Făpturile cerului

 Amurg tăcut, înainte de furtună.
(Iedera. Septembrie, sfîrșit...)

(Fotografii de © B.-L.S.)

 

Memento

 Leonard Cohen 90!

M-am născut la Montreal pe 21 septembrie 1934.

Numărul pașaportului meu este 5-017560.

Am ochii căprui.

Sunt pregătit să mor.

Sper că nu e prea inconfortabil.

Cam asta, în legătură cu mine.

Leonard Cohen

(1934-2016)

Aparenta turbulență*

Ai fost ultima femeie tânără

care m-a privit așa

Când a fost asta

cândva între prăbușirea turnurilor gemene și tsunami

Te-ai uitat la cureaua mea

și-apoi mi-am aplecat și eu privirea spre curea

Aveai dreptate

n-arăta rău deloc

apoi ne-am reluat viețile.

Viața ta – nu știu

dar a mea e în mod ciudat pașnică

dincolo de aparenta turbulență

provocată de diverse litigii și de înaintarea în vârstă.

* din volumul „Flacăra” (ed. Polirom, 2019, traducere din limba engleză de Florin Bican)

N.B. „Leonard e unchiul pe care nu l-ai avut niciodată, dar ai fi vrut să-l ai. E cel mai generos și calm și plin de umor om din cîți știu. E un vagabond înțelepțit, o țestoasă blîndă și ironică, un filozof prețios, – așa le stă bine filozofilor să fie! – pedant și ușor ridicol, un Lord Byron al rockʼ nʼ roll-ului, un savant nimerit în bîlciul decăzut al muzicii pop.” (Leon Wieseltier*)

* Leon Wieseltier (n. 1952) este un jurnalist și un scriitor american, absolvent eminent al Universității Columbia din New York. A reușit să construiască un mit in jurul său: controversat, capricios, provocator dar, totodată, un analist lucid și un eseist rafinat în multiple direcții, de la politică, la filosofie și literatură. Pînă acum, în limba română i-au apărut volumele „Impotriva identității” (eseuri, 1997) și „Kaddish” (roman, 2001), ambele la editura Polirom. L-a cunoscut pe Cohen (de la care l-a legat o adîncă prietenie) în urma unei călătorii de documentare pentru un articol despre acesta, pe care trebuia să-l scrie pentru o revistă cunoiscută. Și pe care, din motive necunoscute, nu l-a mai scris niciodată.

Sînt cu douăzeci de ani mai bătrîn decît Leon și simt pentru el un fel de responsabilitate de unchi, avea să spună Cohen despre Wieseltier, așa cum amintește Mircea Mihăieș în posfața volumului lui Cohen, Joaca preferată (Polirom, 2003).

Memento

«Abbey Road» 55!

„Întreaga lume trebuie să le fie recunoascătoare pentru o jumătate de secol senzațională...

Gîndiți-vă ce am fi ratat, dacă n-am fi ascultat niciodată Beatles.”

Regina Elisabeta a II-a

(1997, în discursul de la aniversarea Nunții de Aur)

The Beatles

Her Majesty 

(1969)

Poemoteca

Thomas Hardy

(1860-1928)

1967

Și-o sută de veri cînd vor trece! Toți ochii vor fi noi

Și mințile, și formele, nebunii noi și noii înțelepți,

Și noi dureri de plîns, și bucurii tot noi de celebrat;

Nimic din mine sau din tine nu va mai rămîne

În zorii acelui secol nou ce va veni,

Un fir de praf atîta doar, nimic mai mult;

Un secol care, de nu va fi sublim,

Va fi, nu mă-ndoiesc, la apogeul lui,

Cu mult peste acest timp cu mărginirea lui.”

Thomas Hardy

(1867)

Muzicoteca de dinamită

 

Angelo Debarre (n. 1962) într-un concert de zile mari, ce s-a dorit un omagiu adus culturii muzicale a țiganilor nomazi și, în subsidiar, dedicat genialului ghitarist belgian de origine sinti, Jean „Django” Reinhardt (1910–1953). Acesta este unanim considerat, alături de violonistul francez Stéphane Grapelli (co-fondatori ai cvintetului Hot Club de France, în 1934), drept cel de-al doilea părinte spiritual al jazz-ului manouche*, muzician de la a cărui naștere se împlineau, în 2010 - declarat Anul Django Reinhardt -, 100 de ani. 

Motiv pentru care, valorosul chitarist francez Angelo Debarre, și el de origine romani, a reunit cîțiva buni prieteni, instrumentiști de mare clasă, alături de care a urcat pe scenele a numeroase festivaluri de jazz, printre care și celebrul Birdlandʼs annual Django Reihardt Festival de la New York.

Un concert superb (Manoir de Mes Rêves / Conacul visurilor mele, Live in Paris, 2011), care vorbește despre ieri și mîine, rememorînd fabuloasa moștenire muzicală lăsată de Django Reinhardt.

* Jazz-ul manouche sau gypsy jazz este un gen muzical (generic numit muzică manouche) care valorizează contribuțiile stilistice ale muzicii gitane central-europene, a celei tradiționale klezmer și manouche (aparținînd unor grupuri etnice țigănești din estul Europei) dar și a unor curente precum muzette (muzică de dans) și a altor creații și curente muzicale, precum jazz-ul swing. Născut în Franța anilor ʼ30, acest gen jazzistic se caracteriza, în forma sa originală, printr-o secțiune ritmică asigurată, de regulă, de două chitare, un contrabas și o vioară, în absența totală a oricărui instrument de percuție, alămuri și de suflat. Un „jazz fără tobe sau trompete”, cum era, îndeobște, numit. Cu timpul, acestor intrumente li s-a adăugat acordeaonul și clarinetul.  

Trupa: Angelo Debarre (chitară), Ludovic Beier (acordeon), Tchavolo Hassan (chitară ritmică), Antonio Licusati (contrabas), Marius Apostol (vioară) și Ioan Streba (clarinet).
Invitați speciali: Thomas Dutronc (chitară, voce), David Reinhardt (chitară, nepotul lui Django Reinhardt) & Rocky Gresset (chitară) 

Bibliophilia

 O victimă (fericită) a cărților: Karl Lagerfeld

„Cărțile sunt cel mai puternic drog, 

dar care nu prezintă nici un pericol în cazul unei supradoze...” 

(KL)

A fost, timp de 36 de ani, director de creație al casei de modă „Chanel”, prin mîinile sale trecînd și creațiile altor case de modă importante, precum „Fendi” sau „Chloé”.

În luna ianuarie a anului 2019, celebrul designer a lipsit de la cîteva evenimente importante, printre care și o prezentare de modă a casei „Chanel”. Fapt care, multora, le-a dat de gîndit, nimeni nebănuind însă că Lagerfeld se confrunta cu grave probleme de sănătate. O lună mai tîrziu, pe data de 19 februarie, Karl Lagerfeld a murit. Avea 85 de ani.

Înfățișarea sa devenise, de mult timp, un adevărat brand, lesne recognoscibil: designerul purta aproape întotdeauna haine negre sau închise la culoare – de cele mai multe ori cu o maletă simplă, sobră, clasică, în mîini – avînd părul alb prins în coadă și pudrat permanent, ochii fiindu-i ascunși sub nelipsiții săi ochelari cu lentile fumurii, în mîini purtînd permanent numai mănuși din piele, perforate și tăiate. Rareori a fost văzut și fotografiat fără ochelarii săi. 

Îmi doresc să văd, nu să fiu văzut!”, îi plăcea să spună...

Lagerfeld a fost un om extrem de inteligent, un mare și rafinat colecționar de cărți, un personaj straniu, enigmatic, excentric, un tip cu un umor subtil, rece, neînțeles de mulți. Nu s-a ferit niciodată să facă declarații șocante, ironice, ba chiar acide, sarcasmul său inconfundabil fiind una dintre calitățile pentru care a fost admirat și, în egală măsură, detestat de foarte mulți, de-a lungul întregii sale vieți.

În ceea ce privește locuința sa, aceasta era una extrem de personală, cu o arhitectură futuristă, precum ținuta stăpînului ei. Lagerfeld a deținut o impresionantă colecție de carți, pe care a aranjat-o într-un mod extrem de original. El a montat rafturi din podea pînă în tavan, pe care le-a umplut cu cărți, biblioteca sa (care număra peste 60.000 de exemplare!), fiind una atipică, volumele fiind aranjate, nu ca de obicei, pe verticală, ci, în majoritatea lor, pe orizontală, lucru care face ca titlurile acestora să fie mult mai ușor lizibile! Pentru a ajunge la cărțile de sus, el a imaginat o pasarelă, la care se urca pe o scară tip cochilie de melc...

Herr KL s-a declarat întotdeauna ca fiind dependent de cărți, biblioteca sa, folosită de multe ori și ca studio foto pentru modelele și creațiile celebrei case de modă „Chanel”, invitîndu-te, parcă, să-i „citești” gîndurile...

Am fost victima fericită a cărților, repeta ori de cîte ori avea prilejul unul dintre cei mai mari creatori de modă ai tuturor timpurilor, care dacă ar fi trăit, pe 10 septembrie curent, ar fi împlinit 91 de ani...

Fototeca de dinamită

Eu pictez lucrurile așa cum sînt.

Nu comentez.

Înregistrez.

Lautrec

(1864 – 1901)

«Domnul Toulouse îl pictează pe domnul Lautrec»

(cca. 1891)

Făpturile cerului...

 

Albastru de Ploiești. Septembrie, început...

(foto: B.-L.S./ Samsung A21S)

Discophilia

Unul dintre albumele inimii mele…

Pe care îl reascult de fiecare dată cu o plăcere sporită…

Discophilia

„N-am încetat o clipă să ascult viniluri. Am fost foarte dezamăgit cînd au apărut CD-urile, pentru că nu mi-a plăcut sunetul lor.
Apoi, după bîjbîiala cu CD-urile și, ulterior, odată cu apariția MP3-ului, a dispărut o mare parte din profunzimea și calitatea panoramică în trei dimensiuni (sau chiar cinci dimensiuni) a experienței audio. Drept pentru care, a fost tare fain să asist la revigorarea vinilului. Dincolo de sunet, există acea experiență tactilă, arta grafică, plus informațiile de pe album, pe care le pot citi fără a folosi o lupă.
Este un mic ritual magic de care nu mă mai satur.”
Jimmy Page

(traducere din limba engleză de B.-L.S.)