marți, 31 decembrie 2013

Urare de Anul Nou...


Le mulţumesc pentru faptul că există şi că fac parte din viaţa mea şi îi rog din suflet să rămînă aşa cum îi ştiu şi acolo unde le e locul, celor care, în 2013, au continuat să mă beştelească, să-mi frece ridichea, să mă enerveze, să mă vorbească de rău, să mă tacă de bine, să-mi bage ştăngi, etc. etc. etc. dar cu asupra de măsură le mulţumesc celor care, din timpuri imemoriale, ocupă un loc privilegiat în inima mea, încăpăţînîndu-se să-mi rămînă statornici prieteni, la bine şi la greu. Fără primii dar mai ales fără ultimii, viaţa mea chiar că n-ar avea nici un chichirez.

Aşadar, tuturor, Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace şi, întru toate, bună sporire iar Anul Nou să le aducă împlinirea bunelor dorinţe!

La mulţi ani !

Bogdan-Lucian Stoicescu


P.S. Nu voi nominaliza nici pe unii, nici pe alţii, se ştiu ei mult prea bine, nu de altceva dar, împrăştiat cum sînt, aş putea omite pe cineva, şi tare rău mi-ar părea, hehehe!


sâmbătă, 21 decembrie 2013

Haihui printre cuvinte (20)

Calcanul


"Ilsebill a mai adăugat sare. 
Înainte de a procrea, am mîncat spată de berbec cu fasole şi pere - era la început de octombrie."
Gűnter Grass

marți, 17 decembrie 2013

Întîlnire de gradul trei cu Moş Crăciun

Dacă mi-ar fi spus cineva că îl vom întîlni pe Moş Crăciun deunăzi, evident că nu aş fi crezut în ruptul capului… Încă din copilărie (cînd îl mai numeam şi Gerilă sau Ded Moroz - varianta rusească a lui Santa Claus din anglo-saxonă - aşa cum îi spunea uneori bunica din partea tatălui, rusoaică albă după părinţii ei, stabiliţi pe meleaguri prahovene pe la începutul secolului trecut) mi-am dorit să am o poză cu moşu’, dar din motive independente de voinţa mea, un astfel de dar rarisim nu aveam să primesc decît peste fro 50 de ani! Adică, mai exact, duminica trecută…

 Întîmplarea a făcut (oare e ceva întîmplător pe lumea asta?) să-l întîlnim pe Moş într-un loc unde nici prin gînd nu ne-ar fi trecut că-l vom găsi… Nu la munte, nu la mare, nu acasă, noaptea (cînd lasă el de obicei daruri sub brad, doar celor care au fost cuminţi peste an), nici în parcul de distracţie finlandez de lîngă orăşelul lapon Rovaniemi (unde, de prin 1985, se spune că ar avea casa Santa Claus) şi nici măcar în orăşelul copiilor din Ploieşti (care de ani buni a fost înlocuit cu un fel de obor sordid cu tarabe unde se vînd tot felul de porcării, inclusiv vin şi ţuică fierte, alături de şunci şi caltaboşi), care e sublim dar lipseşte cu desăvîrşire, ci într-unul din supermagazinele din Ploieşti, unde Moşu’ se poza de zor cu cei mici, oferindu-le daruri din sacul lui după ce le asculta poveştile şi poeziile. 
Era un Moş fain, făţos, haios şi mucalit nevoie mare şi pe care l-am identificat (nu fără mirare) doar atunci cînd ne-am apropiat şi i-am recunoscut glasul, privirile din spatele ochelarilor cu ramă aurie şi barba albă-albă, toate 100% veritabile, aparţinînd unui foarte bun amic al nostru devenit temporar un fooooooarte simpatic Moş. Şi, atunci, ce ne-am zis noi? Că n-ar fi rău să ne tragem într-o poză-două alături de el (noi, adică io şi soaţa mea), lîngă brad. Ceea ce am şi făcut. Surprins oarecum de ideea noastră, s-a bucurat nespus (i se citea asta în priviri), regretînd însă că-n sacul lui n-are daruri şi pentru de-alde noi, ăştia mai „copţi”. Drept pentru care i-am făcut noi moşului un dar, că lui cu siguranţă nimeni nu-i pune nimic în sacul rămas gol după…
Chiar aşa, o mai fi existînd pe lumea asta vreun Moş’ care să fi primit darurica 
dragul Moş Ştefan al nostru?  

O să-i scriu lui Moş Crăciun, starostele, ăla din Finlandia, să-mi zică ce şi cum. 
Pentru că numai el ştie cel mai bine, hehehe…

Bogdan-Lucian Stoicescu

miercuri, 4 decembrie 2013


AMFORME

Joi, 5 decembrie 2013, ora 17, la GALERIA DE ARTĂ a municipiului Ploieşti
(Piaţa Victoriei nr. 4) are loc vernisajul expoziţiei  
"AMFORME"  
(ceramică, sticlă, metal)
 a plasticianului
OVIDIU CONSTANTIN IONESCU 
(lector universitar doctor la  "Academia Naţională de Arte" Bucureşti; http://www.unarte.org/.) 

Lucrările mele sînt forme care întruchipează ideea de sedimentare a unor elemente volumetrice cu suprafeţe texturate ce amintesc de depunerile sedimentare, constituite într-un ansamblu compoziţional compact, spre o piesă ceramică predestinată prin naştere depozitării: amfora."

Ovidiu Constantin Ionescu

Prezintă pictorii
MARCEL BEJGU 
(preşedinte al filalei Prahova a Uniunii Artiştilor Plastici din România, http://www.marcelbejgu.ro/ ), 
 VALTER PARASCHIVESCU 
 şi 
poetul
IOAN VIERU 
(Directorul revistei  "CONTRAPUNCT" din Bucureşti, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Vieru_(poet) )

Recital de muzică clasică susţinut de chitariştii
ALEXANDRU DOBRESCU * CONSTANTIN DUMITRAŞCU * ADRIAN POPOVICI

Alte amănunte aici:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...