Între un Rege şi un preşedinte (IV)
„Valoarea
regalităţii stă
deasupra
alternativelor politice
sau sistemelor de
guvernare.
Ea garantează mîndria,
identitatea,
continuitatea şi tradiţiile.
Cea mai frumoasăcoroană regală
este
încrederea şi
dragostea românilor,
iar valoarea ei stă în
propriile merite ale României.”
Regele Mihai I
Statuia Vînătorilor la 1901 |
C.D.Gherea văzut de Jiquidi |
Aşadar, despre restaurantul pe care
Gherea îl deschisese în cea mai mare gară (şi una dintre cele mai frumoase din
ţară) a oraşului „celor 200 de cîrciumi”
sau „al lui Cebei”, cum mai era supranumit
Ploieştiul în epocă, se dusese buhul în
toată ţara, îndeosebi din pricina mîncărurilor gustoase
şi a vinurilor alese care erau servite muşteriilor. Pragul restaurantului
fusese călcat, printre alţii, de nume grele ale culturii române precum Izabela Sadoveanu, I.L.Caragiale, Gala Galaction,
Alexandru Vlahuţă, Anton Bacalbaşa, Păstorel Teodoreanu, Tudor
Arghezi, George Ranetti, Paul Zarifopol ori Barbu Ştefănescu-Delavrancea, care nu numai că, ori de cîte ori li
s-a ivit prilejul, s-au înfruptat copios din bucate şi şi-au domolit setea cu
licorile divine aduse în butii pîntecoase de prin cramele Urlaţilor sau de prin
alte dumnezeieşti podgorii şi servite cu mare ştaif de „feciorii” spilcuiţi ai
patronului, ba au mai şi scris despre această binecuvîntată locantă.
Gara de Sud din Ploiești (fotografie de epocă) |
Ei, bine,
Regele, însoţit de doi generali aghiotanţi, a intrat şi, după ce a inspectat în
stilu-i propriu bufetul, adică fără să schiţeze vreun gest, plin de morgă, a
spus celor prezenţi, răspicat, vizibil satisfăcut: „Da, da, aici se manîncă bine!”. Gherea cu întreg personalul aliniat
pentru onor, s-a înclinat cu respect, jubilînd, după care Carol s-a urcat în
vagonul său din trenul regal. Se spune că Suveranul le-ar fi spus mai tîrziu
apropiaţilor că preferă preparatele de patiserie şi bucatele pregătite în
bucătăria restaurantului lui Gherea, celor din Bucureşti.
Regele Carol I-ul și Regina Elisabeta |
Aşa cum aminteam,
Regele Carol I-ul era extrem de vigilent făță de modul în care se cheltuia banul din
visteria publică, deseori el solicitînd colaboratorilor deconturile marilor
proiecte statale – de felul celor pomenite mai devreme – pentru a se convinge
că nu există nici cea mai mică posibilitate de fraudă. Această calicie
proverbială a domnitorului, pe care mulţi dintre admiratorii săi o numeau cu
eleganţă chibzuinţă, îşi avea, cu
siguranţă, sorgintea în condiţia materială mai modestă a ramurii familiei de
Hohenzollern din care se trăgea Carol I, ai cărei descendenţi, din această
pricină, aveau şanse minime de a accede la un tron european.
Caragiale văzut de Jiquidi |
Bref, în ciuda
faptului că era un individ mai mult decît calculat, atît opera sa socială cît şi cea
economică au fost de mare anvergură, în timpul celor 48 de ani de domnie ai
săi, Regatul România cunoscînd o dezvoltare fără precedent în toate domeniile:
au fost reformate din temelii finanţele, sănătatea şi învăţămîntul (îndeosebi
sub ministeriatul de excepţie al lui Spiru Haret), pentru a nu mai vorbi despre
dezvoltarea fără precedent a căilor ferate şi a reţelei de drumuri naţionale. Tot
acest remarcabil progres economic nu avea cum să nu determine profesionalizarea
ţării, în anii care urmat apărînd şi prima clasă
de mijloc din istoria României. (va
urma)
© Bogdan-Lucian Stoicescu
Text apărut în „altPHel”, nr. 465, 16 decembrie – 19 ianuarie
2014, pag. 15 și la adresa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu