Haihui printre sunete

Valse de Niglos

&

La vie en rose

Cîntec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!

Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,

şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…

Îmi tremură nările

şi nici o mireasmă,

şi nici o boare,

doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,

al sorilor.

Ce limpezi sunt mîinile tale, iarna!

Şi nu trece nimeni

doar

sorii albi se rotesc liniştit, idolatru

şi gîndul creşte-n cercuri

sonorizând copacii

cîte doi

cîte patru.

Nichita Stănescu

(foto: © B.-L.S.)

Cuvîntul de azi

PREFIRÁ, prefír, vb. I. 1. Tranz. A lăsa să treacă printre degete; p. ext. a lua rând pe rând la examinare. ◊ Refl. A se perinda prin fața ochilor, prin minte etc. 2. Refl. A se infiltra, a-și face loc încetul cu încetul; a se furișa, a se strecura. 3. Refl. și tranz. A (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) împrăștia, a răsfoi, a frunzări, a foileta. – Pre² + fir.

Haihui printre cuvinte

 Viața începe la cincizeci de ani, e adevărat; atâta doar că se termină la patruzeci.

 Există lucruri pe care le putem face şi altele care par prea dificile. Puţin cîte puţin, totul devine prea dificil. La asta se rezumă viaţa.

 Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă cînd putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvîntului.

Raportîndu-ne la celălalt, luăm cunoștință de noi înșine. Ceea ce face insuportabil raportul cu celălalt.

 De îndată ce codul genetic va fi descifrat integral, omul va fi în măsură să-şi controleze propria evoluţie biologică. Atunci sexualitatea va apărea limpede aşa cum este: o funcţie inutilă, periculoasă şi regresivă.

 Istoria umană, din secolul al XV-lea pînă în secolul al XX-lea, se poate caracteriza, în esenţă, ca fiind istoria unei disoluţii şi a unei dezagregări progresive.

 Oamenii trăiesc unii lîngă alții, că vacile. E de înțeles dacă ajung, din cînd în cînd, să mai împartă o sticlă de alcool.

 Ceea ce înţelegi, ştii. Și ceea ce ştii, nu uiţi.

Michel Houellebecq

(„Les Particules élémentaires”)

Haihui printre imagini

Aseară, la Telecinemateca, TVR 2 ne-a regalat cu una dintre remacabilele realizări filomografice ale lui Andrej Wajda, Pădurea de mesteceni (Brzezina), din 1970. 

Cu un Olgierd Łukaszewicz (Stanislaw), într-un rol de zile mari, alături de excepționalul Daniel Olbrychski (Boleslaw), un actor de geniu... 

Un link unde poate fivizionat filmul (subtitrat în română)
„Pădurea de mesteceni” în condiții excelente

http://magazinweb.net/film-padurea-de-mesteceni-brzezina-the-birch-wood-1970.html

Olgierd Łukaszewicz & Daniel Olbrychski

Haihui printre sunete

Renaud Garcia-Fons

Gîndul zilei

„Picasso e spaniol. 

Și eu sînt. 

Picasso e un geniu. 

Și eu sînt. 

Picasso e un comunist. 

Eu nu sînt”.

Salvador Dali 

Memento

Alaltăieri a încetat din viață, la doar 62 de ani, 

unul dintre cei mai importanți violoniști ai jazzului contemporan, francezul

Didier Lockwood 

(11 februarie 1956 – 18 februarie 2018) 

http://www.didierlockwood.com/

«Dans la vie, je suis un personnage pondéré, plutôt calme. Disons : normal. La scène, c’est pour moi, au meilleur sens du mot, le défouloir. J’y concentre tous mes fantasmes, toutes mes pulsions de jeu, toutes les folies.» 

Globe Trotter

Nuages

Haihui printre imagini

Istoria de lîngă noi...

Chipuri și isprăvi de altădată

 

Argument

„Succesul primului volum* al grupului nostru de autori ploieșteni ne-a încurajat să continuăm. Drept pentru care am hotărît să lărgim aria de selecție a autorilor, incluzînd și  absolvenți ai altor licee ploieștene. Apoi, ne-am propus să schimbăm și ținta noului volum: nu orașul Ploiești (ca la precedentul), ci oamenii lui, ploieștenii! Și, dacă tot vor fi evocați oameni, am considerat că inserarea fotografiilor, se impune de la sine.

În mai puține cuvinte, noul nostru volum, apărut la aceeași editură ca și primul, strînge între coperțile sale texte (și) de la alți ploieșteni (nu doar de la „caragialiști”) despre oameni din Ploiești, conținînd și o serie de fotografii pe care le-am inserat în texte.

Cine sunt subiecții, acei oameni din Ploiești pe care am dorit să-i aducem în atenția dumneavoastră, a cititorilor?

Oarecum previzibil, cei mai mulți sunt profesori de liceu ai autorilor. Dar li se alătură: medici, avocați, ingineri, economiști, un prestigios critic literar, un preot care poate fi considerat un sfânt al zilelor noastre, doi scriitori binecunoscuți, un profesor de scrimă (dar și de viață). În plus, câteva personaje pitorești, pe care mulți le vor recunoaște. Pe toți în unește ceva: sunt ploieșteni, prin naștere sau prin adopție, manifestîndu-se fie ca intelectuali de frunte, fie «pete de culoare» remarcabile în urbea lui nenea Iancu! Ei totți, văzuți împreună, constituie un tablou al anilor ʼ50 – ʼ60, ba chiar și după aceea.”

Marius Bâzu

*„Ploieștiul văzut din Liceul Caragiale”, editura „Smart Publishing”, București, 2017

Oameni din Ploiești, volumul pe care îl lansăm miercuri la Biblioteca „Nicolae Iorga”, este un tom puțin mai altfel despre istoria unui oraș nepereche, așa cum, de altfel, este și anteriorul, „fratele” său mai mare cu un an, 

Ploieștiul văzut din Liceul Caragiale. 

Este o carte despre istoria unui oraș și, deopotrivă, despre oamenii lui, fie ei personalități sau simpli cetățeni. 

Pentru că, în fond, istoria este înfăptuită și scrisă de oameni.

Spun asta nu neapărat din pricina faptului că la nașterea acestei cărți și-au adus obolul 15 contributori (cum atît de pre(ten)țios sînt numiți astăzi coautorii unui op, indiferent de genul lui) – în marea lor majoritate scriitori neprofesioniști și nespecialiști în domenii precum istorie locală sau antropologie – ci, îndeosebi, vizavi de temele și subiectele abordate și scrise realmente frumos, cu mînă sigură, cu sensibilitate și duioșie, preciziune de ceasornic elvețian și acribie ori cu haz și ironie de bună calitate și bine temperate.

Personal, aș fi subintulat volumul „chipuri și isprăvi de altădată” pentru că, aproape fără excepție, autorii lui își concentrează atenția, pensulînd în tușe cînd irizat-diafane, cînd mai păstos-îngroșate, portretele unor semeni (y compris faptele lor), care le-au marcat decisiv viața și devenirea, pe de o parte sau care – așa cum amintea în precuvîntarea dumisale din volum, domnul Marius Bâzu, coordonatorul și sufletul acestor volume, cel care a avut inspirația de a strînge și de a trece, apoi, prin cerneală, aceste nostalgice rememorări care, altfel, ar fi rămas la stadiul unor simple povestiri cu o circulație orală restrînsă – pe de altă parte, le-au înseninat minunații ani ai adolescenței și tinereții, sub forma unor pete de culoare, mai pregnante sau mai estompate, după caz și/sau după cît de fidel au fost ele stocate în memoria afectivă (și nu numai!) a autorilor.

Bref, iată doar cîteva motive, ca niște bravi și vajnici ploieșteni ce vă aflați, să ne fiți alături miercuri, la orele prînzului, pentru a ne bucura împreună – autori și cititori – de acest indiscutabil eveniment editorial.
Bogdan-Lucian Stoicescu

N.B. Coperțile celor două volume sînt desenate și se bucură de o sugestivă viziune grafică, aparținînd lui Cristian Mihăilescu, fiind apărute în excelente condiții tipografice la editura bucureșteană„Smart Publishing”. 

Vă așteptăm cu drag! 

Volumele pot fi cumpărate de la 

Librăria „Cărturești” 

din cadrul complexului comercial 

AFI - Ploiești

Cuvîntul de azi

AFIEROSÍ, afierosesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A risipi o avere, un bun etc. 2. Refl. A se dedica, a se consacra. [Pr.: -fi-e-] – Din ngr. afieróno (aor. afiérosa).

Gîndul zilei

„Dacă poți să-ți începi ziua fără o ceașcă de cafea, să te bucuri de viață și să nu iei în seamă stresul sau oboseala, să te abții de la văicăreli și să nu-i obosești pe cei din jur cu problemele tale, să mănânci în fiecare zi aceeași mâncare și să fii recunoscător pentru asta, să-l înțelegi pe omul drag, chiar și atunci când el n-are timp pentru tine, să nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu, să-ți păstrezi calmul atunci când ești criticat, să te porți la fel cu un prieten bogat ca și cu unul sărac, să te descurci fără minciună sau înșelătorie, să-ți controlezi stresul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără medicamente, să afirmi sincer că n-ai idei preconcepute față de culoarea pielii, convingerile religioase, orientarea sexuală sau politică a cuiva, asta înseamnă că ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui tău”.

Sir Winston Churchill

Haihui printre cuvinte

Trăiască naţia! Sus cu ea! 

[...]

„Se ştie că «Trăiască naţia!» şi «Sus cu dânsa!», erau formulele de salut favorite ale lui Eminescu.

Aşa că, în studenţie, mă salutam cu Stratan (e vorba despre poetul Ion Stratan) după exemplul marelui înaintaş. Oriunde ne întâlneam, prin Bucureşti, primul care îl zărea pe celălalt striga din răsputeri: «Trăiască naţia!». I se răspundea cu un răcnet: «Sus cu ea!»

București, Grozăveşti, 1980. De sus în jos (cel mai probabil):

Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu

(sursa foto: Șerban Tomșa, serbantomsa.blogspot.ro)

Toţi cetăţenii care erau de faţă o luau la fugă îngroziţi, mistuindu-se într-o clipă, ca rozătorii prin galerii. Vânzătorii din librării se ascundeau pe după tejghele. Peisajul rămânea pustiu. Părea că doar Nino şi eu eram locuitorii oraşului. Vă daţi seama ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când rememorez scenele respective.”

Șerban Tomșa

(„Poveștile lui Tomșa”)

Memento

Victor Rebengiuc 

85!

Zilele trecute, dragul nostru maestru a împlinit 85 de ani. Cum altfel putea să-și sărbătorească impunătoarea vîrstă, altfel decît pe o scenă (a Teatrului Național, de data aceasta)? Alături de soția sa, Mariana Mihuț, în piesa lui Eugen Ionescu, „Regele moare”.

Prilej cu care a adresat colegilor și publicului, vădit emoționat, cîteva cuvinte: 

Am vrut să joc în seara asta. E un cadou pe care mi l-am făcut mie însumi. Am vrut să fiu alături de colegii mei pe care îi iubesc foarte tare. Îmi place rolul acesta, am vrut să il joc de ziua mea. Îmi place piesa, îmi plac regizorii care au pus piesa în scenă. Îmi plăceți dumneavoastră și am vrut să sărbătoresc împreună cu dumneavoastră această cantitate de ani nesperată din punctul meu de vedere. Nu m-am gândit niciodată ca o să ajung până aici, dar dacă am ajuns, am zis hai să joc.
* 
N.B. Un interviu cu maestrul Victor rebengiuc pe SCENA 9
Mulțumiri din inimă prietenului 
Liviu Antonesei (https://antoneseiliviu.wordpress.com/)
pentru semnalare.

https://www.facebook.com/scenanoua/videos/2258040997543026/