciodată să mă decid care este adevărata mea vocație: compozitor, pianist sau dirijor. Sînt momente în care mă gândesc că ar trebui să fiu doar compozitor, iar alteori cred că sînt doar pianist. Conform unui vechi proverb rusesc: «alergând după trei iepuri». Pot să spun că am prins doar pe unul dintre ei?...”

Serghei Rahmaninov

Pe întîi aprilie 1873 (așa cum este confirmată oficial data sa de naștere în Name Authority File, registrul aflat la Biblioteca Congresului din Washington D.C.) se năștea Serghei Rahmaninov, celebru compozitor și pianist american de origine rusă. Dar dincolo de orice, el va rămîne în istoria muzicii drept unul dintre cei mai de vază reprezentanți ai școlii clasice ruse și unul dintre cei mai rafinați virtuozi ai generației sale.

Compozitorul alături de fiicele sale Tatiana și Irina

A compus muzică de cameră (romanțe, lieduri, cvartete de coarde), religioasă (Liturghia Sf. Ioan, vigilii), pentru pian (fantezii, suite, momente muzicale, variațiuni, preludii, studii, sonate), vocală (romanțe, cîntece rusești), concertantă (concerte pentru pian și orchestră), orchestrală (poeme simfonice, capricii, simfonii, dansuri simfonice), opere (Cavalerul avar, Francesca da Rimini). Printre cele mai cunoscute opusuri ale sale se numără Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 (cea mai cîntată lucrare a sa, parte integrantă a coloanei sonore a peliculei Brief encounter/Scurtă întîlnire din 1945) și Preludiul în do diez minor. Lucrările sale nu sînt numeroase dar datorită excepționalelor lor calități au intrat rapid în circuitul interpretativ mondial, devenind adevărate standarde ale muzicii clasice. 

Împreună cu nepoata sa Sophia, în 1927

Despre geniul său interpretativ, unul dintre cei mai mari pianiști ai istoriei muzicii, Arthur Rubinstein, spunea, pe bună dreptate: Eram mereu sub vraja sunetului său magnific și incomparabil, care făcea să dispară neliniștea pe care mi-o provocau degetele sale mișcîndu-se prea repede și rubato-urile sale exagerate. Avea întotdeauna un farmec irezistibil, nu foarte diferit de cel al lui Kreisler.
Rahmaninov este unanim considerat drept unul dintre cei mai cunoscuți și influenți pianiști și compozitori ai secolului al XX-lea.
Ultimile acorduri ale existenței pămîntene ale marelui muzician s-au stins în ziua de 28 martie 1943, el fiind înhumat în cimitirul Kensico din New York.

Serghei Rahmaninov interpretează 

cele patru concerte pentru pian și orchestră

și Rapsodia pe o temă de Paganini.

Alte opusuri:

· Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră

https://www.youtube.com/watch?v=rEGOihjqO9w

· Concertul nr.3 pentru pian și orchestră

https://www.youtube.com/watch?v=TLpufG9s0QY

· Rapsodia pe o temă de Paganini op.43

https://www.youtube.com/watch?v=ppJ5uITLECE

· Simfonia nr.2 op.27 în mi minor

https://www.youtube.com/watch?v=eXxSpl4FrXo

· Insula morților op.29

https://www.youtube.com/watch?v=H9RXktR8MkI

· Clopotele op.35

https://www.youtube.com/watch?v=fvy0nN5t0Po

· Vecerniile op.37

https://www.youtube.com/watch?v=U2NSfTXjEPI

· Vocaliză op.34 nr.14

https://www.youtube.com/watch?v=6rrkae_ok8Y

· Sonata pentru violoncel și pian op.19 în sol minor

https://www.youtube.com/watch?v=KkcJBjuCuPY

· 10 preludii op.23 pentru pian

https://www.youtube.com/watch?v=vbcM-qIPZDM

POEMOTECA

Nichita alături de tatăl său,
Nicolae Stănescu, în anul 1955

Cîntec de lună nouă*

Să-ți mai sfîrșesc povestea cu hoinarul

Care-și furase nopțile pe rînd?...

Ei... pe surîs petale moi de lună,

Îți cad și nu le mai aud căzînd

...și greu ce-ți e... și mîinile-ațipite

ți-alunecă din poală-atît de dulci...

Ți-am așternut în ochi un pat albastru...

Hai, vino, somnoroaso să te culci.

Nichita Stănescu

martie ’56

* din volumul „Argotice”, 1992

P.S. 

„Poezia este o fantezie debordantă... Este ca-n muzică.”

Johnny Răducanu

Altițe & bibiluri

NICHITA – cu inima-n silabe...

Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, 

de unde ar fi tăiaţi oamenii?

Nu poţi să vezi zîne dacă nu eşti zănatic.

Aş minţi să spun că nu regret nimic, dar iarăşi aş minţi dacă aş spune că regret ceva.

Şi m-am uitat urît la om, pînă cînd omul a devenit frumos.

Se rotește-n păsări timpul, sunt lîngă tine, dar cheamă-mă!

Perfecţiunea nu atrage atenţia.

Noi nu avem ce să spunem despre Eminescu. Trebuie să tăcem, el a spus totul.

Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare.

Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.

Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme - ca să aveţi la ce visa!

Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.

Întîlnirile titanilor

Pat Metheny 

& 

Esbjörn Svensson 

& 

Michael Brecker play's Sting

Muzicoteca de dinamită

Evángelos Odysséas Papathanassíou (n. 29. III.1943), cunoscut îndeobște sub pseudonimul său artistic VANGELIS, a fost un muzician grec, unul dintre cei mai mari compozitori și interpreți de muzică electronică (progresivă, programatică și semi-simfonică) din toate timpurile.

A fost membru al trupei de art-rock psihedelic Aphrodite’s Child, alături de Demis Roussos, ulterior, el alegîndu-și o carieră solo și colaborînd frecvent, printre alții, cu Jon Anderson (vocea grupului Yes), într-un proiect numit 

Jon & Vangelis, alături de acesta lansînd albume și piese celebre, precum I'll Find My Way Home ori State of Independence (de pe albumul The Friends of Mr. Cairo din 1981). A realizat coloane sonore pentru filme artistice și documentare, muzică de teatru și pentru evenimente științifice (inclusiv pentru NASA, albumul Mythodea. Music for the NASA Mission: 2001 Mars Odyssey, fiind o mărturie fără echivoc), pentru evenimente sportive și artistice.

Jon & Vangelis

Printre albumele sale de excepție pot fi amintite Chariots of Fire (1981– care conține muzica filmului omonim, pentru care a cîștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală), Blade Runner (1982– coloana sonoră a filmului SF regizat de Ridley Scott, considerată una dintre cele mai influente pelicule din istoria cinematografiei), 1492: Conquest of Paradise (1992 – coloana sonoră a filmului artistic omonim, despre descoperirea Americii de către Columb), Alexander (2004 – coloana sonoră a filmului biografic despre viața lui Alexandru cel Mare, regizat de Oliver Stone).

Pe de altă parte, prestațiile sale live au fost relativ rare. Spre deosebire de alți artiști din sfera muzicii electronice, Vangelis nu a avut turnee extinse sau apariții frecvente pe scenă. Cu toate acestea, deși a susținut cîteva concerte de excepție, în care și-a interpretat propriile compoziții, folosindu-se de sintetizatoare și de computere dar și de mari ansambluri orchestrale acustice și de soliști celebri, a preferat să creeze muzică în studio, unde avea control deplin asupra sunetului și compoziției. Considera că muzica electronică este dificil de reprodus cu acuratețe într-un spațiu deschis, motiv pentru care a evitat pe cît a fost cu putință turneele și spectacolele publice. Cu toate acestea, pot fi amintite concerte remarcabile precum cel de la Royal Albert Hall (1979, Londra) sau grandiosul spectacol de sunet și lumină, „The Mythodea. Music for the NASA Mission: 2001 Mars Odyssey” (2001), care a avut drept loc de desfășurare Templul lui Zeus din Atena, el evoluînd atunci alături de o impresionantă orchestră simfonică, de un cor și de soliști de operă celebri (Jessye Norman și Kathleen Battle).

A încetat din viață în anul 2022, în urma unor complicații survenite după îmbolnăvirea cu coronavirus.

Mythodea. Music for the NASA Mission: 2001 Mars Odyssey

Muzicoteca de dinamită

Candice Night

(feat. Ritchie Blackmore )

Altițe & Bibiluri

„Forma, culoarea, adîncimea cerului,
toate sînt amǎgiri: cerul e o nǎlucǎ.”
Petru Creţia
(„Norii”)

(Foto: B.-L.S)

Planeta giganților

ZZ Top 

From Tres Hombres 

(1973)