„Freamătul de zi cu zi al oceanului, repetat la nesfîrșit, ca freamătul Mării de Lapte din legenda indiană*. Ca și cum lumea nu l-ar lăsa să se odihnească, de teamă că odihna ar trezi la viață răul din natură.
* Conform legendelor hinduse, zei și demoni se amestecă împreună în oceanul primordial pentru a obține amrita, elixirul nemuririi.
Romanul Îngerul decăzut (1970) al lui Yukio Mishima (1925-1970) închide tetralogia Marea fertilității («Hojo no umi», considerată capodopera scriitorului japonez Kimitake Hiraoka, pe numele său real), care începe cu Zăpada de primăvară (1968), continuînd cu Cai în galop (1969) și Templul zorilor (1970). Acest ultim volum (scris între 1965 și 1970) a fost terminat în dimineața zilei de 25 noiembrie, cu doar cîteva ore înainte de sinuciderea sa ritualică (prin «seppuku», procedeu împrumutat din Bushido, temutul cod de onoare conținînd acele reguli stricte de comportament ale castei samurailor).
Născut în 1925 într-o veche familie de samurai, prozatorul, poetul și dramaturgul japonez, nominalizat de trei ori la Nobelul pentru literatură, în ciuda fulminantei sale cariere literare, a fost preocupat obsesiv întreaga sa viață de codul onoarei samurailor.
Pseudonimul literar Mishima Yukio, pe care și l-a ales (pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații inflexibile), în traducere românească ar însemna „Trei insule”. Trei idei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu