sâmbătă, 9 martie 2019

Psalm real (III)

Tu ești firesc, Iisuse, doar Tu ești Cel firesc
Cel ce-nseamnă-n sine adîncul omenesc
Nimic firesc în faptă decît abisul
Ceresc și întrupare, carnație și zeu.
Se definește omul după al Tău criteriu
Iubire, Înviere, Credință și misteriu
Nu știu de pana-mi poate aduce un cuvînt
Ești lumea și ca Tine firescurile sunt
Nimic mai clar ca faptul că Înviezi în zi
O dată și o dată ca tine toți vom fi
Păstor sau meșter, turmă pe care o conduci
Și tu, din urmă pastor, lumina schimbi, din tuci

Iisus, Tu, normă clară ca lumea, ea există
Din viața pietrei cărnii, existențialistă
Ruptură între spirit, materie și har
Ești singur noutate, cuvînt și legendar
Prezență vie-n cuget, istorie și hrană
Luată de poeți, lucrare contemporană
Ion Stratan
(„Mai mult ca moartea”, 1997)

Nini & Nino

Niciun comentariu:

Bibliophilia

Johannes Brahms (1833-1897)  în biblioteca locuinței din Viena  aparținând prietenului său  Victor Miller zu Aicholz  (industriaș și numism...