„Zéro, toujours zéro!” 1 la 1, pe răpunere. 1 și cu 1 fac 2, da? Miuță: 2 cu 2 la porți mici. Scurt pe 2. În doi timpi și 3 mișcări. Pe de 3. Pe dracu-n 4. Cal la f5. Chintă spartă. 5 pîini. Tu ții de 6! 6-6, poartă-n casă. Este ora 7, omul negru n-a venit. Roata de bicicletă făcută 8. În al 9-lea cer. 10 negri mititei. 11 septembrie. 12 oameni furioși. O duzină. Apollo 13. Mi se rupe-n 14... O victorie, cîteva egaluri și o înfrîngere: viața.”
[Coda: deși-s doar trei ani de cînd Gabi Stamate nu-mi mai scrie, lucrul acesta îmi lipsește al naibii, ba chiar mă doare... Ca și anul trecut, chiar la prima dintre orele acestui pîrlit de 28 aprilie, FB mă anunță că este ziua lui, cu care n-aș băga mîna-n foc c-am fost prieten, în schimb, ca doi bravi apriliști (născuți în același an), eu berbec, el taur, în ciuda esențelor noastre cu multe durități de stei, ne simțeam cum nu se poate mai bine unul cu celălalt cînd ne întîlneam față către față, rar, dar mai ales și mult mai des în scris, cînd făceam schimb, îndeosebi, de tristeți... Da, a rămas ziua lui de naștere (nu numai în acest luminiș virtual) și mi-ar plăcea să cred că nu numai pentru mine, ci și pentru toți aceia care l-au cunoscut și încă îl mai simt risipit, cîte puțin, în fiecare dintre ei, chiar dacă, acum trei ani și un pic, brusc, s-a hotărît, discret, mult prea ostenit părînd a fi de pîrdalnica lui viață, să tragă luntrea-i pe un mal pustiu, să nu-și mai continue drumul pe apa nu întotdeauna liniștită și strălimpede a existenței sale pămîntene și să plece undeva, doar el știe pe unde, să-și odihnească puțin sufletu-i contorsionat...
...îi voi trimite și aceste rînduri - așa cum făceam dimpreună, deseori, cînd ne zburătăceam bezele-n scris, mai dulci sau mai amare, că sînt, oho, și dintr-astea - inclusiv cîteva cuvinte aparținîndu-i, extrase, cu inima-mi făcută pensetă, după bunu-mi plac, din CRUD // 3.0_full_beta, roman, 2021 //, pe care-l tot citesc și recitesc (volum pe care, hélas!, n-a mai apucat să și-l vadă tipărit), ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, convins fiind că, de pe cele tărîmuri de dincolo de vremi, pe unde și-o fi găsit sălaș, se va bucura, măcar preț de-o clipă și-mi va face cu ochiul, mustăcind șăgalnic, neifosat, după cum îi era felul...
...și, în final, pour la bonne bouche, două cînticele, doar două dintre multe altele asemenea, venind dinspre tinerețile noastre sturlubatice, tare dragi amîndurora și de mult devenite și ele amintiri].
Arthur Browne’s Kingdom Come
Sunrise
Blind Faith
Do What You Like
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu