„În mormânt, Viață pus ai fost, Hristoase. Și s-au
spăimântat oștirile îngerești, plecăciunea Ta cea multă preamărind.
Unul din Treime, cu trupul, pentru noi, defăimată
moarte rabdă, binevoind; se cutremură și soare și pământ.
Ca un vinovat, stă Cel Preadrept, la Pilat, și la
moartea cea nedreaptă e osândit, și Judecătoru-I răstingnit pe lemn.
Luna, soarele se întunecă-împreună, Doamne, și robi
binevoitori Ți s-au arătat și în mantii negre s-au înveșmîntat. Ca un om, ai
murit de-a Ta voie, Doamne, dar ca Dumnezeu pe morți din groapă-ai sculat și
din întunericul păcatelor.
Cine, dar, va spune chipul groaznic și nou? Cel ce
stăpânește toate făpturile pătimește azi și moare pentru noi.
Îngropareaț-Ți laud, patimilor mă-nchin; și puterea
Îți măresc, Milostivule, prin care de patimi am fost dezlegat.
O, munți și vîlcele și mulțimi de oameni plîngeți cu
mine toți și jeliți cu Maica Domnului ceresc!
Primăvară dulce, Fiul meu prea dulce, frumusețea
unde Ți-a apus?
Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, cela ce
pe cruce mâinile Ți-ai întins și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.”
