IN MEMORIAM
PETRE STOICA
(1931-2009)
O casetă cu șerpi
Plouă argintiu și toate se înnegresc
și lemnul crucii și chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezește, e steag
de doliu – albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai și rugină
cresc negri bureți pe indicatoarele drumurilor
și bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până și stelele din vis
dormim îmbrățișați ca să nu ne rătăcim
și când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naște pietre albe
ești încă tu și foarte palidă mă întrebi
de ce acum
(1979)
Petre Stoica
("Carnaval Prenocturn", antologie, ed. Cartea Românească, 2004)
Creator al unui univers liric de o mare bogăție, de un rafinament ce riscă a scăpa ochiului grăbit, înșelat de subterfugiul simplității, de alura lipsei de pretenții, Petre Stoica ni se înfățișează nu numai drept un poet dintre cei mai originali în peisajul literar actual, ci și un important, probabil cel mai important ferment al înnoirii acesteia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. (Gheorghe Grigurcu, 1986)
De la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, la Ion Negoițescu și Gheorghe Grigurcu, de la Nicolae Manolescu la criticii tineri, asupra scrisului lui Petre Stoica au pronunțat propoziții memorabile toate numele însemnate ale foiletonului de întâmpinare. Trebuie să recunoaștem în aceste gesturi nu numai valoarea poetului, ci și prezența lui benignă, reconfortantă, civilizatorie, uneori pitorescă, într-o viață literară care și-l poate recunoaște drept unul dintre cavalerii ei fără pată și reproș.(Cornel Ungureanu, 1997)
(texte şi adresă comunicate de dna Angela Furtună)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu