Drumul cel mai scurt spre tine însuți
În primăvara anului 1979 a trebuit să fac
cele șase luni de stagiu militar cu termen redus la o unitate de infanterie din
marginea Bacăului. În unele amieze, spre seară, plutonul meu era dus pe niște
câmpuri –asta se întâmpla în mai – de unde se vedeau la dunga zării, nimbate de
albastru, dealurile pe care erau așezate două sate de ceangăi, unul dintre ele
numindu-se Luizi Călugăra. La o depărtare de zeci de metri unul de altul, cu
automatul fără încărcător și masca de gaze alături, eram lăsați acolo o oră,
două sau trei... Pe câmpurile acelea mi-am amintit de-o carte a lui Iovan
Ducici, Cetăți și himere, și de „liniștea din împrejurimile
Romei”. Ducici fusese unul dintre miniștrii plenipotențiari interbelici ai
Iugoslaviei acreditați la București și, pentru a-i face plăcere, în spirit
foarte românesc, gazdele sale i-au tradus volumul pomenit, un altul la fel de
frumos, Comoara împăratului Radovan,
și o plachetă de aforisme.
Nu era prima oară când atmosfera sau clima
unui loc trezeau sugestii livrești. În 1982, an cu o iarnă nespus de blândă, în
Ajunul Crăciunului, treceam cu un prieten prin Cișmigiu, el în talie, eu
îmbrăcat cu un trenci subțire. Vremea blândă și umedă m-a făcut să exclam: „Parc-am fi la
Roma!”. Nu fusesem niciodată acolo, însă mi-a venit în minte o frază din
romanul lui Pier Paolo Pasolini, Una vita
violenta: „Roma tutta era gocciolante”.
Dan Ciachir
(Drumul cel mai scurt spre tine însuți,
editura Timpul, Iași, 2015)
