Întîlnire de gradul trei cu Moş Crăciun
Dacă
mi-ar fi spus cineva că îl vom întîlni pe Moş Crăciun deunăzi, evident că nu aş fi crezut în ruptul capului… Încă din copilărie (cînd îl mai numeam şi Gerilă
sau Ded Moroz - varianta rusească a lui Santa Claus din anglo-saxonă - aşa cum îi
spunea uneori bunica din partea tatălui, rusoaică albă după părinţii ei, stabiliţi
pe meleaguri prahovene pe la începutul secolului trecut) mi-am dorit să am o
poză cu moşu’, dar din motive independente de voinţa mea, un astfel de dar
rarisim nu aveam să primesc decît peste fro 50 de ani! Adică, mai exact, duminica
trecută…
Întîmplarea
a făcut (oare e ceva întîmplător pe lumea asta?) să-l întîlnim pe Moş într-un
loc unde nici prin gînd nu ne-ar fi trecut că-l vom găsi… Nu la munte, nu la
mare, nu acasă, noaptea (cînd lasă el de obicei daruri sub brad, doar celor
care au fost cuminţi peste an), nici în parcul de distracţie finlandez de lîngă
orăşelul lapon Rovaniemi (unde, de prin 1985, se spune că ar avea casa Santa
Claus) şi nici măcar în orăşelul copiilor din Ploieşti (care de ani buni a fost
înlocuit cu un fel de obor sordid cu tarabe unde se vînd tot felul de porcării,
inclusiv vin şi ţuică fierte, alături de şunci şi caltaboşi), care e sublim dar
lipseşte cu desăvîrşire, ci într-unul din supermagazinele din Ploieşti, unde
Moşu’ se poza de zor cu cei mici, oferindu-le daruri din sacul lui după ce le
asculta poveştile şi poeziile.
Era un Moş fain, făţos, haios şi mucalit nevoie mare şi pe
care l-am identificat (nu fără mirare) doar atunci cînd ne-am apropiat şi i-am recunoscut
glasul, privirile din spatele ochelarilor cu ramă aurie şi barba albă-albă, toate 100% veritabile, aparţinînd
unui foarte bun amic al nostru devenit temporar un fooooooarte simpatic Moş. Şi,
atunci, ce ne-am zis noi? Că n-ar fi rău să ne tragem într-o poză-două alături de el (noi, adică io şi soaţa
mea), lîngă brad. Ceea ce am şi făcut. Surprins oarecum de ideea noastră,
s-a bucurat nespus (i se citea asta în priviri), regretînd însă că-n sacul lui
n-are daruri şi pentru de-alde noi, ăştia mai „copţi”. Drept pentru care i-am făcut noi
moşului un dar, că lui cu siguranţă nimeni nu-i pune nimic în sacul rămas
gol după…
Chiar
aşa, o mai fi existînd pe lumea asta vreun Moş’ care să fi primit daruri, ca
dragul Moş Ştefan al nostru?
O
să-i scriu lui Moş Crăciun, starostele, ăla din Finlandia, să-mi zică ce şi cum.
Pentru că numai el ştie cel mai bine, hehehe…
Bogdan-Lucian Stoicescu
