Un bun prieten îmi trimite pe mail fotografia de
mai sus, întrebîndu-se/ întrebîndu-mă dacă io văd vreo legătură între poziția
geo-strategică (ce-mi mai plac mie „esprimările” astea sulimenite, mor de
dragul lor!) cu turuʼ gata de treabă al Romanelei noastre pe această hartă și
felul cum sîntem tratați de maica-mare Europa („civilizată”). Cu alte cuvinte,
dacă de aici ni s-ar trage. Păi sigur că există o legătură, vizibilă cu ochiu'
liber, și încă de la o poștă! Daʼstau și mă-ntreb acum: o fi mai
bine cu capu-n țărînă, ca spaniolii, de să-ți vină sîngele din cap în ochi, ori
cu preacinstitul cur (c-așa a spus
și domʼ profesor Graur, odinioară, că-i zice pre frumoasa românească neaoșă,
neagreînd sclifositul fund) pardon,
scuzați!, pregătiți să facem spate la orice, gata de primire (de la Estul
Sălbatic, de unde, pe vremuri, venea însăși lumina iar acum ploaia, după cum le
fredonează băiuțeii ăia de la Proconsul),
ori de tragere (de aghioase, că altceva ce?, spre același Est Sălbatic), ca noi? Cît despre faptul că d-aici ni
s-ar putea întîmpla ceva, plăcut ori ba, iar mi-e greu să mă pronunț. Poate numai Bunul Dumnezeu să ne
lămurească-n vreun chip, însă nu prea cred că El se bagă în asemenea
cestiuni încurcălit-afurisite, care țin, mai degrabă, de fișa postului lui Aghiuță!
|
Un comentariu:
Bogdan, textul-comentar al tău este nici că se poate mai admirabil, de la cap la coadă (sau picioare, ca să încerc să fiu și eu în ton cu textul tău).
Așadar, eu, unul sunt de acord și votez pentru.
Bibicu.
Trimiteți un comentariu