Poemoteca

ÎMPĂCARE POSTUMĂ*

Olguței Crușevan

Deschide-mi poarta inimii pictată

Cu vermillon şi-albastru de cobalt,

Şi intră-fericită-nvingătoare –

În minuscula-mi „sală de-aşteptare”

Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată

Cu plăci hexagonale de bazalt

Şopârlele versifică la soare

Şi viperele-nvaţă geometria...

E tot ce mi-a rămas din măreţia

Şi nebunia fastului regesc

Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!...

Alhambra-i azi o cârciumă banală,

Veneţia, o lamă de cuţit,

Canossa, o iluzie papală,

Şi Muntele Măslinilor, un mit...

Alege-ţi, dar, tu singură trofeul

Ce te-ar putea despăgubi de morţii

Căzuţi în faţa porţii...

Împodobeşte-ţi apoi gineceul

Cu zâmbete şi plante otrăvite,

Şi-n drumul nostru-aproape pe sfârşite

Dă-mi cel puţin speranţa efemeră

Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă

Buna Clio

Ne va-mpăca definitiv sub piatra

Aceluiaşi mausoleu meschin –

Eu, lopătar pe ultima-ţi galeră,

Tu, parodia marii Cleopatra!...

Ion Minulescu

* din «Strofe pentru faptele diverse» în volumul «Strofe pentru toată lumea», Ed. Cultura Națională, 1930

Poemoteca

„Cum am devenit poet? Aş fi tentată să răspund: născându-mă. 

Şi sunt convinsă că acesta este, de fapt, şi nu numai în ceea ce mă priveşte,

 singurul răspuns esenţial al întrebării, îmi dau însă seama că ar fi prea puţin.”

Ana Blandiana

Autoportret cu palimpsest

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,

De unde altfel liniştea

În care aşteptăm desfrunzirea?

De unde curajul

De-a ne da drumul pe toboganul somnului

Până aproape de moarte,

Cu siguranţa

Că vom mai fi în stare să ne naştem

Din nou?

Eu cred că suntem un popor vegetal-

Cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?

Ana Blandiana

N.B. În anul 1985, poeta a fost interzisă pentru a doua oară, ridicîndu-i-se dreptul de semnătură de către oficialitățile regimului ceauşist, din cauza publicării a patru poezii, dintre care una este cea de mai sus, poemul ajungând în scurtă vreme un fel de manifest dizident, care-și păstrează nealterată actualitatea. 

Ana Blandiana a mai fost interzisă, nemaiavînd dreptul să publice, în anii 1959-1964 și 1988-1989, în acești ultimi doi ani cărțile-i fiindu-i scoase și din bibliotecile publice.  

***

Ana Blandiana se va întîlni cu cititorii săi ploieșteni (și nu numai!) luni, 1 iulie 2024, ora 17.00, în sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești, cărora le va prezenta cea mai recentă carte a sa, «Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988–12 decembrie 1989», apărută în anul 2023 la editura Humanitas.

Evenimentul este organizat de Biblioteca „Nicolae Iorga” din localitate.

«Drum bun, dulce prinț…”»

Prea greu de a găsi un adevărat prieten; 

găsindu-l, păstrează-l ca pe ochii din capu-ţi, 

căci pierzîndu-l, pierzi o lume întreagă. 

Cilibi Moise

Ștefan, între Mihai și Bogdan, în urmă cu aproape un deceniu…

Am primit vestea sumbră a prematurei dispariții dintre 

noi a bunului nostru prieten, Ștefan Canurschi...

În astfel de momente, cuvintele încetează a mai avea acoperire, deci a izbuti, în vreun fel ori altul, să atenueze tristețea pricinuită de dispariția unui om bun, care, pe deasupra, ți-a mai fost și prieten...

Odată cu dragul de Ștefan s-a risipit din viața noastră și încarnarea ultimului, celui mai luminos, mai sufletist, mai autentic, mai generos și mai șugubăț Moș Crăciun, dintre cîți ne-au fost dăruiți…

Dumnezeu să-l ocrotească!

Ieri, de ziua drapelului național, în urma egalului (1-1) cu Slovacia,

tinerii noștri tricolori ne-au făcut să ne reamintim, 

după multă vreme, gustul sublim, culoarea luminoasă și parfumul minunat al izbînzii, cîștigînd grupa lor și calificîndu-se în optimi.

Felicitări lor și tuturor acelora care i-au pregătit 

dar și vajnicilor noștri suporteri din Germania, de acasă 

și de pe unde or mai fi răspîndiți, care i-au susținut 

frenetic. 

Am cîștigat o bătălie, războiul continuă! 

HAI, ROMÂNIA! 

(sursa foto: Ziarul de Iași)

Vise & amintiri (apropos de ziua cămășii cu altițe)

Tanti Mimi*

Mi-a venit din memorie (habar n-am cum ne transportă creierul din firidele sale cele mai tainice, astfel de frînturi de imagini, aproape filmice, pe care apoi ni le așează, ca pe un ecran dintr-o sală de cinema, în fața ochilor) o mică și nevinovată secvență cu o prietenă a bunicii mele, tanti Mimi, o femeie de-o frumuseţe aparte, de sorginte interbelică, distinsă, aristocratică, plină de şarm şi de un umor subtil, inteligent, bref, o femeie rasată, trecută pe nesimțite, deci fără semne prea vizibile, în a doua tinereţe (la vremea amintirii mele) şi căreia, la viaţa ei, îi plăcuseră noian de lucruri, printre care, fapt firesc aș spune, fără teama de-a greși, compania bărbaţilor fermecători, răpitori, cum îi plăcea să spună, care ocupa un loc distinct, foarte bine definit, între plăcerile dumisale extrem de rafinate...

Ei bine, tanti Mimi îi zice bunicii într-o bună zi, la obișnuita cafea de dimineaţă, pe care obișnuiau s-o bea împreună: «Tu, Leni, venind io pe drum azi-dimineață spre tine, am văzut pe unu’, frumooooos tare, tu! Era atît de chipeș și țanțoș, ca un cocoș tînăr, că-mi venea să-l manînc cu fulgi cu tot!» Bunică-mea și-a ridicat privirile întrebător peste ramele ochelarilor şi i-a replicat cu un zîmbet poznaș, aninat în colţurile buzelor: «Şi de ce nu l-ai mîncat, tu, Mimi? Au te temeai să nu-ţi rămînă fulgii ăia-n gît?» «Eh!», oftă cu năduf, din adîncul ființei sale, tanti Mimi... «Am zis şi io, aşa, dragă, într-o doară, admirativ, nu?», timp în care-şi potrivea, cu gesturi elegante, ușor studiate, o ţigaretă în sipca lungă, fină, din chihlimbar, cu încrustații de argint, pe care apoi şi-a aprins-o cu o brichetă minusculă, placată cu aur, operații făcute cu o anume lentoare, cu gîndurile duse departe, de parcă prin fața ochilor i-ar fi trecut (și poate chiar îi treceau) imagini fugare ale unor întîmplări dintre cele mai plăcute, numai de dumneaei știute, venind de undeva din tinerețea-i nu foarte îndepărtată... «Doar îți mai spusei c-am zis şi io, aşa, într-o doară, tu... Nu cred că era chiar bun de mîncat, afurisitu’, ci de cu totul altceva!!! Hi-hi-hi!»...

Anii au trecut pe nesimțite, n-o mai văzusem de mult pe tanti Mimi, sărisem binișor de 18, cînd într-o zi, venită în vizită la bunică-mea, ca de obicei, la cafeaua și dulceața de dimineață, mi s-a adresat, privindu-mă, învăluită-ntr-un nor aromat de fum de țigară, zîmbind șarmant: «Ptiu, bată-te norocu’ să te bată! Vai, dragă, cînd te-oi fi făcut tu așa de repede mare și ce bărbătuș în toată firea mi-ai ajuns! Ia, vino tu, la tanti, să te pupe!» Şi mi-a lăsat ușor, ca două aripe de fluture, abia perceptibile, două umbre de ruj, amirosind discret a parfum fin de mărgăritare, lavandă şi mosc, pe fiecare obraz…

Ce ciudat, mi-am zis peste ani, în timp ce cotrobăiam, așa cum atît de mult îmi place s-o fac și acum, prin fotografiile și hîrțoagele bunicii, privind cu nostalgie imaginea (ușor îngălbenită de timpul așternut peste ea) din care îmi zîmbea angelic, parcă de dincolo vreme, tanti Mimi: oare de dumneaei mi-o fi mie dor sau de planeta de mult pierdută a copilăriei mele?

*Fragment din «Bătrînețile unui copil cuminte.Manual de folosire», volum aflat în lucru.

Lansare de carte și sesiune de autografe ANA BLANDIANA

Vom fi cu adevărat liberi numai atunci 

cînd nu vom mai avea nevoie de curaj pentru a fi liberi.

Ana Blandiana

Biblioteca Nicolae Iorga din Ploiești are privilegiul de a fi gazda lansării celei mai recente cărți a scriitoarei 

ANA BLANDIANA, 

Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988–12 decembrie 1989 

apărută în anul 2023 la editura Humanitas.

Evenimentul se va desfășura luni, 1 iulie 2024, în Sala „Marea Unire” a Palatului Culturii, cu începere de la ora 17.00.

Despre personalitatea autoarei și despre opera sa vor vorbi 

doamna Serenela GHIȚEANU, scriitoare și cronicar de carte 

și domnii 

Christian CRĂCIUN, critic și istoric literar 

și 

Codruț CONSTANTINESCU, istoric și scriitor.

Întîlnirea se va încheia cu o sesiune de autografe.

Moderator & curator eveniment: Bogdan-Lucian STOICESCU

Personalitate marcantă a culturii românești contemporane, ANA BLANDIANA (pseudonimul literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Este licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (specializarea filologie romanică). A beneficiat de burse de studii în SUA și Germania.

Poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineaţa de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanţa cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Întoarcerea lui Arpagic, 2008; Patria mea A4, 2010; Pleoape de apă, 2010; Orologiul fără ore, 2016; Variațiuni pe o temă dată, 2018; Integrala poemelor (2019).

Eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Oraşe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulţimi, 2000; Cine sunt eu?, 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006; Spaima de literatură, 2004, 2010; Fals tratat de manipulare, 2013; Istoria ca viitor, 2017.

Proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2001, 2011 – nuvele; Proiecte de trecut, 1982, 2011 – nuvele; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 – roman; Imitaţie de coşmar, 1995 – nuvele; Oraşul topit şi alte povestiri fantastice, 2004 – nuvele; Povestiri fantastice, 2016 - nuvele; Mai-mult-ca-trecutul, 2023 – memorialistică. 

Cărţile sale de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud.

Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia“, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica“, 2002; Premiul Internaţional „Camaiore“, 2005; Premiul Special „Acerbi“, 2005; Premiul „Poetul European al libertăţii“, 2016, Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin", 2018, Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură, 2024.

Interdicţii de publicare: 1959–1964, 1985, 1988–1989.

În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé“ şi a Academiei Mondiale de Poezie. 

(Sursa: UNESCO)

„Nu portretele de scriitori, prieteni sau neprieteni, desenate subiectiv, corect sau nedrept, exaltat sau critic dau rost și importanță paginilor, ci portretul epocii care i-a marcat și adesea i-a malformat. Acest portret al unei epoci în mare măsură revolute, dar vie prin rezidurile toxice depuse în noi, de care nu suntem conștienți și pe care nu le recunoaștem , acest portret asemănător unui spectru care ne exorcizează doar în măsura în care ne bîntuie, este important. Pentru acest portret am hotărît să public jurnalul, deși el nu-mi face bine, cred, nici ca om nici ca scriitor.”

Ana Blandiana

„Jurnalul Anei Blandiana din 1988-1989, Mai-mult-ca-trecutul, este o carte de sertar care, dacă ar fi apărut în anii ʼ90, nu ar fi avut poate prea mare impact, în gălăgia politică enormă a acelui deceniu. Publicată acum, este ca o lovitură în centrul conștiințelor noastre. Pentru cine vrea să cunoască sau să–și amintească, pentru că nu trebuie uitat, acest trecut recent care ne-a mutilat pe atâția și care a determinat cursul evenimentelor și în decembrie 1989, dar și după, până în ziua de azi. Este ca o carte de istorie foarte corect scrisă și care ar conține și documente video și audio autentice. Este o călătorie în trecutul apropiat care explică multe și de după ‘89, și din prezent.
Ana Blandiana este de mult o instanță morală care trebuie ascultată tocmai pentru că nu se impune de pe vreun piedestal, ci are modestie, justețe și nuanțări necesare în ceea ce face și scrie.”

Serenela Ghițeanu

Eveniment

Nino Stratan văzut de artistul fotograf ploieștean,
Florin Andreescu

(…) pelticii

Piticii, miticii tăcură. O, tu seară

dură din cenuşile de mai an

Tu, curgere luminoasă a vremii

în o mie de stele, steluţe

Aplecaţi cu privirea de rouă

Cînd sufletul se taie-n două

în timpul dus şi în timpul ce vine

Unii beau, alţii nasc, alţii

Pur şi simplu păşteau şi ne pasc

Va fi o moarte fără viaţă

Şi o seară fără dimineaţă

(…)

Cine a fost

întîi, viul sau mortul?

Întreabă-mă după ce părăsim

Cortul.

Ion Stratan

Reamintesc faptul că, mîine, 20 iunie 2024, ora 17.00, sub auspiciile Bibliotecii „Nicolae Iorga”, în sala «Marea Unire» a Palatului Culturii din Ploiești, va avea loc lansarea primului volum, parte integrantă a unui triptic, ce va cuprinde integrala operei poetice a binecunoscutului scriitor ploieștean (prin adopție), Ion «Nino» Stratan (1955–2005). Al doilea volum va apărea în toamna acestui an, iar cel de-al treilea, în 2025, cînd se vor rotunji 20 de ani de la plecarea lui Nino dintre noi... 

Opul, apărut în condiții grafice deosebite (tipărit de grupul editorial argeșean ROCART, diriguit de poetul, eseistul, publicistul și editorul Călin Vlasie, prieten și congener al poetului), strînge, între elegantele-i coperți, în cele 400 de pagini ale sale, poemele apărute în primele opt volume ale lui Nino...

N.B. Ne bucurăm să aflăm că, alături de invitații noștri deja amintiți, va fi prezent și scriitorul ploieștean Florin Toma, unul dintre prozatorii de forță ai momentului și un foarte vechi și bun prieten al lui Nino. Cum, de altfel, e foarte posibil să-l avem lîngă noi și pe Mihai Miki Vieru, mai tînărul și dragul nostru prieten, poet și autor al celei de-a doua teze de doctorat dedicate poeziei lui Nino, maestrul său și cel care i-a vegheat primii pași poetici. Să sperăm că distanța Oradea - Ploiești nu va constitui un impediment pentru el, în aceste zile în care soarele picură stropi fierbinți, ca de lavă, peste întreaga fire...

Alte amănunte aici: https://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/2024/06/eveniment-editorial.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR3BTsVzpj5L79lmKix9VNoI-eX76k6iw9TocjjVsaPSFHI_03Z-3PcgDys_aem_ZmFrZWR1bW15MTZieXRlcw

Memento

Happy (82) Birthday, Paul McCartney!

Paul McCartney & Wings

Let Me Roll It

EVENIMENT EDITORIAL

Sînt un om care crede că viaţa există pentru a ajunge la o carte.

Ion Stratan

„Sub barba patriarhă şi-adâncile-i plete
a căror aură lăsa să i se ghicească doar faţa,
Stratan ne şoptea lucruri asupra cărora merită,
 merităm să ne aplecăm.”
Călin-Andrei MIHĂILESCU
(sursa foto: arhiva personală Ion Stratan)

Cu mare bucurie și o nedisimulată plăcere semnalez faptul că joi, 20 iunie 2024, ora 17.00, sub auspiciile Bibliotecii Nicolae Iorga, în sala «Marea Unire» a Palatului Culturii din Ploiești, va avea loc lansarea primului volum dintr-un triptic, ce va cuprinde integrala operei poetice a binecunoscutului scriitor ploieștean (prin adopție), Ion «Nino» Stratan (1955–2005).

