Haihui printre cuvinte (49)

Baronul von Münchhausen 

(I)

„Generalul avea obiceiul să-și ridice din cînd în cînd pălăria; îl văzusem adeseori făcînd-o, da ̓ nu mă prea sinchisisem. Mi se părea cu totul firesc să i se înfierbînte fruntea și tot atît de firească mi se părea dorința lui de a și-o răcori. Văzui însă, în cele din urmă, că odată cu pălăria, și prins de căptușeala ei, generalul ridica și un capac de argint, care-i slujea drept țeastă. Atunci tot aburul băuturilor înghițite se ridica în sus, ca un nor ușor. Și așa mi s-a dezvăluit, pe neașteptate, taina generalului. Iar după ce am aflat-o, nu am păstrat-o pentru mine, ci am împărtășit-o cîtorva prieteni. Și fiindcă făcusem descoperirea la vreme de seară, mă oferii să le dovedesc exactitatea ei printr-o probă. Trecui cu luleaua în spatele generalului, tocmai cînd el își punea pălăria pe cap, și dădui foc cu o bucată de hîrtie aburului ce se ridica. Atunci văzurăm un lucru pe cît de neașteptat, pe atît de minunat: norul de deasupra eroului nostru se schimbă, cît ai clipi, într-un nor de flăcări. Iar aburul care se mai prinsese de firișoarele de scamă de pe pălărie alcătui un nimb fermecător, ce-i înconjura capul bătrînului domn cu lucirea feerică a unor flăcări albăstrui, nespus de frumoase.  Experiența mea n-a putut să-i rămînă necunoscută generalului, care s-a mîniat atît de puțin, încît ne-a îngăduit să repetăm de mai multe ori încercarea asta, care-l ridica în stima tuturor.”

Haihui printre cuvinte (48)

Eminescu 

 Marty Mayo (S.U.A.) - „Eminescu” 
(desen din colecția graficianului Nicolae Ioniță)

„D. Michaelis Eminescu, 

vecinic doctorand în multe știinţe nefolositoare…

 fost bibliotecar cînd a și prǎdat biblioteca, 

fost revizor la școalele de fete, 

fost redactor en chef al foii vitelor de pripas, 

și al altor jurnale necitite colaborator.” 

 (Manuscrisul 2256, 

apud. C. Noica, 

„Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești”,

 București, Ed. Eminescu, 1975). 

Haihui printre cuvinte (47)

„Fiecare om este dificil. Un om care nu e dificil nu e nici interesant… Cred că cea mai mare greşeală este ca un scriitor să încerce să scrie o literatură care place şi vrea să se acomodeze, în mod literar, la mediul în care trăieşte.” 

Herta Müller

(2005)

Haihui printre cuvinte (46)

Peter Orlovsky, Allen Ginsberg, Steven Taylor, March 1983. 

(Photo by Elsa Dorfman)

După Yeats

parfumul de tămâie umple acum aerul

încîntare după încântare,

o cină liniștită în încăperea cu covoare,

muzică șerpuind din Orient în urechea mea,

toți prietenii tolăniți pe saltele strălucitoare,

tablouri vechi pe pereți, poezie veche

ce pare nouă, râzând de o mică

statuetă mistică aurită, ceai pe masa albă.

Allen Ginsberg

New York, 26 aprilie 1964

Traducere de Domnica Drumea, 

în volumul 

Howl și alte poeme, 

antologie 1947 - 1997, 

Polirom, 

2010

Haihui printre cuvinte (45)

„– Naturellement, vous savez ce que c’est, Rieux?

– J’attends le résultat des analyses.

– Moi, je le sais. Et je n’ai pas besoin d’analyses. J’ai fait une partie de ma carrière en Chine, et j’ai vu quelques cas à Paris, ilya une vingtaine d’années. Seulement, ont n-a pas osé leur donner un nom, sur le moment... Et puis, comme disai un confrère: «C’est impossible, tout le monde sait qu’elle a disparu de l’Occident.» Oui, toute le monde le savait, sauf les morts. Allons, Rieux, vous savez aussi bien que moi ce que c’est...

– Oui, Castel, dit-il, c’est à peine croyable. Mais il semble bien que ce soit la peste.”

Albert Camus

(La Peste, Gallimard, col. Folio, 1991)

„Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, când timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfârşească decât în ziua revederii.”

(„Ciuma”)

Haihui printre cuvinte (44)

„La fenêtre restée ouverte, les rayons de la lune illuminaient encore la table, le vase, les statuettes d’ivoire qui avaient continuer de dormir. 

A l’intérieur de cette maison, étendu sur le lit d’une autre chambre, à la lueur tremblotante des cierges, gisait peut-être un petit corp humain, privé de vie, don’t le visage ressemblait à celui d’Augustina; et il devait porter un costume de velours au grand col de dantelle, avoir sur ses lèvres pâles et figées un sourire.”

Dino Buzzati

(Le désert des Tartares, Laffont, col. Livre de Poche, 1992)

 „Relu Le désert des Tartares en français. 

Sensation de peur: en serais-je capable? 

Le temp! 

À cette époque là je plaisantais, et il m’a emporté. 

J’avais vu juste.” 

Dino Buzzati 

Journal, 19 décembre 1949

Haihui printre cuvinte (43)

Drumul cel mai scurt spre tine însuți

În primăvara anului 1979 a trebuit să fac cele șase luni de stagiu militar cu termen redus la o unitate de infanterie din marginea Bacăului. În unele amieze, spre seară, plutonul meu era dus pe niște câmpuri –asta se întâmpla în mai – de unde se vedeau la dunga zării, nimbate de albastru, dealurile pe care erau așezate două sate de ceangăi, unul dintre ele numindu-se Luizi Călugăra. La o depărtare de zeci de metri unul de altul, cu automatul fără încărcător și masca de gaze alături, eram lăsați acolo o oră, două sau trei... Pe câmpurile acelea mi-am amintit de-o carte a lui Iovan Ducici, Cetăți și himere, și de „liniștea din împrejurimile Romei”. Ducici fusese unul dintre miniștrii plenipotențiari interbelici ai Iugoslaviei acreditați la București și, pentru a-i face plăcere, în spirit foarte românesc, gazdele sale i-au tradus volumul pomenit, un altul la fel de frumos, Comoara împăratului Radovan, și o plachetă de aforisme.

Nu era prima oară când atmosfera sau clima unui loc trezeau sugestii livrești. În 1982, an cu o iarnă nespus de blândă, în Ajunul Crăciunului, treceam cu un prieten prin Cișmigiu, el în talie, eu îmbrăcat cu un trenci subțire. Vremea blândă  și umedă m-a făcut să exclam: „Parc-am fi la Roma!”. Nu fusesem niciodată acolo, însă mi-a venit în minte o frază din romanul lui Pier Paolo Pasolini, Una vita violenta: „Roma tutta era gocciolante”. 

Dan Ciachir

(Drumul cel mai scurt spre tine însuți, editura Timpul, Iași, 2015)

Mai mult ca moartea...

Psalm real (XV)*

 Fără putere, fală, voință sau un ban

Stau singur cu mîncarea rămasă peste an

Stau singur iar în casa-mi de nedereticat

Neridicat la masă și singur cu un pat

Ca o lumină-n lampă, ca steaua fără plozi

Sunt fluturii doar îngeri și clipele Irozi

Sunt singur fără Tine, Tu, Doamne, Tu, Iubire

Ce ești înfăptuire și ești nemărginire

Mai singur ca Psalmistul mă-ntreb pentru o dată

De merită și viața atîta lăudată

Fără vedere, auz, fără plecări, nădejde

M-arunc în somn bicisnic și singur între perne

Și-n inimă nu-mi joacă lumina unei vieți

Stau, de materii grele și tot privesc pereți

Și-acum, cînd semnul crucii pe foaie îl însemn

Văd în icoane sensul rupînd putridul lemn

Ion Stratan

* Din volumul „Mai mult ca moartea”, editura Axa, Botoșani, 1997

Haihui printre cuvinte (42)

Grîu păzit de maci

Poetul dacă doarme netulburat în flori

treziţi-l voi prieteni căci vin scerători

cu palme înroşite ascunse printre maci

dacă eu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.

De mii de ani pământul precum un ceas e-ntors

aceiaşi cai mănâncă mereu acelaşi orz

unde mormântul ţine în braţe alt mormânt

ning oase de luceafăr pe-o gură de pământ

şi dragostea se duce mai sus de noi mai sus

iubim chiar răsăritul ce ne-a promis apus

cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod

şi-am îmblânzit zăpada venind din Polul Nord

şi fiarele vărsate de prea străine cuşti

(târziu în loc de gloanţe ardeau cuvinte-n puşti)

le-om arăta o ţară cu grâu păzit de maci,

când eu nu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.

Mircea Dinescu

(fotografii de © Bogdan-Lucian Stoicescu)

Haihui printre cuvinte (41)

Cîntec de inimă albastră

Mai ştii cum te strigam pe-atunci

„icoană cu picioare lungi”

veneai pe rîu sau rîu erai

curgeai în mine pînă-n rai

cu limba preschimbată-n bici

vînam pe coapse iepuri mici

vînam prin pulpe fîn mieriu

erai mireasmă eram viu.

„Wet Silk” by © Ruth Bernard (1938)

 Dar of of of desiş de ochi

acum de mine trag trei popi

carnea-mi miroase de pe-acum

a scîndurică de salcîm

pe cînd mînzeşte muşti din cai

mie ţărîna-mi spune hai,

mie ulcica-mi spune blid,

iubire - măr rostogolit

Mircea Dinescu

Sâmbăta Mare

STĂRI 

„În mormânt, Viață pus ai fost, Hristoase. Și s-au spăimântat oștirile îngerești, plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Unul din Treime, cu trupul, pentru noi, defăimată moarte rabdă, binevoind; se cutremură și soare și pământ.

Ca un vinovat, stă Cel Preadrept, la Pilat, și la moartea cea nedreaptă e osândit, și Judecătoru-I răstingnit pe lemn.

Luna, soarele se întunecă-împreună, Doamne, și robi binevoitori Ți s-au arătat și în mantii negre s-au înveșmîntat. Ca un om, ai murit de-a Ta voie, Doamne, dar ca Dumnezeu pe morți din groapă-ai sculat și din întunericul păcatelor.

Cine, dar, va spune chipul groaznic și nou? Cel ce stăpânește toate făpturile pătimește azi și moare pentru noi.

Îngropareaț-Ți laud, patimilor mă-nchin; și puterea Îți măresc, Milostivule, prin care de patimi am fost dezlegat.

O, munți și vîlcele și mulțimi de oameni plîngeți cu mine toți și jeliți cu Maica Domnului ceresc!

Primăvară dulce, Fiul meu prea dulce, frumusețea unde Ți-a apus?

Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.”

Iluzii

De la stînga: Gheorghe Iova, Ion Stratan, Ioan Groșescu și Bogdan Stoicescu  

Cuvintele, ca banii… 

Aşa şi-a botezat Ioan Groşescu – multora dintre noi cunoscut îndeobşte ca gazetar – volumul de poeme, care strânge între coperţile-i elegante creaţia unei vieţi. Spun acest lucru, deoarece poetul, în acest volum de debut, a inserat versuri din 1966 – precum este poemul „Singurătate în aşteptare” – cele mai recente datând din 1996.

Pe mulţi, nu acest debut târziu i-a surprins, ci, mai degrabă, faptul că gazetarul, pe cât de subtil, pe atât de tăios, irumpe, contrar aşteptărilor, nu cu proză ci cu poezie. Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că este o poezie afurisit de valabilă, verbioasă şi sprinţară, delicată uneori, şmecheră alteori, languroasă şi lascivă ca o amantă maşteră într-ale amorului, ce mai, îl simt pe Jean Groşescu peste tot, în fiece vers şi-n fiece cuvânt.

L-am cunoscut pe om și pe ziarist în perioada, cred eu, cea mai frumoasă şi adevărată a cotidianului Ploieştii (cu redacţia în chiar capătul străzii Vasile Lupu), pe care-l conducea împricinatul. Trecut-au anii, timp în care gazeta pomenită a devenit săptămânală iar odată cu ivirea acestui volum, simpaticul și colțosul palicar mustăcios, poet debutant. Însă unul subţire, cu ştaif, cum se zice pe la noi, prin urbea X a lui Nenea Iancu, trecut prin ciurul şi dârmonul vieţii, un iremediabil optimist şi prieten la cataramă cu o puzderie de alţii asemenea lui, coborâtori din os domnesc de Caragiale.

Cum îl ştiu un împătimit, cultivat şi rafinat cititor de poezie mare – răzbate din versurile-i –, de la Dimitrie Stelaru la Nichita Stănescu, pînă la Miron Radu Paraschivescu ori Mircea Dinescu și Ion Alexandru – pentru a-i numi pe cei mai dragi, poate, sufletului dumisale –, sunt aproape convins că Ioan Groşescu va „recidiva” c-un nou volum.

Nu pot încheia înainte de-a mai spune că ţinuta grafică a cărții, pe cât de sobră, pe atât de în ton cu carnea versurilor, a fost asigurată tot de-un poet, prieten al stimabilului debutant, Marian Ruscu pre numele lui, proprietar de editură, care de-o vreme, dincolo de meşteşugul cuvintelor cochetează şi cu acela al tiparniţei. Și bine face!

 La final, o „Rugă”, ca mărturie a celor tocmai spuse: Ia-mă, doamne, sub aripă / Să mă ascund de-arcuş o clipă / Ia-mă, Doamne, sub sutană / Când îmi cântă Nelu Pană // Ia-mă, Doamne şi mă lasă / Să stau frigului acasă. / Ia-mă, Doamne, nu mă lua / Cât mai cântă Crăciuna,/ Căci mi-e sufletu-ndoit/ Să stau dânşii potrivit.”  

(Bogdan-Lucian Stoicescu, text inedit, 1997)

Ioan Groșescu

Scriitorul și editorul Ioan Groșescu s-a născut la 5 august 1941 la Ploiești * Este absolvent al Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești și al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (secția jurnalistică), unde i-a avut profesori, printre alții, pe Al. Piru, George Ivașcu, Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga ori Eugen Simion și colegi, printre alții, pe viitorii critici literari și scriitori Mircea Iorgulescu (de care l-a legat o statornică prietenie pînă în clipa dispariției acestuia), Laurențiu Ulici, Mircea Dinescu ori Dana Dimitriu. Participă la ședințele cenaclului literar „Junimea” condus de criticul și istoricul literar Ov. S. Crohmălniceanu. * Profesor (pentru scurt timp) la școala generală din comuna Fulga (Prahova), apoi jurnalist la diferite publicații („Viața Buzăului”, „Dâmbovița”) * Director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, unde desfășoară o susținută activitate culturală (înființează cinemnateca orașului, o trupă de teatru, clubul de literatură S.F., un cenaclu literar, „Dimitrie Stelaru”, un club de arte plasice și unul de artă fotografică.* După 1990 editează (împreună cu ziaristul M.G.Mateucă) publicația „Meșteșugarul”, apoi este redactor la cotidianul „Prahova Liberă”. Din toamna aceluiași an, devine editor, co-proprietar (împreună cu ziaristul Ion Marinescu) și director (1990-2001) al periodicului „Ploieștii” și al editurii omonime.* Prezent cu articole în „Tribuna”, „România Liberă”, „Observatorul Cultural”, „Adevărul” etc. * Este secretarul Societății Culturale „Memorial Nichita Stănescu” (prezidată de sora poetului, Mariana Stănescu, pînă în 2002) și, din 2001, co-fondator (alături de colegul dumisale de liceu, Constantin Trestioreanu) al Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, unde desfășoară și în prezent o intensă dublă activitate: de scriitor și editor. * Debutul editorial se produce, surprinzător pentru mulți dintre cei care-l știau drept un vajnic și, nu de puține ori, furibund gazetar, cu volumul de... poeme, „Cuvintele ca banii” (în 1997), după care publică monografia istorico-literară „Ploieşti – Casa Îngerului. 16 ani după nemurire – Nichita Stănescu”(1999) și apoi încă două volume de versuri, „Refugiu” (2000) și „Poeme” (2001) * Creația dumisale jurnalistică (articole, anchete, reportaje, eseuri, tablete etc.) va face obiectul volumului „D-a surda” (2001), care-l readuce pe omul nostru în atenția cititorilor săi ca un rafinat, talentat și experimentat jurnalist. * Tipărește, apoi, cîteva lucrări cu caracter monografic, precum sunt cele ale comunelor Puchenii Mari și Trestioara, o alta dedicată cimitirelor ploieștene, una profesorului său de matematici, Ion Grigore și, last but not least, splendida „Mahalalele Ploieștilor” (aflată, deja, la a treia ediție) – în fond, o monumentală istorie a devenirii Ploieștiului în aproape 600 de pagini, bogat ilustrată care, pe de o parte, trădează apetența autorului nostru către cercetarea documentară și arhivistică iar pe de alta, lucru foarte important, nesmintita sa dragoste pentru orașul natal – o lucrare emblematică, nepereche, privind istoria acestor locuri. * În anul 2010 îi apre romanul „Trecutul continuu”, o amplă frescă socială întinsă pe 425 de pagini, cu puternice accente autobiografice. * „Ultima trăncăneală” (o parafrază la titlul volumului din 1994 al lui Mircea Iorgulescu, „Marea trăncăneală”), apărut în 2011, este un suculent epistolar dintre cei doi foști colegi de facultate și prieteni de-o viață – Groșescu & Iorgulescu – prin intermediul poștei electronice și a celei tradiționale, un rîsu'-plînsu' existențial, în fond, atîta vreme cît reputatul critic și istoric literar Mircea Iorgulescu își trăia ultimile zile de viață. * De altfel, dispariția acestuia l-a determinat pe Ioan Groșescu să-și înceapă (și) cariera de editor, el ocupîndu-se nemijlocit, între 2010 și 2013, de îngrijirea volumelor prietenului dumisale, „Poştalionul cu boi”, „Panait Istrati – nomadul statornic” și „Cronici literare”.

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „NICOLAE IORGA” - Ploiești

și

EDITURA KARTA-GRAPHIC 

 organizează, miercuri, 25 martie 2015, ora 12:00

în Sala de lectură „Nichita Stănescu”, 

lansarea volumului

ILUZII 

(antologie poetică)

de 

Ioan Groșescu

Revista GAZETA CĂRȚILOR

Editorial

GAZETA CĂRŢILOR – un nou început*

În urmă cu aproape 16 ani, profesorul Nicolae Boaru, la puţin timp după instalarea sa în scaunul directorial al Bibliotecii Judeţene „N. Iorga”, din Ploieşti, din motive inextricabile, doar de dumnealui ştiute, însă al căror înţeles scapă şi astăzi multora, hotăra suspendarea şi amânarea sine die a (re)apariţiei periodicului Gazeta Cărţilor, imediat după ce numărul dublu (1-2), din decembrie 1997, al noii serii (anul VIII), abia fusese editat. 

Voi reveni cu un alt prilej, pe larg, asupra acestui moment nefast, din păcate nu singurul, al existenţei destul de frământate a prestigioasei noastre instituţii, din aceşti ultimi 15 ani, adică al intervalului de timp scurs după retragerea din activitate a exemplarului om de cultură, care a fost regretatul profesor Gheorghe Macsim – director devotat al bibliotecii ploieştene timp de 36 de ani, neîntrerupt, între 1962 şi 1997 – omul a cărui întreagă existenţă şi activitate profesională 

s-au contopit într-un tot indisolubil, întru slujirea necondiţionată a cărţii şi a iubitorilor ei. 

Nu voi insista cu alte amănunte legate de existenţa revistei şi nici despre biografia profesorului Dumitru Munteanu-Râmnic, adică a aceluia care a adus-o pe lume şi care, ani de-a rândul, a păstorit-o. Nu de altceva, dar aş risca să mă repet, atâta vreme cât au făcut-o cu multă aplicaţie şi acribie distinşii noştri colaboratori, profesorii Sanda Hârlav-Maistorovici şi Ion Şt. Baicu, în paginile care urmează. Îmi voi permite doar ca în aceste rânduri, care se vor a fi un fel de prefaţă la apariţia unei noi serii a periodicului, să vă propun o scurtă prezentare, un alt fel de carte de vizită, atât a revistei, cât şi a bibliotecii, sub egida căreia ea a apărut, în urmă cu 93 de ani, pentru că 1921 a fost un an cu o dublă semnificaţie: atunci, în luna martie, biblioteca era fondată de un grup de remarcabili oameni de cultură ploieşteni – printre care se prenumăra şi profesorul Râmnic – ea purtând până astăzi numele savantului Nicolae Iorga şi tot atunci apărea, însă cu o lună mai devreme, primul număr al Gazetei Cărţilor. 

Numărul 3 din 15 aprilie 1921

Aşadar, ea ieşea de sub tipar ca un supliment lunar de „bibliografie, literatură şi cultură” al revistei „România Viitoare”, sub directoratul profesorului de istorie şi publicistului Dumitru Munteanu-Râmnic. Dintre colaboratorii de atunci pot fi amintiţi, printre alţii, scriitorii Alexandru T. Stamatiad (poet de sorginte simbolistă, publicist şi traducător), Aron Cotruş (poet şi diplomat), I.A. Bassarabescu (profesor, om politic, autor de proză scurtă), Izabela Sadoveanu (poetă, critic literar, jurnalistă de opinie şi militantă feministă), Nicolae Iorga (profesor universitar, istoric, om politic), C. Rădulescu-Motru (filozof, pedagog, psiholog şi om politic) şi Perpessicius, pe numele său real Dumitru S. Panaitescu (istoric şi critic literar, folclorist, cercetător şi editor al operei eminesciene). Intelectuali remarcabili, nume grele ale culturii româneşti dintotdeauna, care dintru început au dat prestanţă tinerei publicaţii, ce avea să apară, cu intermitenţe, pînă în anul 1944. În perioada comunistă, revista avea să-şi înceteze apariţia, ea revenind cu o serie nouă între 1991 şi 1997, condusă fiind de Gheorghe Macsim, directorul bibliotecii, avându-i alături pe colegii noştri, profesorii Ana Lambru (coordonatoare a secţiei de carte veche a bibliotecii) şi Marian Chirulescu (unul dintre cei mai importanţi biblioteconomişti şi bibliografi români).

Iată că sfârşitul anului 2014 marchează momentul reluării acestei publicaţii de tradiţie 

a instituţiei noastre, graţie, pe de o parte, comprehensiunii şi diligenţelor noii directoare, doamna Mihaela Radu, iar pe de alta, eforturilor unui grup format din specialişti ai bibliotecii noastre, cărora li s-au alăturat mai mulţi colaboratori statornici ai instituţiei. Context în care nu pot să n-aduc mulţumiri din inimă bunilor mei prieteni, domnii Mihai Vasile, Constantin Marin şi Codruţ Constantinescu, fără de al căror talent, abnegaţie, tenacitate şi imbold, publicaţia nu s-ar fi întrupat. Nu în ultimul rând, se cuvine a adresa aceleaşi calde mulţumiri tuturor nepreţuiţilor şi consecvenţilor noştri colaboratori şi colegi, însă cu o menţiune specială pentru profesorii Constantin Dobrescu, Traian D. Lazăr şi Eugen Stănescu, fără de al căror entuziasm, complex travaliu şi aport definitoriu, apariţia acestei publicaţii (pentru unii, abnormă) n-ar fi fost posibilă.

Cât despre Biblioteca Judeţeană „N. Iorga”, trebuie spus că ea intră, în 2015, în al

nouăzeci şi patrulea an de viaţă. Ideea fondării unei biblioteci publice enciclopedice a aparţinut unui grup de valoroşi intelectuali ploieşteni, numele a cinci dintre ei fiind indisolubil legate de destinul acestei instituţii: arhitectul Toma T. Socolescu, avocatul Nicolae Pârvulescu, scriitorii şi politicienii Ion Ionescu-Quintus şi I.A. Bassarabescu şi, nu în ultimul rând, profesorul şi gazetarul Dumitru Munteanu-Râmnic, acesta fiind cel care a propus numele şi patronajul spiritual al savantului Nicolae Iorga. Aceşti adevăraţi părinţi sufleteşti ai instituţiei, alături de mulţi alţii, au reuşit, într-un timp record, ca prin donaţii şi subscripţii să deschidă porţile acestei biblioteci populare care, deşi şi-a început timid activitatea – cu numai 1.250 de volume –, a izbutit ca în scurtă vreme să polarizeze întreaga viaţă culturală a oraşului şi judeţului, ei revenindu-i, printre altele, şi meritul înfiinţării – în primul ei deceniu de existenţă – Muzeului de Artă din Ploieşti. 

Printre lucrările extrem de valoroase aflate în colecţiile bibliotecii, 

merită amintite volumele Ab urbe condita de Titus Livius 

(tipărită la Veneţia, în anul 1520) Numismata aurea de Johann Himmellardt (tipărită la Anvers, în anul 1627, lucrarea fiind o donaţie făcută bibliotecii de regretatul inginer şi om de cultură Andrei Debie), Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) ori Biblia lui Şerban Cantacuzino (Bucureşti, 1688).

