duminică, 6 ianuarie 2019

In memoriam

„Poezia e singurul mod al meu de a fi frumos, de a însemna ceva pentru o femeie...”
Emil Brumaru 


Cu doar cîteva minute înainte de miezul nopții, a încetat din viață poetul 
Emil Brumaru, care cu puține zile în urmă (pe 25 decembrie), împlinise 80 de ani... 

Fie-ți țărîna ușoară, dragă maestre! 
Dumnezeu să te odihnească și să te ocrotească!


Emil Brumaru (în stînga), alături de regretatul prozator Mircea Nedelciu
(Fotografie de ©Ion Cucu)
Mi-e sufletul curat ca un pahar...

Mi-e sufletul curat ca un pahar
Nemurdărit de buze. Când respiri
Se abureşte fin de amintiri
De care tu, acum, nici n-ai habar.
Oh, ele te vor face să roşeşti:
Căci vei afla ce şolduri tandre ai
(Dacă te uiţi la hergheliile de cai!)
Şi-ncerci cu mine să le-obişnuieşti
Să-şi unduiască-n talia lor fină
Fesele mari care de ea atârnă
Încât mai-mai să cazi pe spate, plină
De năbădăi în clipa ce îţi scurmă
Sânii din faţă, şi ei prea umflaţi
De pofta îngerilor făr' de saţ!

*
Alte amănunte, pe blogul poetului și prietenului Liviu Antonesei (de la care am și aflat tragica veste), 
aflat la adresa: 

Niciun comentariu:

Memento

Nina Cassian (27.XI.1924 – 15.IV.2014) Autoportret Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat această căpăţînă de zahăr sau această figură pe...