Schimbarea la faţă
„El
s-a schimbat la Faţă nu asumând ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor
Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i
văzători”
Sfântul
Ioan Damaschin
(Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564).
Teofan Grecul (sec. al XV-lea) |
Sf. Evanghelie după Matei 17: 1-9
1. Şi după şase zile, Iisus a
luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un
munte înalt, de o parte.
2. Şi S-a schimbat la faţă,
înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut
albe ca lumina.
3. Şi iată, Moise şi Ilie
s-au arătat lor, vorbind cu El.
4. Şi, răspunzând, Petru a
zis lui Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici
trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.”
5. Vorbind el încă, iată un
nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul
Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
Anonim (Şcoala din Novgorod, sec. al XV-lea)
|
6. Şi, auzind, ucenicii au
căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.
7. Şi Iisus S-a apropiat de
ei, şi, atingându-i, le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.”
8. Şi, ridicându-şi ochii, nu
au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
9. Şi pe când se coborau din
munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut,
până când Fiul Omului Se va scula din morţi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu