O splendidă definițe a preotului. Dar oare cît mai este ea,
astăzi, valabilă?
„Există un om în orice parohie, un om a cărui familie este lumea
întreagă; un om pe care îl chemi ca martor, ca sfătuitor sau ca să te slujească
în toate faptele solemne ale vieții; un fără de care nu se naște și nu moare
nimeni; care ia pe om de la sînul maicii sale și nu-l lasă decît în mormînt; un
om care binecuvîntează sau sfințește leagănul, patul conjugal și sicriul.
Copiii se obișnuiesc să-l iubească și să-l respecte; chiar necunoscuții îl
numesc tată al lor. La picioarele lui, creștinii își fac mărturisirile cele mai
ascunse și varsă lacrimile cele mai tainice. El este mîngîietorul tuturor
neajunsurilor sufletului și trupului, care vede, rînd pe rînd, și pe bogat, și
pe sărac bătînd la poarta sa; bogatul, ca să depună milostenia sa în taină,
săracul, pentru a o primi fără să roșească de rușine. Omul acesta nu ține de
rang social, ci, deopotrivă de toate clasele (...).
În sfîrșit, un om care știe tot, care are dreptul de a spune
totul și al cărui cuvînt cade de sus asupra inimilor cu autoritatea unei
misiuni dumnezeiești și cu porunca unei credințe desăvîrșite.”
François-René de Chateaubriand
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu