Baronul von Münchhausen
(I)
„Generalul
avea obiceiul să-și ridice din cînd în cînd pălăria; îl văzusem adeseori făcînd-o,
da ̓ nu mă prea sinchisisem. Mi se părea cu totul firesc să i se înfierbînte
fruntea și tot atît de firească mi se părea dorința lui de a și-o răcori. Văzui
însă, în cele din urmă, că odată cu pălăria, și prins de căptușeala ei, generalul
ridica și un capac de argint, care-i slujea drept țeastă. Atunci tot aburul
băuturilor înghițite se ridica în sus,
ca un nor ușor. Și așa mi s-a dezvăluit, pe neașteptate, taina generalului. Iar
după ce am aflat-o, nu am păstrat-o pentru mine, ci am împărtășit-o cîtorva
prieteni. Și fiindcă făcusem descoperirea la vreme de seară, mă oferii să le
dovedesc exactitatea ei printr-o probă. Trecui cu luleaua în spatele generalului, tocmai cînd el își punea pălăria pe cap, și dădui foc cu o bucată
de hîrtie aburului ce se ridica. Atunci văzurăm un lucru pe cît de neașteptat,
pe atît de minunat: norul de deasupra eroului nostru se schimbă, cît ai clipi,
într-un nor de flăcări. Iar aburul care se mai prinsese de firișoarele de scamă
de pe pălărie alcătui un nimb fermecător, ce-i înconjura capul bătrînului domn
cu lucirea feerică a unor flăcări albăstrui, nespus de frumoase. Experiența mea n-a putut să-i rămînă
necunoscută generalului, care s-a mîniat atît de puțin, încît ne-a îngăduit să
repetăm de mai multe ori încercarea asta, care-l ridica în stima tuturor.”
