Virgil Mazilescu*
(11 aprilie 1942–11 august 1984)
Moto:
sînt atât de frumos
sînt atât de viu
sînt atât de demn
mîncaţi-mă
Fotografie de © Tudor Jebeleanu; sursa: MNLR |
vei spune
vei spune că asta e viață și eu voi spune că asta nu e viață
și apoi cît echilibru pe-o sîrmă-n singurătate
noi ne iubim în măsura în care ura ta împotriva pietrelor
este și ura mea împotriva pietrelor
privește într-acolo și ai să vezi cum atîrnă cumințenia pămîntului
pieptănată dulce – deasupra patului în care ne mai iubim
toată dimineața a cules flori
toată dimineața a cules flori
mai ales trandafiri albi: i-a adus
înăuntru – dar ea n-a mai venit bătînd
cu prudență în ușă (numai cu sufletul)
ca ploaia sau ca vorbele șoarecilor
anotimp incisiv ca un lătrat
și el gîndindu-se cum vor sta
o săptămînă sub același acoperiș
în camera lui – trandafirii albi
alături de inconștiența degetelor lui
* poeme din volumul Întoarcerea lui Immanuel, Albatros, 1991
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu