Memento

Nichita Stănescu

(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)

Belgrad, 1982

Mor de ridicol ce sînt,

fǎcǎtor de cuvinte și sfînt

Și

pentru cǎ trebuie sǎ plec, copacii se fac mai lungi

și pietrele-mi spun mai mult decît atunci

cînd tu erai

despǎrţitǎ de mine, cu Stixuri, ca iadul de rai

și eu îţi pǎream

despicǎtorul de grote, Sesam!

Mor, numai pentru cǎ trebuie sǎ se ducǎ

o parte din mine

cu alte lumine,

duducǎ

(octombrie 1960)

(„Timp suspendat 4”, © B.-L.S.)

Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt

Tu unde ești, în ce gînd?

Crengile zvelte și goale în bezne

dansează întruna...

Uite-le sînii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt

și crengile zvelte, și goale, cu luna

lunecă negre și-aiurea, întruna,

dansează întruna

Tu unde ești?

În ce gînd?

frunzele negre-ți căzură

cu toatele, oarbe-n căutătură?

Ah, de n-ar mai fi adîncul schilav și urît

doar o creangă cu roadele pline,

să m-adun, să mă-ntorc și să vin iar la tine:

- „Na un măr!”... și atît.

Joi 1 noiembrie 1956

(„Argotice”)

Nichita Stǎnescu sau despre poezia în stare genuinǎ

„56 de ani voi trǎi, asemenea Colosului din Rhodos!…”

Așa credea, la 27 de ani – în septembrie 1960 –, Nichita Hristea Stǎnescu, în clipele în care scria poemul numit „56 de ani”. N-avea de unde bănui el atunci cǎ aprigele Ursitoare deja îi hǎrǎziserǎ un cu totul alt destin, ele avînd să-i curme existenţa pǎmînteanǎ la puţină vreme dupǎ ce va fi împlinit 50 de ani, într-un înnegurat miez de decembrie al anului 1983...

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar stǎ – așa cum scria undeva Fǎnuș Neagu, bunul său prieten – „La Cina cea de Tainǎ cu zǎpezile. Și, precis, mǎnîncǎ anafurǎ și bot de miel. Iar cînd plosca plinǎ cu vin și cu rîsuʼ – plînsuʼ umblǎ prin alte mîini (Iuda bea cît zece!), Nichita scrie un basm pe cǎrǎrile de sînge verde îngheţate-n trupul copacilor”.

…De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar și-a acoperit inima cu aripa paserei celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe fiecare dintre noi, cei de acum, sǎ ne luptǎm fiecare cu îngerul său, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine.

De mai bine de 40 de ani, puţini, din ce în ce mai puţini, se străduie (unii continuǎ şi azi, cu obstinație, s-o facă, mînați de o încǎpǎţînare abnormǎ) – așa cum cred ei de cuviinţǎ – pentru ca uitarea sǎ nu învingǎ.

I-aș putea aminti pe cîțiva dintre ei însǎ cred cǎ numele lor sînt cu mult mai puţin importante decît numele poetului. Nutresc convingerea cǎ toţi aceia care încǎ se mai împotrivesc și astǎzi uitării, nu pentru numele lor o fac, ci pentru numele poetului.

Pentru cǎ numai astfel strădania le va fi adevǎratǎ și deplinǎ.

Raftul cărților

Găsesec azi-dimineață, la buchinistul meu, o carte care mi-a sărit în ochi prin titlul ei: Șantajul și etajul, cunoscutul slogan care circula (alături de alte ziceri precum omul cu o mie de feţe, şacalul sau, mai abitir, cea mai odioasă întruchipare a gazetarului necinstit, versatil, afacerist, adevărat rechin al presei etc.) în interbelic la adresa lui Pamfil Șeicaru (1894–1990), directorul periodicelor de largă circulație pe care el le-a diriguit în epocă, Hiena, Cuvântul și Curentul.

