miercuri, 22 iulie 2015

Haihui printre cuvinte (46)


Peter Orlovsky, Allen Ginsberg, Steven Taylor, March 1983. 
(Photo by Elsa Dorfman)
După Yeats

parfumul de tămâie umple acum aerul
încîntare după încântare,
o cină liniștită în încăperea cu covoare,
muzică șerpuind din Orient în urechea mea,
toți prietenii tolăniți pe saltele strălucitoare,
tablouri vechi pe pereți, poezie veche
ce pare nouă, râzând de o mică
statuetă mistică aurită, ceai pe masa albă.

Allen Ginsberg
New York, 26 aprilie 1964

Traducere de Domnica Drumea, 
în volumul 
Howl și alte poeme
antologie 1947 - 1997, 
Polirom, 
2010

vineri, 10 iulie 2015

Haihui printre cuvinte (45)

„– Naturellement, vous savez ce que c’est, Rieux?
– J’attends le résultat des analyses.
– Moi, je le sais. Et je n’ai pas besoin d’analyses. J’ai fait une partie de ma carrière en Chine, et j’ai vu quelques cas à Paris, ilya une vingtaine d’années. Seulement, ont n-a pas osé leur donner un nom, sur le moment... Et puis, comme disai un confrère: «C’est impossible, tout le monde sait qu’elle a disparu de l’Occident.» Oui, toute le monde le savait, sauf les morts. Allons, Rieux, vous savez aussi bien que moi ce que c’est...
– Oui, Castel, dit-il, c’est à peine croyable. Mais il semble bien que ce soit la peste.”
Albert Camus
(La Peste, Gallimard, col. Folio, 1991)

„Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, când timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfârşească decât în ziua revederii.”
(„Ciuma”)

joi, 9 iulie 2015

Haihui printre cuvinte (44)


„La fenêtre restée ouverte, les rayons de la lune illuminaient encore la table, le vase, les statuettes d’ivoire qui avaient continuer de dormir. 
A l’intérieur de cette maison, étendu sur le lit d’une autre chambre, à la lueur tremblotante des cierges, gisait peut-être un petit corp humain, privé de vie, don’t le visage ressemblait à celui d’Augustina; et il devait porter un costume de velours au grand col de dantelle, avoir sur ses lèvres pâles et figées un sourire.”

Dino Buzzati

(Le désert des Tartares, Laffont, col. Livre de Poche, 1992)


 Relu Le désert des Tartares en français. 
Sensation de peur: en serais-je capable? 
Le temp! 
À cette époque là je plaisantais, et il m’a emporté. 
J’avais vu juste.” 

Dino Buzzati 

Journal, 19 décembre 1949

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...