Lecturi permanente (I)

Ţuţea în 322 de vorbe memorabile

“322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţutea” (ediţia a II-a, ed.Humanitas, Bucureşti, 2000) se numeşte acest veritabil dicţionar de “ţuţisme”, apărut în excelente condiţii grafice în colecţia “Top H” a prestigioasei edituri bucureştene conduse de eseistul şi filosoful Gabriel Liiceanu, cel care, de altfel, semnează şi prefaţa. Aceste 322 de vorbe memorabile au fosat strînse din interviurile apărute (după 1989, evident!) în presa scrisă şi audio-video şi acordate, unele, de gînditorul român cu diferite prilejuri unor diverse personalităţi iar altele extrase din volumele Între Dumnezeu şi neamul meu de Petre Ţuţea (Fundaţia Anastasia, Bucureşti, 1992) şi Jurnal cu Petre Ţuţea de Radu Preda (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992). O apariţie editorială devenită - încă de la prima sa ediţie din 1997 – o chintesenţă a gîndirii aceluia care spunea despre sine:

Eu sunt aristocrat prin adopţiune – că maică-mea era ţărancă. Cum spune Tudor Vianu despre Titu Maiorescu: a fost el boier? Dacă nu se duceau la Viena şi în Germania, rămîneau doar nişte balcanici extraordinari de inteligenţi…Şi eu la fel, dacă n-aş avea cultură filozofică germană, aş fi un şiret de Cîmpulung, mi-aş permite să mă joc de-a ţurca. Noi suntem germani de limbă română!
În aceste vorbe memorabile este Petre Ţuţea, în aceste vorbe pendulînd între Adevăr şi Biserică, între Ceauşescu şi Dracul, între Eminescu şi Kant, între Legionari şi Naţionalism, între Om şi Poporul Român, între Revoluţie şi Sfântul Apostol Pavel ori între Ţuţea şi…Ţuţea! Aici este Petre Ţuţea în toată splendoarea gîndirii sale oferite cititorului în doze pe cît de mici, pe atât de eficace. (Bogdan Stoicescu)

Am dorit dintotdeauna sa fac o teză de doctorat cu tema "Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români".

La întrebările fundamentale “de ce?” şi “în ce scop”, aporetica românească răspunde:
“d-aia”.

Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare...(după alegerile din 20 mai 1990)

Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sînt împotriva lui!

În lumea valorilor, prietenia este cîteodată o primejdie: ea falsifică ierarhia valorilor. Nu prin sentimentul amiciţiei se defineşte o valoare, ci prin rangul uman la care-ţi ridici comunitatea din care faci parte.

Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet şi a rămas religios şi un ţăran complet analfabet, nu există nici o diferenţă.

Social-democraţia e laptele bătut al comunismului.

E foarte greu, cînd ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scris, fiindcă scrisul te definitivează, în sensul că te arată fără posibilitate de ieşire.

Balcanii sînt curul Europei.

M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Ştii ce i-am răspuns? - Ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

Am fost în tinereţe de stînga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stînga şi nu eşti conservator, eşti cretin. Confundam în tinereţe comunismul cu comunitarismul.

Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.