Autorul este George Stanca, un tip cu o existență aventuroasă, un microbist înfocat, fan al echipei de fotbal Rapid, un vajnic reporter și, în timpul liber, poet. Cartea, la originea ei o teză de doctorat (!), a apărut acum 12 ani, la editura holdingului Adevărul. La finalul celor puțin peste 300 de pagini, volumul, ușor eteroclit, structurat în șapte capitole – se dorește a fi o bio-bibliografie dedicată unuia dintre cei mai adulați și, în egală măsură, contestați jurnaliști români – mai include, alături de un fel de proces verbal al unui simpozion dedicat lui P.Ș., patru referate (!) purtînd semnăturile lui Gheorghe Buzatu, Ion Calafeteanu, Gheorghe Zbârnă și Valeriu Râpeanu, o postfață de Vartan Arachelian, o bibliografie și un „Album omagial”, oferind o relativ bogată iconografie (47 de pagini cu fotografii și alte documente legate de viața și opera lui Șeicaru). Pe ultima copertă, cîteva cuvinte de întîmpinare, destul de anodine,  purtînd semnătura istoricului Adrian Cioroianu.

Nu știam de existența acestui volum (subintitulat Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr), deși subiectul abordat m-a interesat de-a lungul timpului (am citit, printre altele, Istoria presei  a lui Şeicaru, volum apărut la editura Paralela 45, în 2007) poate și din pricina faptului că n-am lecturat, în afara cîtorva articole prin diverse publicații, alte lucrări din bibliografia autorului dispărut prematur în 2019, la 72 de ani neîmpliniți, omul neplăcîndu-mi deloc (l-am cunoscut personal în redacția cotidianului Telegraful de Prahova din Ploiești, în care scriam prin anii 2000 și după). Înainte de ʼ89 îi mai frunzăream, rar, comentariile muzicale din revistele Săptămîna și Flacăra, prezența lui cvasi-permanentă în siajul lui Adrian Păunescu (inclusiv în „ședințele” Cenaclului Flacăra), repugnîndu-mi grav.

Ca fapt divers, aprigul rapidist G.S. a fost primul român care a primit o condamnare de un an (cu suspendare) pentru plagiat, el însușindu-și în mod ilegal traducerea din limba rusă a Jurnalului lui Lev Tolstoi, care-i aparținea, de drept, profesoarei Janina Ianoși (1930–2017), soția binecunoscutului filosof Ion Ianoși. 

Nutrind speranța că măcar acest volum, apărut cu șapte ani înaintea morții autorului său, nu este și el rodul unui alt plagiat, voi reveni cu impresii la cald după terminarea lecturii.

Muzicoteca de dinamită

 Greg Lake (EL&P) feat. Ian Anderson (Jethro Tull) & co.

I believe in Father Christmas

Goange

Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, 

dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul,

 mi-a mai dat şase.

Walter Matthau

(1920-2000)

Planeta giganților

John Malkovich 71!

Gînduri în fuior

Hortensia Papadat-Bengescu
(8.XII.1876 – 5.III.1955)

„Prietenia... ce dar al vieţii! Să suferi şi să fii singur, dar să ştii că undeva, cineva te iubeşte. Să fii trudit, dar să ştii că sunt braţe care ar vrea să te poarte. Să-ţi fie frig… şi să-ţi aduci aminte de sânul cald al prieteniei. Să nu te odihneşti, să suferi, să tremuri... Dar să ştii.”

„Cuvintele sunt mânjite de alte buze şi au slujit altor iubiri, pe când tăcerile sunt totdeauna noi şi sunt ale fiecăruia.”

Memento

Romulus Rusan

(1935–2016)

Fărâmituri

* Va trebui să educăm fără a fi moraliști, să aducem aminte fără a fi pisălogi, să criticăm fără a fi intoleranți.

* De la „time is money” americanii au grăbit viteza lumii.

* Idealiștii deschid de obicei calea crimelor: Columb, a lui Pizarro; Iisus a inchiziției; socialismul a lui Stalin.

* Ar fi, oare, exagerat să consider că în anii ’80 coada la Alimentară, locul în care se schimbau, e adevărat că în șoaptă, zvonuri, informații, bancuri, înjurături, era un fel de agora?

* Un lider politic care își gândește ideile în oglindă.

* Personalități care pot fi distruse prin laude.

Romulus Rusan

(Sursa: România Literară nr. 9/2022)

Ana Blandiana și Romulus Rusan (1974)

„Nu credeam să învăţ

să anunţ vreodată

moartea soţului meu

ROMULUS RUSAN

(1935-2016),

omul pe care l-am iubit

mai mult de o jumătate de secol

şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit.”

Ana Blandiana

(9.XII.2016)

(Sursa foto: www.blandianarusan.ro)

EVENIMENT

Volumul JOCUL DE-A VIAȚA de Nicolae Stanciu 

și-a început călătoria pe apele strălimpezi ale poeziei...

Lume multă, lume bună, cu ștaif, cum se spune, atmosferă distinsă și destinsă, antren, dichis, cu un autor – Nicolae Stanciu - bine dispus (avea motive cu asupra de măsură) și șugubăț precum îi e firea.

S-a vorbit cu miez și tîlc despre un elegant și extrem de sensibil op, pentru care, autorul și, în egală măsură, toți aceia care au trudit cu osîrdie la zămislirea lui, merită, cu asupra de măsură, întreaga noastră gratitudine.

Cele mai bune gînduri, plecate din inimă, tuturor acelora care, joi, după prînzișor, ne-au fost alături!

Regretăm absența (motivată!) prietenului nostru, 

poetul Ioan Vintilă Fintiș.

De la stînga: Constantin Tudorache, Constantin Marin,

 Traian D. Lazăr, Nicolae Stanciu, Nicolae Dumitrescu,

 Bogdan-Lucian Stoicescu și Minel Mateucă.

Minel Mateucă sau vocea stentorială a criticului literar...

Graficianul volumului, pictorul Adrian Zagorodnie,

împărtășind celor prezenți marea bucurie cu care a lucrat la acest proiect...

Prietenul nostru, sculptorul Eugen Petri, 

un artist ploieștean (prin adopție) cu origini sibiene,

 asigurîndu-i pe prietenii săi Nicolae Stanciu și Bogdan Stoicescu

 că le va dăltui portretele într-un viitor nu foarte îndepărtat!

Muzicoteca de dinamită

Bob Seger

(Robert Clark Seger)

&

The Silver Bullet Band

Gînduri în fuior

Alături de soțul său, Romulus Rusan...

Calitatea este despărțită adesea de defect numai prin linia timidă a simțului măsurii.

Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.

Nu mi-e teamă de cei pe care aș putea să-i nedreptățesc neprețuindu-i destul, mi-e teamă de cei în care crezînd fără acoperire aș putea să le sugerez un fals destin.

Cuvintele n-au fost făcute pentru a fi frumoase, ci pentru a fi bune conducătoare de gînd.

Ana Blandiana

(din volumul Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, 1976)

Poemoteca

Jocul de-a viața*

A-nflorit un mort în fereastră.

Primește-l mamă, și dă-i să se-mbrace.

E prietenul meu de mult așteptat

Jocul de-a viața cu mine să joace.

Pune-i masa pe ștergar înflorat.

Vezi, marginile lumii s-au tot ros.

Prietenul știe aceasta

și e singurul care plânge frumos.

Ai grijă mamă, să ne trezești

când ziua cămașă de mire ne țese,

vom pleca amândoi să aducem

toate fetele lumii îngropate mirese.

Ne-om întoarce pe cai înzăuați

cu barba-n pămînt ca strămoșii.

Numai să ai grijă, maică

Să doarmă-ndelung toți cocoșii.

Nicolae Stanciu

* Volumul cu același titlu va fi lansat vineri, 6 decembrie 2024, ora 11.00, în sala «Nichita Stănescu» a Bibliotecii «Nicolae Iorga» din Ploiești, în prezența autorului și a invitaților săi. Manifestarea se va încheia cu o sesiune de autografe.