Opul, apărut în condiții grafice deosebite (tipărit de grupul editorial argeșean ROCART, diriguit de poetul, eseistul, publicistul și editorul Călin Vlasie, prieten și congener al lui Nino), strînge, între elegantele-i coperți, în cele 400 de pagini ale sale, poemele apărute în primele opt volume ale lui Nino: «Ieșirea din apă» (Editura Cartea Românească. Seria debut, București, 1981), «Aer cu diamante» (Editura Litera, București, 1982), «Cinci cîntece pentru eroii civilizatori» (Editura Albatros, București, 1983), «Lumină de la foc» (Editura Cartea Românească, București, 1990), «Lux» (Editura Albatros, București, 1992), «Ruleta rusească» (Editura Cartea Românească, București, 1993), «Desfacerea» (Editura Eminescu, București, 1994) și «„Cântă, Zeiță, mânia...”» (Editura Cartea Românească, București, 1996).

Ediția este îngrijită (prefață, note, bio-bibliografie și referințe critice) de tînărul și valorosul istoric și critic literar ploieștean Dan Gulea, sprjinit fiind în demersul său de cîțiva specialiști din compartimentul bibliografic al sus-amintitei biblioteci ploieștene, locul în care Ion Stratan și-a desfășurat activitatea în ultima parte a vieții.

La evenimentul din 20 iunie, invitați de onoare vor fi, alături de Dan Gulea, Călin Vlasie, Florin Iaru și Ion Bogdan Lefter, trei valoroși scriitori și buni prieteni ai lui Nino, membri marcanți ai unei grupări remarcabile, rămase în istoria literaturii române sub titulatura «Generația ʼ80» iar o serie de oameni de cultură și prieteni apropiați ai poetului anunțîndu-și, deja, participarea.

***

„Ion Stratan este un poet inteligent, înzestrat cu o mare capacitate de a economisi cuvintele. Laconismul lui sintactic este expresia unei gîndiri poetice foarte riguroase. Dacă dificultățile acestei poezii creează pe alocuri impresia de abstracție aridă sau ne forțează înțelegerea, nu e mai puțin adevărat că ele sunt, adesea, izvorul unor frumuseți secrete și enigmatice.”

Nicolae MANOLESCU

***

„Nino, excepționalul poet Ion Stratan, n-a fost, probabil, cel mai norocos om din lume, dar într-o privință, cu siguranță a avut noroc. A avut noroc de prieteni în timpul vieții, a avut noroc și prin faptul că mulți dintre ei i-au rămas la fel de fideli și în postumitate. Poate și pentru că el însuși a avut o puternică vocație a prieteniei. Hölderlin are versul acela, pe care eu îl socotesc retoric, «la ce bun poeții în vremuri secetoase?». Or, poeții, tocmai în vremuri secetoase sînt de folos, în cele de rod bun, de belșug, ne descurcăm și fără ei. Parafrazînd, la ce bun prietenii în vremuri secetoase, in durftiger Zeit? Așa e și cu prietenii, tot în asemenea vremuri sînt de folos și cu cît sînt mai secetoase, cu atît sînt mai necesari. Nino a avut parte de vremuri secetoase și în vechiul regim și în cel nou. Dar, cum spuneam, a avut noroc de prieteni. Ultima parte a vieții a trăit-o la Ploiești, înconjurat de prieteni de nădejde și care îi păstează cu toată dragostea memoria.”

Liviu ANTONESEI

Altițe & Bibiluri

Musafiri neașteptați.
După ploaie.
La Iedera.
Azi.
(foto: B.-L.S.)

Muzicoteca de dinamită

 

Eric Patrick Clapton 

(guitar)

& 

Peter Symon Asher «Jack»

Bruce

(bass)

& 

Peter Edward «Ginger» Baker 

(drums)

= 

CREAM

Poemoteca

Foto: Anca

Poveste*

Când erai tu foarte mică,

gălbenuș pulsînd sub coajă,

cînd întreaga ta făptură

era jumătate vrajă,

cînd beai aerul cu mine,

cînd visai în visul meu,

cînd vedeai lumina lumii

pe care-o vedeam doar eu…

Ei, dar e-o Poveste lungă

despre Dor și Duioșie,

e o stranie poveste

despre Aripi-care-cresc,

pe care cînd vei fi mare

poate-odată și odată

tot am să ți-o povestesc.

Daniela Crăsnaru

* Din volumul «Carte pentru fata Gu, o fetiță cum ești tu»

(Editura «Ion Creangă », București, 1982)

Planeta giganților

Alfredo „Al” James Pacino 84!

„Serpico” (1973), 

regia Sydney Lumet

„Dacă aveţi nevoie de mine, 

mă găsiţi tot acolo unde eram

 cînd nu aveaţi nevoie de mine.”

„Nu cred că am regrete,

 ştiu de unde vin şi,

 cînd mă gîndesc la viaţa mea,

 la povestea mea,

 cred că am avut noroc.”

„Tuturor ne place să fim în centrul atenţiei. 

Tuturor ne place să se ştie despre noi

 şi răspundem atunci cînd sîntem apreciaţi. 

Mulţi ani am fost un anonim. 

Am cunoscut, aşadar, şi cealaltă parte

 şi sînt recunoscător… 

Cred că faima este o parte a vieţii

 cu care am învăţat să trăiesc.”

 

Memento

Nicolae Iorga

(5.VI.1871–27.XI.1940)

„Soluţia greutǎţilor de astǎzi sǎ o cǎutǎm cu mîna întinsǎ în toate pǎrţile de unde nu se mai poate da nimic? Cu mîna de cerșetor care se poate întoarce înapoi plesnitǎ pînǎ la sînge, așa sǎ se caute soluţia crizei de care suferǎ acest popor?

Este un singur loc în care aceastǎ soluţie se poate cǎuta, fiindcǎ numai acolo este succesul asigurat, cel mai nobil succes și asigurat în chipul cel mai desǎvîrșit: în sufletul nostru însuși. În sufletul nostru creator, din care pleacǎ încrederea în muncǎ, prin care toate cele rele se pot face bune, precum prin stricǎciunea acestui suflet, prin lipsa de hotǎrîre, prin lipsa de solidaritate s-a ajuns acolo unde sîntem acuma.

Nici cu petrecǎtorii cari o duc bine astǎzi, nici cu criticii ușori cari nu vǎd bîrna din ochiul lor și au uitat pǎcatele lor proprii de unde pleacǎ, nu pǎcatele, dar suferinţele acelor cari guverneazǎ astǎzi, nu cu aceștia se va drege România, ci se va drege cu oameni tineri sau bǎtrîni, bǎrbaţi sau femei, cari știu ce e neamul lor și cari înţeleg cǎ meritul unei societǎţi nu stǎ în a vegeta în împrejurǎri bune, ci în a birui vremurile rele care ne stau împotrivǎ.”*

(Neamul Românesc, 31 mai 1932)

* Fragment din „Optimism moral”, în volumul „Sfaturi pe întunerec – conferinţe la radio”, ed. Militarǎ, București, 1976

Raftul cărților

„Această suverană are eleganța unei europene 

și vitalitatea unei americance...”*

Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, 1875-1938) a României.
Portret fotografic realizat de scriitorul Paul Morand.

„Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust,

nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: Don‘t be funny.”

„Nici o regină din Europa 

nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. Recunoști la ea o strălucire nordică pentru care apropiații au numit-o Frosty morning… A fost Venus și zâna Morgana; rămâne încă superbă, cu tenul de un roz delicat și mușchi de oțel. Călare, regina Maria îi întrecea pe toți ofițerii Regimentului 4 roșiori, regimentul ei, iar după o noapte de bal o vedeai dimineața cu un coș de fructe în față, singurul ei mic dejun, surâzătoare, proaspătă, gata s-o ia de la capăt…”

Ceremonia încoronării (1914)

„În ziua încoronării, s-a costumat ca Teodora, împărăteasa Bizanțului. 

Nu e regina care și-ar ascunde decorațiile sub dantele, ca Elisabeta a Belgiei. Pentru Maria, o regină e altceva decât o rotiță într-un mecanism administrativ; este Semiramida, Elisabeta a Angliei, Ecaterina a II-a cea mare. Nu se teme să spună „poporul meu” și, înainte să surâdeți, aduceți-vă aminte că pentru „poporul ei” a înfruntat pericole de moarte în fiecare zi, timp de un an. Poporul iubește reginele energice, expansive, active, impetuoase; cu un instinct sigur, le simte mai apropiate de el decât pe cele distante; într-adevăr, Maria de România, cu una dintre cele mai nobile ascendențe din Europa, are o forță a sentimentelor întru totul populară, o înțelegere profund democratică a marilor dureri și a micilor griji ale omului de rând. O apropie de popor limbajul direct, generozitatea, încrederea aproape copilărească prin care atrage falși profeți, exaltați vicleni și sfetnici șarlatani, paraziți de tot soiul. De la popor îi vine de asemenea forța sănătoasă a iubirii materne.”

Paul Morand

(1888-1976)

* Fragmente din volumul București, de Paul Morand, editura Humanitas, 2015.

Întîlnirile titanilor (o titanidă și un titan)

Joni Mitchell & Carlos Santana

Eveniment

Am bucuria să dau (în avanpremieră) un prim semnal privind lansarea (pe 20 iunie a.c., la biblioteca Nicolae Iorga din Ploiești) primului volum (dintr-o serie care va cuprinde încă două) conținînd integrala operei poetice a binecunoscutului scriitor ploieștean (prin adopție), Ion «Nino» Stratan.
Volumul, apărut în condiții grafice de excepție (în cadrul grupului editorial argeșean ROCART, condus de poetul Călin Vlasie, prieten și congener al lui Nino), strînge, în cele 400 de pagini ale sale, poemele apărute în primele opt volume ale lui Nino (1981–1996).
Ediția este îngrijită (prefață, note, biobibliografie și referințe critice) de istoricul și criticul literar ploieștean Dan Gulea, sprjinit în demersul său de cîțiva specialiști din compartimentul bibliografic al sus-amintitei biblioteci, locul în care Nino și-a desfășurat activitatea în ultimii ani ai vieții.
La evenimentul din 20 iunie, invitați de onoare vor fi și cîțiva colegi scriitori ai lui Nino, membri marcanți ai acelei valoroase grupări rămase în istoria literaturii române sub titulatura „Generația ʼ80”.
Voi reveni cu amănunte.

N.B. Și pentru că tot l-am amintit pe Nino, graficianul Nicolae Ioniță (https://www.facebook.com/nicolae.ionita.72?locale=ro_RO) ne anunță că dragul nostru poet și prieten este prezent într-o expoziţie vernisată recent la 

MUZEUL UMORULUI «I. L. CARAGIALE» din Craiova.

Fotografia de mai jos este preluată de pe pagina de Facebook a celebrului artist belgian Jos Vanspauwen (https://www.facebook.com/jos.vanspauwen), autorului portretului.
Îi mulțumim prietenului nostru Relu Ioniță pentru semnalare, îi felicităm din inimă pe muzeografii craioveni pentru această expoziție și așteptăm cu nerăbdare deschiderea unui muzeu similar și în orașul lui Caragiale. Poate că noii edili care se vor instala după 9 iunie vor fi mai receptivi și vor trata cu mult mai mult interes și respect valorile culturale ale urbei noastre!

Poemoteca

Allen Ginsberg & Bob Dylan la mormîntul prozatorului Jack Kerouac
 din cimitirul orășelului natal al acestuia, Lowell (Massachussets, SUA, 1975).

Profeție*

Cum nu mai sunt tânăr în viaţa asta

şi-mi pare că nu mai sunt

atîtea plăceri după care să tînnjesc

Ce fericire să fii liber

să scrii despre maşini şi războaie, adevărurile epocilor,

să arunci vechi şi inutile

cravate şi pantaloni care nu ţi se potrivesc.

(9 ianuarie 1985)

Allen Ginsberg

(3 iunie 1926 – 5 aprilie 1997)

* Din volumul „Howl și alte poeme”, antologie, 1947 – 1997, Polirom, 2010; traducere de Domnica Drumea)

E vremea cînd copiii tăi și copiii copiilor tăi, pe nesimțite, încep să devină tu…

La mulți ani, dragii noștri cei mai dragi!

Altițe & bibiluri

Un alt (mic și sperios) musafir neașteptat...
(La Iedera. Azi.)