TORȚIONARII DE LÎNGĂ NOI
Nu o dată m-am
întrebat: oare ce-au făcut aprigii noştri jurnalişti (sau, mă rog, o mare parte
a lor) timp de mai bine de 25 de ani, vizavi de problema torţionarilor şi a
ciminalilor de război? Oare „Cazul Vişinescu”, cu tot tam-tam-ul mediatic de
rigoare, să-i fi trezit la realitate? Am mari rezerve… Au abia acum să fi aflat
ei că multe astfel de bestii cu chip de om vieţuiesc bine mersi printre noi? Şi că
vieţuiesc al naibii de bine? De punctul „8” al proclamaţiei de la Timişoara sau
despre „legea lustraţiei” or fi auzit? Sînt curios cîte dintre progeniturile
acestor foşti călăi ocupă astăzi funcţii importante în stat şi au îndeletniciri
dintre cele mai „onorabile” cu repercursiuni greu de cuantificat asupra vieţii
noastre sociale ? (domnul ex-preşedinte Iliescu are o contribuţie majoră şi la
acest capitol al democraţiei noastre originale). Probabil că puţini dintre
români ştiu că Polonia are un parchet specializat pentru anchetarea
torţionarilor iar crimele acestora, atenţie, nu se prescriu, indiferent de
timpul trecut de la comiterea lor. Şi este foarte bine aşa.
În Ungaria vecină
şi prietenă (parc-aşa era numită de vechiul regim, nu?), recent, procurorii
l-au pus sub acuzare pe László Csatáry (un fost criminal de război nazist
maghiar, fost șef de poliție în localitatea Košice din Slovacia de Est, unul
dintre ajutoarele de nădejde ale temutului Adolf Eichmann, care în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial a participat nemijlocit la deportarea a peste
15.000 de evrei slovaci în lagărul de exterminare de la Auschwitz), condamnat
la moarte în Cehoslovacia (în anul 1948, în contumacie) pentru crime de război,
a fost descoperit şi identificat la Budapesta (unde trăia de 17 ani) în 2012 de
o echipă de jurnalişti britanici. A murit în anul 2013, la vîrsta de 89 de ani, în timp ce
se afla arestat la domiciliu şi în
proces sub o acuzaţie extrem de gravă: crime împotriva umanităţii.
În România, şeful parchetelor militare a explicat faptul că infracţiunile torţionarilor (printre care se numără şi Alexandru Vişinescu) s-ar fi prescris însă declaraţiile sale sînt contrazise de o lege din 2012, care stipulează faptul că infracţiuni precum genocidul şi omorul deosebit de grav nu se prescriu. Parchetul militar şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea penală la Parchetul General, adică un fel de pase-n doi cu schimb de locuri, ca la handbal. „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc” (IICCMER) a identificat pînă acum, în viaţă, 35 de comandanţi ai fostelor temniţe comuniste, în care au fost încarceraţi dizidenţi şi luptători anticomunişti (se estimează că între 1954 şi pînă prin 1963-’64, cînd supravieţuitorii „reeducării” prin tortură au fost eliberaţi, au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele murind peste 100.000) dar şi membri şi lideri marcanţi ai partidelor istorice, care au fost epuraţi de regimul totalitar. Sistemul concentraţionar românesc reprezenta copia fidelă, la o scară ceva mai redusă, e adevărat, a celui din fosta URSS. Astfel că, după 1949, la penticiarele din Piteşti erau încarceraţi spre „reeducare”preponderent studenţi, la cele din Suceava, Aiud, Râmnicu Sărat foşti legionari sau simpatizanţi ai acestora, la Sighet, elita intelectualităţii interbelice, la Gherla, ţărani şi muncitori iar la Craiova şi Galaţi, membri şi lideri ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc), în timp ce „criminalii de război” se aflau la Aiud, alături de intelectuali şi de foşti membri ai Guvernului condus de generalul Ion Antonescu. La celebrul Canal Dunăre – Marea Neagră se regăseau deţinuţi din toate categoriile prezentate mai sus.
În România, şeful parchetelor militare a explicat faptul că infracţiunile torţionarilor (printre care se numără şi Alexandru Vişinescu) s-ar fi prescris însă declaraţiile sale sînt contrazise de o lege din 2012, care stipulează faptul că infracţiuni precum genocidul şi omorul deosebit de grav nu se prescriu. Parchetul militar şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea penală la Parchetul General, adică un fel de pase-n doi cu schimb de locuri, ca la handbal. „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc” (IICCMER) a identificat pînă acum, în viaţă, 35 de comandanţi ai fostelor temniţe comuniste, în care au fost încarceraţi dizidenţi şi luptători anticomunişti (se estimează că între 1954 şi pînă prin 1963-’64, cînd supravieţuitorii „reeducării” prin tortură au fost eliberaţi, au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele murind peste 100.000) dar şi membri şi lideri marcanţi ai partidelor istorice, care au fost epuraţi de regimul totalitar. Sistemul concentraţionar românesc reprezenta copia fidelă, la o scară ceva mai redusă, e adevărat, a celui din fosta URSS. Astfel că, după 1949, la penticiarele din Piteşti erau încarceraţi spre „reeducare”preponderent studenţi, la cele din Suceava, Aiud, Râmnicu Sărat foşti legionari sau simpatizanţi ai acestora, la Sighet, elita intelectualităţii interbelice, la Gherla, ţărani şi muncitori iar la Craiova şi Galaţi, membri şi lideri ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc), în timp ce „criminalii de război” se aflau la Aiud, alături de intelectuali şi de foşti membri ai Guvernului condus de generalul Ion Antonescu. La celebrul Canal Dunăre – Marea Neagră se regăseau deţinuţi din toate categoriile prezentate mai sus.
Privitor la maiorul Alexandru Vişinescu
(fost comandant, în anii ’50, al penitenciarului de la Râmnicu-Sărat şi
informator dovedit al Securităţii), în instituţia pe care dumnealui a condus-o,
specialiştii aceluiaşi ICCMR au prezentat dovezi irefutabile, care atestă
faptul că, în urma torturilor, au murit şapte deţinuţi politici: Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe
Plăcinţeanu, Victor
Rădulescu-Pogoneanu, Romniceanu
Mihail, Solymos Ivan și Constantin Pantazi. În opinia juriştilor
aceluiaşi IICCMER, faptele lui Vişinescu nu au atins termenul de prescriere în
care o anchetă şi o judecare ar fi inutile. „Aşadar, termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de omor
deosebit de grav săvârşită de maiorul Alexandru Vişinescu şi care face obiectul
prezentului denunţ nu s-a împlinit încă, nici în varianta actuală de 30 de ani
(conform art. 124 Cod Penal) şi nici în varianta anterioară modificării Codului
penal prin Legea nr. 63/2012, adică de 22 de ani şi 6 luni”, spun ei.
Verdictul justiţiei în cazul lui Vișinescu
(condamnat la 20 de ani de închisoare, în 2015), chiar dacă venit în ceasul al
12-lea, reprezintă, indiscutabil, un act cu o mare încărcătură emoțională pentru
noi toți dar, mai presus de orice, el are o greu cuantificabilă valoare de
simbol, îndeosebi pentru toți supraviețuitorii gulagului comunist cu care avem
privilegiul să fim contemporani și un altfel de omagiu adus tuturor acelora
care au plătit cu viața crezurile lor, în întunecatele temnițe comuniste…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu