miercuri, 13 decembrie 2017


Făpturile cerului. La Iedera

(decembrie 2017, început)








Gîndul zilei

„Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvîrșiți, ci îi desăvîrșește pe cei aleși.”
(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

Cuvîntul de azi

TEURGÍE s. f. 1. (ant.) Operație magică, proprie ermetismului elenistic, în care se presupunea că se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu forțele demonice printr-o evocare, efectuând, astfel, miracole. * (în fil. neoplatoniciană) Arta de a face ca Dumnezeu să coboare în suflet, creînd, astfel, o stare extatică. 2. Gen de magie prin care se pretinde punerea în contact cu divinitatea binefăcătoare; magie albă. 3. Știința miracolelor; pretinsă artă de a face minuni. (fr. théurgie; lat. theurgia; gr. theourgia: theos – zeu, ergon – operă)

Haihui printre cuvinte

Știți că omenirea se poate lipsi de englezi, se poate lipsi de Germania, că nimic nu e mai ușor să se lipsească de ruși, că nu are nevoie pentru a trăi nici de știință, nici de pîine; doar «frumusețea» îi este indispensabilă, deoarece fără frumusețe n-ar mai fi nimic de făcut în această lume. Aici e întregul mister; toată istoria se cuprinde în ea.”
F. M. Dostoievski
(„Demonii”)

Haihui printre sunete


Un loc de unde începe marea muzică...
Glenn Gould

Haihui printre imagini


Svetlana Zakharova
(prim-balerină la „Teatrul Mare” din Moscova)

(„Frumoasa din Pădurea adormită”, act III, pas de deux; & David Hallberg)

marți, 12 decembrie 2017

Haihui printre imagini


„Umbra vieții mele sînt cuvintele mele”
Nichita Hristea Stănescu
(1933-1983)


Un film de 
Bogdan-Lucian Stoicescu
Imagine
 Florin Negoescu
O producție © CIN-TV 1993

joi, 7 decembrie 2017

Haihui printre imagini

Cu siguranță că ei și alții asemenea lor, 
de 1 decembrie, 
n-au mai apucat fasole cu cîrnați! 
La mulți ani și vouă, frați români!


(foto: Lăcrămioara Iov)





(foto: © B.-L. S)



Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte:
 unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine.
Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă.
S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte...”
Regele Mihai I
al
României

Memento

Clara Haskil
(7 ianuarie 1895, București – d. 7 decembrie 1960, Bruxelles)



Haihui printre cuvinte


„Mă pîndesc: sînt o fiară care pîndește altă fiară, în străfundurile mele.”
Françoise Sagan
(„Toxic”)

Gîndul zilei


E arta înviată întru Hristos: nici semn, nici tablou, ci icoană, simbol al prezenței și al strălucitorului ei sălaș, viziune liturgică a misterului făcut imagine. Cuvîntul rostit și ascultat este cuprins în Biblie. Cuprins în arhitectură și zidit, El deschide ușile Templului. Cântat și reprezentat pe scena hierofanică a cultului, constituie Liturghia. Tainic zugrăvit, Se oferă contemplației ca «teologie vizuală» sub forma icoanei.”
Paul Evdochimov
(„Arta icoanei. O teologie a frumuseții”)
Sf. Nicolae Koncianov din Novgorod
(cca. 1392)



duminică, 3 decembrie 2017

La lumina lămpii

„Pe deasupra dealurilor Higashiyama, luna - înceată şi singuratică, părînd şi ea descărnată din pricina secetei - se căţăra în albastrul stins al cerului. Iar odată cu luna, podurile de peste rîul Kamogawa începuseră curînd a pluti întunecoase în apa ce se arginta.”
Ryunosuke Akutagawa
("Hoţii", în volumul "Rashomon"; trad. Ion Caraion)

Cuvîntul de azi

ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărîta, a provoca pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațîța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.

Creme, văpseluri, sulimanuri

Am citit deunăzi, cum că niște savanți (n-are absolut nici o importanță dacă-s britanici, americani sau ruși, că oricum nu le-am reținut naționalitatea şi asta chiar nu importă în economia discuţiei) au ajuns la o concluzie comună, după îndelungi și aprofundate cercetări: cele mai periculoase minute din viața omului sînt primele cinci
Bun. Fără să fiu savant, deci fără să întreprind nici un fel de cercetări, mă întreb: dar ultimile cinci minute ale vieții omului, oare ce cusur or avea???

Haihui printre imagini

Pe urmele aurului nazist - cel mai mare jaf din istoria omenirii

O cincime din aurul salvat de Adolf Hitler în 1945 „s-a evaporat”, a recunoscut, recent, directorul arhivelor de stat din landul german Turingia, Norbert Moczarski. Documentarul "Aurul lui Hitler" prezintă istoria evenimentelor începute în aprilie 1945, cînd două trenuri transportau o adevărată "comoară", echivalînd, în monedă actuală, 2.2 miliarde de euro, într-un loc secret din munții Turingiei.
"Comoara" a fost îngropată într-o groapă adîncă de 500 de metri, săpată de deținuții dintr-un lagăr de concentrare. Au dispărut, astfel, 8.645 de lingouri de aur nazist, fiecare cîntărind peste 1,2 kg. Pe lîngă acestea, au fost îngropaţi saci coţinînd platină, argint și monede străine.
O parte din "comoară" s-a pierdut în timpul transportului, iar ce a mai rămas a fost dusă de americani la Frankfurt pe Main, de unde au început, în 1948, restituirea ei către proprietarii de drept. Însă, 20% din tezaur se află încă în Turingia, ceea ce face ca, anual, căutătorii de comori să își încerce încă norocul. O singură bară de aur valorează 125.000 de euro.



Memento


Allen Stewart Konigsberg aka Woody Allen 
82! 

• Ţin mult la acest ceas. Mi l-a vîndut tatăl meu în ceasul morţii.
• Sînt un amant atât de bun, pentru că exersez mult de unul singur.
• La şcoală m-au dat afară din echipa de şah din cauza staturii.
• Singurul meu regret în viaţă e că nu sînt altcineva.
• Americanii nu aruncă gunoiul, îl transformă în televiziune.
• Nu cred în viaţa de apoi, dar mi-am luat un schimb de haine.
• Acasă eu sînt şeful. Nevastă-mea ia doar deciziile.
• SEXUL nu este un răspuns. SEXUL este o întrebare. DA este răspunsul.
• De şapte ani, soacră-mea ne vizitează de Crăciun. Anul ăsta facem schimbări: îi deschidem uşa.
(ziceri marca Woody Allen)


Haihui printre cuvinte

"Adevărul este foarte rar pur şi niciodată simplu."
Oscar Wilde

Clin d'oeil

Diavolul către Iţic Ivan Strapleaşkin:
- Daraghii Iţic, văd că eşti la ananghie cu banii! Au nu vrei, tu, să-mi vinzi sufletul matale? Am o ofertă generoasă tare, pentru că te cunosc şi mi-eşti drag!
-Daraghii Liuţic, apreciez foarte oferta dumneatale dar am şi io o contraofertă, reciproc avantajoasă. Pentru că te cunosc şi-mi eşti simpatic, nu ţi-l vînd. Ti-l închiriez, la un preţ care sfidează orice concurenţă!

Haihui printre sunete

O variantă mai puťin cunoscută a splendidei piese Pink Floyd (apărută pe disc, pentru prima oară, abia în 2012, pe "Reissue Project"), avîndu-l invitat pe celebrul violonist francez de jazz manouche, Stéphane Grappelli...

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Expoziţie de icoane


Cele 35 de lucrări realizate de artistul iconar SORIN MIHAI, reunite în această splendidă expoziţie, vor putea fi admirate (şi, de ce nu, cumpărate), începînd de  
luni, 4 decembrie 2017, ora 17:00 
(cînd va avea loc şi vernisajul), 
timp de o lună, pe simezele marii rotonde a 
Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga"  
din Ploieşti 
(Biblioteca Judeteana Prahova).
Aşa cum mi-a mărturisit, maestrul Sorin Mihai 
(care este şi un remarcabil pictor cu o vastă experienţă în tehnica murală) dedică această expoziţie patronului spiritual al bibliotecii noastre, 
Nicolae Iorga şi, deopotrivă, apropiatei prăznuiri a Sf. Ierarh Nicolae.

Fericit este Sfântul Ierarh Nicolae în Raiul bucuriei lui Dumnezeu!
 
Doamne ajută!

 Vă aşteptăm cu drag!

Gîndul zilei

 "Patriotismul e o formă de iubire discretă."
Corneliu Coposu

Haihui printre imagini

Henry Miller
(1976, fotografie de Arnold Newman)
&
Arnold Newman
(1953, fotografie de Adolph Gottlieb)

Gînd de seară

Uitîndu-mă la un excepţional serial documentar despre liderii nazişti (episodul despre enigmaticul Rudolf Hess), m-a străfulgerat gîndul că, dacă procesul de la Nurenberg ar fi fost dat pe mîna justiţiei de azi din Romanela noastră, Hitler ar fi luat maximum 20 ani (cu suspendare), Heinrich Himmler, cel mult 5, cu eliberare condiţionată şi sechestru pe 2/3 din avere iar Hermann Göering, care i-a cam dat în gît pe ceilalţi, n-ar mai fi fost condamnat la moarte, ci ar fi fost achitat, deci nu s-ar mai fi sinucis în puşcărie şi, astfel, ar fi primit doar un an de arest la domiciliu (sub supraveghere judiciară) lăsîndu-i-se şi 1/3 din bunurile şi operele de artă jefuite de la evreii trimişi în lagărele de concentrare de colegul său, blîndul SS-ist Reinhard Heydrich, şeful Gestapo. Iar cît despre "tehnocratul" Albert Speer, "arhitectul şef" al celui de-al Treilea Reich, n-ar fi luat nici pe departe 20 de ani cu cît l-au căptuşit nemiloşii magistraţi yankei, ci ar fi fost eliberat condiţionat şi pus să reconstruiască, pînă la sfîrşitul vieţii, marile oraşe germane distruse de aliaţi. Ehei, istoria postbelică s-ar fi scris cu totul altfel!

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...