miercuri, 22 februarie 2023

Memento

Andrés Segovia Torres - 130 de ani de la naștere
(21 II 1893 – 2 VI 1987)

Trăsăturile chitarei, liniile sale și trupul ei grațios mi-au pătruns în inimă la fel de adînc precum frumusețea unei femei predestinată de zei, care apare brusc în viața unui bărbat pentru a deveni iubita lui.


În fotografii, Andrés Segovia în anul 1930 și chitara sa de concert, un instrument construit după modelele clasice spaniole de celebrul lutier Manuel Ramírez de Galarreta y Planell (1864–1912), pe care maestrul a cîntat și a înregistrat între 1937 și 1962, care acum face parte din colecțiile Muzeului Metropolitan de Artă din New York.


Muzica maestrului Segovia, transcripțiile dumisale din compozitori precum J. S. Bach, A. Vivaldi sau N. Paganini, ca și din alți mari titani ai muzicii clasice dintotdeauna, dublate acestea, de excepționala sa sensibilitate muzicală și o tehnică interpretativă nepereche, au constituit principalele elemente care au conferit noi valențe chitarei. Pînă la el, ea încă nu-și găsise locul printre instrumentele solistice tradiționale ale muzicii clasice (fiind trimisă, de regulă, la colțul celor de divertisment, facile), transformînd-o, de fapt, dintr-un instrument obișnuit de acompaniament, într-unul solistic, demonstrînd, pe această cale, celor care contestau demersul său, că din cele șase corzi nu se nasc nici mai multe dar nici mai puține sunete decît din celelalte instrumente „consacrate”. Bref, chitara a triumfat grație tenacității și travaliului abnorm (pentru mulți) ale acestui muzician spaniol de geniu...
Segovia a îmbogățit repertoriul clasic al chitarei cu peste 150 de transcripții ale lucrărilor scrise inițial pentru lăută, vihuela (instrument cu 6 corzi, uneori cu 7, popular în Spania medievală și renascentistă, care a evoluat ulterior în chitara barocă, asemănătoare celei de azi) și clavecin, de compozitori precum François Couperin, Jean-Philippe Rameau și, îndeosebi, Johann Sebastian Bach. De asemenea, el a încurajat și susținut scrierea de lucrări pentru chitară venind de la compozitori din secolul XX, precum Mario Castelnuovo-Tedesco, Alfredo Casella, Heitor Villa-Lobos, Joaquín Turina, Manuel M. Ponce și Albert Roussel.
Cît despre discipolii săi, pot fi amintite doar cîteva nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare: John Williams, Charlie Lee Byrd, Julian Bream ori Alirio Diaz.
O autobiografie a anilor 1893–1920 i-a fost publicată în 1976, urmată, în 1979, de o a doua («My Book of the Guitar»).

Asturias 
(Leyenda, Isaac Albéniz)


Andrés Segovia
(un documentar de Christopher Nupen)

Niciun comentariu:

Gînduri cu elice

D e multe ori rămîn bouche-bée, nevenindu-mi a crede (însă de cele mai multe ori copleșit fiind de-o mare tristețe!) că unul sau altul dintr...