Bufonul Regelui

Nebunul aflat vremelnic în fruntea puţinilor servanţi care încă-i mai sînt în preajmă, a spus cotropit de o ură viscerală - care-l va duce, indiscutabil, încet dar sigur, la pierzanie - într-un moment de rătăcire mentală profundă, că Regele şi-a trădat poporul. Cu tot mai puţini servanţi în jurul năsăliei sale, Nebunul-pigmeu aflat pe ducă n-a înţeles nici o iotă din rolul său de pe tabla de şah a Istoriei, urînd de moarte tocmai pe acela care i-ar fi putut da viaţă.
 

Nu, nu Regele nostru hieratic a fost acela care a trădat, ci însuşi el, Nebunul-pigmeu, devenit, pe măsura trecerii timpului, un jalnic bufon al Regelui. Bufon care a încercat din răsputeri să intre în edificiul robust al Istoriei noastre, prin efracţie, pe uşa din faţă. Tentativa a eşuat, ipochimenul reuşind doar să ajungă, prin uşa din dos, exact acolo unde-i este locul: la coşul de gunoi al aceleiaşi Istorii, dimpreună cu toate efemeridele acestei naţii.

Bogdan-Lucian Stoicescu