vineri, 10 decembrie 2021

Poemoteca

Louise Glück

Am scris despre moarte din primul moment. Mai exact, când aveam zece ani scriam deja despre moarte. Da, deși eram o fată plină de viață. Îmbătrânirea este mai complicată. Nu e vorba doar de faptul că ești atras de moartea ta, ci și de acele facultăți pe care te-ai bazat – grația și puterea fizică, agilitatea mentală –, aceste lucruri sunt compromise sau amenințate. A fost interesant să gândesc și să scriu despre asta…”
Te bazezi totdeauna pe propria ta experiență, pentru că este materialul vieții tale, începând cu copilăria. Dar caut și experiența arhetipală, presupunînd că luptele și bucuriile mele nu sunt unice. Devin unice pe măsură ce le experimentez, dar nu mă interesează să atrag reflectoarele asupra mea și asupra vieții mele particulare, ci asupra luptelor și bucuriilor oamenilor, care se nasc și pășesc în viață. Cred că scriu despre moarte pentru că a fost un șoc teribil pentru mine să descopăr, în copilărie, că nu primești viața pentru totdeauna…”
Uneori scriu conversațional. Nu lucrez pe o voce. Iar propoziția găsește o modalitate de a vorbi singură. Sună atât de delphic (oracular). Sunt lucruri greu de spus doar pe o voce. Cred că sunt fascinată de sintaxă și am simțit mereu puterea ei, iar poeziile care m-au emoționat cel mai mult nu au fost cele mai opulente verbal. Erau poeți, precum Blake și Milton, a căror sintaxă era uimitoare, felul în care se punea accentul…”*

* Fragmente din „Am fost nepregătită: Louise Glück despre poezie, îmbătrînire și un Premiu Nobel surpriză”, interviu de Alexandra Alter în „The New York Times”, 8 octombrie 2020. (Traducere și adaptare de Emil Nicolae)

Lege nescrisă

Modul în care te îndrăgostești:
este, în cazul meu, absolut. Absolut și, din păcate, frecvent –
așa cum a fost în tinerețea mea.
Și cu bărbați destul de puerili –
imaturi, morocănoși sau timid împingând frunze moarte cu picioarele,
în maniera lui Balanchine.
Deși, în ochii mei, nu sunt versiuni ale aceluiași lucru.
Cu inflexibilul meu platonism,
cu felul meu încăpățînat de a ține seama de un singur lucru într-un moment anume,
m-am declarat împotriva articolului nehotărît.
Și totuși, erorile mele din tinerețe
mi-au anulat orice speranță, căci s-au repetat
ca de obicei.
Dar la tine am simțit ceva dincolo de arhetip –
o adevărată exuberață, o vioiciune și o dragoste pentru pămînt
total străină de natura mea. Spre meritul meu,
mi-am binecuvîntat în tine fericirea,
binecuvîntare absolută, la fel ca-n anii aceia.
Iar tu, în înțelepciunea și cruzimea ta,
m-ai învățat încetul cu încetul că acest termen nu are sens.

Iadul

De ce ai plecat?
Am ieșit vie din foc;
cum e posibil?
Nimic nu s-a pierdut: totul a fost
distrus. Distrugerea
rezultă din acțiune.
A fost un foc adevărat?
Îmi amintesc de această revenire acasă acum douăzeci de ani
pentru a încerca să salvez ceea ce mai putea fi salvat.
Porțelanul și restul. Mirosul de fum
mai ales.
În visul meu construiam un rug funerar.
Pentru mine, înțelegi.
Credeam că am suferit destul.
Credeam că e sfîrșitul corpului meu: focul
părea sfîrșitul corespunzător dorinței;
era același lucru.
Totuși, tu nu erai mort?
Era un vis; mă gândeam să revin acasă.

(traducere de Emil Nicolae)

Schiță de portret

Poeta şi eseista Louise Elisabeth Glück (născută pe 22 aprilie 1943 la New York, într-o familie de evrei ruși și maghiari), a urmat cursurile colegiului „Sarah Lawrence” şi ale Universității „Columbia” din Statele Unite.
Este profesoară de engleză la Universitatea Yale din New Haven (statul Connecticut, SUA).
A debutat în 1968 cu volumul de poezii „Firstborn”.
În Statele Unite ea se bucură de o notorietate incontestabilă, dobîndind pentru opera sa, practic, toate distincțiile de prestigiu, de la „Premiul Cercului Național al Criticilor de Carte” (1985), „Premiul Național de Poezie «Rebekah Johnson Bobbit»” (1992) sau „Premiul Pulitzer” (1993, pentru volumul „The Wild Iris”), pînă la „Premiul Național al Cărții” (2014, pentru cel mai recent volum de poeme, „Faithful and Virtuous Night”) și „Medalia Națională Umanistă” (2015). Sînt 22 de distincții, la care se adaugă titlul de „Poet Laureat al Statelor Unite” (2003–2004), care încununează o operă nu foarte extinsă (14 volume de versuri, dintre care 2 antologii și 2 cărți de eseistică despre poezie), însă cu o scriitură caracterizată printr-o străduință pentru acuratețe, concentrîndu-se, îndeosebi, pe o tematică a copilăriei și a relațiilor de familie, așa cum amintea și președintelui Comitetului de decernare a premiului Nobel, Anders Olsson.
Dintre volumele care s-au bucurat de succes în rîndul publicului și care au primit aprecieri elogioase din partea criticii de poezie au fost: „The Triumph of Achilles” („Triumful lui Ahile”, 1985), „Ararat” (1990), „The Wild Iris” („Irisul sălbatic”, 1992), „Meadowlands” (1997), „Vita Nova” (1999), „Averno” (2006) și „Faithful and Virtuous Night” („Noapte credincioasă și virtuoasă”, 2014).
În anul 2020 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru literatură, motivația juriului fiind „pentru vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumusețe austeră, face ca existența individuală să fie universală.” 

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...