Biblioteca îşi îmbogăţeşte anual fondul cu un număr de 10.000-15.000 volume, este abonată, în medie, la 100 de periodice româneşti, fiind frecventată anual de aproximativ 25.000-30.000 de cititori, care consultă peste 500.000 de volume şi alte unităţi biblioteconomice non-carte.

Sub egida bibliotecii, au fost elaborate, de-a lungul anilor, peste 100 de lucrări de specialitate – monografii, culegeri de critică şi istorie literară, studii bibliografice şi biblioteconomice, recenzii, referate, eseuri, comunicări ştiinţifice (unele, publicate în revista proprie „Gazeta Cărţilor”), colecţia „Cărticica de buzunar” – lucrări printre care amintim Bio-bibliografia Nichita Stănescu, Bibliografia judeţului Prahova (40 de volume), Istoria presei prahovene, Dicţionarul personalităţilor prahovene sau Publicaţii periodice prahovene (1867 – 2008) realizate îndeosebi de specialiştii bibliotecii, în colaborare cu o serie de reputaţi cercetători. 

Trebuie amintită şi existenţa neîntreruptă (din 1967) a cenaclului literar pentru copii şi tineret „Orfeu”, creaţiile membrilor săi făcând obiectul a zeci de plachete şi volume, mulţi dintre aceşti tineri autori devenind, peste ani, nume de notorietate ale literaturii româneşti contemporane (precum sunt regretatul poet Ion Stratan sau prozatorul Florin Sicoie).

Prin specialiştii săi, biblioteca asigură îndrumare şi asistenţă de specialitate pentru cele

peste 100 de biblioteci săteşti, comunale, orăşeneşti şi municipale din judeţ, implicându-se şi la acest nivel în organizarea cvasi-permanentă a unor manifestări culturale de ţinută.

În buna tradiţie iniţiată de instituţia noastră, în sensul îmbogăţirii fondului de carte românească al unor biblioteci din Republica Moldova, au fost donate peste 5000 de volume unor asemenea aşezăminte din localităţile Orheiul Vechi şi Căuşeni, în prima fiinţând o filială cuprinzând literatură pentru copii şi tineret, Biblioteca ,,Ploieşti”. 

Cu sprijinul logistic al Consiliului Judeţean Prahova, biblioteca a înfiinţat încă o filială proprie, în localitatea Cimişlia, Biblioteca „Mihai Eminescu”, a cărei principală sală de lectură poartă numele savantului Nicolae Iorga, cu prilejul inaugurării căreia biblioteca a făcut o donaţie, din fondurile proprii, însumând 3000 de volume de carte veche şi nouă. Săptămânal, în cadrul bibliotecii sunt organizate întâlniri ale publicului cu personalităţi ale vieţii culturale locale şi naţionale, vernisarea unor expoziţii de artă şi de carte, lansarea celor mai recente şi valoroase apariţii editoriale. La toate acestea, se adaugă implicarea bibliotecii ploieştene în organizarea unor ample manifestări culturale locale, dedicate unor mari personalităţi ori momente cultural-istorice cu rezonanţă naţională şi internaţională. 

În ciuda vicisitudinilor vremurilor şi a venerabilei sale vârste, Biblioteca „N. Iorga” a rămas acelaşi organism viu, tânăr şi viguros, pe de o parte graţie celor care, cu devotament şi profesionalism, dar mai presus de orice, cu dragoste, şi-au dedicat întreaga existenţă slujirii cărţii, iar pe de alta, a sutelor de mii de cititori care, de-a lungul anilor, i-au trecut pragul.

 

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Între 18 și 21 martie 2015, vor avea loc manifestările ce se vor desfășura sub genericul Zilele Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, prilejuite de împlinirea a 94 de ani de existență a instituției. 

Astfel, miercuri, 18 martie, la ora 11:00, în sala de lectură „Nichita Stănescu”, va avea loc lansarea oficială a numărului cvadruplu (1-4/2014) al revistei Gazata Cărților, prilej cu care va fi prezentată și ediția digitală, realizată în colaborare cu dl Florin Negoescu. 

Vă așteptăm cu drag la acest important eveniment din viața instituției noastre!