„Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu
pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care
le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să
învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci
pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi
voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi,
strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate
chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile
Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop
împreună cu Împăratul, dar cum altfel - de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar
- L-am putea însoţi?”
„Cuvîntul e puternic şi inviolabil, pentru că el este cuvîntul lui
Dumnezeu. Forţa cuvîntului nu stă în el însuşi, ci în puterea divină.”
Gheorghe
Crăciun
(„Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa”)
(Sursa foto: www.srf.ch)
„Cuvintele nu preţuiesc nimic în viaţă şi nici în moarte. Cuvintele nu
aparţin nici trecutului, nici prezentului, nici viitorului. Nu sunt nici apă,
nici pămînt, nici vânt. Nimic din ce se întîmplă nu are de-a face
cu ele.”
„Cuvintele nu au frumuseţe. Cuvintele există aşa, ca un soi de cremă de
pantofi pentru vedere şi timpane. Cuvintele sunt iluzia vieţii tale de lipitor
de afişe, trăieşti cuvintele ca pe un labirint din care numai tu ştii cum se
poate ieşi.”
„Cuvintele n-au chip, cuvintele n-au trup, cuvintele n-au haine şi nici
încălţări.”
„Cuvintele n-au culoare.”
Marius Daniel Popescu
(„Simfonia
lupului”)
(Astăzi, în sala de lectură „Nichita Stănescu” a bibliotecii „Nicolae Iorga”
din Ploieşti, MDP îşi întîlneşte cititorii. La ora 17. ) MARIUS DANIEL POPESCU s-a născut la Craiova, în 1963. Poet, frecventează cenaclurile literare de la Braşov şi, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu, face parte din „Grupul de la Braşov“. În 1990, hotărăşte să emigreze şi se stabileşte în Elveţia. După cinci ani, publică primele poeme în limba franceză: 4 x 4, poeme cu tracţiune integrală (Editura Antipodes). Începând cu anul 2004, e directorul ziarului Le persil (Pătrunjelul) şi ţine cursuri de literatură într-o închisoare de maximă securitate din Elveţia.
Simfonia lupului marchează debutul său în proză. Scris direct în franceză, romanul va fi publicat de prestigioasa editură pariziană José Corti şi, într-un timp incredibil de scurt, ajunge la al treilea tiraj. Marius Daniel Popescu devine un scriitor cu „agendă“ plină: lansări, turnee, lecturi publice, întâlniri cu cititorii. Nici premiile nu întârzie să apară – Simfonia lupului îi aduce lui MDP, cum îl alintă prietenii, premiul Robert Walser.
Odată cu apariţia Simfoniei lupului la Editura Humanitas, Marius Daniel Popescu se întoarce acasă. „Da, revin acasă, şi mi-e drag şi sunt mândru şi cred că ştiţi foarte bine ce înseamnă să trăieşti în două limbi, în două vieţi!“, mărturiseşte autorul într-o scrisoare care însoţeşte bunul de tipar dat traducerii romanului său.
(prezentarea ediţiei în limba română a volumului „Simfonia lupului”, apărut în 2008 la editura Humanitas din Bucureşti)
luni, 18 noiembrie 2013
IN VOLUPTAS MORS
de
Salvador Dali
&
Philippe Halsman
Pe afişul celebrei pelicule „Tăcerea mieilor” este
portretul actriței Jodie Foster care are aplicat deasupra gurii un fluture „Cap
de mort” (acherontia atropos).
Acherontia atropos
Imaginea craniului de pe corpul insectei este, în
realitate, un trompe l'oeil, o iluzie optică, altfel spus, o fotografie a unui
fals „craniu” alcătuit din trupurilor goale a șapte femei. Acest „craniu” reprezintă,
de fapt, fotografia unei „instalaţii”
- In
Voluptas Mors –
desenată de Salvador
Dali și apoi fotografiatǎ de artistul Phillipe Halsman
(în anul 1951).
Pentru a se obține efectul dorit, trupurile celor șapte
femei au fost aranjate timp de trei ore, folosindu-se desenul făcut în
prealabil de către Dali, astfel încît, în final, a rezultat un „craniu”…
Dali şi capul său de mort...
Dali şi Halsmann în timpul celebrei şedinţe foto...
„Invizibil, ţăranul
literaturii noastre vechi apărea doar în împrejurări paroxistice. Acestea îl
scoteau din matca lui tăcută, din rosturile lui şi-l arătau lumii: un ţăran
răzvrătit, unul ieşit din minţi, altul eroic, alţii victime excesive ale
secetei, birurilor, invaziilor. În rest, tăcere. Şi a venit anul 1848. De
atunci pînă astăzi, ţăranul român e supraluminat, hipervizibil, înzestrat
simultan cu toate cu toate calităţile şi cu toate cusururile.
Supradimensinat
ideologic, mizer şi inocent, savant analfabet, metafizician sărac, martir
producător de aur, legat de pămînt, cu suflet ceresc, jertfă care ţine anonim
ţara pe oase, strămoşul nostru, al tuturor, zeu ignorant, beţiv inocent,
desfrînat care ţine rînduiala străveche a lumii, strămoşul şi copilul veşnic al
nostru, îl ţinem de mînă şi-l învăţăm să scrie, să citească, să-şi crească
vitele, dă voteze cum se cuvine, să nu fie magic, să uite de mituri şi să ne
spună totuşi poveşti, victima inocentă din trupul căruia ne hrănim, fiindcă
pămîntul e el, grîul a ieşit din sudoarea şi sîngele lui, Christos cam păgîn,
sufletul etrn al naţiunii, inalterabil, identic cu sine, dar schimbător la
prima bătaie de vînt, pur ca lacrima şi degrabă ispitit de cei răi, latin
învins de daci sau dac îndrumat de latini, pelasg turcit, barbar candid,
delicateţe aspră, izvor ascuns lui însuşi, mai viu cînd e mort, creat de noi
din cap pînă în picioare, din păr pînă-n unghii, oglinda pe care am lucrat-o să
ne arate faţa şi reversul, ţăranul romîn sîntem noi, plugari şi păstori de
fantasme.” (Şerban Anghelescu în Farmecul discret al etnologiei, Tracus Arte, 2013)
duminică, 17 noiembrie 2013
ultimul
joc
In
memoriam Ion Mărculescu
de data aceasta ai servit foarte departe
mingea s-a dus în afara terenului
unde nimeni nu o poate urmări
nu am fotografia ta
dar îmi amintesc cu exactitate
vocea ta gravă şi uşor stinsă
la ultima noastră convorbire telefonică
acum nici două săptămâni
tot aşa cum îmi amintesc
ochii tăi şi silueta de uriaş bun
ce m-au însoţit atâţia ani
de data aceasta nu e vorba de un scor oarecare
jocul e pe viaţă şi pe moarte
hai trimite-mi o minge
şi eu o să mă străduiesc să ţi-o returnez
deşi nu joc bine
dar cine a ridicat fileul atât de sus
de ce e racheta atât de grea
cum să te mai ajung
Letiţia Ilea
O zi pe Pămînt...
(sau despre empatie)
„Empatia este o noţiune
care defineşte mecanismul prin care un individ poate înţelege sentimentele şi
emoţiile unui alt individ. Este facultatea de a te identifica cu aproapele tău şi
de a simţi ceea ce el simte, trăirile lui şi în mod deosebit suferinţele şi
disperările lui. Este o trăire mult mai puternică decît credinţa şi orice alte deosebiri care-i separă pe indivizi. Empatia îţi permite descifrarea percepţiilor celuilalt, să-i
simţi frica, furia, tandreţea, să-i trăieşti o vreme viaţa, să te mişti cu
delicateţe în preajma lui fără să emiţi judecăţi. Să cauţi îndeosebi
asemănările şi mai puţin deosebirile, esenţa, inima şi sufletul, pentru că, de
regulă, asemănările sînt mult mai importante decît deosebirile. Bunătatea
sufletească înseamnă să poţi oferi fără să aştepţi nimic în schimb, pur şi
simplu să împarţi pentru a nu risipi o viaţă, să-i ajuţi pe toţi aceia care nu posedă
această capacitate şi, în ciuda tuturor dificultăţilor, să-ţi păstrezi această forţă
lăuntrică, această dorinţă de a dărui o fărîmă din inima ta celor care merită
puţină atenţie şi să-i respecţi fiecăruia dreptul de a exista. Bunătatea
sufletească este un sentiment superior oricărui instinct, ea permiţîndu-ne să ne
înţelegem aproapele şi să avem grijă de el, să împărţim, din toată inima, cu el, puţinul pe care-l
avem. Să fim ocrotitori. Să ştim să dăruim fericirea, tandreţea,
protecţia... Să fim deci pentru că toţi avem nevoie de căldură
sufletească, de afecţiune, să fim recunoscuţi între semeni şi, dincolo de aparenţe, să nu ne pierdem niciodată încrederea în noi chiar dacă vorbim
altă limbă, atîta timp cît cu totul altceva mult mai important ne scapă atenţiei...
Ştiinţa a
demonstrat că deosebirea dintre om şi animal este chiar EMPATIA.” Oare chiar aşa să fie? Filmul de mai sus pare să demonstreze cu argumete destul de greu de combătut, cu totul şi cu totul altceva...
Singer tells technology conference he and the late Apple boss planned audiophile successor to iPod with high-resolution audio
"Steve Jobs was a pioneer of digital music, but when he went home he listened to vinyl," Young said during an interview at the D: Dive Into Media technology conference. He and Jobs were apparently both concerned with the dearth of high-quality listening formats for audiophiles, and the two men met to work on new hardware that could store the large music files Young prefers. Since Jobs's death in October, Young complained, there is "not much going on".
Young is a notorious opponent of MP3s and other compressed music formats. He even criticises CDs, which he claims offer only 15% of the audio information contained on master recordings. "What everybody gets [on an MP3] is 5% of what we originally make in the studio," he said. "We live in the digital age, and unfortunately it's degrading our music, not improving."
„Mărturii din Gulagul sovietic şi românesc pe
înţelesul tinerilor”
Istoricul Codruţ Constantinescu va
susţine vineri, 8 noiembrie 2003 (la numai o zi după celebra 7 noiembrie, o
dată intrată definitiv în istorie, adică uitată - ceea ce nu este chiar cel mai
rău lucru cu putinţă), începînd cu ora 13, conferinţa „Mărturii din Gulagul sovietic şi românesc pe înţelesul tinerilor”,
la Colegiul Naţional Nicolae Griorescu din municipiul Campina.
Codruţ Constantinescu
este istoric şi scriitor. A absolvit facultatea de istorie a Universităţii din
Bucureşti şi cursurile „The International People’s
College” din Helsingor (Danemarca). A obţinut un master în cadrul „Institutului European” al Universităţii
din Geneva. Este consilier pentru
afaceri europene la Prefectura Prahova unde activează şi în
prezent. Publică recenzii, cronici
și eseuri în periodice precum „Timpul”, „22”, „Observator cultural”,„Dilema Veche”,„Familia” , „Historia”, „Oglinda de
azi”, „Labirint” şi pe blogul
personal, „Litere, cuvinte, fraze” (http://cdc77.blogspot.ro/). Este autorul volumelor „Hai-hui prin
occident”, „Studii irlandeze”, „Enervări sau despre bucuria de a trăi în
România”, „A trăi pentru a citi”, „În labirint sînt umbre şi lumini” şi
„Mirajul utopiei”.
Acest eveniment face parte dintr-un incitant
şi lăudabil program desfăşurat sub genericul „Conferinţele scriitorilor campineni”, promovat de Primăria
municipiului Câmpina, Consiliul local (recte „Comisia pentru cultură”), sub
patronajul bibliotecii municipale „Dr.
C. I. Istrati”. Având în vedere nenumăratele mărturii apărute după 1990, vor fi
evocate doar personalităţile şi cărţile lui Alexandr
Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Ante Ciliga dar şi Lena Constante şi Aniţa Culea
Nandriş. La final va fi prezentat filmul „Deporaţi în Bărăgan. Amintiri
din Siberia românească” realizat de Claudia Florentina Dobre şi Valeriu
Antonovici, a cărui proiecţie va fi reluată, în prezenţa realizatorilor şi în
29 noiembrie la Biblioteca Municpală „Dr. C. I. Istrati”, pelicula reprezentînd
un bun prilej de dezbatere, rememorare şi analiză.
„Subiect doar aparent simplu şi uşor însă cred că am ajuns la un impas:
cum oare vor percepe tinerii care nu au apucat să trăiască acele cumplite
vremuri să vadă şi să înţeleagă măcar 0,5% din acel sistem totalitaro-terorist?
Comunismul, prin imensul său absurd şi prin atrocităţile săvîrşite şi
sacrificiile umane greu de cuantificat, este foarte dificil de explicat
oamenilor în general şi celor foarte tineri, în special. Atît de aberant şi de
suprarealist (adică, mai degrabă, deasupra realitaţii cu care s-a aflat într-un
război total, pînă la urmă realitatea învingînd) a fost!, mărturiseşte
Codruţ Constantinescu despre tema conferinţei sale.
