 |
| Sursa foto: Arhiva de Imagine a MȚR Colecția Clișoteca MAP | Tăierea porcului, Transilvania, 1880-1945 (CS-467) |
Crăciunul nu poate fi redus la trei zile! Ce fel de Crăciun ar fi acela fără porc? Porcul se taie de Ignat, care cade în 20 de cembrie.
Cine a fost Ignat? Cică a fost un om care, cîndva, într-un an, vrînd să taie porcul, a dat greșit cu securea și l-a lovit pe tată-său în cap. L-a omorît. Acum, ce să facă? Îl îngroapă, îi face pomeni și pleacă în lume.
Pe drum se întîlnește cu un preot. Își povestește păcatul. Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste râu și să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, așteptînd pînă o înverzi.
Ignat se așează lîngă rîu, face luntrea, pune tăciunele în pământ și se însoară. Anii trec. Într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găsește pe nimeni. Se întoarce. Iar aude. Pleacă din nou. Tot nu e nimeni. Revine acasă. Aude a treia oară strigăte de ajutor. Urcă în barcă, trece rîul și găsește doi moșnegi pe care îi aduce acasă. Imediat le povestește primul lui păcat și pe celelalte două din chiar noaptea aceea – cînd, neajungînd la timp, niște oameni s-or fi înecat. Moșnegii sînt Dumnezeu și Sfântul Petre. Îl ascultă fără să zică nimic.
În casă, sărăcie mare. Copiii plîng de foame. Mama, ca să-i amăgească și să-i adoarmă, le arată că a pus ceva la copt sub țest. Un moșneag o întreabă ce a pus acolo și femeia îi răspunde cinstit că nimic. Atunci îi poruncește să ridice țestul și ea găsește acolo o pîine foarte mare.
n acest timp, în fața moșneagului s-au aprins singure două lumînări înalte. Ignat și-a dat seama pe cine are oaspete și a sărutat tălpile celor doi moșnegi. Atunci, Dumnezeu i-a zis: hai cu noi! Ignat ar fi venit, dar se gîndea la copii, cine se va ocupa de dînșii? Dumnezeu îi zice că grija copiilor o s-o poarte el. Cînd ies din casă trec pe lîngă tufa înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul îi fusese iertat.
Au mers ani în șir. Într-o zi, au întîlnit o trăsură cu boieri urmată de măgari încărcați cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaște pe acei oameni. Ignat nu îi recunoaște. Dumnezeu se miră – păi sunt copiii tăi! Stau de vorbă și este chiar așa, se recunosc și pleacă împreună.
O poveste încîlcită cu sfîrșit fericit...
În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul. Se crede că omul care n-are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dacă totuși n-ai porc, tai măcar o găină, căci trebuie să vezi sînge în ziua de Ignat. Cînd tai porcul, zici „Ignat, Ignat/ Porc umflat”. Se crede că în noaptea de dinaintea Ignatului porcul își visează cuțitul sau se visează la gît cu mărgele roșii. Care porc n-a fost tăiat de Ignat nici că se mai îngrașă...
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși. Atunci porcul moare greu și carnea lui nu mai e bună. Ca să nu se strice sămînța porcului din casă, adică pentru a asigura porcul din anul care vine, femeia moaie în sînge un smoc de păr din coada lui și îl pune la păstrare. Cu sînge de porc se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoși. După ce a fost tăiat, capul porcului se cîntărește. Trupul se zice că este de zece ori mai greu. Cînd porcul este negru, se adună sînge într-o strachină cu mei. După ce se usucă, femeia aprinde meiul și afumă cu el copiii ca să-i scape de sperietură. Untura de la porc e bună de vrăji. Cei care au ajutat la porc primesc pomana porcului. Femeile care nu țin ziua de Ignat sunt pedepsite.
În Muscel se vorbește de o ființă lacomă și rea care se numește Înătoarea. Într-o povestire se arată că Înătoarea a încercat s-o opărească pe o femeie care voia să toarcă de Ignat. Femeia a scăpat numai cu un sfat bun primit de le o vecină.
Pe drum se întîlnește cu un preot. Își povestește păcatul. Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste râu și să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, așteptînd pînă o înverzi.
Ignat se așează lîngă rîu, face luntrea, pune tăciunele în pământ și se însoară. Anii trec. Într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găsește pe nimeni. Se întoarce. Iar aude. Pleacă din nou. Tot nu e nimeni. Revine acasă. Aude a treia oară strigăte de ajutor. Urcă în barcă, trece rîul și găsește doi moșnegi pe care îi aduce acasă. Imediat le povestește primul lui păcat și pe celelalte două din chiar noaptea aceea – cînd, neajungînd la timp, niște oameni s-or fi înecat. Moșnegii sînt Dumnezeu și Sfântul Petre. Îl ascultă fără să zică nimic.
În casă, sărăcie mare. Copiii plîng de foame. Mama, ca să-i amăgească și să-i adoarmă, le arată că a pus ceva la copt sub țest. Un moșneag o întreabă ce a pus acolo și femeia îi răspunde cinstit că nimic. Atunci îi poruncește să ridice țestul și ea găsește acolo o pîine foarte mare.
n acest timp, în fața moșneagului s-au aprins singure două lumînări înalte. Ignat și-a dat seama pe cine are oaspete și a sărutat tălpile celor doi moșnegi. Atunci, Dumnezeu i-a zis: hai cu noi! Ignat ar fi venit, dar se gîndea la copii, cine se va ocupa de dînșii? Dumnezeu îi zice că grija copiilor o s-o poarte el. Cînd ies din casă trec pe lîngă tufa înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul îi fusese iertat.
Au mers ani în șir. Într-o zi, au întîlnit o trăsură cu boieri urmată de măgari încărcați cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaște pe acei oameni. Ignat nu îi recunoaște. Dumnezeu se miră – păi sunt copiii tăi! Stau de vorbă și este chiar așa, se recunosc și pleacă împreună.
O poveste încîlcită cu sfîrșit fericit...
În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul. Se crede că omul care n-are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dacă totuși n-ai porc, tai măcar o găină, căci trebuie să vezi sînge în ziua de Ignat. Cînd tai porcul, zici „Ignat, Ignat/ Porc umflat”. Se crede că în noaptea de dinaintea Ignatului porcul își visează cuțitul sau se visează la gît cu mărgele roșii. Care porc n-a fost tăiat de Ignat nici că se mai îngrașă...
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși. Atunci porcul moare greu și carnea lui nu mai e bună. Ca să nu se strice sămînța porcului din casă, adică pentru a asigura porcul din anul care vine, femeia moaie în sînge un smoc de păr din coada lui și îl pune la păstrare. Cu sînge de porc se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoși. După ce a fost tăiat, capul porcului se cîntărește. Trupul se zice că este de zece ori mai greu. Cînd porcul este negru, se adună sînge într-o strachină cu mei. După ce se usucă, femeia aprinde meiul și afumă cu el copiii ca să-i scape de sperietură. Untura de la porc e bună de vrăji. Cei care au ajutat la porc primesc pomana porcului. Femeile care nu țin ziua de Ignat sunt pedepsite.
În Muscel se vorbește de o ființă lacomă și rea care se numește Înătoarea. Într-o povestire se arată că Înătoarea a încercat s-o opărească pe o femeie care voia să toarcă de Ignat. Femeia a scăpat numai cu un sfat bun primit de le o vecină.
Irina Nicolau
(Ghidul sărbătorilor româneşti, Humanitas, 1998)
 |
| Pregătiri de Crăciun 1915 (col. B.-L.S.) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu