Hai-hui printre cuvinte (3)
Cea mai cronică miştoacă la “Istoria...”* dlui Nicolae Manolescu citită pînă acum (şi’am citit cîteva, recunosc, bunăoară pe toate cele din Idei în Dialog - semnate de Daniel Cristea-Enache - şi încă vreo cîteva prin alte reviste) este aceea a dragului de Ştefan Agopian apărută în revista 24-FUN (anul VIII, nr. 304, 20-26 februarie 2009, p. 10) şi care sună cam aşa: “Istoria lui Manolescu, asteptată de vreo douăzeci de ani de multă lume, e impresionantă, în primul rând, din cauza volumului. Are 1526 de pagini format mare. Din păcate pe multi i-a deziluzionat, din diverse motive, această istorie. Deziluzia, în cazul meu, e din cauză că dl. Manolescu ignoră literatura politistă şi are o părere proastă despre Rodica Ojog – Braşoveanu: „Rodica Ojog – Braşoveanu, scrie domnia sa, care a publicat pe bandă rulantă romane poliţiste, e, literar, nulă. Multe situaţii sunt de-a binelea ridicole în romanele ei.“ Vă e limpede că omu’ n-are coaie pentru anumite genuri literare? Unii zic că stă prost cu biluţele şi în cazul poeziei. Da’ mie nu-mi pasă, că sunt prozator.”
Io cred că prozatorului Ştefan Agopian ar trebui să’i pese, pentru că dl Manolescu stă la fel de prost cu biluţele şi în ceea ce priveşte proza în general, nu numai cu genul poliţist. În acest context l’aş întreba, bunăoară, pe prietenul meu Ioan-Mihai Cochinescu – şi chiar am s’o fac, rugîndu’l să’mi răspundă cu maximă sinceritate, comentînd acest mic text – prozator şi el, şi încă unul foarte talentat dar care, spre deosebire de doamna Rodica Ojog-Braşoveanu, nu apare deloc în “Istoria…” sus-pomenită: oare dlui Manolescu îi lipsesc sus-amintitele accesorii şi în cazul prozei sau atrofia biluţelor se manifestă doar faţă de anumiţi scriitori? Cum aceeaşi întrebare i’aş pune’o şi unui alt prieten, poet de data asta, şi încă unul foarte bun, pre numele lui Ioan Vieru, care nici el n’a rămas în ciurul preferinţelor poetice ale autorului “Istoriei…”: să n’aibă organ profu’ nici pentru poezie sau ‘mnealui nu’i are la lingurică decît pe unii? Cei doi scriitori şi prieteni sînt doar două exemple din multele care pot fi date vizavi de absenţele impardonabile din recent apăruta istorie critică…
Bogdan Stoicescu
* Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii romane. 5 secole de literatură, editura Paralela 45,
(în fotografie: Ştefan Agopian)
3 comentarii:
Dragul si bunul meu prieten Bogdan, am constatat si eu cu amaraciune ca dl. Manolescu s-a aliniat, ca sa zic asa, politicii "culturale" pe care o practica dl. Liiceanu si promoveaza sau nu anumite nume, in functie de ecoul acestei stupide noi "vanatori de vrajitoare". Sunt absolut convins ca amandoi asociaza politic numele meu de familie cu cel al fratelui meu, care a fost si este un om al legii respectabil, insa care e perceput de o anumita parte a politicienilor ca simpatizant al social-democratiei. Daca domniile lor ar avea insa o minima preocupare pentru restabilirea adevarului, ar ruga pe cineva dintre consilieri sa le prezinte "macar" editorialele mele din "Contrapunct", de imediat dupa revolutie, unde eu scriam dimpotriva, ca un adevarat liberal! si mai ales intr-o perioada in care prin presa, destul de putini o faceau. Desi ne-am intalnit si ne-am dat mana prieteneste la Targul de carte Bookfest de acum cateva luni (si cu unul si cu celalalt), desi ne-am intrebat "ce mai faceti?" si am schimbat cateva amabilitati, desi cu dl. Manolescu ma intalnesc cel putin de doua-trei ori pe an in biroul de presedinte al domniei sale de la Uniunea Scriitorilor, uite ca pare ca a uitat ca am debutat in Cenaclul de luni (la inceputul anilor '80) condus de domnia sa (si unde am primit de la dansul multe cuvinte de lauda la vremea respectiva), desi Mircea Cartarescu a facut niste eforturi incredibile sa-l convinga pe dl. Liiceanu sa-mi reediteze romanul "Ambasadorul", acesta pur si simplu a refuzat macar sa-mi deschida cartea, a afirmat taios ca "nu-l intereseaza", si gata! (iti vine sa crezi? Constantin Noica ii povatuise si pe Liiceanu si pe Plesu la Paltinis ca, daca nu au vreme sa citeasca o carte, macar sa o rasfoiasca!). Una peste alta, dincolo de zambetele politicoase si de micile amabilitati, acesti doi oameni de cultura importanti nu numai ca nu m-au onorat cu amintirea numelui meu in vreo opera personala, dar nici macar nu mi-au citit scrierile (repet, ar fi putut sa o faca si chiar cu ravna si simpatie, avand la indemana recomandarile Monicai Lovinescu din Jurnalul sau si de la Radio Europa Libera, ale lui Virgil Ierunca, ale Zoei Dumitrescu Busulenga, ale lui Mircea Cartarescu si atatia altii, daca nu "macar" palmaresul "Ambasadorului", premiul Academiei, premiul Uniunii Scriitorilor etc., plus faptul ca sunt unul dintre scriitorii optzecisti scosi de cenzura comunista de sub tipar!). Nu sunt unul dintre cei care cred ca aparitia numelui meu intr-o istorie a literaturii romane ar modifica substanta a ceea ce am scris pana acum, nu sunt stapanit, din fericire, de astfel de zadarnicii. E numai o uriasa tristete (care da in disperare uneori, iti spun sincer!) sa constat ca la varsta de 58 de ani sunt la fel de marginalizat ca pe vremea dictaturii comuniste. De ce? Atunci macar stiam ca tot ceea ce scriam si citeam prin cenaclurile literare era raportat la securitate si imi era intrucatva mai usor sa inteleg de ce nu sunt publicat, de ce sunt oprit de cenzura. Dar acum? Ce "noua securitate" alimenteaza sau poate chiar manipuleaza constiintele domnilor Manolescu si Liiceanu, astfel incat ceea ce am scris si scriu sa fie dat uitarii sau daca ar fi posibil, sa fie sters cu desavarsire? Pe cine ar deranja reeditarea sau, de ce nu, relansarea succesului editorial al "Ambasadorului", al "Visului de iarna al Isabellei"? M-am gandit mult daca pot sa-ti scriu atat de direct, atat de "din condei" aceste ganduri care ma framanta de ceva vreme. Stii de ce? Pentru ca intrebarea cea mai fireasca pe care mi-o pun este: i-o fi cuiva teama sa iasa in fata cu succes si altcineva, ca scriitor, decat cei din lista oficiala a celor decorati de presedentia tarii? Chiar nu observa nimeni ca in afara de cele cateva emisiuni de pe TVR cultural, nu mai apar si alti scriitori romani contemporani, decat cei oficiali? "Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra!" Nu asta era odioasa lozinca a anilor '50? S-a revenit atat de usor la politica aceea culturala atat de inspaimantatoare? Draga Bogdan, ramane scris aici, cu litere marunte (probabil citite numai de noi doi) aceasta tristete. In definitiv, important e ca am scris "Ambasadorul" si ca a fost citit chiar de cine trebuie (si as indrazni sa adaug, de cine merita). Trufia lui Manolescu, aroganta si infatuarea lui Liiceanu cat pot dura? O vesnicie? Nici vorba, sunt si ei doar niste fapturi efemere, ca noi toti de altminteri. Ca maine poimaine vor deveni niste batranei sentimentali, lacrimoizi, carora cu siguranta le va parea rau ca s-au purtat atat de nemeritat de urat cu mine si cu toti cei pe care intr-un fel sau altul i-au nedreptatit.
imi pare rau ca am asternut o umbra de tristete pe chipul frumos al inimii tale cu intrebarea mea... stii ce ma gindeam scriind acel mic comentariu la textul lui Agopian? ca poate n'ar fi rau ca un tinar sau mai putin tinar critic si istoric literar (ma rog, nu virsta biologica conteaza ci aceea launtrica, sufleteasca, spune'i tu cum vrei...), insa foarte important, neiregimentat in nici o gasca literar/culturala, sa "culega" absentele notabile din istoriile literare, dictionarele etc. date la iveala in ultimii ani (si concepute cu evidente deci greu de disimulat "umori afectiv-preferentiale" de catre autori)si sa intocmeasca o "istorie sicera a literaturii romane de la inceputuri pina azi" (in spiritul acelei "istorii sincere a poporului roman" a lui Constantiniu), ar face un lucru formidabil si extrem de util spatiului cultural romanesc, aflat intr'o degringolada greu de inteles... daca Manolescu, Alex. Stefanescu si altii asemenea lor si'ar fi intitulat "caramizile" "O" istorie si nu "ISTORIA" (cu pretentie de cvasiexhaustivitate, asadar) ar fi fost ok. "E istoria lui, dom'ne, a bagat in ea pe cine a vrut muschii lui si gata, nu?" Pe cind "Istoria"... He-he-he, e cale lunga... In continuare ramine "Istoria" lui Calinescu (pentru mine cel putin) un reper cultural nepereche. Da' Calinescu a fost Calinescu, nu? Asa ca, dragul meu Mihai, aluga'ti tristetea, inarmeaza'te cu rabdare si tutiun si asteapta o istorie noua, cinstita... Nu stiu de ce dar simt ca pluteste in aer o asemenea lucrare... Crede'ma pe cuvint, ti'o spune un soarece de biblioteca ce scormoneste prin tot felul de hirtoage de astea in cautarea lui Radu Tudoran... Se simte nevoia, dom'le, de o lucrare sanatoasa, scrisa de un om citov (Poate chiar Enache, de ce nu? sau poate Dan C. sau Ioan Buduca, nu? pacat ca a murit Mircea scarlat ca el incepuse ceva in sensul asta...)si cu stiinta de carte... Si care, foarte important, n'are cui si de ce sa plateasca polite... Ca, fie vorba intre noi, asemenea lucrari imi lasa sentimentul ca's alcatuite sa plateasca polite... Nu crezi?
Asa sa fie, Bogdan, precum zici! :) Sigur ca Istoria lui Calinescu e greu de egalat (dar el a fost unul dintre putinii critici si istorici literari care a scris la fel de bine si proza si poezie). E de asteptat ca prietenii nostri co-generi sa aiba astfel de proiecte pe mesele lor de lucru, aici i-as aminti si eu pe Dan C. Mihailescu, pe Ion Bogdan Lefter, pe prietenul nostru C-tin Harlav si, poate o sa ti se para surprinzator, m-as gandi chiar la ... Mircea Cartarescu (sa ne amintim doar de cartea lui despre suprarealismul romanesc, atat de bine scrisa, atat de complexa). Ok, ne lipseste si o carte noua si complexa de istorie a Romaniei, asa ca mistificarile sau "subiectivismele" bantuie inca precum fantomele. Totusi, nu pot pricepe cum un istoric literar nu realizeaza ca tocmai isoria va fi aceea care il va sanctiona in viitor. Sigur ca da, ai dreptate, poate spune omul si asa: "dom'ne, e istoria mea, bag pe cine vrea muscchii mei acolo, nah!". Dar chiar la unul de talia lui Manolescu sa te astepti la una ca asta? Eu continui sa cred (sa sper) ca omisiunile domniei sale tin de lipsa de informatie, de inspiratie, de timpul necesar redactarii unei astfel de opere. Probabil ca intr-o editie urmatoare, se vor mai repara aceste mici scapari (desigur daca le va si ... repera). Politizarea istoriei mi se pare insa un lucru murdar, ieftin, de mare kitsch. Dar, cum ziceam mai devreme, tocmai istoria va amenda acest lucru.
Trimiteți un comentariu