„56 de ani voi trǎi, asemenea Colosului din Rhodos!…”
Așa credea, la 27 de ani - în septembrie 1960 –, Nichita Hristea Stǎnescu, în clipele în care scria poemul numit „56 de ani ”. N-avea de unde bănui el atunci cǎ aprigele Ursitoare deja îi hǎrǎziserǎ un cu totul alt destin, ele avînd sǎ-i curme existenţa pǎmînteanǎ la puţină vreme dupǎ ce va fi împlinit 50 de ani, într-un înnegurat miez de decembrie al anului 1983...
...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit.
El doar stǎ - așa cum scria undeva Fǎnuș Neagu, dragul său prieten – „La Cina cea de Tainǎ cu zǎpezile. Și, precis, mǎnîncǎ anafurǎ și bot de miel. Iar cînd plosca plinǎ cu vin și cu rîsu – plînsu umblǎ prin alte mîini (Iuda bea cît zece!), Nichita scrie un basm pe cǎrǎrile de sînge verde îngheţate-n trupul copacilor.”
...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit.
El doar și-a acoperit inima cu aripa paserii celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe noi cei de acum sǎ ne luptǎm cu îngerii, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine.
Timp de aproape 30 de ani, puţini, din ce în ce mai puţini au luptat (unii continuǎ şi azi lupta, cu o încǎpǎţînare care multora li se pare abnormǎ) – așa cum au crezut ei de cuviinţǎ - pentru ca uitarea sǎ nu învingǎ. I-aș putea numi pe mulţi dintre ei însǎ cred cǎ numele lor sînt cu mult mai puţin importante decît numele Poetului. Nutresc convingerea cǎ toţi aceia care încǎ mai luptǎ și astǎzi, nu pentru numele lor o fac, ci pentru numele Poetului.
Pentru cǎ numai astfel izbînda le va fi adevǎratǎ și deplinǎ.
© Bogdan-Lucian Stoicescu
(În fotografie: Nichita Stǎnescu alǎturi de Ion Stratan, 31 martie 1983. Dedesubt, poemul inedit – comunicat de Ion Stratan - „Cǎtre Ion”, cu semnǎtura olografǎ a lui Nichita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu