Haihui printre imagini

La Agapia, cu prietenii noștri dragi: oberchelnerul și copia sa fidelă, la scară redusă, micul bucătar de ipsos! 

Două personaje tare de treabă și simpatice foarte...

Creme, văpseluri, sulimanuri

La început erai doar sărac. Dar imediat după ce ţi-ai cumparat primele dicţionare, ai mai aflat că eşti şi amărît, calic, mofluz, pirpiriu, sărăcan, nepricopsit, oarfăn, obielos, pămîntit, bedaș, measer, siromah, misăricos, nevoiaş, sărman, oropsit, păduchios, prăpădit, milog şi necăjit. Ba mai mult, că eşti cu traista-n băţ, că n-ai o para chioară, că ești coate-goale-mațe-fripte, că ai ajuns la covrigi (sau la pepeni), că ai rămas cu fundu’ (sau curu’) gol, că te uiți ca milogu-n traistă ori că ai ajuns în sapă de lemn... 
Deunăzi, te gîndeai ce bine era să fii fost măcar sărac cu duhul, că dacă ai fi fost, aşa cum îți spune în fiecare duminică la predică, bunul tău prieten, preotul, te-ai fi pricopsit sigur după ce-ai fi mierlit-o, că a ta și numai a ta ar fi fost Împărăţia Cerurilor! 

(din volumul „Viața obișnuită a tînărului Toma. Manual de folosire”, aflat în pregătire)

Gîndul zilei

„Timpul înseamnă, pentru Dumnezeu, durata așteptării între bătaia Sa la poarta sufletului nostru și fapta noastră de a deschide.”

Părintele profesor Dumitru Stăniloae

Haihui printre cuvinte

„Cu cît ești mai înțelept, cu atît îți dai seama mai bine că pe lume există oameni deosebiți.”

Blaise Pascal

Clin d'oeil

Pișta baci, sprijinit în bîtă, lîngă oile sale, îl întreabă pe Gheo baci, sprijinit în bîtă, lîngă oile sale:
– Măh, Gheo!
– Amu’, care-i baiu’, măh, Pișta? 
– Măh, Gheo, cum să zîce, măh, la voi, pre românește, binie: funicular au furnicular?
Gheo baci îl privește preț de frun minut apoi, nedumerit total, îl întreabă: 
– La ce, măh, Pișta baci, la ce?

Haihui printre sunete

Spok's Beard 

Live

http://www.spocksbeard.com/

Remember

Călin Barbu Angelescu

(1957–2002)

(sursa foto: http://www.lucianvasilescu.ro/) 

Am copilărit, dacă pot spune așa, alături (și) de Călin… 

Spun și, pentru că eram o groază în gașca aceea din anii ʼ70–ʼ80 ai secolului trecut... Printre care și dragii mei Lucian Bull Vasilescu (colegul meu de gimanziu și apoi de liceu), Iulian Tăsică ori Florin Cristian, fie-i țărîna ușoară!, adică trei dintre aceia care-mi erau foarte aproape de inimă...

Cu Barbu (hai să-i spun acum așa, acum, lui Călin, deși nimeni dintre cei foarte apropiați nu folosea cel de-al doilea său prenume, decît poate să-l sîcîie și sper că de-acolo de pe unde o fi poposit, nu se va supăra prea tare pe mine) eram vecin, locuiam în blocuri alăturate, undeva în cartierul Nord al Ploieștiului, în zona cunoscută și azi sub denumirea de Complexul Mic…

Ce de mai nopți de muzică (și poezie) am mai tras la el în apartament, asezonate din belșug cu „Carpați” fără filtru și votculițe rusești ori poloneze, dar astea doar așa, de control și pentru atmosferă!

De foarte multe ori îmi îmi căram de-acasă pick-upul cehesc Supraphon, prevăzut cu două boxe, pe care puneam la învîrtit viniluri aduse de participanții la întîlniri (Dire Straits, Geneseis, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Jethro Tull, Blind Faith, Zappa, Janis Joplin, Hendrix, Phoenix, Olympic ʼ64, Sfinx, Progresiv TM și multe, multe altele care acum nu-mi vin în cap)… Apoi mai cîntam și noi, ce ne trecea prin cap, pe rînd sau în cor, a cappella, pe mai multe voci ori acompaniindu-ne de cîte-o chitară hărtănită, pînă hăt, tîrziu, în noapte, potolindu-ne doar bătăile vecinilor în calorifere…

Cred că s-ar bucura foarte, dragul de Călin, dacă ar ști că vreo cîteva dintre poemele sale cele mai valoroase au devenit versuri pentru niște bijuterii de piese rock, plăsmuite sonor de cîțiva dintre prietenii noștri, membri, pe atunci, ai trupei lor Geneze (Călin fiind unul dintre fondatori) apoi, peste ani, cîțiva dintre ei (Mihai Gherman, Constanti Bașa  Constantinescu și Cătălin Ioniță), reunindu-se într-o nouă trupă (rebotezată Calandrinon), pentru a scoate un singur album (numitul Galeria de vise, apărut numai pe format cd, la doar o lună, hèlas! – în octombrie 2002 – după mult prea precipitata plecare a lui Călin), conținînd 10 cîntece, toate pe versurile lui, cîteva dintre acestea fiind moșite chiar în acele minunate seri de demult …

Ce vremuri…

Optzeci, nouăzeci şi…

lui Nino

I

Şi, iată, scriind în nouăzeci ca-n optzeci, deşi

voisem altceva, poate un băiat,

poate o friptură de porc, poate un chef fără scaune rupte,

fără vecini pe la uşi,

poate cartea – atunci când mai puteam fi cineva,

poate pe tine când mă simţeam părăsit,

poate lumea secretă din Bucureşti,

poate ceva cât mai fals pentru vindecare…

Nici nu mai ştiu, nici nu-mi mai amintesc,

nici nu mai pot şti decât cafeaua rece din jumătatea cenuşie

a zilei, reviste, ziare în care ne mestecam poezia,

măsuţa rotundă, scrumierele

cu ce rămânea din cuvinte – câteodată,

vorbind cu bătrânul Georgescu, vânzătorul ambulant

de lozuri în plic, vodka, coniacul,

literatura, apăsându-ne, vorba aceea – imensă, străină şi grea,

ultimile filme pe video, femeile – ce straniu subiect,

prieteni, amici de chef, festivaluri,

activişti înspăimântaţi de cultură,

Nea Dorel stenic, înrăit în beţii – exilul în general de interior,

bancuri geniale, bătrâne!

II

Medicamente, plimbări la Snagov, ţigări Mărăşeşti, Cişmigiu,

telefoane, lectura de joi în cenaclu, procese, bani puţini,

mama şi tata pierduţi pe la cozi, premii,

cuvinte, zâmbete, multe cuvinte,

farmecul discret al nesiguranţei, îndoieli,

evadări din spital, vizite, jurăminte,

cărţi amânate, cărţi în sertar…

Ce vremuri cu adevărat optzeciste!

Tocmai îmi amintesc,

tocmai scriu pe undeva pe sub acest joc de oglinzi

unde poţi fi răstignit pentru o simplă idee,

tocmai trec aburii ultimei metafore deasupra lumii noastre

vechi şi imunde, tocmai trec norii

spre marea fără cusur şi înaltă,

tocmai trec creierele albe şi moi,

tocmai mă gândesc la alte vremuri...

Ehei, cu adevărat optzeciste!

(din volumul „Vărsta politică”)

p.s. Călin era născut în 2 martie 1957 (fiind cu un an și puțin peste-o lună mai mare ca mine) și a murit în 12 septembrie 2002. Eram în Franța cînd a sărit pîrleazul dincolo (nenorocita veste mi-a dat-o, telefonic, un prieten comun) și este înmormîntat în țintirimul din Cârlibaba (Suceava), un sătuc uitat de lume, la capătul geografiei, parcă, unde avea și o căsuță, pe care n-a mai apucat s-o transforme în ce visa…

Restul e o istorie mică-mică, atît cît să încapă în amintirile și inimile unora dintre noi, cei care i-am fost prieteni...

Memento

Richard Waldemar Oschanitzky

(1939-1979)

 Richard Oschanitzky - pian, Ştefan Berindei - saxofon alto & tenor, Dan Mândrilă - saxofon tenor, Wolfgang Güttler - bass, Johnny Răducanu - bass, Eugen Gondi - baterie

(Gavota from English Suite no.6 in D minor BWV 811 by JS Bach)

Glenn Gould

Haihui printre sunete

Blackmore's Night 

The Clock Ticks On

(live)

Gîndul zilei

„Înțelepciunea spune că momentul cel mai potrivit pentru a-ți ține limba-n frîu este atunci cînd «trebuie» să spui ceva...”

(din apoftegmele sinților Părinți ai Pustiei)

Cuvîntul de azi

IMINÉU, iminei, s. m. - pantofi cu vîrful ascuțit, purtați în trecut de țărani; (învechit) pantofi fini de modă turcească (de sorginte yemenită), cu căputa înconjurînd călcâiul, făcuți din marochin sau piele de iuft (o piele groasă de bovine, tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, care îi conferea un miros caracteristic, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte), colorați în negru sau roșu, mai rar în galben (iminei de saftian) și purtați în trecut (și) de boierii români; bocanc, ciubotă – Din tc. yemeni.

Haihui printre cuvinte

„Cînd termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.”

Alberto Manguel

Pădurea, pădurea...*

Pe mine, unul, copil fiind, aflat, deci, la începuturile vieții, pădurea mă înspăimînta cu asupra de măsură...
După fiecare copac, parcă așteptam ițirea unor ceaturi fioroase, fantastice, de-a dreptul fabuloase, cum numa-n basmele străvechi descoperisem, care să mă înghită pe nemestecate...
Eram de-o șchioapă atunci cînd am început să fiu luat de bunicul (care fusese odinioară și vînător, și căruia, acum, îi plăcea nespus să stea ore-n șir, pitulat, privind sălbăticiunile care forfoteau prin desișuri, cu binoclul sau cu ochiul liber, în loc să le-mpuște...), să mergem la casa pădurii unde unchiul Tudor, mezinul, era pădurar și împreună cu care formam pe loc un mic corp expediționar, care colinda, pe cele mai labirintice cărări, numai de ei știute, ascunsele cotloane ale unui mirific codru secular, care astăzi mai există doar în închipuirea mea...
Cam tot în acele vremuri, țîncul care eram a fost pătruns pentru totdeauna, în profunzime, de duhul nevăzut al pădurii și copleșit de viața ei tainică...

Pictură de Ivan Șișkin

Mergeam tăcut alături de cei doi bărbați cu înfățișarea aspră dar cu suflete de copil (așa-i percepeam eu, pentru că îi vedeam tot timpul șușotind tot felul de lucruri, pe care numai ei le auzeau, după care chicoteau pe înfundate și rîdeau cu gura pînă la urechi), cu pușca-n bandulieră (doar unul, unchiul Tudor) și cu toporiști suple agățate la centurile pantalonilor, în spatele unui cal voinic ce avea două ranițe grele urcate pe spinare, care pășeau apăsat, măsurat, parcă, făcîndu-și loc printre ierburile înalte, foșnitoare, arse de brumele unui noiembrie sfîrșit, ce aveau să fie, în curînd, acoperite de nămeți cît omul, să dea hrană căprioarelor și mistreților, care nu se mai speriau deloc la vederea lor, dimpotrivă, parcă se bucurau, semn că prezența celor doi le era binecunoscută binevenită și îndelung așteptată. Așezau fînul uscat în niște iesle din bîrne groase de lemn cu acoperișuri în două ape, șindriluite iar știuleții aurii de porumb,  amestecați cu colcovane de sare grunjoasă, erau scoși din ranițe și ajungeau în niște jgheaburi scobite din lemn...

Apoi, așteptau căprioarele și cerbii, care nu întîrziau să apară, cu iezii lor țopăind și sărind în toate părțile de parcă erau pe arcuri și care, ritualic aproape, cu buze umede, rupeau moale, delicat, firele de fîn, crănțănind ușor mici bucățele de sare, pe care apoi le rumegau îndelung, tihnit, ca-ntr-o altfel de cină de taină...

După un timp, plecau pe cărăruile pe care veniseră, și ca din pămînt apărea o turmă de mistreți, cu scroafe și godaci tărcați, care imediat se puneau pe clefăit porumb, cu balele curgîndu-le din rîturile izinite, printre colții care le ridicau buzele într-un rictus războinic, hidos...

Însă cel mai mult îmi plăcea, atunci cînd, pieptiș, urcam pe o costișă din marginea pădurii, strecurîndu-ne cu greu printre zmeurișurile încîlcite și rugii de muri țepoși, nu neapărat să culegem parfumatele fructe, ci, mai cu seamă, să vedem ce mai fac planturoasele ursoaice, care-și supravegheau extrem de atente, ca niște mame devotate, puii aduși pe lume mai an, care se hîrjoneau pe un tăpșan din imediata apropiere a lizierei... 

O namilă de ursoaică avea să ne simtă, la un moment dat, prezența și, ridicîndu-se pe labele din spate, a început să scoată un fel de mormăieli, transformate rapid în răgete prelugi, îndreptîndu-se amenințătoare spre micul nostru grup. Doar cele două focuri trase-n aer de unchiul Tudor au făcut-o să se răzgîndească și să ia calea pădurii cu cei doi pui alergînd în urma ei...
Pădurea fost unul dintre dascălii mei ispravă, care m-a învățat multe lucruri bune, o ființă miraculoasă, blîndă și generoasă, extrem de vie și de ocrotitoare, liniștitoare și misterioasă, căreia-i port o vie amintire și-i sînt veșnic recunoscător...

* Fragment din «Bătrînețile unui copil cuminte.Manual de folosire», volum aflat în lucru.

Haihui printre imagini

Bejart... 

Țara în care trăim

Azi, Ploiești...

Clin d'oeil

Haihui printre cuvinte

„Becali ăsta e un primitiv, nu este un om, e un cretin profund, cum poţi să faci politică cu un om ca ăsta?” 

Neagu Djuvara.

[„Dacă stau bine şi mă gândesc, mult mai bine ne reprezintă Mioriţa decât o simplă frunză care ne-a costat şi foarte mulţi bani (…) Este reprezentativ pentru neamul nostru oaia. Din strămoşi ne tragem ca fiind oieri, ciobani, păstori (…). Dacă eu sunt turist străin, mă atrage oaia prin har şi prin duh.” Gigi Becali]

Gîndul zilei

Asta e sora moarte

Care ne adună după ce ne desparte...

Emil Botta

Cuvîntul de azi

TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Munt.) Băț noduros, mai gros la un capăt; măciucă, ciomag, bîtă; Loc. adv. „cu toroipanul” – cu forța; în expr.: „a pune toroipanul pe cineva” – a snopi din bătaie, a ciomăgi, a bate pe cinevă rău de tot; a lua (pe cineva) în toroipan – a avea contact sexual (arg.);  „a zbârli sparanghelu’” / „toroipanul” – expr. (pop.) – a avea o erecție. [et. nec.]

Memento

Brașov. 15 noiembrie 1987

Cuvîntul de azi

ZAMPARAGÍU sm (Fam.) 1. Petrecăreț. 2 Bețiv. 3 Desfrânat. 4. Derbedeu, haimana, golan, vagabond, secătură, om de nimic, pungaș. 5. ștrengar, berbant (Cf. tc. zampara)

Dr. Robert Moog. Moog Synthesizer. Synthesizers (2)

Keith Emerson 

la 

Moog Synthesizer Festival New York

50th Anniversary of the Moog Modular Synthesizer

 

Gîndul zilei

„Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planînd către pămînt din copacul toamnei.”

Emily Jane Brontë

Haihui printre cuvinte

„Pe vremuri, mulți se temeau să intre în biserică pentru a nu fi dați afară din partid. Nu era «politic» să fii perceput credincios. Astăzi nu este «european» să bați mătănii și să te inchini la icoane. Și atunci, cu excepțiile de rigoare intelectualul român recurge la jumătățile de măsură: toarnă sifon în vinul mărturisirii și obține un șpriț penibil și mizerabil. Face hermeneutică și istorie a religiilor, denunță lungimea slujbelor ortodoxe și a parastaselor, concede babei Rada frecventarea bisericii și asumarea Tainelor, ba îi mai și smintește pe unii clerici cu înclinația lui pentru «dezbateri»... Iar teologie nu știe. Fiincă teologia nu se deprinde în bibliotecă, tot așa cum excursiile nu se fac pe hartă. Intelectualul nostru nu are priză la popor pentru că nu-i cunoaște credința. N-o are de 150 de ani și de aceea n-a avut niciodată dialog cu masele. Din același motiv n-a putut să existe la noi un sindicat «Solidaritatea». Între popor și belferi nu avem decît dialogul surzilor.”

Dan Ciachir

(Biserica-țintă, ed. Timpul, 2017)

Cuvîntul de azi

INCONTURNÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi ocolit; de neevitat, de neînlăturat; de care trebuie să se țină cont.  [Argument inconturnabil]. – Din fr. incontournable.

Gîndul zilei

„Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.” 

Edward Estlin Cummings

Fereastră spre cer 3
foto: © B.-L.S.

Ora Regelui (28.10.2017)

Haihui printre cuvinte

„Modernitatea presupunea o civilizație centrată pe cultură, o cultură centrată pe artă, o artă centrată pe literatură și o literatură centrată pe poezie. Poezia, în epoca lui Valéry, Ungaretti și T. S.Eliot, era miezul miezului lumii noastre. Astăzi, des-centrarea postmodernă a produs o civilizație fără cultură, o cultură fără artă, o artă fără literatură și o literatură fără poezie. Într-un fel, polii vieții umane s-au inversat brusc și catastrofal, și primele victime au fost poeții.”

Mircea Cărtărescu

(„Ochiul căprui al dragostei noastre”) 

Dr. Robert Moog. Moog Synthesizer. Synthesizers. (1)

The Screen Savers: 

History of The Moog Synthesizer

Clin d'oeil

A merge la McDonald’s pentru o salată este ca şi cum ai merge la prostituate pentru o îmbrăţişare. 

Gîndul zilei

„Ideologia e un fel de fast-food al gândirii.”

Andrei Pleșu

(„Despre inimă și alte eseuri”) 

Haihui printre sunete

„Hendrix a fost– spre deosebire de Eric Clapton – un adevărat rebel ce oscila între pasiune și violență, un magician cu o strălucire diabolică, care își exprima protestul. Dar el și-a pus în evidență și caracterul melancolic: alături de Hey Joe, a compus și alte piese valoroase precum Send my love to Linda, înregistrată într-o cameră de hotel din NewYork.

El i-a admirat pe Albert King și pe Muddy Waters; înregistrările sale de început, preluate de companiile de discuri abia după moartea sa, oglindesc căutarea unui stil propriu, inspirat de muzica acestor mari cîntăreți. Cariera lui Jimi Hendrix n-a durat mult timp. Ambiției sale enorme i-au corespuns crizele artistice; încă din 1970 a început să decadă. Spectacolele sale nu au mai avut strălucire iar noul său Band of Gipsies nu a reușit să se impună. De altfel, tînărul era «îmbuibat» cu droguri: LSD, herionă, cocaină. 

A murit pe 18 septembrie 1970, în urma unei intoxicații cu alcool și somnifere.”

Wolfgang Rumpf

(„Stairway to heaven”)

Cuvîntul de azi

DIGLOSÍE s. f. 1. (Med.) Malformație constând într-o limbă bifidă. 2. Coexistența în aceeași țară a două limbi (una savantă și alta populară) sau a două stadii ale aceleiași limbi; bilingvism. – Din fr. diglossie.

Memento

„Aproapele e semenul nostru care suferă și în care ne regăsim un tovarăș de suferință. 

De el nu ne leagă un act, un sentiment imaginar și filantropic, de condescendență, ci mai mult sentimentul că nu putem fi fericiți noi înșine, când alții suferă alături de noi... 

Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimile clipe ale vieții mele, și, în felul acesta, voi veți avea un loc unde să vă odihniți, pe trupul meu. 

Rog, pe Dumnezeu, să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți...”

Mircea Vulcănescu

03.03.1904 –28.10.1952 (în temniță)

Ocupația la arestare: director al Departamentului Datoriei Publice

Întemnițat 6 ani (Văcărești, Jilava, Aiud)